Memoriile altei cunoașteri (9) – Porunci


Tricotate din cuvinte auzite!

Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău!”
Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Mat 22, 37-39)

Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. (Ioan 13, 34)

De ce e nevoie de porunci pentru a pune în faptă iubirea de El și de oameni? Nu ne iubim unii pe alții? Uneori chiar foarte ușor! Câteva alegeri, și gata! Ni se întâmplă și fără porunci. Mici „accidente”.

Poate cu El e mai greu. Nu-L vedem dacă-i frumos sau urât, și ne hotărâm mai a-nevoie. Dar nu sună bine să poruncești iubirea! Oricine e tentat să nu execute ce i se impune. Să fenteze ordinul. Ordinea…

Și dacă e nevoie de porunci pentru că nu stă în firea noastră să-L iubim pe Dumnezeu? Nu stă în firea noastră să-l iubim pe celălalt ca pe noi înșine? ÎNTOTDEAUNA partea cea mai bună mi se cuvine! „Și dacă Tu pleci, cine va fi cel mai mare?”

Înseamnă că cele zece porunci sunt TOATE împotriva a ceea ce ne este la îndemână și înscris în chiar carnea noastră? Ne alegem alți dumnezei de la sine. Ne cioplim idolași și ne închinăm lor în mod natural. Să nu furi, să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu mărturisești strâmb, să nu poftești casa aproapelui tău sunt, de fapt, opreliști de la ce facem din reflex, din instinct? Dacă reușești să te abții de la toate astea înseamnă că nu mai ești om? Ți-ai renegat propria natură?

Ce fel de iubire e asta – să ți se poruncească împotriva a ceea ce ești?

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De (me)mo și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

39 de răspunsuri la Memoriile altei cunoașteri (9) – Porunci

  1. daniel marino zice:

    M-a frământat şi pe mine această întrebare. Iată până unde am ajuns cu înţelegerea: (citat dintr-un curs ce l-am predat cândva)
    Să iubesti pe Dumnezeu, din toata fiinta ta (Mat.22:37-40)
    Toate cuvintele poruncii sunt esentiale, dar eu vreau să subliniez
    (1) ideea de porunca (cum e aia dragoste de musai?) si
    (2) negocierea noastra zilnica:
    Dumnezeu zice „cu TOATA”, noi oferim mereu mai putin. Adica nu chiar cu toata inima, pt ca mai avem niste lucruri dragi pe care le iubim, nu chiar cu toata puterea, ca nu suntem fanatici, o viata avem (si nu e nici la moda).
    Nici chiar cu tot cugetul nu putem să-L iubim, ci asa, doar cu cat ni se pare FAIR, pe romaneste CORECT.
    Ideea asta cu corectitudinea in dragoste e contaminare/influenţă din sfera economicului in care premisa e avantajul reciproc, sau reciprocitate echivalentă, cu alte cuvinte CORECTITUDINE.

    Problema e ca Dumnezeu nu se multumeste sa-L iubim pentru ca ni se pare corect.
    El nu se poarta cu noi CORECT. Daca s-ar purta cu noi CORECT, ne-ar nimici pe toti.
    El se poarta cu noi conform cu MILA si cu HARUL Sau. Cu alte cuvinte ne favorizeaza, ne discrimineaza pozitiv. ALELUIA!
    Rezolutia mea cu privire la (1) este că rostul poruncii este sa ne arate ştacheta lui Dumnezeu si sa ne duca astfel la DISPERARE (eram ”închiși”, blocați în neputință – Rom.11:33; Gal.3:22, 23). Nicidecum nu se astepta Dumnezeu ca vreun om să-L poată iubi așa (firea nu se poate supune Legii lui Dumnezeu – Rom.8:3, 7) Circumstanța agravanta este ethosul Predicii de pe Munte, unde Isus ridică și mai sus ștacheta, cerându-ne să depășim CORECTITUDINEA (să iubești pe aproapele și să urăști pe dușmani – vezi si Ps. 139:19-22) şi să – nici mai mult nici mai puțin – iubim pe vrăjmaşi!!!
    Soluţia este nu sinuciderea, nici nebunia, ci POCAINTA (mărturisirea neputinței și regretul) și acceptarea HARULUI LUI HRISTOS
    Cat priveste posibilitatea implinirii poruncii no.I ea cere NASTERE DIN NOU, INZESTRARE CU RESURSE EXTRATERESTRE (Rom.5:5)
    Fara aceasta inzestrare, nu se poate implini porunca!

