de(s) facerea premiilor


premiuMențiune – faci și dregi!

Premiul I cu coroniță: Se face prin tine!

.

foto

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De toate și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la de(s) facerea premiilor

  1. liviuspuraci zice:

    Este o mica vorba de intelepciune ca zice: „Daca vrei sa lucrezi pentru Dumnezeu, trebuie sa lucrezi impreuna cu Dumnezeu”. Sau in alta ordine de idei, „El a pus inaintea noastra toate faptele prin care trebuie sa mergem”. De aceea, „Se face prin tine”, e nu ceea ce faci tu, ci ceea ce Altul face prin tine. Sau ai o alta explicatie? As fi curios sa o aud.

    • A.Dama zice:

      Livius, e mai degrabă un imbold de a ne opri din a face și a drege și a-L lăsa să acționeze prin noi. Probabil am mai avut noi discuția asta legată de faptele pregătite dinainte, care sunt aceste fapte și cum le putem (în)făptui. Aici am intenționat o (auto)critică pentru prea multele inițiative pe care le avem fără să-L întrebăm mai înainte ce părere are.

  2. szromulus zice:

    Exista cel putin doua paradigme (complementare) teologice care circula, prima ar fi legata de – „sa faceti”, „sa impliniti”, „sa va luptati”, „sa rezolvati” etc – paradigma care are ca premiza faptul ca omul stie si poate de la sine sa faca tot ceea ce trebuie, doar sa se mobilizeze. Si cea de-a doua paradigma „…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…”. Prima cu siguranta va falimenta de fiecare data (dar este foarte populara), cea de-a doua este singura care are sanse de izbanda, dar este putin mai dificila de inteles si mai putin populara :).

    • A.Dama zice:

      Ceea ce mă preocupă, Romi dragă, legat de prima paradigmă este că văd în jurul meu mulți oameni care nu se îndoiesc că fac bine, chiar dacă binele acesta e inițiat de ei, nu de Nivelul Superior. Sunt un soi de „activiști”. Au convingerea că asta e partea lor, nu să fie instrumente prin care Binele săvârșește binele pentru semenii lor. N-aș vrea să se înțeleagă că aș judeca sau că mă autoexclud. Mă preocupă, fiindcă mă autoanalizez. Dacă facem fapte care ne aduc slavă, în loc ca toată slava să-I revină Lui, atunci suntem cadavre ambulante. Legat de a doua paradigmă, asta e ceea ce cer în dreptul meu.

      *
      Reformulare la sugestia lui Marinel:
      Dacă facem fapte PENTRU care ACCEPTĂM slavă, în loc ca toată slava să-I revină Lui, atunci suntem cadavre ambulante.

      • szromulus zice:

        Din punctul meu de vedere, viata spirituala are trepte de evolutie, fiecare pas aduce un nou insight. Cred ca primul pas in viata de credinta este sa descoperim importanta moralitatii si datoria noastra de a produce fapte bune, dar acesta este doar primul pas. Lucrurile se nuanteaza odata cu trecerea timpului. Un alt pas important este descoperirea faptului ca intelegerea corecta a Sfintelor Scripturi este importanta si ca bagajul de cunostinte cu cat este mai mare, cu atat ne avantajeaza mai mult, dar acesta este de abia un al doilea pas.

        Desigur ca fiecare vedem granitele vietii spirituale relativ la treapta pe care ne aflam, dar descoperirea lui Dumnezeu nu se limiteaza la atat. Trairea cu Dumnezeu intr-o relatie vie este o alta treapta importanta in viata de crestin, iar aici incepe adevarata aventura a cunoasterii Lui. Cu cat evoluam pe scara umblarii in Duhul, calauzit de Duhul intelegem noi si noi dimensiuni ale lui Dumnezeu si asta nu este teorie, ci practica. Isus spunea ca tot ceea ce El facea, de fapt, Tatal lucra aceste fapte in El si prin El. A vedea, a simti, a trai si a intelege aceasta realitate divina reprezinta primii pasi in adevarata viata crestina. Dar trebuie sa urcam treapta cu treapta. Cred ca stacheta majoritatii este prea jos pozitionata, astfel treapta intelegerii Sfintelor Scripturi este cota maxima pe care si-o pot imagina. Nu vreau sa las sa se inteleaga ca nu consider importanta aceasta treapta si ca nu o consider un lifetime quest, dar a limita universul spiritual doar la atat inseamna a-L limita pe Dumnezeu la dimensiunea unui bob de mustar.

