Între bând (5)


La comandă, soldații se împrăștie alergând pe câmpul de luptă. Distanța până la liniile inamicului nu e foarte mare, dar nici de neglijat.

Unii dintre ei se opresc din când în când să-și aranjeze centura. Alții se opresc pentru a-și șterge stropii de noroi de pe pantaloni. Pierd ritmul, îi încurcă pe ceilalți.

Doamne, ce fel de soldați suntem? Hiperconcentrați asupra propriei persoane, asupra propriei imagini sau cu privirea înainte, alergând spre țintă?

.

foto

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De cină (şi) de taină și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Între bând (5)

  1. La romani, centura era foarte importantă, pentru că de ea atîrna întregul echipament. De aceea spune apostolul Pavel în Efeseni să ne încingem cu adevărul, ca pe o condiţie esenţială a vieţii creştine, iar adevărul trebuie verificat din cînd în cînd.
    Pe de altă parte, nu e indicat să ajungi în faţa inamicului cu pantalonii în vine, iar spatele e precaut să ţi-l fereşti de propriii tăi coreligionari. Nu se ştie niciodată de unde vine răul.
    Pentru că vorbeşti de alergare, tot apostolul spunea că la capătul ei ne aşteaptă cununa neprihănirii. Pentru că în cîmpul dintre liniile descrise de tine te poţi trezi în orice moment cu un glonte în cap, e bine să fii pregătit ca murind, să… trăieşti frumos.
    Să ştii de la mine că de centura soldatului se leagă multe: portul cu două încărcătoare, plosca cu apă şi baioneta, iar senzaţia în alergare este că ceva e mereu în neregulă cu nădragii. 🙂

    • A.Dama zice:

      Răsvane,
      Mea culpa. Am greșit prin zgârcenie (de cuvinte). Că eu mă gândeam doar la centura de peste manta, aia care se mai mută 2-3 centimetri în dreapta sau stânga (adică stema 😀 ), dar amănuntul nesemnificativ îi poate scoate din ritm pe unii. Pe cei prea preocupați cu exteriorul – că tot suntem în temă pe blogul tău și al lui Dyo.
      Despre centura aia de care depinde foarte tare ce se vede și ce nu am mai scris în altă parte…
      „Aruncându-mă spre ce este înainte” – de acord. Fără să mă încurce detaliile neimportante.

  2. „Doamne, ce fel de soldați suntem?”
    Dragă A.Dama, ştii cum spune francezul: à la guerre comme à la guerre sau, mai pe româneşte, cum s-o nimeri şi de restul, Dumnezeu cu mila. 🙂

  3. calatorru zice:

    Suntem soldati? Mai credem in razboi? Oare a realiza ca e razboi, e primul pas spre biruinta, sau pierdem cu tot cu „realizarea” asta?

    • A.Dama zice:

      Călătorru,
      Nu știu de ce ni se pretinde o armură dacă nu suntem soldați. Nu înțeleg la ce ne folosește sabia cu două tăișuri dacă nu-i luptă nicăieri…
      Dar mă alin(t) cu gândul că oi ști cândva deplin. Și că m-oi număra printre biruitori, că tot ai pomenit de biruință. Cu alți călătorri dimpreună. 🙂

  4. marcel s zice:

    …doctrina militara a trupelor armate cu cel mai mare succes in istoria razboaielor e construita in jurul a trei principii: principiul prezervarii propriei vieti, principiul apararii vietii celui de linga tine, principiul intiietatii implinirii misiunii cu orice pret…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s