“Așa vorbește Domnul” (2) – Fuga și leacul


Microexplicație: Azi sunt Rusaliile, iar textul de mai jos e un mod de a le celebra.

running223*

De câtă hotărâre sau ambiție nebunească e nevoie pentru a lăsa în urmă 30 de ani petrecuți „acasă” și a te aventura în necunoscut, fără a-i lua cu tine pe cei dragi, pe cei mai dragi? Să te desparți de soție și de cei trei copii în timp ce ei se joacă în parc, fără a bănui măcar că tati nu mai vine deseară acasă. Să lași acasă doi părinți măcinați de îngrijorări, roși de disperarea neascultării și răzvrătirii fiului îndrăgit… Să înfășori tot trecutul într-o umbră, a cărei taină n-aveai de unde ști dacă o vei mai pătrunde vreodată. Așa ne-am socoti: e o nebunie!

Și totuși, s-a întâmplat! Era în vara lui ’81, când fiul acesta, care avea multe în comun cu risipitorul – cel puțin privit în oglindă –, s-a așternut drumului încă neconturat, șerpuind prin pustia ecuațiilor necunoscute. Avea o singură pâine în desagă: aceasta e Voia; mă supun. Și-a fost de-ajuns pentru a trece Dunărea înot, pe la Moldova Nouă și pentru a ajunge peste 5 zile în Viena.

Știți că regimul comunist din acea vreme limita draconic ieșirea cetățenilor din țară. Ca și cum, dacă omul nu-și poate deschide ochii pentru a vedea ce e peste gard, rămâne îndobitocit și supus în pătrățica lui. Și nu orice om, ci omul nou – dezbărat de personalitate și interzis oricărei inițiative ce-ar scăpa Controlului Standard al Puterii tiranice!

Deși mama acestui tânăr știa de indicațiile de drum ale Celui de Sus, n-avea cum să accepte cu seninătate schimbarea radicală, absența îndelungată ș.a.m.d. Și cum să facă slalom printre cele mai întunecate îngrijorări și gânduri tulburătoare? Plângea întruna, dându-i emoții fiului, să nu cumva să deconspire planul înainte de a-l fi pus în aplicare.

„Mi-am sunat soția, să-i comunic «aventura», dar aveam un mare gol în suflet din cauza neascultării de părinți. În tot acest timp, mă rugam Domnului să-i liniștească mamei inima”, recunoaște tânărul. Au trecut aproximativ două luni până s-a ivit prima ocazie de a vorbi cu părinții la telefon. Socotelile că mama nici nu va putea răspunde, din cauza emoțiilor prea mari ori pentru că nu-și mai dorea să afle ceva ce să o afecteze și mai tare, s-au dovedit a fi inutile. Emoția mai mare era, de astă dată, săpată în terenul inimii fiului: dacă mama face un atac când mă aude, dacă i se face rău etc.?

Dar n-a fost așa!… „Spre surprinderea mea, auzeam la capătul firului o mamă plină de bucurie, liniștită, iar cuvintele ei au venit ca un balsam vindecător peste inima mea plină de nesiguranță și de mare dor!” Ce anume a determinat schimbarea atitudinii mamei? Ce anume s-a întâmplat în acest interval, pentru ca ea să se transforme din victimă în „specialist” în tratarea rănilor celuilalt?

S-a întâmplat că Dumnezeu a trimis în casa lor, de la sute de km distanță, o femeie care avea o comunicare specială cu Domnul. Se cunoșteau de mai mulți ani, pentru că participau la întâlniri de rugăciune – clandestine, desigur, datorită regimului – în diferite orașe ale țării. „Părinții mei știau că prin gura ei vorbește Dumnezeu, și prin ochii ei se văd frumusețile Celui Preaînalt.” Ei bine, la numai două săptămâni de la fuga din țară a fiului, această femeie a poposit în casa părinților lui, iar după ce s-au rugat, le-a spus:

„Domnul mi-a arătat că sunteți foarte îngrijorați din pricina unui copil. Dar să nu vă faceți griji pentru el, fiindcă soarta lui e în Mâinile Domnului, și El îi poartă de grijă!”

Acesta a fost leacul alinător cu care-a fost tratată rana unei mame iubitoare, îngrijorate până la amărăciune și disperare. A fost aerul înviorător care a stins și cicatrizat focul unei inimi în clocot. Pentru că… „așa vorbește Domnul!”

Chiar dacă ni se par lucruri mărunte, și ne întrebăm de ce L-ar interesa pe El frământarea omului, iată că Dumnezeu nu trece nepăsător pe lângă o inimă zdrobită și mâhnită. Merită să-I mulțumim pentru Prezența cu care ne înfășoară de-atâtea ori ca un susur bland și mângâietor!

* Legendă: Numele acelui tânăr este Livius. Iar femeia care a poposit în casa părinților lui în acele momente de grea cumpănă a fost mama mea. Era după ce i se prelungise viața cu încă 15 ani, ca lui Ezechia…

.

foto

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De probă, De viaţă și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la “Așa vorbește Domnul” (2) – Fuga și leacul

  1. Alex zice:

    Ce frumos ai comemorat Rusaliile, cu o „amintire minunată”, în care ai arătat atât de frumos lucrarea cea tainică a lui Dumnezeu, atunci când oamenii nu mai speră în altceva decât într-o….minune! Şi bine ai spus că Domnul nu trece nepăsător pe lângă o inimă zdrobită şi mâhnită. El este întotdeauna cu cel ce-L caută!
    Numai bine, A.Dama!

    • A.Dama zice:

      Dragă Alex, e un fel de datorie de suflet, dar mai ales de recunoștință înaintea Lui, pentru că a lăsat în jurul nostru oameni cu adevărat semnificativi, exemplari, al căror nume e repetat și de cei ce i-au întâlnit în realitate, și de îngeri…
      Mă simt (ca o) aleasă, fiindcă mi-a îngăduit să cresc printre minuni. Și n-am niciun merit. Dar îmi încep ziua cu laude și o închei tot așa.
      Numai bine și ție – Binele adevărat și netrecător!

  2. Pingback: Un nume bun | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s