    • A.Dama zice:

      Daniel,

      Apreciez răspunsul tău elaborat!
      Pe lângă lucrurile dragi, mai sunt și ființe dragi, pe care nu le vedem că sunt între noi și Dumnezeu. Isus este poate prea explicit și tranșant când spune că, dacă nu lăsăm casă, nevastă, părinți, frați, copii și să-L urmăm cu TOATĂ ființa, …avem urechi, dar nu auzim, avem ochi, dar nu vedem. Eu cred că acela care ajunge să împlinească partea asta – de TOT – n-are nicio problemă cu iubirea Lui și a semenilor ca pe sine însuși. Fiindcă inima lui bate deodată cu inima lui Dumnezeu.
      Mă mai gândesc la corectitudine… E felul nostru de a gândi și limita noastră. Dacă a fost corect cu propriul Fiu, doar din dragoste pentru noi, e mai mult decât putem suporta. Cum ziceai și tu: ne smintește. Dar tot corect e, din perspectiva Lui, să ne legene cu MILĂ și HAR. Pentru asta merită slavă necurmată!
      Din câte văd eu în jur (și până la mari depărtări), iubirea vrăjmașilor e doar un imperativ pe hârtie. E in-uman să-ți iubești vrăjmașii! Iar noi suntem doar oameni…
      Agreez cu soluția propusă de tine. Iubirea primită de la Sursă e singura care poate face diferența și valorizează harul, pentru ca și alții să fie atrași de Ea. (egal Dragostea egal Dumnezeu.)
      Însă tot e nevoie de o moarte… Dacă moare firea, suntem mai puțin oameni și mai mult fii de Dumnezeu.

  2. szromulus zice:

    To make the long story short, problema este legata de nasterea din nou, de noua fiinta spirituala care se formeaza in noi. Dupa convertire, anatomia interioara se complica, se adauga o noua componenta spirituala care nu exista inainte. Exact asta ii explica Isus lui Nicodim, doar ca folosea un limbaj specific acelor vremi. Paradoxul noii anatomii spirituale este ca putem utiliza atat noul mecanism, cat si cel vechi, tocmai in acest sens face Biblia diferentierea omului firesc de cel duhovnicesc. Dupa convertire, credeam ca o supra-vointa, un supra-efort vor face posibila implinirea poruncilor, lucru care extrem de gresit. Se poate trai o viata spirituala frumoasa, atunci cand descoperim cum sa folosim mecanismul intern.

    • A.Dama zice:

      Romi,
      Ochit punctual și con-centrat! 🙂 Cel mai greu mi se pare să cântărim cum funcționează simultan omul firesc și omul duhovnicesc în una și aceeași persoană. Bineînțeles, fără ca omul duhovnicesc să iasă„în dezavantaj”. Câți dintre noi se trezesc oare dimineața spunând: „Azi merg unde mă trimiți Tu”? Și să primească răspunsul cum am vorbi noi doi față în față. Și să pornească într-acolo fără să treacă mai întâi prin burta chitului… O fi fost Iona înainte de nașterea din nou, însă tiparul se repetă cu consecvență.

      • szromulus zice:

        Pai omul firesc se chinuieste, se chinuieste se faca orice, cand e vorba de empatie, da din stanga in dreapta, cand e vorba de dragoste o afirma, dar Doamne fereste sa il pui la teste, cand il pui sa faca o treaba ca lumea, se lupta sa salveze doar aparentele 🙂

        • A.Dama zice:

          Dragă Romi,
          Ce e mai trist e că nu-l punem noi la teste, ci El „cercetează rărunchii și inima”. Oare câți înțelegem că, dacă picăm testul inimii, nu mai contează nici luarea doctoratelor, oricâte ar fi la număr?

        • szromulus zice:

          Aceste teste de care spui, le numesc, mai nou, perioade de transformare, pentru ca sunt diferite de procedeul de testare din invatamant, nu invatam un an, ca apoi sa reproducem cunostintele, ci exploram situatii al caror obiectiv este sa ne dezvolte potentialul spiritual. Scoala si studiile le-am considerat importante si le consider mai departe, dar viata spirituala nu se limiteaza la a obtine o diploma, un doctorat, ci tine de potentialul spiritual pe care ni-l dezvoltam fiecare. Unii il numesc the 6th sense, altii the 7th sense, cert este ca daca lumea perceputa prin cele 5 simturi comune este mai clara, mai limpede decat lumea perceputa prin al 7-lea simt, lucrurile nu au ajuns la maturitate.

