Mă întorc spre lucrurile simple. Dacă nu câștig bătăliile mici, cum le voi câștiga pe cele mari?
La miezul nopții, am primit un telefon. Am auzit – ca prin ceață – că „CFR Cluj e campioanăăă! Ce bucurieee!”
Dormeam cu vise multe și neînțelese. Nu știu cât de coerent am răspuns, dar știu că n-am reintrat apoi în lumea viselor prea repede.
Acu’ trebuie să iert , îmi spuneam. Treacă-meargă! E mai ușor să ierți atâtica decât alte cele…
Evident că enervarea, nemulțumirea și disconfortul nu s-au dus odată cu hotărârea de a ierta. Mă rog, e o chestie să decizi rațional că vrei să ierți, și alta e să se întâmple efectiv iertarea și să-i vezi efectele.
Apoi mi-a venit în gând: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng!”
Deci acum ar trebui să mă bucur cu cei ce se bucură că CFR Cluj a ajuns campioană?
.
lumea adam(a)ică 
Nu este chiar simplu. Parerea mea este ca ar trebui sa te bucuri pentru CFR ca a ajuns campioana si sa plangi cu celelalte 17 echipe care au ratat aceasta performanta. Deci: cate un zambet la 17 lacrimi. Poti?
Dyo,
Un zâmbet la 17 lacrimi? Aș putea, dacă ar fi pentru altceva decât pentru fotbal. 😉
🙂 ce drăguț să-si impartă cu tine veselia !!!
Eu nu am înțeles ..ce trebuia tu să ierți ?
Lia,
Că am fost trezită și n-am mai putut adormi repede. Of.
A… Am inteles acum. Dar nu trebuia sa te superi 🙂 Trebuia sa-l iei ca pe un semn, ca pe o chemare spre creatie sau spre rugaciune. Eu invat sa transform fiecare inconvenient, fiecare ”rau” in ceva folositor. Învăt in fiecare zi. Iar cand imi reușește, mă simt cea mai frumoasă campioană cu mii de aripi ingerești in jurul meu.
Da, Lia, mulțumesc! De obicei așa procedez: mă rog. 🙂
Cred ca prima data trebuie sa te ierti pe tine ca ai raspuns la telefon si ca nu l-ai lasat silent in alta camera ;)) (egoist gest – stiu …).
Ca sa te bucuri cu ei … trebuie sa iesi in strada, sa spui la toata lumea ce istorie a facut echipa ta favorita samd ;)). Si, ca sa plangi cu ceilalti care au pierdut … cred ca trebuie sa te duci la ei la Club si sa le spui ca iti pare rau de durerea lor … eventual poti sa le duci cate o prajiturica – face bine la creier ;))
Cella,
Da, trebuie să mă iert și pe mine. Dar nu mă trimite în stradă, te rog! 😛
Am fost o singură dată. În 94, când România câștiga meci după meci la Campionatul Mondial. Ce vremuri! 🙂
Cel mai greu mi-e să fiu blazat cu cei blazați, resemnat cu cei resemnați, plictisit cu cei plictisiți. Merg mai bine solo.
Sam,
Sfânt cu cei sfinți? 🙂
E bine solo. Dar pe mine nu mă crede nimeni.