Ce-ar fi să umbli încălțat cu o cizmă de fier? Te-ai încălțat cu ea inconștient, din joacă, iar acum nu-i mai afli mecanismul de desfacere.
Cizma de fier sunt toate acele lucruri care te incomodează, te trag înapoi, te împiedică la fiece pas, îți mută atenția spre cu totul altceva decât ținta ta. Cizma de fier sunt propriile constrângeri, precum și cele impuse – uneori frizând ridicolul. Constrângerile fără convingere, care-ți pervertesc libertatea pe care ai dobândit-o crezând în El. Cizma de fier sunt toate acele: nu există rezolvare, nu pot, nu mă descurc, toate merg din rău în mai rău, nu mă înțelege nimeni, e prea târziu, e absurd, n-am să termin niciodată, mă apucă groaza și scârba – ivirile necredinței, cu toate că te știi credincios…
Nu doar bătăturile fiecărui pas, nu doar cât mușcă metalul din carne te-ar face să urli fără oprire, cât mai ales încetineala înaintării… de parcă fiecare centimetru cucerit duce în spate o veșnicie închisă în sine.
Ce ironie: să-i invidiezi pe desculți!…
*
lumea adam(a)ică 
E ca si cum am schimba Legea Mantuirii Vesnice, in folosul datinei noastre. Punand traditiile noastre deasupra Scripturii. Cu asemenea incaltari, nu vom ajunge niciodata la tinta.
E ca si cand repetam mereu ca iubirea nu a ucis niciodata pe nimeni, dar noi (sin)ucidem in numele iubirii.
Livius, așa e! Ne-ai scris începutul unei liste comparative, care ar putea să se întindă pe mai multe pagini… E ca și cum statutul meu tradițional nu-mi permite să-l ridic pe aproapele meu din praful drumului, din căderea lui. E ca și cum punem monopol pe iubirea lui Dumnezeu, în loc să cerem ca ea să funcționeze în noi.
Si descultii sunt incetiniti de ranile lasate de ciubotele de fier.
Uneori si amintirea lor in picioare ne incetineste mersul.
Cella,
Dar poate desculții își amintesc cum se desfac cizmele de fier. Și-i pot ajuta pe ceilalți… 🙂
Chesterton, mi se pare, zice ceva despre reformarea continua a crestinului, care este un semn de crestinism viu… Re forma este intoarcerea la forma initiala. Este frumos sugerat ca incaltarea este usoara, dar mecanismul descaltarii este complicat.
Florian,
Bine ai venit! Mă gândesc că uneori ne-am dori să ne întoarcem în punctul (forma) de unde am plecat, dar nu mai știm calea… Totuși, dacă e complicat mecanismul de desfacere, ce bucurie că putem apela la Asistentul Tehnic calificat!
veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face liberi; Ioan 8:32
Reforma – suna destul de artificial, dar libertatea in El, tine de o redescoperire permanenta a Lui,
si asta, doar conectati definitiv la Vita de vie!
Costică H., e interesantă apartenența la Vița de vie! Cum s-ar putea alipi de ea spinii și mărăcinii, dacă s-au săturat să fie ce sunt?
Provocatoare gânduri, din nou, Adama! Mă gândeam că unii nu ajung să-şi dea seama de durerea „cizmelor de fier” fiindcă şi-au pus înainte… „ciorapi din tablă”. Şi nu-şi dau seama că „roaderea” e în final şi mai mare…
Şi-apoi, să nu ne gândim doar la rănile celor încălţaţi cu „cizmele”astea, ci şi la cei călcaţi de ei…
Marinel, am zâmbit citind cum ai asortat ciorapii cu cizmele! (Deși nu-i de glumă.)
Mă gândesc, totuși, că dacă nu s-au încălțat din convingere, ci din constrângere, nu vor răbda până la capăt. (În orice caz, nu toți…)
Cât despre cei călcați de cei încălțați, lumina de pe chipurile lor ar putea fi mai convingătoare decât luciul cizmelor!
Foarte frumoase gânduri! Şi tare bine spui, A.Dama, că ne tot încălţăm cu cizme de fier, care sunt constrângerile proprii, tocmai acelea care ne limitează la greu libertatea Harului.
Să-i invidiem pe cei desculţi? Oh, da!
Numai bine îţi doresc! 🙂
Alex, oare chiar realizăm ce înseamnă că ni s-a dat Har?
Numai bine și ție!
Cat suna de greu si cu ce greutate „…de parcă fiecare centimetru cucerit duce în spate o veșnicie închisă în sine” 🙂
Călătorrule, e drept! Dar nu oricine se prinde. 🙂