Nestemate


Cum ar fi să traversezi o pădure deasă și întunecată!?! Nici măcar luna de pe cer nu-și poate croi drum prin desișul frunzelor, pentru a lumina o palmă de pământ ori trunchiurile copacilor, cât să schițezi pe retină o mini-geografie a lor și să-i poți ocoli apoi cu îndemânare și repeziciune.

Cum ar fi să zărești dintr-o dată o nestemată – o luminiță azurie – pitită la rădăcina unui fir de iarbă!?! Te apropii și îngenunchezi lângă ea, cu nădejdea amestecată inevitabil cu teama. Oare e o nălucă? Oare a fost aici și înainte de a o zări? Oare ar trebui să o culegi sau mai bine o lași să strălucească în continuare la locul ei?

Te ridici și te îndrepți de spate, cu ciorchinele întrebărilor atârnând greu în dreptul inimii. Cerul nu se întrevede prin pulberea de frunziș a copacilor. Doar o stea ici-colo, neputincioasă în fața tenebrelor.

Cauți din nou din priviri nestemata, parcă înfiorat că n-ar mai fi la locul ei. Dar este! Aduni bucuria într-un zâmbet firav. Și iată, față în față cu ea, a mai răsărit o nestemată, lucind la fel de discret și azuriu. Încă ți-e teamă să lași bucuria să ți se cuibărească bine în suflet. Și totuși, nestematele sunt acolo, luminând o palmă de pământ, cât să faci doi pași în siguranță. Dincolo de ele, răsar alte și alte nestemate, conturând un traseu, o cale. Fără să ai vreun merit, fără să intuiești măcar încotro va răsări următoarea. E pur și simplu o cale. Un drum lămurit printre luminițe azurii, deopotrivă tăcute și grăitoare. O singură cale care să te scoată la liman!

Cât de nebun ar trebui să fii să nu o apuci?

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De cină (şi) de taină, De probă și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Nestemate

  1. szromulus zice:

    Am perceput natura ca pe un prieten adevarat al omului, in ciuda a ceea ce cred foarte multi despre ea. De multe ori plimbandu-ma prin natura am simtit iubirea cu care a fost inzestrata de Dumnezeu. Daca esti destul de sensibil vei simti o comunicare cu natura, o comunicare lina, suava, ca un susur de vant. Ai nevoie de imaginatie, dar si de sensibilitate sa simti toate acestea. Am fost educati ca natura este un univers rece, distant, salbatic, primitiv, plin de dusmanie.

    Cand vine vorba de teama am aceeasi parere despre ea ca si Neale Walsch, desi nu sunt de acord cu o mare parte din teoriile lui. Teama a fost o sursa de inpiratie poetica, dar o consider nepotrivita ca tema de meditatie. Cam asta cred despre teama :

    • A.Dama zice:

      Romi,
      L-am urmărit cu interes pe Neale Walsch și m-am gândit că le-ar fi de folos multora. Partea care m-a intrigat cel mai mult a fost aceea că din interior ne vine soluția pentru a risipi frica, fricile… Eu cred că una e să aduc la nivel rațional faptul că există o frică, alta e să conștientizez că am nevoie de o soluție și să o încerc, atât cât mă țin puterile și logica, dar cu totul alta e să-mi fac partea mea, așteptând ca Duhul lui Dumnezeu să risipească în adevăr orice frică, dincolo de ceea ce reușeșc eu în mod conștient și rațional.
      E tot așa cum e cu iertarea. Hotărăsc că îl iert pe X, care mi-a făcut ceva urât, ce nu se cuvenea… mai ales de la oameni care-L cunosc pe El, știu că nu pot înainta pe cale fără să-l iert, chiar mă rog și Îi spun Domnului că aleg să îl iert pe X, însă prima dată când îl văd după aceea în fața ochilor mei, tot valul de resentimente și de gânduri acuzatoare mă copleșește, fără să mă pot opune. Dacă în acest proces, îmi fac doar partea mea, iar Duhul nu mă schimbă pe dinăuntru, iertarea nu se întâmplă la modul real.
      Mă gândesc că așa e și cu fricile… Dar asta nu înseamnă să adopt o atitudine de pasivitate, așteptând ca El să facă totul.
      Totuși, meditația mea la nestemate are un alt punct de plecare. Nu vine dintr-o meditație asupra temerii, ci dintr-o viziune. Oricât ar fi de nepătruns întunericul și oricât ni s-ar părea de fără ieșire, El află mereu o cale de a ne arăta Calea. Asta e Înțelepciunea. Să pășim cu încredere pe Cale!

