Cum să unești doi pereți opuși ai hăului cu o frânghie? E mai ușor să fie de-o parte și de cealaltă cineva care să vrea asta. Arunci tu o frânghie, aruncă și celălalt. La mijloc, se prind una de cealaltă și se înnoadă. Nu după legile fizicii, ci după ale credinței.
Pășești pe frânghie, uitând siguranța din urma ta. Pășești cu credința că vei ajunge la mijloc exact în momentul în care va ajunge celălalt. Nu-i o glumă. Nu-i un număr de circ. Pericolul e real și înnebunitor. N-ai voie să dai greș! Piciorul trebuie să găsească centimetrul de siguranță fără milimetru de eroare.
Pe măsură ce înaintezi, frânghia devine tot mai groasă, mai sigură, de-acum e ca un placaj. Și capătă consistență odată cu fiecare pas făcut spre mijloc… deasupra hăului.
De(ja)(vine) punte. Îți poți așeza ambele picioare unul lângă celălalt! Încă puțin, și frânghia se înmulțește pod. Și acolo, chiar în mijloc, pereții hăului se-apropie inevitabil unul de celălalt până munte… până Cale (așcă).
lumea adam(a)ică 
Ma fascineaza acrobatii spirituali si va admir ca ati descoperit mersul pe franghie. Astept sa ne fie impartasite noi experiente, poate la trapez sau cine stie?…
Ligia,
Încă n-am scăpat de frica mersului pe frânghie. E o bătălie încrâncenată. Dar te provoc cu aceleași cuvinte: Aștept să ne fie împărtășite noi experiențe, poate la trapez sau cine știe?