Să ne rugăm pentru A.Dama!


Adam(ioar)a

Bună ziua, tuturor!

Și astăzi îmi amintesc cu drag ziua în care a intrat mama la mine în cameră cu o privire încurcată și m-a întrebat în timp ce lua dicționarul: „Ai mai auzit vreodată cuvântul adămioară?” Cu o privire la fel de întrebătoare, i-am răspuns că nu. Câteva zile mai târziu, aveam să aflu că acesta era, de fapt, numele meu, pe care-l primisem de la poetul Ionatan Piroșca, într-un comentariu-catren de pe blogul mamei… Era pur și simplu un diminutiv de la Adama.

Acum mi-e dor de momentele în care mami mă chema să-mi citească un articol pentru ultima dată, înainte să apese butonul de „publicare”, așa, ca de „verificare”.  Mă făcea să mă simt un om atât de valoros!!! Ea conta pe părerea mea de copil și îmi citea cu bucurie cuvintele trecute prin gândul inimii…

Eu sunt Adămioara, Prințesa, Mămăruța sau oricum îmi mai spune A.Dama. Mi-am adunat inima și m-am rugat Domnului să-mi dea curajul să vă vorbesc. Cred că toți cei ce ne-am plimbat puțin pe străzile lumii ei avem impresia că o cunoaștem pe A.Dama. În lumea adam(a)ică am găsit pace și liniște, încurajări pentru inimile noastre. A.Dama a rostit peste noi binecuvântări, ne-a împărtășit din experiențele ei și ne-a arătat frânturi de lumină din Înțelepciunea Celui ce rostește convingător Eu sunt Cel ce sunt.

Astăzi, A.Dama are nevoie de noi, de încurajarea noastră. Astăzi, A.Dama are nevoie să o înconjurăm cu brațele rugăciunilor noastre – pe dinainte și pe dinapoi – și să rostim binecuvântări peste ea. Ea este în spital și stă în fața unei intervenții chirurgicale dificile.

Fie ca Domnul s-o poarte în carul Său de biruință, să o binecuvânteze și să-Și arate slava prin viața ei, și fie ca vindecarea să-i fie deplină!

Dragă A.Dama, mami mea, noi suntem alături de tine!

Adămioara

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De mi(nu)ne. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Să ne rugăm pentru A.Dama!

  1. Camix spune:

    Domnul e mare, Lui îi cerem să facă minuni! Sunt alături de voi. Domnul să-Și arate puterea, Amin!

    • A.Dama spune:

      E valabil si pentru maine, draga Camix?
      Asa sa fie! Sunt putin curioasa ce voi spune dupa ce trece efectul anesteziei… Dar mai important e sa treaca teama.
      Multumesc mult de tot de ganduri bune si incurajari!!!

    • Camix spune:

      Mă rog neîncetat. și eu scriu tot așa cum a scris și Adămioara ta, nu mă poci abține; mai este cineva la mine în casă care îmi ține companie la manifestare. Mă rog să treacă și teama, teama asta care ne e o ”prietenă” mai apropiată decât ne-am dori, ce să ne facem cu ea?!, e greu să fim oameni, atât de oameni! Să ne ajute El să vedem mai departe și mai frumos decât ne arată teama. Să ne ajute să respirăm adânc și senin în încrederea în El!

    • Camix spune:

      Toate trebuie să lucreze cumva spre Bine, ne-a promis că nu ne va lăsa nicidecum, gândește-te mereu la asta. te rog. știu că știi, dar vreau să aduc o mică vitamină, care să țină cât mai mult.

  2. Oana spune:

    Gând bun pentru A.Dama! Şi o privire tăcută îndreptată spre Cer, să-i dea bună sănătate…
    Doamne-Ajută!

  3. Pingback: much | Timposibil

  4. kristallherz spune:

    Si eu va sustin cu rugaciuni!
    Domnul sa va dea sanatate si sa va intareasca familia!

  5. livius spune:

    „Sufletul nostru nadajduieste in Domnul; El este ajutorul si scutul nostru.
    Da, inima noastra isi gaseste bucuria in El, caci avem incredere in Numele Lui cel sfant.
    Doamne, fie indurarea Ta peste noi, dupa cum o nadajduim noi de la Tine !!! ” 33:20,21,22.

    Esti permanent in rugaciunile noastre.

    • A.Dama spune:

      Draga Livius,
      Am citit cu nesat fiecare verset trimis si fiecare rand de incurajare si sustinere! Acum urmeaza rasplatirile pentru cei ce-au slujit cu cuvantul, cu genunchiul, cu fapta si cu Adevarul! Asa ca vor veni si la tine!🙂

  6. marinelblaj spune:

    Aştept momentul întoarcerii aici, Adama! Ştiu că va fi curând, pentru că ştiu că avem un Dumnezeu mare!

  7. Rodica Botan spune:

    In bratele Lui puternice sa stai cuminte si sa astepti. El poate… El poate… eu stiu ca Domnul poate sa faca minuni… si pentru A.Dama, si pentru Adamioara…

    • A.Dama spune:

      Draga Rodica, multumim cu mult avant pentru ca ne aduci aminte de adevarurile simple, dar atat de valoroase: El poate!
      Asa sa fie si maine, cand medicul va interveni cu finete si delicatete! Sa nu fie nicio eroare si sa ne reauzim cu sanatate si cu bucurie victorioasa in inimi!
      Cu mult drag…

  8. Pingback: Mare putere are rugăciunea (3) | cetatea de piatră

  9. rodicabotan spune:

    Cum mai este a.dama? Adamioara, te rog tine-ne la curent! Multumesc!!!

  10. Alex spune:

    Multă, multă sănătate să-ţi dea Dumnezeu, dragă A.Dama! Şi să te aibă în paza Sa în toate zilele! La fel şi pe Adămioara – Prinţesa – Mămăruţa, al cărei mesaj de suflet m-a emoţionat tare mult. Mă rog pentru voi să fiţi bine şi întru toate binecuvântate!

  11. szromulus spune:

    Adamioara, keep us posted please🙂

  12. George Bălan spune:

    Multa sanatate iti doresc si sper ca vei avea parte de tot ajutorul de care ai nevoie! Fiecare zabovire pe bogul tau m-a inspirat, iar uneori stiam ca de aici ma pot incarca. Iti multumesc ca ne-ai daruit atatea clipe de bucurie.

  13. Pingback: Cu dedicare, cu dedicaţie… | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s