Sub văl


La mică distanță unul de celălalt, am urmărit două filme, care, ai zice, n-au nimic în comun. Mie, în schimb, mi s-a părut că se întâlnesc într-un punct foarte important: sub văl. „Acum vedem ca în ghicitură”. De sub văl privite, lucrurile își pierd luciul și transparența. Ce înseamnă că adevărul e rostit de către cei marginalizați, de nebuni și de proscriși?

Deși n-am talent ca alții să vă prezint filmele (vedeți aici și aici), deși am avut și eu astfel de încercări (aici sau aici), mă voi aventura să vă las o impresie despre vizionarea acestor două filme.

Într-unul dintre ele, e vorba de un tânăr care pleacă la război, iar la întoarcere se pierde de tovarășii lui de luptă, se îmbolnăvește grav, însă scapă cu viață. Urmează perioada de recuperare din casa părintească. Tânărul e așezat într-un pat de lemn, înconjurat pe toate părțile de voal transparent. Petrece vreme îndelungată într-o stare febrilă. Părinții nu sunt convinși că se va vindeca vreodată complet. Băiatul nu comunică, pare a fi complet rupt de realitate. În curând, e socotit nebun și o rușine pentru familie – în special de către tatăl său.

Părintele l-ar fi vrut un urmaș destoinic pentru afacerile familiei, însă băiatul pare să facă toate lucrurile pe dos. Într-o după-amiază, intră în atelierul în care munceau oamenii sărmani și îi scoate pe toți afară la soare. Îi lasă să se odihnească, fapt care-l mânie la culme pe tatăl său. Apoi împarte cu generozitate materialele, stofele, țesăturile din magazia familiei, aruncându-le de la fereastră oricăror trecători de pe stradă.

E momentul culminant, când tatăl hotărăște să meargă cu băiatul la „jiudeț”, la preotul bisericii din localitate. Tânărul nu răspunde la nicio acuzație, la nicio întrebare. Citează doar din Matei. Apoi își scoate hainele de pe el și i le pune tatălui în mână, spunându-i că nu mai e fiul lui. Preotul își ia mantaua de pe umeri și îi cere cuiva să-l acopere pe tânărul gol cu mantaua preoțească. El o refuză și o așază mai departe pe umerii unor oameni sărmani. Apoi iese pe porțile cetății gol și descoperit, căutându-și scăparea și sensul vieții la bunul Dumnezeu.

Reconstruiește o biserică în ruine, aflată la oarecare distanță de localitatea natală. Cei sărmani își găsesc acolo refugiul. Slujbele din biserica localității au tot mai puțini auditori. Poporul se mută la slujbele din biserica reconstruită. Invidia îi atrage incendierea.

Atunci, tânărul călugăr vrea să știe ce a greșit în fața lui Dumnezeu și hotărăște să meargă la Roma, să-l întrebe pe Papa unde a greșit. Scenele sunt tensionante și mărețe. Fiecare cadru al lui Zefirelli pare o operă de artă distinctă. Papa recunoaște în călugărul îmbrăcat în straie sărăcăcioase un trimis, un ales al lui Dumnezeu și se-apleacă să îi sărute picioarele pline de glod.

E impresionantă dinamica vălului – a cunoașterii interzise a adevărului de către cei ce au și alte scopuri decât slujirea Lui în această viață! Adevărul e rostit de tânărul proscris, renegat de tată și de biserică – în localitatea natală -, marginalizat și fără șanse de succes potrivit înțelegerii comune.

Poate nu e un film bun de recomandat tuturor. A înțelege că sfântul și nebunul au multe în comun nu e un exercițiu pentru rațiune. E o taină. Poate nu l-aș recomanda tuturor, fiindcă și Natura pare a fi un pic slăvită, nu doar Creatorul ei.

Însă mi s-a părut uimitor cum s-au apropiat cele două filme unul de celălalt prin această devoalare – arătare a ce se află sub văl – a adevărului, care e rostit doar de cei puși deoparte, străinii, proscrișii, alienații, cei care-au pierdut tot și nu mai au la ce să țină aici.

În cel de-al doilea film, un avocat de mare succes, care nu pierde niciun proces, ratează alte domenii importante ale vieții: familia, etica. Despre acest film, n-am să dau prea multe detalii, fiindcă ceea ce a fost cel mai important – sub acest aspect al poeticii vălului – a fost momentul în care soția avocatului, internată la psihiatrie, îi spune adevărul soțului ei. Tot răul vine din faptul că banii câștigați – extrem de mulți, inutil de mulți – sunt bani mânjiți cu sânge. Avocatul scosese drept nevinovați oameni vinovați, cu mâinile pătate de sângele altora. Deși soția avocatului era internată pe secția de psihiatrie, numărată printre cei rupți de realitate, proscriși, ei îi revine rostirea lucidă a adevărului.

Dacă până acum nu v-ați dat seama care sunt cele două filme, ele sunt acesta și acesta.

Le-am pomenit doar pentru că, într-o dinamică a vălului, a ce ni se îngăduie să vedem și să înțelegem, e foarte ușor să glisăm între realitate și pretenția de realitate. Plus că găsesc de folos să ne re-gândim raportarea la cei proscriși, marginalizați și socotiți nebuni. Poate ei au trecut dincolo de văl, și de acolo ne pictează transparențele în cuvinte nu întotdeauna coerente…

.

foto

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Sub văl

  1. DanutM zice:

    ADama, am recunoscut imediat primul film. Este unul dintre preferatele mele. Zefirelli a fost format in scoala picturii italiene clasice, asa cum se vede din modul incredibil in care isi construieste cadrele. Imaginea cu Francesco, in covalescenta, urmarind vrabia pe coama casei, este una dintre cele pe care nu le pot uita.
    Am vazut apoi si Francesco, cu Mickey Rourke, dar mi s-a parut penibil pe linga acesta.
    Am vazut filmul in italiana, de zeci de ori, iar atunci cind l-am vazut dublat in engleza, am avut un violent sentiment de respingere. Mi se parea a fi un alt film. Cum sa-l faci pe Francesco sa vorbeasca limba afacerilor?
    Al doilea film nu l-am vazut, asa incit nu e de mirare ca nu l-am recunoscut. Ar trebui sa-l pun pe lista.
    Multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s