La grupul nostru de studiu, una dintre fete a făcut o observație interesantă, pe când ne străduiam să pricepem de ce n-a privit Dumnezeu cu plăcere spre jertfa lui Cain.
Cele mai multe întrebări în fața textului rămân nerăspunse. De unde știau Cain și Abel că e bine să aducă jertfă? Presupunem că așa i-au învățat părinții, însă nu găsim nicăieri că Adam și Eva au adus vreo jertfă.
Dacă fiecare lucrează în domenii diferite, de ce nu e corect să aduci jertfă exact din rodul muncii tale? Ar fi trebuit Cain să-i ceară lui Abel un miel din turmă, ca să aducă aceeași jertfă?
Să vedem ce spune textul punctual:
2 …Abel era cioban, iar Cain era plugar.
3 După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.
4 Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
5 dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere.
Observația făcută pe text a fost că Abel a adus jertfa din oile întâi născute, pe când Cain a adus jertfa din roadele pământului. Nu din primele roade.
Deși nu e absolut necesar să umplem cu explicații raționale totul, că atunci ce mai lăsăm în seama credinței (?), găsesc de folos această direcționare a atenției asupra a ceea ce Îi dăm (și azi) lui Dumnezeu. Oare îi dăm primele minute ale fiecărei zile? Oare, din câștig, punem mai întâi deoparte pentru El? Oare I-am închinat primii noștri copii?
Oare căutăm mai întâi Împărăția Lui, pentru ca toate celelalte să nu Îi ia locul, mai ales că le căpătăm pe deasupra?
lumea adam(a)ică 
Ceea ce voi spune ţine mai mult de încredinţarea proprie şi spun cam cum a spus Apostolul Pavel în 1 Corinteni 7: zic eu, nu Domnul, deşi vocea mea nu e nici pe departe la fel de importantă ca a Apostolului.
Îl consider pe Abel un precursor al Jertfei celei mari de la Golgota. Abel nu a dus un animal, ci a dus sângele, ceea ce era viaţa. La Golgota a fost vărsat Sângele, şi în acel sânge, noi avem viaţă.
Sângele e şi un legământ şi-l găsim în Exod ca legământ de protecţie a celor ce se afla între „zidurile” lui.
Şi mai aduc în discuţie un lucru care are o oarecare relevanţă socială, dar nu numai. Sângele pecetluieşte legământ matrimonial al unui bărbat cu o femeie (fecioară).
Corneliu,
Mulțumesc pentru completările tale! Da, n-am rezerve cu privire la jertfa lui Abel și a însemnătății ei peste veacuri. Ne e mai incomod să medităm la jertfa lui Cain. De unde știa Abel că era nevoie de sânge, de viață? De ce nu știa Cain același lucru, dacă au fost îndrumați și aducați de aceiași părinți?
Se poate să nici nu avem nevoie de aceste răspunsuri. Dar…
Eu cred că Abel ştia de ce era nevoie de sânge prin inspiraţia Duhului Sfânt. Cain nu ştia, pentru că în gelozia lui pisiceasă a ales ce mai rămăsese…un alt duh. Rezultatul îl ştim…
Corneliu,
Duhul Sfânt în Vechiul Testament? 🙂
Da, da…Duhul Sfânt în Vechiul Testament.
și eu zic la fel. Exod 31:3?
„L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări”
Foarte bun exemplu, Mihaela…şi mai sunt altele. Pe lângă asta…până la cincizecime unde a fost Duhul Sfânt? Absent cumva din istorie? Mă îndoiesc…
Apoi…uite ce spune 1 Corinteni 10:2 „toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise”. Adică în apă şi cu Duhul sfânt? Eu unul tind să cred că da…deşi aceste botezuri erau unele (scuzaţi-mi termenul pe care nu-l doresc a fi peiorativ)…….primitive.
