„În acele momente, nu mai erai a mea…”


333de-ale Adămioarei…

Era într-o zi de astăzi, dar atunci. Era acolo, și totodată pretutindeni.

Era în ființa ta, și simultan în el, în mine – în tot ce eram noi. Iar apoi, în tot ce erau ceilalți.

N-am cum să uit acea dimineață pe care o așteptam, dar într-un fel, nu voiam să vină niciodată. Abia am reușit să mă trezesc dintr-un somn pe care mai mult nu l-am dormit.

Am alergat la tine înainte să realizez drumul pe care ar fi trebuit să ajung acolo unde erai tu.

Dar te-am găsit.

Erai atât de aproape – în câteva clipe puteam să te văd – și totuși, atât de departe. Stăteam acolo, în fața zidurilor pe care nu le puteam dărâma, înaintea porților pe care nu le puteam deschide.

Plângeam.

Ai fost întotdeauna lângă mine. Iar acum, nu puteam să-ți fiu alături în cele mai grele momente din viața ta. Voiam doar să te țin de mână sau măcar să-ți zâmbesc așa, a speranță copilărească, cum făceam mai demult.

De data asta, în schimb, îmi era imposibil. Era prea târziu. 

Pentru că în acele momente nu mai erai a mea, a altora, a nimănui. În acele momente, erai doar a Lui.

***

(post)antet par(antet)ic

Pentru că s-a măsurat o vreme de la (în)frângerea de anul trecut, caut să răscumpăr prin cuvintele Adămioarei (răs)frângerea minunii.

În loc de vești din sala de operație, o sfidătoare și amenințătoare tăcere s-a zgâit pe cerul inimii copile șapte ceasuri cât o veșnicie.
Ceea ce m-a surprins, intrigat, năucit, răscolit, bucurat, fericit a fost gestionarea – în timp – a emoțiilor cu neașteptată maturitate din partea Prințesei. Așa se face că, abia după șase luni, ea mi-a destăinuit o poveste din ziua premergătoare intervenției chirurgicale – o poveste fascinantă, tulburătoare, care mi-a stors inima ca pe-o haină îmbibată de lacrimi din ploaia luminii… Și, iată, abia la un an după operație, Frumoasa mi-a citit rândurile de mai sus, scrise pe când nimeni nu-i putea descifra poezia inimii.

Citiți „versurile” inimii ei, adăugând mulțumirea pentru rugii voștri primiți și tălmăciți (în)cântare de scribi angelici înaintea marelui tron!

Pentru că la ultimul RMN nu s-au mai evidențiat reziduuri tumorale, tricotez împreună cu voi mulțumirea pentru viață și Viață.

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De mi(nu)ne și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la „În acele momente, nu mai erai a mea…”

  1. bloglobalta spune:

    sincer…nu stiu ce sa spun
    nu spun ce sa stiu
    a
    sufletele, daca exista, sunt numai perechi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s