Nu crede ceea ce vezi chiar cu ochii tăi! Crede ceea ce vine! S-ar putea să vezi o pierdere, dar ea este un câștig.
*
*
de (re)ţinut
Exceptând articolele care au precizată o altă sursă, conţinutul articolelor de pe acest blog nu poate fi reprodus fără acordul meu. Vezi pagina De contactat!de (a)mestecat
lumea adam(a)ică 
Frumos şi înţelept, A.Dama… şi cât de greu este să ne ‘vedem’ pierderile drept…câştig.
Dragă Oana,
Chiar dacă nu ne reușește mereu „de la sine”, măcar din când în când să facem exercițiul la modul „rațional”.
Uf, ar trebui sa fiu foarte bogata, acum. 🙂
Dragă Nouă,
Chiar ești. 🙂
De fapt totul depinde de felul cum ne aranjam valorile vietii. Daca o facem din punctul de vedere al omenescului, s-ar putea sa fim foarte mototoliti dupa derularea lucrurilor care ne fac viata sclipitoare. Vezi exemplul lui Iov, „Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele…”
Apostolul Pavel numeste „gunoaie” originea sociala, averea, numele mostenit, scolile etc, „fata de pretul nespus de mare al cunoasterii Domnului Isus” Filipeni 3:8, si tot el zice (1 Corinteni 15-19) „Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos, atunci suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii.” Oare cati dintre noi au alte valori decat ceea ce ne vad ochii…?
Dragă Livius,
M-am oprit puțin la „derularea lucrurilor care ne fac viața sclipitoare”. Oare chiar ajungem să fim sclipitori – într-un domeniu sau altul – în viață?
Pierderi, suferă oricine. Ele sunt atât de mari cât le dăm voie să fie.
Rândurile tale mi-au amintit de o altă cântare – nu chiar veche:
„Nădejdea mea e Dumnezeu, puterea Lui e mare.”
Orice ar trebui să pălească – prin comparație. 🙂
Eu nu am spus ca vom ajunge vreodată scriitori, ci sunt lucruri care ne „fac viața sclipitoare”, lucruri care ne produc bucurie si cărora le dam creditul valorii. Este un exemplu in Scriptura in Habacuc 1:15-16. „El aduce jertfe mrejei sale, aduce tamaie navodului sau”. Revin, Ap. Pavel le considera „gunoaie”.
Livius, și dacă ne gândim că aducerea jertfelor presupune efort, rezultă că eforturile sunt canalizate întru… risipă.
Doamne, ai milă!
din seria paradoxalei vieti 🙂
Călătorrule,
din paradoxurile călătoriei. 🙂
Cand vad poza pe care ai postat-o, imi vine sa cant cantarea „Zideste-n mine o inima curata, Dumnezeul meu. Si pune-n mine un duh nou, satornic, Dumnezeule!
Nu ma lepada de la Fata Ta si nu lua de la mine Duhul Tau cel Sfant;
Da-mi iarasi bucuria mantuirii tale, umple-ma cu Duhul Tau cel Sfant!
Omul tau e in deriva, ar face bine daca ar canta impreuna cu mine, poate s-ar mai inveseli putin.
Livius,
Bine, hai să cântăm împreună! Nenea ăsta nici nu știe că vorbim despre el. 😉
Bine ! accept provocarea. Cantam impreuna, dar trebuie sa stii un lucru, eu nu cant bine, dar cant tare. De pierdut insa, nu ma pierd, chiar de am canta amandoi pe trei voci.
Stii ceva, cand ii vad pe tinerii nostri ca vor sa cante, dar mai inainte unul din grup ne „trage” o predica, eu le spun cinstit, daca voi, cantaretii, ne predicati inainte, uite si eu inainte de predica am sa cant o cantare, si vom fi chit.
Livius, Livius,
🙂
Și cum reacționează tinerii în fața unei astfel de amenințări?
Adama dragă, după cum arată omul din fotografie, mă tem că lucrurile care lipsesc din valiza aceea sunt undeva prin sufletul lui… Asta-i tragedia!
Da, Marinel, m-am gândit și eu că atâta gol poate avea în suflet, cât de mari erau obiectele pierdute în inima lui.
Uite că Livius ne dă o soluție: să le socotim ca un gunoi.
Uneori simt cum Nimicul inghite tot ce-i bun si frumos, inocent…sa fie oare si Nimicul asta un castig ? …Poate e doar povestea fara sfarsit a vidului ce-l simt uneori, in locul durerii din piept.
Lia,
Nimicul nu e un câștig, dar ar fi bine să fie doar de scurtă durată…