Si David:
Nu mă lepăda de la faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. (Psalmii 51:11 )
Da…binevenit versetul acesta…
Corneliu,
Eu am pus un zâmbet după întrebare. Zâmbeam fiindcă știam că există multe discuții în jurul subiectului. Sigur că Dumnezeu a lucrat de-a lungul istoriei prin oameni inspirați de Duhul. Ce-am fi azi dacă oamenii ar fi mers doar după pornirile minții lor blestemate?
doar eu ce nu știam că e un subiect controversat 🙂 sunt pe dinafară ca de obicei 😀
Ehh…Mihaela…
Exagerezi când zici „ca de obicei”. Apoi…(eu unul) nu cunosc subiecte necontroversate…
Ei, Mihaela, cum să fii pe dinafară? Eu te știam sora mea, doar nu vrei să pleci departe, să-ți iei lumea în cap. 🙂
„…dacă oamenii ar fi mers doar după pornirile minții lor blestemate” probabil astăzi nu am mai fi aici…nu că suntem cine ştie ce departe…
Am auzit o interpretare interesanta si, zic eu, satisfacatoare. Dupa cadere Dumnezeu i-a imbracat pe Adam si Eva in sorturi facute din piei de animale, or, se subintelege ca a trebuit ca mai inainte sa jertfeasca animalele respective. Jertfa de atunci a fost prima prefigurare profetica a celei a lui Hristos, in urma careia noi am fost imbracati cu neprihanirea Lui… Tocmai asta e diferenta dintre jertfa lui Cain si cea a lui Abel: Cain incerca sa fie indreptatit in fata lui Dumnezeu prin eforturile proprii, omenesti (roadele pamantului), in timp ce Abel, ‘prin credinta’ (Evrei 11), intuise cumva, din cele povestite de parintii lui, ca nu poti fi indreptatit inaintea lui Dumnezeu decat prin sacrificiul altuia. Acum lasand la o parte aspectul profetic, simbolic, Cain ca persoana nu a fost propriu-zis vinovat pentru nu a adus ofranda „corecta”, ci pentru ca a reactionat cum a reactionat la mustrarea lui Dumnezeu.
Lee, te-am citit cu atenție. Atitudinea celor doi a fost, într-adevăr, la poli opuși. Suficient pentru primirea jertfei unuia și respingerea celeilalte.
Suntem toti copiii lui Cain, dar trebuie sa cinstim amintirea unchiului Abel. Trebuie sa facem cum a facut el. „Tati” nu a avut dreptate sa-l omoare. Macar noi de l-am pastra viu!
Katia,
Unii mai speră că vin din Set.
Însă Tati a avut dreptate să îngăduie moartea lui Abel. Vom ști Cândva deplin de ce.
Poate chiar sunt din Set. Sau au ajuns sa fie din Set. S-au scos, ha 🙂 ?
„Sințeră să fiu” (cum spune Eva, nepoata mea, in varsta de trei ani) si eu sper ca sunt mezina Evei, uitata intr-un un colt mucegait al memoriei lui Cain. De frica am zis ce-am zis! Cain o fi el ucigas, dar sinucigas nu e.