          • A.Dama zice:

            Și niciodată testele nu sunt identice, după cum fiecare treaptă urcată este diferită. Dacă dăm același test de mai multe ori înseamnă că n-am pășit încă pe următoarea treaptă. Sigur că, fiind în învățământ, apreciez și eu în continuare ce avem de învățat pe linie firească. Însă potențialul spiritual despre care ai pomenit atârnă mult mai greu în cântar. Fiindcă Înțelepciunea face de râs știința lumii. E un paradox că alergăm atât de aprig după știință, iar Înțelepciunea o lăsăm în arrière-plan. Chestie de maturitate, vorba ta!

  3. Cred ca nu suntem ceea ce credem ca suntem, de aceea e nevoie sa ni se porunceasca. Suntem nascuti intr-o fire pacatoasa si de aceea avem nevoie de nasterea din nou, de nasterea din Dumnezeu.
    „Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.” 1 Ioan 4:6
    Deci exista doua categorii, unii sunt din Dumnezeu, si altii nu 😦

    Referitor la iubire, cred ca versetul din 1 Ioan 4:7 e cel mai potrivit 🙂
    Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.

    • A.Dama zice:

      Angela, am urmărit cu atenție argumentarea ta! Da, nașterea din nou e marea intersecție unde se schimbă definitiv traseul.
      Mă paște în continuare întrebarea: ce se întâmplă cu cei care sunt din Dumnezeu, însă nu ascultă… măcar pentru o vreme? Îi bifăm fără prea multă părere de rău printre cei mânați de duhul rătăcirii? De fapt, poate e vorba de o dinamică a creșterii pentru a se vedea lămurit cine iubește și e născut din Dumnezeu. Până duhul din om e ca un bebeluș, dragostea nu e vizibilă. După ce crește, nu mai e nicio îndoială. 🙂

      • Draga A.Dama am incercat sa raspund strict la intrebarea ta
        ” Ce fel de iubire e asta – să ți se poruncească împotriva a ceea ce ești? ”
        Am argumentat ca este nevoie sa ni se porunceasca deoarece nu suntem din Dumnezeu, nu suntem plini de iubire decat cand venim in contact cu Divinitatea, cand experimentam nasterea din nou…
        Cand suntem din Dumnezeu, nu trebuie sa ne spuna nimeni sa iubim, caci de la sine vine asta, nu trebuie nimeni sa ne spuna sa avem mila, caci vom avea mila cand vom vedea un sarac, un neajutorat etc. nu trebuie sa ni se porunceasca sa ajutam, sa fim buni, caci avem deja in noi sensibilitatea aceasta…
        WEEKEND BINECUVANTAT 🙂

        • A.Dama zice:

          Angela dragă,
          Mulțumesc pentru revenirea asupra (man)datelor! 🙂 Aș vrea să văd în jur pus în practică ceea ce ai formulat tu în frază: că iubirea, mila și bunătatea vin de la sine când suntem din Dumnezeu. Pe deasupra, e o ocazie de-a ne verifica pe noi înșine. Duminică plină de inspirație!

          • Draga A.Dama, eu cand am avut harul sa fac parte din familia Domnului si incepusem sa citesc din Biblie, asta a fost prima mea intrebare :Unde voi vedea toate acestea, unde se practica ceea ce eu citesc, la care Biserica trebuie sa ma duc sa vad practicarea credintei autentice ?! Dupa multe dezamagiri si cautari insistente, abia tarziu am inteles ca prima data trebuie sa le vad in viata mea, eu trebuie sa le implinesc, eu trebuie sa le practic….
            Asa cum ai spus in fiecare zi trebuie sa ne verificam (2 Cor.13:5 )
            Duminica placuta si tie si celor dragi ai tai 🙂

            • A.Dama zice:

