Dacă e copil…

…să se joace părinții de-a amintirile!…

Scriam într-un comentariu că nu ai cum „să fentezi” persoana într-o întreprindere precum cea blogărească, mai ales când blogul e personal. Până și selectarea de articole de pe alte site-uri se face după criterii personale.

De astă dată, de Ziua copilului, mă voi juca eu cu paginile „îngălbenite” ale jurnalului electronic, în care prezența Adămioarei a fost mai mult (sau mai puțin) discretă… Deseori ne oprim la trăsăturile angelice ale copiilor și-am vrea să rămână neschimbate, gravate în tabloul din onix, străvezit de lumini nepământene. Dar întrebările noi pe care și le ridică le sculptează chipul, drămuind în liniile feței înaintarea în cunoaștere și înțelepțirea. Iată câteva pagini întâmplate – mai frumoase ori mai grave, mai haioase ori foarte serioase – un fel de „istorie simbolică”:

• La patru ani și jumătate, Mămăruța aștepta întoarcerea mea de la școală stând pe pervazul ferestrei (la etajul patru), cu picioarele înafară.
• Pe la opt ani, Piticotul nu concepea să se mărite cu un pompier.
• La numai nouă ani, Pufuleț avea mari dileme teologice.
• La unsprezece ani, Puiucul arăta ca un înger meditativ.
• La doisprezece-treisprezece ani, Copiluț se lămurea cum stau lucrurile cu transsexualii.
• La paisprezece ani, suprapunerea Enfant-Ange nu mai lasă loc îndoielilor…
• La cincisprezece ani, Omulețul trece iar prin ciurul filosofico-teologic.
• În sfârșit, la șaisprezece ani, Frumoasa traversează iordanul, culegând din apă reNUMEle de Prințesă a Marelui Împărat.

Însoțesc urarea de La Mulți Ani! tuturor copiilor cu un gând: Doamne, ține-i Tu pe copiii noștri – și ai Tăi – pe Cele mai bune Mâini!