Memoriile altei cunoașteri (10) – Simultaneitate


ceas fara aceAșteptam în aeroport plecarea avionului. Adămioara avea 8 ani. După ce epuiză ocupațiile plauzibile în așteptare: desenat, colorat, ațintit privirea la copii și la oameni mari, urcat și coborât frenetic scările rulante, continuă cu întrebările insistente: mai e mult? când vine avionul? hai să plecăm, de ce pleacă oamenii ăia?

I-am arătat un ceas de pe perete – din acelea cu minutare și orare – și i-am explicat că atunci când ajunge acul mic acolo, și acul mare dincolo, atunci ne vine rândul la plecare. Pe moment, explicația a părut rezonabilă. Au continuat alte activități – mai neortodoxe într-un aeroport. Aproape de ușa de intrare, erau niște balustrade, pe care Adămioara le folosi ca suport pentru exerciții de gimnastică improvizată. Când începu să facă roata țiganului și alte figuri bune pentru sol, a trebuit să o opresc, altfel se-adunau ciorchine privirile curioase.

Adămioara se uită din nou spre ceasul de pe perete. Mai era mult până să ajungă acele ceasornicului în poziția arătată de mine. Și-atunci izbucni:

– Mami, dacă le-am spune la oamenii ăștia să dea toate ceasurile înainte!?

Adică să fie dintr-odată simultane cu ora plecării noastre… Logică de copil!

Oare ne tentează și pe noi câteodată să mutăm simultan toate ceasurile înainte sau înapoi?

Și totuși, dacă nu putem muta ceasul Lui, ni le-am putea regla pe ale noastre în funcție de el? Poate aceasta e singura simultaneitate reală care ne e îngăduită.

Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. (Ps 2, 7)

„Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Lc 23, 43)

El hotărăşte din nou o zi: „astăzi” (…) dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” (Evr 4, 7)

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea! (Ps 118, 24)

.

foto

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De (me)mo și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Memoriile altei cunoașteri (10) – Simultaneitate

  1. cella zice:

    Eu o inteleg perfect!

    Greu tare e cu rabdarea asta! 😉

  2. liviuspuraci zice:

    Eu am intalnit cel putin doua exemple de „Adamioare”, desi vin din planuri diferite. Un exemplu din Biblie, unul zice intr-o zi cand confuzia isi pusese amprenta pe mintea lui,”…hai sa murim si noi impreuna cu El”. El le voia toate terminate atunci si acolo.
    Un alt exemplu de printre noi. Mama soacra era tare amarata si descurajata intr-o zi, si ce se gandeste ea: „…ce bine ar fi sa vina Domnul si sa ne ia pe toti, sa terminam odata si cu durerea, si cu toate”. La care nevasta mea ii reproseaza „mama, noi nu am venit toti odata, asa ca nu-i cinstit sa plecam toti odata. Plecam dupa cum am venit, pe rand. Dumneata, daca te-ai saturat de toate, cere sa pleci numai dumneata”. Iubita mea sotie era fericita cu copiii ei, situatia ei si cred ca si cu sotul ei si era fericita sa mai ramana.

    • A.Dama zice:

      Dragă Livius,

      Sunt încă două exemple în care ceasurile noastre nu sunt reglate după ceasul Lui. Cândva… găseam explicații plauzibile pentru reacțiile prezentate de tine. De multe ori căutăm să-I dovedim Lui că știm exact când trebuie să se întâmple asta sau cealaltă. Sau poate ar trebui să mă exprim doar în dreptul meu. Venim în ordine, plecăm în (dez)ordine.

  3. Alex zice:

    Este minunată logica de copil! Vorba…Micului Prinţ, noi, maturii, înţelegem cam greu profunzimea spuselor celor mici. Aşa suntem noi… Mi-a plăcut legătura pe care ai făcut-o cu… ceasul lui Dumnezeu. Ar fi minunat dacă am reuşi această simultaneitate.

    • A.Dama zice:

      Da, Alex, copiii au ochi pentru ce nu văd cei mari. Și replici numai bune de îndosariat în bibliotecile universului. Stai să vezi ce te-așteaptă! 🙂
      De altă parte, ai spus inspirat: „dacă am reuși această simultaneitate”. Fiindcă a fi conștient și a acționa sunt două etape între care așternem uneori distanță lungă…

  4. kristallherz zice:

    Îmi amintește de verișoara mea de 4 ani, care uitându-se la ceasul meu cu cifre romane, mi-a spus ceva de genul: „Alin, ceasul tău e stricat!” I-am explicat că nu e stricat și că o liniuță înseamnă ora 1, două liniuțe ora 2 și tot așa, am zis eu fără să îmi dau seama de eroare. După puțin timp îmi răspunde: Păi tot e stricat. Că la ora 12 nu are 12 liniuțe.
    Revenind la problemă, ahh, de câte ori nu a fost și ceasul meu stricat în raport cu cel al cerului. De aș da timpul înapoi…l-aș potrivi de pe atunci.

    • A.Dama zice:

      Inimă de Cristal,
      E foarte potrivită istorioara cu înțelepciunea verișoarei tale! Oare de ce știu copiii mici ceea ce nu (mai) știu cei mari? 🙂
      Cât despre inventarierea momentelor în care ceasurile mele și al Lui au fost complet desincronizate, cred că nici nu aș vrea să le pot inventaria. Dacă le-a acoperit cu iertare, aș vrea să nu-Și mai aducă aminte de ele niciodată.
      Îmi doresc, în schimb, să reușesc de-acum înainte sincronizarea permanentă. Dar știu că nu atârnă doar de mine. Atârnă de har.

      • kristallherz zice:

        După umila mea părere, consider că ar fi bine ca unele lucruri să nu le uităm, pentru a ne smeri și pentru a conștientiza că suntem dependenți de El în fiecare clipă și că, dacă ne-ar lăsa fără de harul Său, am cădea numaidecât.
        Prin asta nu vreau să spun că trebuie să trăim în trecut ori că trebuie să-l purtăm cu noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s