piepteni


ca și cum toată cunoașterea fiecăruia ar fi ca părul capului: mai lung sau mai scurt, mai slab sau mai bogat.

ca și cum părul s-ar fi încâlcit, și orice încercare de desfacere ar fi teribil de dureroasă.

ca și cum Domnul S-ar ocupa cu grijă de fiecare în parte: ar începe cu un pieptene cu dinții mai depărtați și ar peria doar porțiuni mici, cât să nu smulgă firele unul după altul. iar mai apoi ar lua, rând pe rând, piepteni cu dinții tot mai strânși…

…până s-ar face părul neted și strălucitor: „ca niște lână curată”. (Dan. 7, 9)

.

foto

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De cină (şi) de taină și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la piepteni

  1. convietuire zice:

    Ca şi cum degete de dragoste ar răsfira prin mângâieri toate firele sufletului, mai mult sau mai puţin încâlcite…

  2. marinelblaj zice:

    Gândesc, Adama, din nou… împotriva curentului 😉 Ţi-am mai scris, postările tale sunt mereu o provocare pentru mine. Gândesc acum la acele momente în care pieptănarea se face în răspăr. Şi nu ne place. Am avut pisici şi ştiu cum reacţionează ele când faci acest lucru, gândesc la momentele din viaţă când face şi Domnul aşa ceva cu noi şi… îmi aduc aminte de „Cat & dog theology”…

    • A.Dama zice:

      Marinel,
      E bună gândirea împotriva curentului. Ne (men)ține vigilenți. 😉
      La fel cum ne-ar putea menține și folosirea simbolurilor. Dacă firele cunoașterii noastre se încâlcesc, e de folos să le (re)ordoneze Cineva, mai ales că Se pricepe să intervină cu dragoste, și deține o tehnică singulară și unelte unicate.

      • romuluss zice:

        Ai dreptate, gandirea impotriva curentului ne (men)tine vigilenti. Cineva spunea ca propria mentalitate pe care o avem este o puscarie in care ne auto-intemnitam. Incep sa vad din ce in ce mai mult sensul acestor cuvinte. Cred ca e bine sa mentinem un echilibru intre gandirea clasica si cea out of the box 🙂 .

        • A.Dama zice:

          Da, Romi, ne auto-întemnițăm în propria gândire, mai ales după ce ne-am format anumite (pre)judecăți, de la care nu suntem dispuși să facem derogări… Însă, de cele mai multe ori, această etapă e precedată de cea în care am fost ținuți captivi în temnițele gândirii altora. Am stat acolo din motive de supunere (față de părinți, școală, biserică) sau din motive de admirație. Le-am acordat unora atâta credit, încât am vrut să ne modelăm după gândirea lor.
          Sunt de acord cu necesitatea echilibrului între încadrarea în tipare și depășirea lor, dar pentru asta e nevoie de maturitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s