              Angela dragă,
              Eu nu m-am întrebat pe-atunci. Aveam tot timpul activitate în biserică, așa că n-am avut vreme de întrebări. Însă și când a venit vremea întrebărilor, a fost zguduitor. E numai harul Lui că nu m-au înghițit întrebările în centrifuga lor ucigătoare. A trebuit să stau față în față cu El – Răspunsul.
              Și întrebările au continuat, dar m-am învățat să le adresez Nivelului Superior.
              Și răspunsurile n-au venit încă toate. Dar cred că voi cunoaște deplin. 🙂

            • Da, si intrebarile vor continua si vor continua pana vom ajunge fata-n fata si ne vom intalni cu Raspunsul 🙂
              Harul Lui ne tine intr-un mod miraculos
              iar „bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
              ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! –
              „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
              Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
              Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.”
              Plang. lui Ier. 3:22-26

              ” Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui,”Ps.33:18
              ” Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,
              pentru cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească. Ps.103:17-18

              ” Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
              1 Corinteni 13:12

              ” dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.”
              Isaia 40:31

            • A.Dama zice:

              Ajungem iar la vulturi? 🙂
              Mulțumesc de grăiri, Angela!

  4. mihaela zice:

    dacă inima noastră este „nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea”, cum am putea noi ști să iubim?

    …să fim văzuți așa cum am putea fi și nu așa cum suntem?

    • A.Dama zice:

      Mihaela, îmi amintești de un profesor, care ne spunea să înțelegem ce vrea să ne spună, nu ce ne spune literal… Din fericire, El ne vede așa cum vom deveni, nu doar așa cum suntem. Ce har!
      Rețeta iubirii e personalizată pentru fiecare. Așa cred. Dacă am probleme cu a-i iubi pe vecini sau pe studenți, pe cei dependenți de droguri sau alcool și pe cei ce-și atârnă medalii în piept, voi primi exerciții prin care să învăț să-i iubesc… Până să ajung să văd inima omului, mai am de învățat cum să bată inima mea deodată cu a Lui. Pentru fiecare om. Indiferent de cum arată sau de cum se comportă. Doamne-ajută-ne!

      • mihaela zice:

        de fapt am vrut să zic că în contextul în care dragostea e o alegere conștientă (fapte și nu vorbe – „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” – porunca capătă sens)

        asta ca să confirm că una scriu și alta vreau să spun 🙂 🙂

        • A.Dama zice:

          Mihaela,
          Atunci e mai greu să-L iubim decât să ascultăm poruncile… Se poate învăța iubirea, pentru ca păzirea poruncilor să vină de la sine?

          • mihaela zice:

            aș zice că e vorba de unul și același lucru. (cum putem să ne iubim vrăjmașii altfel decât prin faptele noastre?) cred că iubirea nu e un sentiment, ci e o alegere. (îndrăgosteala ar fi un sentiment).

            Înainte de a înțelege astfel mă simțeam frustrată că nu pot respecta porunca. acum știu că nu mi se cere imposibilul, căci nu-mi cere nimeni să-mi modific sentimentele, ci doar comportamentul :), adică doar ceea ce depinde mine.

            • A.Dama zice:

              Da, e o provocare, Mihaela, să ne gândim la iubirea Lui ca la o alegere, nu ca la o materie din „învățământul obligatoriu”.
              Dar mă întreb în continuare, dacă tot ai zis că sentimentele rămân neschimbate, oare Îl iubim doar cu duhul, în vreme ce sufletul își vede netulburat de existența cotidiană? Sigur că abstractizez puțin discursul. Mulți nu cred că ar exista și nu sunt preocupați de o diferență între suflet și duh.

            • mihaela zice:

              dacă ne-am gândi la iubirea Lui doar ca la o materie din „învățământul obligatoriu” n-am trece oare pe lângă dragoste înlocuind-o cu fapte, cu legalism?

              cred că distincția dintre suflet și duh e esențială pentru că face parte din nașterea din nou.

              Pentru că duhul nostru este calea prin care Dumnezeu poate comunica cu noi (Dumnezeu este Duh) cred că duhul este cel care trebuie să preia controlul asupra rațiunii și sentimentelor. Cred că nașterea din nou este momentul în care duhul nostru, mort până atunci, prinde viața și e momentul în care începem să ne deprindem să transferăm asupra lui controlul vieților noastre, control deținut până de curând de suflet sau intelect. (sentimentele și rațiunea fiind înselătoare- putem face greșeli în numele iubirii si putem trece pe lângă adevăr dacă ne încredem doar în inteligența noastră)

