…şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Is 53,5)
În zilele de dinaintea operației, am avut ocazia să îi ajut pe cei imobilizați la pat: uneori, îi hrăneam cu lingura, le țineam cana cu ceai sau apă, ca să poată bea cu paiul din ea, alteori le împlineam alte dorințe. De exemplu, o domnișoară imobilizată care avea acasă porumbei m-a rugat să pun pe pervazul ferestrei hrană și apă pentru păsări, iar apoi a început să le vorbească porumbeilor pe limba lor, iar ei s-au înfățișat la fereastră la un ospăț pe cinste. E greu de exprimat în cuvinte câtă bucurie am putut vedea atunci pe chipul fetei!
Am stat multe zile printre oameni cu afecțiuni grave și foarte grave, acolo unde limita dintre viață și moarte e atât de fină, cât s-ar deșira un fir dintr-o pânză. Dacă pânza e neagră, firul se-ntoarce către moarte, iar dacă e albă, firul se-ntoarce către viață, fără ca omul să aibă în fapt un cuvânt de spus.
Dragostea lui Cristos m-a locuit și a dat peste… I-am urmărit pe oameni: fie pacienți, fie vizitatori, fie personal medical, și-am trecut de ceea ce izbește privirea, de înfățișarea exterioară și de toate diferențele: gras/ slab, înalt/scund, frumos/mai puțin frumos, imobilizat/mobil, arogant/înțelegător etc., și-am văzut partea luminoasă din fiecare om, acea parte cu care Creatorul tânjește să intre în legătură, ca să poată vorbi cu făpturile Sale. Orice om, în oricât de ingrată stare ar fi, are o parte de lumină în adâncul ființei sale.
Poate ni se pare ușor să nu ne oprim la ce izbește privirea, dar exercițiul are de fapt o adâncime și o greutate de care nu suntem vrednici decât atunci când dragostea Lui ne locuiește și ne schimbă toate definițiile. Fiecare om, fără excepție, e candidat la Împărăție. Numai de-ar fi cine să vestească Împărăția, Dragostea și Jertfa…
Vederea ființei luminoase a fiecărui om a fost deopotrivă o revelație și o lecție.
.
În fiecare om se mai găsesc încă frânturi din chipul și asemanarea lui Dumnezeu, asemenea unor cioburi, ramase dintr-un frumos vas ce a fost spart.
kristallherz,
Suntem într-un gând. Chipul și asemănarea sunt în om, chiar dacă, uneori, omul este legat… Dar nu toate vasele ajung să fie sparte…
Omul e valoros pentru că poartă chipul lui Dumnezeu. Ideea aceasta este analizată foarte bine de Josh McDowell, în primele capitole din cartea sa, Relație prin Cuvânt. Tocmai am citit-o și v-o recomand și dvs.
Dragă kristallherz,
Va mai trece o vreme până voi putea citi cărți. Voi ține însă minte referința, fiindcă e frumos să citești despre Chipul Lui în om.
Însănătoșire cât mai grabnică vă doresc!
Să te asculte Tata, dragă Kristallherz!
A.Dama, e vorba de tine… și de Lumina din tine.
Însănătoșire cât mai grabnică și temeinică! Să fii în Buna Ocrotire!
Te îmbrățișez.
Oana, mulțumesc de urări calde și cu folos! Cât despre Lumină, mă rog neîncetat să devină vizibilă prin ceea ce sunt și prin acțiunile mele. Să nu fiu doar un instrument care să-I cânte zi de zi, ci o întreagă orchestră. 🙂
Există o vreme pentru cântare… În fiecare azi.
Ai trecut… prin… Ce bine ca ai trecut deja! Trecerea ti-a deschis mintea la dimensiuni pe care nu le puteai vedea inainte… Lumina Lui te-a calauzit si ai razbit…
Pingback: Așa vorbește Domnul (3) – Jurnal de trei(șpe) | lumea adam(a)ică