      • szromulus zice:

        Da asa e! De multe ori ne punem intrebarea din ce directie vin lucrurile si unde este Dumnezeu, unde este cerul. Ne-am format obiceiul sa ne uitam in sus, la mare distanta – ceea ce este corect. Dar de multe ori exercitiul imaginatiei noaste poate fi o capcana. In astronomie, universul se intinde de jur imprejurul intregii noastre planete, astfel cei de la un pol vad directia „sus”, sa zicem, in directia in care vedem noi acel „sus”, ceilalti de la celalalt pol vad acel „sus”, exact in jos, deci in termeni de astronomie, unde este „sus” si unde este „jos”? Unde e cerul – in sus sau in jos? E doar astronomie, nimic mai mult.

        Dumnezeu a lasat Duhul Sfant sa fie in noi(stim cand si cum din Evanghelii si din Fapte), iar trupul nostru este un templu al Duhului Sfant. Cred ca daca ma gandesc ca Duhul Sfant este in noi si lucreaza in noi si ne ofera solutiile sale fiind pozitionat in noi, nu fac nici o greseala teologica, stric doar putin lectia de astronomie veche cu pamantul plat si cerul este deasupra, iar iadul dedesubt. Unele elemente de geometrie si de astronomie ce le avem in uzul cotidian provin inca din perioada cand pamantul era considerat plat, cerul deasupra si iadul dedesubt. Perceperea faptului ca Duhul Sfant este in noi si ca lucreaza fiind inauntrul nostru ajuta destul de mult ca exercitiu de credinta, percepem o intimitate mai mare cu Dumnezeu. Directia sus si la miliarde de ani lumina ne izoleaza prea mult de o relatie intima cu Dumnezeu.

        Pe de alta parte, nu sunt de acord cu multe din lucrurile spuse de Neal(in alte parti), in schimb istoria vietii lui este fabuloasa, iar incercarile lui au inregistrat cote extreme de supravietuire, deci nu este un absolvent de teologie scutit de problemele vietii care elaboreaza teorii de pe scaunul confortabil al biroului sau.

        Legat de teama, psihologia recunoaste ceea ce spune Neal. Daca reprezentam emotiile pe o axa, putem aseza intreg intervalul emotional intre cei doi poli, frica si iubire, exact cum putem reprezenta si undele luminoase avand lumina si intunerecul situate la cele doua extreme.

        Eliminarea temerii este o experienta binecuvantata de innoire in suflet. Frica tine mai mult de teologia Vechiului Testament, iubirea este mai mult accentuata in Noul Testament. Relatia cu Dumnezeu bazata pe iubire este mult mai matura, mai responsabila. Frica cauta o cale de scapare, este constienta de duplicitate, in schimb iubirea nu cauta cai ocolite, nu cauta scapare, nu cauta explicatii, justificari. Relatia bazata pe iubire este sincera, deschisa, cea bazata pe frica este incordata, sub presiunea pedepsei.

        • A.Dama zice:

          Romi dragă, într-adevăr e bine să ne amintim mereu că albul nu-i alb mereu, iar negrul nu e negru întotdeauna. Adică noi vedem într-un fel, iar semenul nostru ar putea vedea complet diferit. Deși tu ai dat exemple „astronomice” 🙂 , eu mi-am amintit de orele de literatură din școală, când profesorii ne spuneau: „asta a vrut să spună poetul, scriitorul etc.!” Pe mine mă intrigau aceste „sentințe”. De ce ar fi fost profesorii siguri că asta a intenționat un autor sau altul? Omul nu se mai putea apăra, explica etc.
          Și multe certuri de vorbe se iscă și din pretențiile noastre că am ști ce-a vrut să spună versetul sau pasajul biblic nu știu care.
          Eu însă îți mulțumesc pentru completări, pentru contextualizări! Să ne-ajute Cel de Sus să scăpăm de fricile noastre și să zărim luminițele de pe traseu! 🙂

          • szromulus zice:

            Poezia si astronomia nu sunt rivale asa cum multi cred(e doar un dialog intre cele 2 emisfere ale creierului), poezia contempla cerul, astronomia cauta sa aduca mai multe argumente de contemplare, iar contemplarea produce nevoia de cautare, de intelegere…

      • szromulus zice:

        „Totuși, meditația mea la nestemate are un alt punct de plecare” – meditatia ta este atat de completa, incat nu aveam nici un argument prin care sa ating ideea centrala 🙂 . Atunci m-am folosit de gandirea matematica, care tine un ochi pe ideea centrala, dar se focalizeaza si pe piesele componente 🙂 .