              și pentru că sunt optimistă de felul meu 🙂 mă gândesc că într-o zi sentimentele vor fi „domesticite” și vom putea face o distincție între faptele oamenilor și partea aceea luminoasă (despre care ai vorbit tu) care există, cel puțin la nivel de posibilitate, în fiecare ființă umană.

              am încercat să sintetizez la maximum ce-am vrut să spun si uite ca tot a iesit un roman 🙂

            • A.Dama zice:

              Ei, Mihaela, până la roman, mai e cale lungă! 🙂
              Ba da, se întâmplă să punem propriile noastre garduri și să pretindem că numai pe-acolo trece Dragostea Lui. E un motiv de rugă pentru grupul nostru – ca El să dărâme aceste garduri puse de oameni.

              În privința sufletului și duhului, suntem de aceeași parte a baricadei. Cred că e un handicap al multor creștini faptul că nu ajung să înțeleagă cu duhul Evrei 4, 12:
              „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

              Dar iubirea noastră se revarsă și asupra lor, și asupra celor ce încă nu L-au cunoscut. Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar în ce mă privește, când am ajuns atât de aproape de moarte, am fost invadată de o puternică dorință de a-i smulge din ghearele morții pe cât mai mulți. Am crescut în biserică, ne-am rugat la grupele de copii pentru oameni de pe toate continentele… De data asta, în schimb, nevoia de mântuire a oamenilor mi-a fost perfuzată direct în inimă. E ceva diferit. Mistuie.

  5. Dacă ultima întrebare n-ar fi peiorativă, aş încerca să-ţi răspund. Pentru că eu am fost acolo.

    • A.Dama zice:

      Dragă Răsvan, nu e peiorativă întrebarea. E o tensiune în modul de expunere ales. Dar e intenționată.
      Dincolo de cei ce-au trecut pe-acolo – și-au și ajuns departe –, am tăcut nezisul pentru că mulți își motivează alegerile aberante prin lozinca: „mă iubește cum sunt, chiar dacă sunt gay din naștere, sau așa, sau invers, sau pe dincolo… nu-mi poate cere ce nu mi-a dat. nu mă va judeca pentru că nu mă pot dezminți de mine.”

  6. costica h zice:

    Am citit si eu cu atentie, as zice cam asa;
    In gradina, langa un pom fructifer tanar, se pune uneori cate un PAR, adica un tzarus.
    …ca sa creasca drept, vertical, si asta este o treaba usor de inteles.
    Porunca poate fi asemanata cu aceasta imagine, ca dreptarul. Dar nu numai, pomul esta legat de par si trebuie sa stea si sa mearga drept in sus; vrea, nu vrea… cu asta avem noi probleme.
    Acuma desigur noi vom pune parul acolo unde avem un pom altoit si nu punem pret pe unul salbatic.
    …si aceasta imagine ar putea ajuta putin la intelegerea a ceea ce Domnul spune; va dau o porunca
    …sa va iubiti …asa cum Eu v-am iubit.

    • A.Dama zice:

      Costică,
      E foarte inspirată imaginea! Însă, vrând-nevrând, ajungem la întrebarea: de ce nu acordă El șanse fiecărui pom? Și fiecărei vițe de vie? Că dacă ar altoi-o în Vie, ar avea șanse la roadă…
      De altă parte, când planta ocolește parul, numai că așa „i se pare” original, strâmbătatea și moartea se întrevăd de la distanță.

  7. costica h zice:

    draga sora Adama;
    imaginea nu-mi apartine; am primit-o de la un frate de la tara,
    dar la intrebarea de ce nu acorda El sanse… nu stiu sa raspund.
    Treaba cu parul, trebuie sa consideram ca tanarul vlastar este legat de par si „obligat sa creasca vertical. Sigur ca asta iara nu ne place, ca parca nu am fi destul de liberi.
    dar mie imi place sa ma stiu asistat de Domnul cu toate mustrarile si invataturile Sale, loviturile Sale uneori…
    Sigur ca sunt indaratnic si incapatanat, dar El este mult mai puternic decat mine si asta imi da siguranta ca nu ma lasa de capul meu.
    dar poruncile Sale au putere in ele; ce El porunceste ma cam obliga, si nu de putine ori imi da si dorinta sa implinesc. Despartiti de El este moartea noastra.
    dar oare cu Ap. Pavel cum a fost; iti va fi greu sa da inapoi cu piciorul in ceva ascutit care iti produce durere. Aici incape intrebarea; oare ap. Pavel, saracu de el, nu putea sa aleaga… cred ca raspunsul este NU! (este intelegerea mea)
    sa aiba numa Domnul mila de noi!