Daca ma gandesc mai bine, musai ca din Set sunt si eu. Oricum nu din Cain! Cum altfel sa explic existenta marii antipatii impotriva lui Cain, inca de pe cand eram copil? Dar cine e Set asta? Ati ajuns deja cu studiul la el? Asta inseamna ca ati admis constient sau inconstient, existenta lui Cain. Ati acceptat ca a ucis si ati depasit greul si incarcatul moment Cain pentru a-l afla pe Set. (Imi amintesc acum ca fii-miu accepta foarte greu o fapta rea. Se intoarce mereu si mereu cu intrebari legate de ea, ceva mereu nu-i este clar si nu o poate lasa in urma. Asa sunt sufletele curate, greu pricep raul. Cand prietenul lui a calcat un melc, a plans o saptamana si nu l-a uitat niciodata.) Dar pasim grabit peste neplaceri si alergam inspre o veste buna. Cea a venirii lui Set. Pentru a ne regasi pe noi insne in Set. Asa cum mai inainte ne-am regasit in Cain, nu? (Si in Abel. Numai ca Abel al nostru e mereu in pericol de moarte in fata lui Cain al nostru.) Ca sa ajung sa ma incredintez ca a existat Set, a trebuit mai intai sa dau viata simbolului Cain. Personajele Bibliei, actiunile descrise in Biblie, sunt mai intai litere, simboluri si nu sunt picate intamplator, ci intr-o ordine foarte precisa. Inainte ca sa ia fiinta in mintea noastra, ele sunt simple scrisori care ne povestesc despre niste oameni necunoscuti, trebuie sa intelegem ce reprezinta fiecare. Sa-l luam pe Cain si sa-l cufundam in lumea noastra. Oare chiar e nevoie sa se umple lumea de autisti ca sa devenim si noi macar din cand in cand autisti?
Desigur ca nu ma surprinde psihologia lui „eu sunt mai bun, n-am nicio treaba cu Cain. eu sunt din Set.” Inteleg ca ne e foarte greu sa ne luam inima in dinti si sa spunem: „Am fost gata sa perpetuez fapta lui Cain. L-am urat pe fratele meu.” Sa ia fiecare oglinda lui Cain sa se priveasca in ea, sa inteleaga ce porniri din firea lui atenteaza la viata fratelui. Dupa ce ne recunoastem fiecare, abia atunci Biblia vine si ne face cunostinta cu un personaj nou. Adam si Eva din noi sunt gata sa ni-l nasca pe Set ca sa ne simtim bine, sa prindem puteri, sa ne inaintam cautarile pana ajungem la Hristos.
Adama, iar mi-am descarcat basculanta aici, dar ma stii de-acum. Printr-un click (gling) totul poate deveni transaprent. Ia bagheta fermecata, eventual.
Frumos, Katia! Copiii sunt pedagogi pentru cei dispuși să-i observe cu atenție.
Cât despre Cainul fiecăruia, el răzbate la răstimpuri, nu rămâne la nesfârșit sub văl. Pe Cain, nu-i voie să-l omori. E în-semn-at…
Am crescut într-o familie foarte numeroasă. Vrând-nevrând se iveau simpatii și antipatii. Maibinele propriu e, de regulă, personajul principal, indiferent peste ce spinări ne croim drumul.
Ei și tu, cu bagheta. De unde? De unde? 🙂
Mi-a plăcut interpretarea textului biblic. Într-adevăr, lui Dumnezeu i se cuvine să-i dăruim totul, mai întâi de toate!
Alex, dacă am și practica asta, am arăta mult mai tineri, nu? 🙂
Sigur că da! Căci am fi mult mai ancoraţi în „tinereţea” veşniciei lui Dumnezeu!
Diferenta dintre cele 2 jertfe a facut-o (ne)credinta, nu sangele sau faina… ambele erau acceptabile prin credinta… (as merge asa de departe si sa spun ca nici macar faptul ca au fost cele dintai sau cele din urma –legea asta cu inteiele roade a venit multe mii de ani mai tarziu)
„Prin CREDINTA Abel a adus o jertfa mai buna…” Ideea centrala a Bibliei este ca de la inceput CREDINTA a fost ingredientul, si nu faptele noastre neprihanite, iar credinta, ca si Harul, este un dar de la Dumnezeu.
Val, mulțumesc pentru îndreptarea atenției spre credință. Era, într-adevăr, esențială!!!
Încă nu știu cum putem aprecia credința sau necredința lui Cain. Până la urmă, și el L-a crezut pe Dumnezeu când Acesta l-a în-semn-at pentru a nu fi ucis de oricine-l va întâlni.
Totuși, despre credința lui Abel există mărturie.