        Partea de introducere sugereaza un peisaj terifiant, care antreneaza frica, nesiguranta, iritarea din noi. Am modificat astfel peisajul, relaxand resortul pe care l-ai creat ca punct cheie al articolului 🙂

  2. liviuspuraci zice:

    Bine, dar nestemata, oricare ar fi ea, nu are lumina de imprastiat in jur, in ea insasi. Ca o nestemata sa straluceasca, trebuie neaparat sa fie si o sursa de lumina prin jur. Chiar de e asa …neputincioasa ca a catorva stele pe cer. In lumina venita din Inalturi, nestematele de care vorbesti tu, stralucesc, dar faptul ca au o asezare dupa o anumita ordine, iata o alta taina care se cere dezlegata. Stiind ca Domnul Isus este Lumina trimisa in lume, adica Cea care face orice nestemata sa straluceasca (tu, eu, altii, in oricat de mare numar l-a hotarat Marele Mester), dar fiecare la locul unde a fost asezata, formand un drum, o cale, pe care cei ce merg prin intuneric sa poata ajunge la Lumina care straluceste din inaltime. Nici una dintre nestemate nu este intr-un loc gresit, sau nestiut, dupa cum s-ar crede, ci Cel ce Le-a asezat, Le-a randuit sa fie de folos, pentru a indica oamenilor Calea.
    Chiar asa, cat de nebun ar trebui sa fii sa nu beneficiezi de o asa minune?

    • A.Dama zice:

      Așa e, Livius! Nestematele luminează de la Cel ce le-a sădit pe fiecare la locul ei, de la Cel ce e Lumină. Trebuie doar să calci pe urmele Lui cu curaj. E o nebunie să nu îndrăznești. E tot un fel de nebunie și să îndrăznești să apuci pe o cale căreia nu-i vezi capătul. Să apuci pe ea doar pentru că e Singura cale la îndemână. Mă gândeam în timp ce scriam bucata asta de proză că, de multe ori, oamenii așezați în proximitatea noastră sunt luminițe care-L reflectă pe El… Lumina…
      Așa că, dacă ai înțeles că nicio nestemată nu se află într-un loc greșit, e limpede că ești și tu o luminiță a Lui. Sau un fel de felinar, ca să nu folosesc un substantiv feminin. 🙂 Mulțumesc!

    • liviuspuraci zice:

      M-as simti mult mai confortabil, dar si mai ales, sa ma stiu o mica pietricica pierduta printre ierburi, dar care reflecta Lumina atunci cand o primeste, decat un felinar, care daca bate putin vantul il stinge.
      Cred ca ar trebui sa fii de acord cu mine.

  3. mihaela zice:

    gândindu-mă la traseu, la cale. chiar dacă ne regasim deseori in păduri dese și intunecate, promisiunea este ca vom avea intotdeauna destula lumina pentru urmatorul pas, chiar daca pasii urmatori sunt încă in intuneric și necunoscut. iar pe masura ce inaintam, lumina va fi din ce in ce mai puternica.

    „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Ps 119:105)
    „Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii.”(prov 6:23)

    si ma mai gandeam la un verset, dar nu reusesc sa-l gasesc acum 😦

  4. mihaela zice:

    am găsit versetul 🙂

    „Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” (Proverbe 4:18)

  5. GhitaB zice:

    Să ghicesc. 🙂 Ăsta era?:

    „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:16)

  6. marinelblaj zice:

    Prea completă ilustraţia pentru a mai putea adăuga ceva… Poate doar să încerci să răpunzi la întrebarea „Cum ar fi să traversezi o pădure deasă și întunecată!?” dacă ţi s-a întâmplat vreodată în realitatea ce materializează metafora sau, mai mult (dar şi mai dificil!), la „Cum ar fi să zărești dintr-o dată o nestemată – o luminiță azurie – pitită la rădăcina unui fir de iarbă!?”
    Şi mă tem că… ne-ar fi mai teamă să răspundem la a doua…

  7. Ben zice:

    Pentru cei care frecventeaza acest Blog, si care doresc bineinteles, as vrea sa va cer sa fiti alaturi de autorul acestui blog, in gand, in urmatoarele zile. Din pacate nu am access sa creez un post nou, si trebuie sa recurg la comentariu. Nu doresc sa dezvalui prea multe despre situatia in care se afla, dar pot sa va spun ca este vorba de o incercare medicala. Se afla in spital momentan si este foarte probabil ca va avea nevoie de o interventie chirurgicala complicata in urmatoarele zile. Daca gastiti de cuviinta, adresati cateva ganduri de bine si fiti alaturi! Va multumesc.

  8. Pingback: Să ne rugăm pentru A.Dama! | lumea adam(a)ică

  9. Pingback: Bilanț | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s