    • A.Dama zice:

      Costică,
      Ce bine că nu ne lasă de capul nostru! Mă gândesc la binele pe care voia și apostolul să-l facă, dar răul nu se lăsa fentat prea ușor. Dacă ne-am lua libertatea să facem răul numai fiindcă asta e legea din codul nostru genetic, parul așezat de El cu dragoste n-ar mai avea utilitate. Ar fi în plus pe lângă un pom care crește, oricum, strâmb.
      Mulțumesc de așezarea oglinzii în față! Ne descoperim și noi îndărătnici, încăpățânați și obligați să „gustăm” țepușul dinapoia noastră. Doamne, ai milă!

  8. kristallherz zice:

    Interesanta abordare. Imi e evident (din experienta) ca iubirea de Dumnezeu si de oameni nu e ceva firesc, natural. Natural imi e sa ma iubesc pe mine insumi…si atat! Ori sa-i iubesc pe ceilalti in masura in care ei contribuie la bunastarea eului meu. Si in aceasta privinta imi dau seama ca suntem dependenti de Dumnezeu. Nu avem dragoste in noi insine. Ma uit la mine si nu pot sa nu strig: „Ahhh, Doamne, vindeca-ma de egoism! Da-mi dragoste din dragostea Ta!”.
    Un alt aspect pe care as dori sa-l subliniez consta in faptul ca porunca de a iubi nu vine in contradictie cu libertatea de vointa a omului. Desi ni se porunceste sa iubim, cu toate acestea noi putem alege a ne supune sau nu poruncii divine. De altfel, Dumnezeu porunceste tuturor oamenilor sa se pocaiasca, insa omului îi ramane libertatea de a alege. Astfel, porunca de a iubi nu inseamna nicidecum „dragoste cu sila”.

    • A.Dama zice:

      Ei, Kristallherz, ai putea striga să-ți dea dragostea Lui, dar poate prin constrângere, nu din convingere. (?)
      Mă bucur că ai adus în discuție libertatea de a ne supune. Grea răspundere! De viață și de moarte.
      (Și dracii cred și se înfioară, dar nu se supun.)

      „De bună voie și nesilit de nimeni”, zici? 🙂 Așa e. Dar e bine și când ne ia cu sila:

      La urmă, robul a zis: „Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit, şi tot mai este loc.”
      Şi stăpânul a zis robului: „Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa. (Luca 14, 22-23)

      • kristallherz zice:

        Nu chiar de bună voie, în sensul în care în noi înșine ar exista dorința de a-L iubi. În noi nu există nici măcar dorința de a-L căuta (Romani 3:11), ce să mai vorbim de dragoste. El e cel care pune în noi dorința. Și da, e un har și faptul că ne constrânge. Dar nu ne anihilează voința și libertatea. Cu alte cuvinte, nu ne setează spre a-L iubi.

        • A.Dama zice:

          Inimă de cristal,
          Da, nu apasă El butonul „iubește-Mă!”, și apoi să ne taie accesul să-l oprim. E și asta o consecvență în dreptatea Lui. (Chiar dacă ne-ar fi mai de folos tuturor harul cosntrângător.)
          Dar oare pune El dorința de a-L căuta în toți, fără discriminare?

          • kristallherz zice:

            Mi-e greu să răspund „nu!”. Dar la fel de greu îmi e să spun „da.” Interesant e că după ce te întâlnești cu El, la cruce, îți dai seama că nu ai avut niciun merit în faptul că ai ajuns acolo.

            • A.Dama zice:

              Kristallherz, dacă am putea răspunde categoric, ar însemna că pricepem dreptatea Lui. Priceperea asta nefiind la îndemâna rațiunii, o suplinim prin credința că tot ce El rostește are valoare de adevăr. Dacă El spune că Evanghelia aceasta va ajunge la orice făptură, atunci credem că toți au fost confruntați cu ea, iar dorința fiecăruia sau nedorința e răspunsul la această confruntare.
              Într-adevăr, n-avem merite că am acceptat chemarea Crucii. Și e o dovadă că nu-Și împarte slava cu nimeni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s