Memoriile altei cunoaşteri (8) – Ușa dindărăt


Nu știu alții cum sunt, dar eu am intrat pe ușa din față.

Pe ușa dindărătul casei, stăpânii și fiul cel mare ies și intră adeseori, veghind ca rânduiala gospodăriei să nu fie știrbită. Argații își află și ei cale pe ușa dindărăt, supunându-se rutinei fiecărei zile, îndeplinindu-și aproape ritualic îndatoririle. În spatele casei, e forfotă multă, zgomot constant, țipăt vital, și chiar, la răstimpuri, buimăceală obositoare.

Pe ușa din fața casei, stăpânii și fiul cel mare intră și ies arareori, la zile mari. Din când în când, își primesc invitații cu dragă inimă și bună învoire. Numai tatăl se strecoară în tăcere pe ușa din fața casei, la aceeași oră, în fiecare zi, scrutând depărtările cu inima, nu cu ochii. Într-o bună zi, se-ntoarce braț la braț cu fiul cel mic. Fiul cel mic pășește pragul cu inima, nu cu tălpile.

Ca pentru cei mai mulți, pentru fiul cel mare, ușa dindărăt rămâne măsura tuturor lucrurilor. A învățat-o pe de rost, o cunoaște până în măduva fiecărei fibre. Se poate mândri cu propria-i cunoaștere. Pe ușa dindărăt, iertarea nu-și taie cale.

În schimb, pentru fiul cel mic, ușa din fața casei e măsura învierii întâmplate o dată pentru totdeauna. Iertarea fratelui mai mare e o nimica toată pe lângă propria înviere. Fiul cel mic pășește pe ușa din față într-o sărbătoare încă neterminată.

Nu știu alții cum sunt, dar eu am intrat pe ușa din față.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De (me)mo și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Memoriile altei cunoaşteri (8) – Ușa dindărăt

  1. Mala zice:

    Usa e ca o trecere spre viata, te poate inalta sau cobori…

    • A.Dama zice:

      Dragă Mala,
      Și spre moarte prin ce trecem? Prin tunel? E înălțare sau coborâre?
      Dincolo de retorică, ideea e că risipim și dincolo, și dincoace de ușă.
      Fratele cel mare al fiului risipitor risipea în casă, așa cum risipim mulți dintre noi chiar sub ochii Tatălui…

  2. liviuspuraci zice:

    Cand am citit articolul tau, mi-a venit in minte cantarea „O poarta e deschisa, S-ajungi in ceruri sus; Numele Ei e Gholghota…” „Pastorul cel Bun intra si iese, si oile merg dupa El, pentru ca gasesc pasune”
    Oricum am vrea sa o interpretam, a intra pe usa din fata reprezinta cinstea pe care Stapanul Casei o da celui ce vine sa intre. Stapanul isi onoreaza oaspetii conducandu-i si deschizandu-le usa din fata. Prin spate, asa cum zici, altii, nu cei invitati.
    Cu mai bine de 20 de ani in urma, am avut un vis interesant. Ma plimbam prin Ierusalim, pe strazi, si la un moment dat m-a oprit un barbat si mi-a spus: Pe voi doi (mai eram cu cineva), primarul orasului a hotarat sa va angajeze sa carati apa cu cisterna pentru oras. Haideti cu mine sa va faca formele de angajare! Nu-ti poti imagina bucuria care m-a incercat ca o sa raman in Ierusalim sa lucrez si sa locuiesc acolo. (Nu il vizitasem in realitate, inca.) Am ajuns in fata unei cladiri foarte mari, cu o usa impunatoare, la capatul unor scari de marmura. Acolo acel barbat ne-a incredintat in grija unui frate pe care eu il cunosteam foarte bine, spunandu-i: „Du-i la departamentul de apa, pentru ca primarul i-a angajat acolo”. Omul nostru, (fratele cunoscut), ne ia si da sa ocoleasca dupa cladire, sa ne duca inauntru pe o usa dosnica. M-am suparat foarte tare pe el spunandu-i: „Pe noi ne-a angajat primarul, iar noi trebuie sa intram pe usa din fata.” L-am lasat acolo, dar l-am auzit strigandu-ma si spunandu-mi ca sunt un nesupus si un incapatanat. Nu l-am mai bagat in seama. Nu peste multa vreme aveam sa-l confrunt, dar in realitate, cu cuvintele: „Pe mine m-a angajat Primarul orasului, si eu intru pe usa din fata”, la care el imi arunca: „Esti un nesupus si un incapatanat”. Nu-ti poti imagina cat m-am distrat vazand implinirea visului aproape cuvant cu cuvant.
    „Nu stiu altii cum sunt, dar eu am intrat pe usa din fata.”

    • A.Dama zice:

      M-am „distrat” și eu citind visul, Livius. Pun în ghilimele verbul, fiindcă îmi amintesc că mereu eram întrebați de colegii de școală sau de muncă: „Dar voi cum vă distrați?”, referindu-se la faptul că nu avem voie să bem, să fumăm, să dansăm etc. E mai greu de înțeles „distracția” asta a împlinirilor unor lucruri inexplicabile.
      De altă parte, m-am gândit cât de puțin luăm din cât ne oferă Tatăl. Vai! Ne mulțumim cu rutina și „obiceiurile” casei – instituite de multe ori de oameni, nu de Însuși Tatăl… Ne știm la adăpost și harnici în tot ce ne trece nouă prin minte că ar fi de făcut. Dar ce diferență când intri pe ușa din față și îți spune El direct ce-ți revine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s