D(r)e(pt) pildă (14) – (In)utile


Cât de inutile sunt unele reflexe după ce s-a-ntâmplat schimbarea tuturor definițiilor! Ce face un olog cu cârjele după ce-a fost vindecat? Continuă să meargă cu ele din reflex? Ce faci cu hainele vechi după ce te-ai născut din nou? Le pui petece noi? Ce faci cu propria vedere, când nu te mai ajută să înaintezi, ci te preface în stâlp de sare? Îți pui ochelari? Ultra(post)moderni…

După ce-am intrat în casă cu „bonețica” din pansament pe cap, două lucruri mi-au atras atenția în mod deosebit: clamele de prins părul și aparatul de cafea. Am zâmbit îndelung când am constatat că în fiecare încăpere aveam clamele de păr la îndemână: în fiecare cameră, în antreu, în baie, ba chiar și în bucătărie. Sigur că înainte de operația pe creier, podoaba capilară mi-a fost îndepărtată în totalitate. M-a amuzat cât de inutile erau în acel moment agrafele, elasticele și clamele de păr!

Am zâmbit și la vederea aparatului de cafea, care urma să hiberneze în plin sezon estival. Până și mirosul de cafea îmi făcea rău, așa că nimeni nu putea savura licoarea neagră în preajma mea. Cât de inutil era aparatul acela în „noua mea viață”! Și cât de „sfânt” fusese înainte! Adămioara mai glumea întrebându-mă: „Ce-o să te faci fără sfânta cafea de dimineață?!”

Chiar așa! Ce-i de făcut când trebuie schimbate reflexele, când ai nevoie de altă vedere asupra realității? Ce faci când s-au schimbat termenii ecuației și nu mai pușcă ce-i înainte de semnul egal cu ce-i după el? Cum te adaptezi când toate lucrurile s-au făcut noi și multe din cele vechi nu-și mai au rostul?

Te uiți cu atenție, și nu vezi nici detaliul, nici imaginea de ansamblu, nici linia de fugă, nici contrastul. Orbecăiești cu ochii deschiși.

Închizi ochii și vezi. Toate sunt acolo, la locul lor, dar înseamnă cu-totul-altceva. E doar un fel de renunțare la vedere. Ca să vezi!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De probă și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la D(r)e(pt) pildă (14) – (In)utile

  1. alma nahe zice:

    Se schimbă perspectivele, i-adevărat…e ca în povestea aceea cu urcatul pe cal invers. Întrebat fiind cel care se urcase pe cal cu fața spre dosul calului de ce s-a urcat „pe dos”, acesta a răspuns, deloc nelalocul lui răspunsul, „păi, eu în direcția aceasta vreau să merg, calul stă cu fața spre direcția opusă”. Clamele le poate folosi Adămioara…iar cafeaua o poate bea altcineva. În lumea asta nimic nu e risipă, nici măcar de energie. Dacă ar fi așa, am fi fost acoperiți de multă vreme de mormane de gunoaie. 🙂 Sper că lucrurile se derulează acolo la tine înspre bine…acum poți suporta mirosul de cafea? L-aș putea considera un pas întru însănătoșire.

    • A.Dama zice:

      Dragă Alma,
      Și cum se termină povestea? S-a dus până la urmă omul unde-a vrut calul? 😀
      Clamele le folosește Adămioara, într-adevăr. Nu sunt complet inutile. De-aia am și pus în paranteză in-ul. 🙂 Și îmi vor folosi și mie cândva. (Deja am crescut 3 cm! Și-am împlinit 3 luni. Sunt bebe mic. Și gânguresc. 😉 ) E interesant să constat schimbări în cele mici și în cele mari. Mai ales că „nimic nu se pierde, totul se transformă”. Acum suport să bea cineva cafea în proximitate. Însă nu mă dau în vânt să stau pe lângă aparatele de cafea când sunt în exercițiul funcțiunii. 😛
      Însănătoșirea se vede în bucuria fiecărei zile: mănânc fructele P Om-ului.

  2. liviuspuraci zice:

    Uite ca eu am o parere diferita privitor la in-utilitatea unor lucruri deja folosite. Si dupa ce am sa-ti dau exemplul, vei vedea ca am dreptate. Cu foarte multi ani in urma, Cineva a fost intins pe o cruce, iar dupa ce crucea isi facuse „jobul”, a fost luat jos de pe ea. Dar chiar daca acea cruce fizica nu o mai avem, totusi am multiplicat-o si la propriu, dar si la figurat, ca am ajuns sa nu mai putem trai fara amintirea ei.
    Despre cafeaua dinaintea erei noastre, si dupa era noastra, aici sunt multe de zis. Totul depinde de inceput. Incepi cu cafea, te duci inainte cu ea. Renunti la cafea, apoi, nu te supara, nu o mai poti aduce usor inapoi. Cand si cum.

    • A.Dama zice:

      Dragă Livius,
      Sigur că nu vom pune pe aceeași etajeră cana de cafea și Crucea! Nu mă refer la obiectele mai mici sau mai mari care reprezintă simbolic Crucea și încap cu ușurință printre căni. Ea a fost și înainte de a exista, în credința celor ce-au privit Șarpele de aramă întru vindecare, în credința celor ce-au știut că Mântuirea vine și nu zăbovește, chiar dacă n-au văzut-o cu ochii lor. Totuși, Crucea rămâne vie, cu toate funcțiile active, și fără obiectul palpabil care să o reprezinte. Mulțumesc pentru împreună meditare la cele tangibile și la cele de neatins!

  3. Mala zice:

    Totul se transforma…chiar si omul. Si, poate ca, frumusetea naturii umane tocmai in asta consta, in adaptabilitatea extraordinara la conditii si forme noi de viata. Daca am fi altfel, am fi de plins.

    • A.Dama zice:

      Mala dragă,
      Mulțumesc de cuvinte tricotate cu picături de suflet!
      E frumos când transformarea e spre plus infinit – mă refer la orizontul relațional cu Creatorul, nu la un plus infinit în posesii. Omul se transformă și în monstru pe alocuri sau atimpuri. Dar adaptabilitatea asta salvatoare e, până la urmă, un dar, nu-i așa?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s