Lumini și umbre


light&darkSuntem, într-un fel, asaltați de citate de genul: „vino de la întuneric la lumină”, „lumina nu se pune sub obroc”, „trebuie să stai în lumină”, „nu face nimic în ascuns, fă totul la vedere” etc. De multe ori, ele sunt ca o pancartă vizibilă pe un stâlp, dar opacă la nivel semantic, funcțional sau pragmatic. E ca atunci când omul recunoaște: „Mă rog, dar știu că rugăciunea mea nu trece de tavan” – e o disfuncționalitate, un fel de dislocare între ar trebui să fie și (nu) este.

O posibilă cauză a disfuncționalității e aceea că nu medităm asupra și nu înțelegem rostul umbrei. Nu ne îndoim că: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8, 12), dar rămânem deseori doar la stadiul apucăturii citaționle, lozincarde. Ignorăm funcționalitatea contrastului, adăugând necredința la ignoranță. În El, nu este, nu poate fi vorba de umbră. Și totuși:

Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. (Ps. 121, 5)
Eu pun cuvintele Mele în gura ta şi te acopăr cu umbra mâinii Mele. (Is 51, 16)

S-a făcut lumină (cu minusculă) încă din prima zi a Creației, dar Lumina (cu majusculă) S-a întrupat, pentru ca noi să stăm în umbra ei. Altfel n-ar fi existat umbre vindecătoare – ce sintagmă oximoronică și paradoxală! Dacă Petru nu stătea în umbră, Lumina n-ar fi traversat prin el, peste umbra lui, întru vindecare:

…până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei (F.ap 5, 15).

Cu toată pretenția că suntem copii buni, că stăm în lumină, avem părtășie unii cu alții, avem o conduită ireproșabilă, am primit certificate de membri, nu ne deranjează să ne facă lumea plecăciune prin piețe… Ba mai mult, scoatem artileria grea când e vorba de ceilalți, ale căror „întunecimi” sunt limpezi ca lumina zilei: „Păi, e bețiv, curvar, homosexual, satanist… Păi, bârfește zi și noapte, e lacom, că nu-i ajung vilele, mașinile și conturile în bancă… Păi, e idolatru, că își face idol din nu știu care politician, vedetă media sau evanghelist și i se închină… Păi, dacă hulește lucrarea Duhului Sfânt, n-am ce căuta în preajma lui…”

Ne place să citim și să studiem despre Dumnezeu, dar ne ferim să-l studiem pe dracul și felul în care acționează în om, inclusiv în fiecare dintre noi. E doar un amestec stricător și strigător – nu întotdeauna în necunoștință de cauză – de umbră cu pretinsa lumină:

Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum. (1Ioan 2,9)
Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. (2Cor 11, 14)

O soluție ar fi să depășim faza citațională, asimilând Cuvântul întru trăire reală – sunt mari șanse să ne uimim că umbrele și luminile au o dinamică mult mai amplă decât limita până la care ne-a dus propria gândire. Nu cântărește atât de greu ceea ce pot cita pe de rost, cât atârnă trăirea acelor adevăruri. Am lumină, pentru că mă traversează Lumina. Și dacă Lumina a ales să mă traverseze, n-am decât „meritele” unui rob netrebnic. Iar asta mă smerește. Și când iertăm umbrele celorlalți, primim iertare pentru propriile întunecimi. Abia atunci, abia așa, pitindu-ne în umbra Luminii, sunt șanse să radiem vindecare din propria umbră-lumină:

Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.” (Luca 11, 36)

Așa să ne ajute!

.

foto

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Lumini și umbre

  1. marinelblaj spune:

    Foarte incitantă tema aceasta a luminii, Luminii, umbrei şi Umbrei! M-a obsedat şi pe mine o vreme gândindu-mă că atunci când eşti în lumină, vrei-nu vrei, laşi o umbră. Oarecum mai abrupt spus, una este să laşi acea umbră, precum Petru, când eşti în Lumină, şi alta… „să faci umbră pământului…”, când eşti în lumină… Hm! Mi-ai dat de gândit, Adama!

    • A.Dama spune:

      Marinel, m-am pomenit gândind „cu voce tare”.😉 Fără să uit că fumus et umbra sumus. De fapt, e necesar să ajustăm mereu valențele pe care le acordăm cuvintelor și Cuvântului. Nu tot ce ni se pare negativ și de respins e neapărat așa. E drept că vedem „ca într-o oglindă”, însă dacă stăm lateral față de oglindă, nu în fața ei, luminile și umbrele sunt cu-totul-altfel.

  2. marinelblaj spune:

    Adama, şi tu m-ai făcut să… gândesc! Suntem chit!🙂 Şi-apoi, la care „et umbra sumus” te referi; la cel al lui Horaţiu, unde „pulvis et umbra” are o conotaţie, sau la acel înscris „omnia mundi fumus et umbra” din Grecia, cu alte conotaţii, mai imediat tragice?
    Vezi cât de important e (con)textul? Hm… aveam pe undeva o poezie scrisă… în secolul trecut (aşa de departe mi se pare vârsta la care am scris-o!). Poate o găsesc, fiindcă de ea mi-ai adus aminte, cu „statul lateral”…

    • A.Dama spune:

      M-am gândit la Eclesiastul mai degrabă. Am pus un „sunt chit” între fumus et umbra și vanitas vanitatum. Sigur că e important contextul. Ar fi tragic dacă fumul n-ar avea umbră.🙂 Dacă ne-am (pe)trece prin existență fără vreun rost pentru Împărăție. Și să nu fim nici tâlharul căit, intrat în Rai „astăzi cu El”.
      M-aș bucura să văd Acolo umbra (cuvintelor) vindecătoare… dacă le voi fi primit vreodată.

  3. marinelblaj spune:

    Între timp mi-am amintit că am publicat cândva această poezie pe blog, aici: http://cetateadepiatra.wordpress.com/2012/05/07/de-cale-lunga/
    Vezi? Cuvintele, oglinzile, timpul… 1980? N-aveam dreptate cu „secolul trecut”?

    • A.Dama spune:

      Eu zic că e chiar mileniul trecut. Mai contează? Din câte știu eu, pe o carte de poeme nu se trece „termenul de valabilitate”.
      Probabil poezia asta trebuia să ne ia pe nepregătite. Să nu ne lase indiferenți nici la tăcere. Că dacă tăcem cuminți, sunt mai mari șansele să ne rostească Cine Se ține de Cuvânt.

  4. kristallherz spune:

    „O soluție ar fi să depășim faza citațională, asimilând Cuvântul întru trăire reală.” Amin, spun, cu toata inima! Si intaresc rugandu-ma: Doamne, ajuta-ne sa implinim ceea ce stim, sa traim ceea ce rostim! C-asa spune si Ioan: „Cine zice…trebuie sa traiasca!” 1 Ioan 2:6.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s