După cum le sunt interzise cafeaua și ciocolata (+altele) pacienților operați pe creier, nici expunerea la soare, intemperii sau… emoții puternice nu le este recomandată.
Și totuși, când am aflat că și oameni privați de libertate au strigat către Cer, din celulele lor, pentru reușita operației mele, mi-au dat lacrimile… Știu că nu e bun plânsul pentru un creier operat atât de curând, însă n-am putut reacționa altfel. Să fii într-o stare ingrată și să ceri ajutor pentru alții trecuți prin sita limitei dintre a fi și a nu fi e o atitudine care mă bucură și mă smerește deopotrivă.
La fel mă bucură și mă îngenunchează primirea atâtor daruri nemeritate… Pot spune că se împlinește promisiunea: căci preaiubiților Lui, El le dă pâine ca în somn, fiindcă, de când m-am întors din spital, am primit în dar și hrană pentru trup, și hrană pentru suflet și duh. Am traversat o mare roșie și-o niagară de maci – prin fotografii electronice sau artistic imprimate, felicitări și medalioane cu maci, precum și superbe buchete de maci adevărați… Chiar dacă voi trece sub tăcere numele celor ce s-au perindat pe la adresele mele virtuale sau pe la cea reală, aducându-mi odată cu ei mângâierea și dragostea Celui ce i-a îmboldit la fapte, n-am nicio îndoială că răsplătirile Lui nu vor întârzia. Regret enorm că nu pot, la rândul meu, să colind târguri de trufandale planetare, pentru „a cumpăra” și a le oferi pietre de aducere aminte ori semne de hotar.
Dar mă pot deprinde să croșetez bucuria și smerenia laolaltă, să cânte în duet în schimbul tăcerii mele!…
(Și) de aici începe vindecarea…
lumea adam(a)ică 
„So let it fall down
There’s freedom waiting in the sound
When you let your walls fall to the ground
We’re here now
We’re here now…”
Citeam pe undeva că „prietenii adevăraţi sunt ca trifoiul cu patru foi; greu de găsit, dar norocoşi cei care îi au”. 🙂
Asta-i bună, Marinel! 🙂 Îmi amintesc că am jucat și eu jocul de-a găsitul trifoiului norocos. Peste unul-doi am dat, cu siguranță. Dar pe măsură ce-am crescut, am uitat să-l mai joc. Așa că am ieșit din ritmul statisticilor exacte. 😀
Nici eu nu mai apelez la statistici, Adama! Că dacă ar fi să mă iau după ele… eu am găsit şi trifoi cu cinci foi… Dar era probabil… mutant! 😀
Marinel,
Să înțeleg că ai aflat cel puțin cinci prieteni adevărați? 🙂
O! Nu cutez a face asemenea statistici! Cu vreo doi ani în urmă am pierdut unul, vechi de 40 de ani, care n-a reuşit să se împace nicium cu pocăinţa mea (cu tot ce a însemnat asta în relaţia noastră!).
Am scris despre asta aici: http://cetateadepiatra.wordpress.com/2012/06/16/un-adevarat-prieten/ şi aici http://cetateadepiatra.wordpress.com/2012/07/16/cat-costa-o-prietenie/…
Aşa că… prieteni am mulţi, adevăraţi îi va dovedi doar timpul…
Ai redevenit serios, Marinel… Te-am (re)citit. Nu ne rămâne decât să așteptăm – cu răbdare sau îndelungă… – dovedirea.
Să înţeleg că am fost (ne)serios uneori (ca să folosesc „tehnica” parantezelor tale 😉 )?
Da, „focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia”, le spune Pavel corintenilor. Ceva cam ca în Maleahi 3…
Deh, Marinel! Schimbul de replici alunecase pe o pantă amuzantă – nu neserioasă.
Iar acum văd că ai devenit „arzător” de serios. 🙂
De fapt, cel mai mult contează că ne-am aflat Prietenul!
Adama, trebuie să ştii că eu şi când sunt neserios o fac foarte… serios. Adică, de cele mai multe ori intenţionat, fiindcă am constatat că rolurile neserioase, jucate bine, scot cam tot ce e… serios din partenerii de discuţie 😉
Dar, vorba ta, important e că ne-am aflat Prietenul. Şi ce frumos e când El se arată şi prin prieteni… 🙂
E bine de știut, Marinel. Înseamnă că antiteza serios / (aparent) neserios nu împietează da al vostru să fie da și nu al vostru să fie nu.
Iară dacă ai avut parte de marea surpriză, ce să mai „discutăm” despre când și cum Se arată El prin prieteni. E fapt împlinit. 🙂
Cunoscandu-ne statutul de „copii ai Domnului”, cred din tot sufletul ca a trece prin diferite incercari, sau suferinte, e nimic altceva decat o inalta scoala prin care Domnul ii trece pe alesii Sai, ca sa-i invete acele inalte calitati „bucuria si smerenia”, calitati care in lumea unde umblam mai repede le pierdem decat le castigam. Cei privati de libertatea fizica nu sunt mai putin liberi decat cei ce traiesc in case de fildes. Din inchisorile romane, si nu numai, au aparut adevarate perle care stalucesc si peste veacuri, asa ca de ce te miri ca asemenea oameni s-au rugat. Eu cred ca ei s-au rugat mult mai liber decat acei ce erau deosebit de ocupati cu programe, repetitii, studii si cate le-om mai numi.
In dreptul tau, Domnul a vrut sa Isi inalte Numele, de aceea cuvantul din Filipeni 1:29 cred ca trebuie sa il iei asa cum este scris acolo.
Livius,
E drept că El are altă părere decât noi despre geografii și libertăți. Deși vedem limite, El deschide necuprinsul. Unde bănuim inimi împietrite, El ne dă statistica peste cap, că ne trezim binecuvântați și de cei ce nici măcar nu ne cunosc. E o pătimire… care obligă ființa să-și întoarcă privirile și inima spre Cel ce a creat-o. Să se retragă în umbra / lumina Lui… În adorație.
„O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!”
…este o fraza care se repeta de cateva ori intr-un psalm…
Imi vine mereu in minte. Tu, A.Dama, o faci mereu.
Oare ce-ar fi daca toti care trec prin diverse incercari sau probleme ar lauda pe Domnul?
Cu siguranta, minunile ar fi [si] mai multe.
Slavit sa fie Domnul!
Mitică, am și eu o idee despre ce-ar fi dacă s-ar auzi neîncetat laudele Lui: ar fi raiul pe pământ. 🙂 Cu minuni la ordinea zilei.
Așa să fie!
Ca tot veni vorba de versete, am si eu unul pe care l-am repetat in momentele grele:
„Nu voi muri, ci voi trai si voi povesti minunile Domnului.” Ps. 118:17
Kristallherz,
E frumos versetul! Partea cu mărturisirea minunilor e mai dificilă. Mai ales când te izbești de necredință și de batjocură. Dar trebuie mers până la capăt. 🙂
Pingback: “În acele momente, nu mai erai a mea…” | lumea adam(a)ică