        • A.Dama zice:

          Dragă Romi,
          Probabil cei mai mulți sunt de acord că viața spirituală presupune creșterea, evoluția. Se începe de la stadiul de bebeluș, care se hrănește doar cu lapte, iar apoi suportă și altă hrană. Mulți rămân la stadiul de bebeluș ani întregi, ceea ce și justifică mustrarea lui Pavel: trebuia de mult să fiți…
          Cât privește datoria noastră de a produce fapte bune, eu văd că e vorba doar de alegere, nu de o datorie, fiindcă Dumnezeu nu ne forțează. Și mai sunt cei care socotesc că dacă noi am face fapte bune de la noi înșine, atunci ar fi o sursă de mândrie. Prin urmare, n-am avea voie la nicio inițiativă, fiindcă orice inițiativă ar trebui să-I revină lui Dumnezeu. Eu nu sunt de acord cu acest mod de a vedea lucrurile. Până la urmă, chiar bătându-te în piept că doar El acționează prin tine e o sursă de aroganță și de punere în evidență a propriei persoane. Să ne facem partea presupune alegere și inițiativă. El Își face partea din plin. Întotdeauna.
          Înțelegerea corectă a Scripturii e o înțelegere foarte problematică. Ajungem, inevitabil, să călcăm pe un făgaș trasat deja de alții.
          În ce privește cunoașterea practică a Lui, suntem întru totul în aceeași paradigmă. Din păcate, o prea mare ofertă din partea înțelepciunii acestei lumi ne fură în permanență atenția și nu avem timp de Dumnezeu cât are El pentru fiecare dintre noi. Dacă ne lăudăm cu: asta e înțelegerea mea, în loc de asta a făcut Dumnezeul meu, la modul concret, în viața mea, e un soi de schizofrenie – populară și ea – care trebuie însă tratată.
          Bobul de muștar ar trebui să-l avem noi, ca măsură optimă a credinței. Nu maximă. 🙂

  3. marinelblaj zice:

    E ceva vreme de când n-am mai „comentat” pe aici, Adama! deh, celelalte căi de comunicare…
    Urmăream dialogul foarte interesant cu Romulus şi, dincolo de adevărurile (re)descoperite, mă frământă o întrebare, legată de afirmaţia ta „Dacă facem fapte care ne aduc slavă, în loc ca toată slava să-I revină Lui, atunci suntem cadavre ambulante” Înţelegem oare ce înseamnă „slavă”? Poate ar fi indicată o definire mai clară. Să explic: faci lucruri pe care le doreşti spre slava Celui care le iniţiază în tine. Dacă este un lucru concret, practic, este inevitabil şi imposibil ca oamenii să se poată abţine să aprecieze într-un fel sau altul persoana prin care a fost făcut acel lucru. Tu nu te poţi sustrage din calitatea de autor al acelui lucru. Poţi să spui „a Lui să fie slava pentru…” şi tot vor fi oameni care te vor aprecia pe tine, cel care ai făcut acel lucru. Nu poţi evita laudele, aprecierile, recunoştinţa… Poţi fi modest, poţi îndrepta atenţia spre Autorul moral al lucrului făcut de tine, şi totuşi…
    Să dau un exemplu cât se poate de prozaic. O paradă a modei. Manechinul arată impecabil în costumul croit de creatorul de modă. Se duce TOATĂ slava spre creator? Şi totuşi, pe coperţile revistelor nu e creatorul de modă, ci manechinul…
    Nu merg mai departe. Aş putea vorbi despre Pavel, cel care arăta doar şi doar spre Isus. Şi care, totuşi, are parte de… slava oamenilor tocmai pentru asta!
    Sunt convins că înţelegeţi de ce spun că… nu înţelegem exact ce este această „slavă”…

    • A.Dama zice:

      Dragă Marinel,
      E provocator să medităm la acest aspect al „slavei” personale. În fond, nici Fiul nu Și-a luat singur slava: „Isus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru”. (Ioan 8:54)

      În ce mă privește, insist ori de câte ori cineva își exprimă aprecierea vizavi de mine să trimită aprecierea la Etajul Superior. În mod constant, de câte ori mi se mulțumește, le spun oamenilor – inclusiv celor care nu fac parte din anturajul meu religios – să-I mulțumească Lui.
      De fapt, eu n-am făcut decât ce eram dator să fac, ca un rob netrebnic, nu-i așa?
      Dacă cineva continuă cu aprecierea omului, poate fi problema lui, fiindcă nu vede că riscă să transforme persoana apreciată într-un idol. Idolatria e prezentă din plin… las intenționat fraza neterminată.
      Eu văd că Dumnezeu are oameni extraordinari și lucrează prin ei. Îi apreciez, dar mulțumesc în permanență că mi i-a scos în cale.

  4. marinelblaj zice:

    Corect! Aici voiam să aduc discuţia, ca să nu trăim cu vinovăţii false, gen „cadavre ambulante”. Cred că de aceea ar trebui reformulată fraza ta, pe care o aduceam în discuţie, respectiv “Dacă facem fapte PENTRU care ACCEPTĂM slavă, în loc ca toată slava să-I revină Lui, atunci suntem cadavre ambulante”. Nu-i aşa?

  5. Pingback: Ulciorul care merge de mai multe ori la apă | Călin Hera. PA-uri şi mirări

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s