După dezvățarea de propria folosire a inimii, vine și obișnuința ca inima să fie folosită de Dragoste. Iar asta se întâmplă mereu on the other side…
I’ve lost the use of my heart
But I’m still alive
Still looking for the life
The endless pool on the other side
Măcar de-am ști folosi Dragostea Lui ca armă de salvare în masă…
.
Piesa de mai jos e doar o figură de stil. Un paralelism.
.
lumea adam(a)ică 
Foarte interesanta piesa, mi se par provocatoare mesajul textului, coregrafia, sunetul. Mi-a prins chiar bine postarea, rezoneaza bine cu experienta (similara cu a ta), de viata prin care trec. Merci de postare 🙂 .
Cu drag, Romi! Aflându-mă prin preajma celor ce-au avut aceeași experiență cu a ta, înțeleg și mai bine de ce numitorul comun trece dincolo de matematici și conectează inimi fără ajutorul cifrelor înscrise pe hârtie… Sănătate și fluvii de har!
Paradoxul existentei este ca atunci cand treci prin situatii limita (daca alegi sa lupti) de un fel sau de altul, ajungi sa descoperi o fateta a lui Dumnezeu pe care nu o puteai vedea in conditii normale. Una este sa fii teolog de laborator dotat cu echipamente de analiza de ultima ora, si alta este sa vii de pe front. Cele doua experiente sunt diferite. Interesant faptul ca pana nu treci prin situatii de o anumita factura, Dumnezeu nu reuseste sa scrie codul Sau in inima, ci doar in minte. (Al)chimia lui Dumnezeu nu pare sa concorde prea mult cu modul in care prezentam noi retetele. Trecerea prin situatii extreme te smulge din viata 2D de membru participant regulat la serviciile bisericesti, din viata de exeget de profesie si te pune intr-o realitate 3D, in care Dumnezeu devine atat de viu, exact ca si in scrierile vechi testamentare.
Mai demult cineva din grupul de rugaciune din care faceam parte avea un fel de motto: „daca nu ai o experienta reala cu Dumnzeu, sa ne rugam sa treci prin situatii limita, sa poti vedea pe Dumnezeu asa cum este”. Atunci consideram aproape o blasfemie o astfel de afirmatie, in schimb am ajuns sa fiu in sync cu acele spuse 🙂 . Evident ca experientele extreme sunt extreme 🙂 , dar iti schimba complet perceptia despre lume si viata, despre cine si cum este Dumnezeu.
Romulus,
Suntem de-aceeași parte a „lentilei-oglindă”! 🙂 Eu recitam cu seninătate „prin rănile Lui suntem tămăduiți”, dar a trebuit să vină momentul să probez în carnea mea acest adevăr. Și dacă aș fi cunoscut câteva zeci de variante de traducere a versetului, și dacă aș fi fost la curent cu o sumedenie de analize exegetice, nu m-ar fi transformat așa cum m-a transformat trăirea lui directă.
Sigur că noi nu-I dăm lui Dumnezeu idei despre cum să lucreze cu unii și alții – deși ni se mai întâmplă să „știm” ce-i mai bine pentru noi înșine! Dar e bine că El nu Se ia după noi. 🙂
Cât despre participarea de formă la un „program”, aproape că nu-mi vine să mai spun nimic. Am scris de multe ori aici pe blog că e nevoie de mai mult decât formă. Și/sau „epoleți”…
Doamne, ajută-ne!