Nu i-am putut oferi Mamei flori de 8 Martie. Ea are de-acum toate florile din lume și din ne-lume sub privirile-i blânde și pline de iubire.
Pe când mai era printre noi, ne întreceam care-i scrie cea mai poetică urare pe felicitare, care-i desenează cel mai frumos desen-cadou.
De multe ori ne lipeam urechea de ușa închisă a camerei ei, pe când se retrăgea să-și spună inima înaintea Cerului, iar când auzeam cele șaisprezece prenume rostite în rugă, fiecare „la locul lui”, era o adevărată sărbătoare. Așa obișnuia mami să legene în fiecare zi numele noastre înaintea Domnului – ca dar legănat.
Încă o dată, mulțumiri Celui ce mi-a rânduit o mamă atât de iubitoare și de credincioasă! A fost darul Lui legănat înspre noi…
Tuturor femeilor – domnișoare, doamne, mămici sau nu -, le întind un buchet de binecuvântări culese din grădinile Raiului!
.
lumea adam(a)ică 
Ce frumos omagiu ai adus mamei tale, A.Dama! Dumnezeu să o odihnească întru deplina Sa fericire, pentru tot ceea ce a fost și a făcut pentru copiii și familia sa.
La mulți ani și ție pentru 8 Martie! Pace și bucurie! 🙂
Alex, așa să fie! Mulțumiri pentru urări primăvăratice! Har din belșug peste tine și casa ta!
asemenea si tie, adamo. merci. 🙂
L.I., cu drag!
Emoționant. A practicat: „când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa”… (Matei 6:6)
Cu ușa deschisă s-ar fi auzit oare la fel de bine?
Ghiță B,
S-ar fi auzit, negreșit, dar emoția era mai mare când ușa era închisă. 🙂
Știi tu, ne așteptam fiecare rândul: marceldanielteofilovidiutabitaclaudiarodicaligiagabrielemanuelamariateodoranarcisacrinabeniaminlavinia.
Mă întrebam dacă și cu ușa deschisă s-ar fi rugat cu glas tare. E clar: e concurentă bună de-a lui Daniel. („Cînd a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte.” (Daniel 6:10) Și-mi imaginez că se auzea de departe.)
GhitaB, mami se ruga cu fereastra deschisă, n-avea rețineri în acest sens.
Totuși, atunci când se ținea la noi rugăciune seara, iar unii frați aveau un volum mai mare în exprimare, neținând cont că-s la bloc, nu într-o casă de la țară, a doua zi dimineața, mami mergea pe la vecine să-și ceară iertare dacă gălăgia de la noi ar fi fost deranjantă.
Și țin minte că o vecină i-a spus: „Vai, cum să ne deranjeze rugăciunea? Dacă nu sunt certuri și oameni care se îmbată și se iau la bătaie, atunci nu-i niciun deranj!”