Van Gogh şi Moş Nicolae


Poate unii sapă în minele coincidențelor legătura dintre moartea lui Nelson Mandela și Moș Nicolae. Alții așază încă o cărămidă în turnul suferinței, înălțat până la cer (sau unul dintre ele). Mulți rămân indiferenți… Eu mă-ntorc pe retina memoriei la cizmulițele copilăriei. Am rămas fără ele… dar cu bucuria necuprinsă a darurilor primite în acest an direct de la Tatăl. Toate ciubotele viețuirii semnificative sunt pline!

lumea adam(a)ică

*

Tabloul lui Van Gogh, Les souliers / A Pair of Shoes (sau Boots) / Ciubotele (sau Pantofii, deşi seamănă cu nişte ghete) a provocat lecturi diverse.

Unii s-au oprit la reitatea (res, rei – lucru) lui, atât de deplină. Cu siguranţă, Scaunul ar mai putea concura la acest capitol cu pantofii.

Vezi articol original 297 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în (D)evenimenţial, De ochi(t) și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Van Gogh şi Moş Nicolae

  1. livius zice:

    Daca ar fi sa ne luam dupa traditii, „Mos Nicolae” (cine o mai fi si asta?), aduce pe cai si in timpuri numai lui stiute, ceva dulciuri, sau chiar cadouri (nu mai imi amintesc exact ce si cum), si le plaseaza in papucii, bocancii, ghetele ori ce o mai fi prin fata usii.
    Uitandu-ma la umblatorii tai, imi trec prin minte doua ipostaze. Una, ca de atatea ori au fost folositi ca si cos de plasare a bunatatilor ca s-au rupt de atata „purtare”. Iar alta, ca de fapt nu sunt potriviti, stiind ca „mosul Nicolae” vine doar pentru copiii cuminti. Ori papucii astia arata si ei doua variante. Ori nu sunt ai unui copil, ori copilul nu a fost deloc cuminte. Dar cum investigatia nu-mi aduce nici un beneficiu, ma multumesc doar cu un zambet vazand ce se poate intampla cu mergatorii abuzati la limita.

    • A.Dama zice:

      Livius,

      De-ar fi un copil la răutate, dar matur în cunoaștere și bătând la poarta Raiului, parcă nici n-ar mai conta ce-a purtat înainte, pe pământ. Toate dulciurile lipsă le va îndesa în buzunare chiar din poarta luminii.

      În rest, mie nu-mi par deloc atrăgători bocancii ăștia. N-aș apela la niciun șiretlic cu zâne bune, ca să mi-i transforme în realitate. Dar mi i-aș atârna pe perete spre-aducerea-aminte a fragilității ce suntem, a scânteii care se risipește atât de rapid! Și spre-aducerea-aminte a unei copilării în care încălțam uneori ghetele fraților mai mari. Aș culege astfel zi de zi lumină. Dar mai întâi Lumină. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s