(ne)cuprins


Adamioara1…de-ale Adămioarei:

„Doamne, Îți mulțumesc că mi-ai făcut onoarea de a fi un stâlp de sprijin pentru mami în această perioadă dificilă!”…

M-a (ne)cuprins.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De mi(nu)ne, De probă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la (ne)cuprins

  1. Ce bine e cand copiii observa ca si parintii trebuie ajutati si intind o mana, dupa puterile lor, ca de multe ori am fost ajutati de parintii nostri!…

  2. liviuspuraci zice:

    Ce bine se implineste cu voi cuvantul care zice ca acei ce trec prin valea plangerii transforma peisajul si-l fac un loc plin de izvoare!

    • A.Dama zice:

      Livius,
      Izvoarele sunt tot „meseria” sau „meșteșugirea” Lui. Noi le descoperim și ne pripășim pe lângă ele, că ne priește aerul. 🙂

  3. cella zice:

    Adamioara s-a maturizat in perioada asta mai mult decat si-a sau ti-ai imaginat vreodata.
    Si… nu la toti ni-i dat sa fim stalpi, de sprijin…
    Iar mie asta mi se pare uneori nedrept ;)).

    • A.Dama zice:

      Cella, e vizibilă maturizarea. Îmi spune că nu-i mai vine să râdă de orice prostioară împreună cu colegii de școală. Doar a văzut o prăpastie. Și altfel calci apoi pe pământul neted…
      Dacă nu putem fi stâlpi de sprijin, măcar să fim stâlpi de lumină. E ceva! 🙂

  4. marinelblaj zice:

    Ehe! Există copii care sunt odrasle şi copii care sunt cópii, slava Domnului!

    • A.Dama zice:

      Marinel, oare-am prins jocul tău de cuvinte? Odrasle e un arhaism scriptural, iar cópiile au și conotație pozitivă, și negativă. Dacă suntem odrasle ale luminii, atunci nu mai copiem lumina, ci pur și simplu răzbate ea la suprafață. Ehei!

  5. Alex zice:

    Ce frumos gând de mulţumire! Şi ce satisfacţie mai mare pentru un părinte, decât să vadă ce frumos i-a crescut copilul şi cum, din acel puiuţ micuţ şi neajutorat de la naştere, a ajuns peste ani „stâlp de sprijin” şi de nădejde.
    Dumnezeu să vă ţină întru dragostea Sa, A.Dama şi Adămioara! 🙂

    • A.Dama zice:

      Alex dragă, mulțumesc pentru cuvintele prietenoase și pentru urări! Stai numai să vezi cum va crește și prințesa ta, și maturizarea ei te va lăsa fără cuvinte. Nostalgic, îți vei aminti de ghemotocul purtat pe brațe și răsfățat cu cele mai mari bunătăți. 🙂

      • Alex zice:

        Sărut mâna, A.Dama! Aşa să dea Dumnezeu şi să le vedem mari şi împlinite în viaţa lor. Numai gândul acesta mă emoţionează atât de mult… Sunt sigur că mă voi gândi cu nostalgie la clipele când era doar un ghemotoc ce gângurea… 🙂

        • A.Dama zice:

          Alex,
          Chiar zilele trecute m-a întrebat Adămioara: „Mami, nu ți-e dor să mai fiu iar copil? Nu ți-e dor de zilele când mă duceai de mânuță peste tot?”
          Am oftat nițel: „Sigur că mi-e dor!… Pe-atunci eram mai sănătoasă…”
          Dar mergem înainte și credem că un Tată iubitor le dă copiilor Săi daruri bune.

  6. Pingback: (ne)amintiri | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s