Am (răs)tălmăcit titlul seriei Intimate Faces a artistei Emanuela Lucaci.
De fapt, ce sunt aceste chipuri intime? Sunt proiecții interioare asupra unor ființe care au ajuns într-o proximitate atât de mare cu sinele artistic, încât au generat schimbări majore.
Se poate scrie vreodata END în dreptul acestor chipuri intime? Niciodată!
Ce-mi transmite portretul lui Nelson Mandela?
Căldură. În ciuda fundalului întunecat, asociat de obicei cu recele, distantul, terifiantul și neospitalierul, lumina din priviri, căzând aproape piramidal pe chip, îmi (tr)aduce sinestezic căldura, cunoașterea, blândețea, invitația la apropiere.
Noblețe. Cât de riscant era să fi scris asta când discriminarea celor de culoare era pe culmi? Și totuși, din inevitabilitatea ridurilor și a firelor cărunte, din semirotundul gurii și semideschisul ochilor, răzbat noblețea și frumusețea unei suferințe transfigurate.
Convingere. Acea convingere pusă la încercare, trecută prin ciurul de neocolit al îndoielilor, testată de violența semenilor și ieșită învingătoare. Acea convingere care îți spune răspicat: Se poate! Eu am biruit.
Greutate. Ca și cum pământul călcat de acest om s-ar denivela la fiecare pas și i-ar înregistra amprentele. Ca și cum mulți și-ar dori să pășească în acele urme.
…
…
…
lumea adam(a)ică 