Mânere


Cum ar fi să cari un bagaj uriaș, să te oprești la răstimpuri să-ți tragi suflul? Ai face orice să ajungi odată și-odată la destinație, să nu mai trebuiască să porți după tine geamantanul ăla de nu l-ar răzbi nici halterofilii campioni.

Vestea bună care ni se servește la timp și nelatimp este că El a făcut totul, că El ne poartă poverile, că El ne călăuzește către destinația bună.

Înseamnă că arătăm ca o adunătură de călători care duc în mâini doar mânerele valizelor uriașe? Toată greutatea cade asupra Lui…

Cum ar putea pricepe lumea de ce ne schimonosim fețele, de ce ni se îndoaie spatele și ni se înmoaie genunchii?

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De cină (şi) de taină și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Mânere

  1. Livius zice:

    „…ca El ne poarta poverile, ca El ne calauzeste catre destinatia buna.” dar eu am la indemana un exemplu asemanator cand oamenii, in locul sublimului, au ales purtarea poverilor, si aceasta numai ca aveau motivatiile lor intemeiate. Domnul Isus spune: „… odata venita lumina in lume, oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina, pentru ca faptele lor erau rele. Caci oricine face raul uraste lumina si nu vine la lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele, dar cine lucreaza dupa adevar, vine la lumina, pentru ca sa i se arate faptele, fiindca sunt facute in Dumnezeu.” (Ioan 3:19-21) In experienta vietii si a slujirii, am intalnit multi oameni striviti de greutatile pe care le purtau, dar pe care refuzau pana la disperare sa le puna la piciorul crucii Mantuitorului. Ca sa scapi de povara, trebuie sa treci printr-un proces foarte complicat (din cauza firii pamantesti) de smerenie si marturisire, proces care te scapa de orice povara, dar pentru ca orgoliile si mandria evica si adamica (nu a A.Damei) intotdeauna arunca vina pe celalalt.
    Da! Domnul Isus a venit in lumea noastra sa ne scape de povara pacatului, impreuna cu toate consecintele lui, dar daca nu venim la Cruce si la Jertfa, din cauza greutatii poverilor pacatului, sfarsim prin a fi zdrobiti in deznadejde. De aceea Domnul face acea minunata invitatie tuturor celor ce au urechi de auzit; „Veniti la Mine, voi toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna.”

    • A.Dama zice:

      Livius, drept e că alegerea e între lumină și întuneric, însă felul în care percepem noi lumina și întunericul e atât de relativ, încât ce e lumină e întuneric pentru celălalt și viceversa. De fapt, cei mai mulți ne facem culcuș în semiobscurități, fiindcă lumina puternică ne expune prea tare, iar întunericul adânc ne înfricoșează și ne îngrozește. Ai scris despre cei care poartă poverile că refuză să le lase la Cruce. Dar cum se face asta la modul practic? Suntem de acord cu multe lucruri și „rețete” afirmate în Scripturi, însă nu știm cum să le punem în practică zi de zi. Cum să faci fiecare gând rob ascultării de Cristos? Ore întregi, desfășor activități care n-au legătură directă cu El. Pot doar indirect să arăt prin comportament că El este Domnul ființei mele. Dar gândurile trebuie să-mi fie treze în alte domenii, așa încât să-i învăț ceva pe cei din fața mea. E o oboseală care se acumulează. Cum să o lași la Cruce? Mă rog și rostesc că vreau asta. Rețeta e „plauzibilă”. Practic, oboseala rămâne acolo, grija pentru ce urmează să predai a doua zi e tot acolo. Și în următoarea zi, nimic nu se schimbă. Oare de ce avem impresia că odihna pe care ne-o promite El dacă venim la Sursă este doar pentru când nu vom mai avea de-a face cu existența terestră?

      • Livius zice:

        Ca sa intelegem mai bine Fenomenul Golgotei, am sa amintesc o intamplare care s-a petrecut acolo, si apoi fiecare este liber sa decida in dreptul lui. In dreapta si in stanga Domnului Isus au fost crucificati doi derbedei, care au ucis, au furat, au urat si mai ziceti voi ce au mai facut. Unul, printr-o cercetare fenomenala (as zice descoperita chiar de Duhul Sfant, desi inca nu fusese trimis pe pamant), recunoaste starea lui de faradelege si pacat in raport cu „Omul acesta n-a facut nici un rau”, mai mult, intrezareste Imparatia Lui, deci nu-L vede un osandit, ci un viitor Imparat, si in consecinta vrea sa fie cu El. Celalalt Il infrunta batjocoritor, as putea spune arogant. Acum ne punem intrebarea care ne intereseaza: care dintre cei doi si-a lasat povara la Cruce? Cu siguranta lucrurile sunt mult mai simple pentru noi, dar efectul (viata noastra in prezenta Lui), este acelasi. Intotdeauna mandria ne impiedica de la marturisirea pacatelor (plasarea lor la Cruce), iar firea noastra pamanteasca va triumfa asupra unui suflet deja sufocat. Acum caut sa-ti raspund la a treia intrebare. Avem impresia ca odihna promisa o vom primi-o doar dincolo, tocmai din cauza acestei inselaciuni ca suntem bine, mersi, punem nelinistea si zbuciumul interior pe trairea noastra printre oameni nelegiuiti, deci suntem si noi atinsi cumva, dar scuzabil, si ignoram oportunitatea de a ne debarasa de greutati si nelinisti, nesiguranta, neimpliniri, printr-un act simplu de smerenie in marturisirea sincera, si recunoasterea ca El a luat greutatea noastra la Cruce.

      • Livius zice:

        Odihna pe care o capatam de la El, nu are nimic de a face cu lucrurile care ne inconjoara: criza, revolutii, schimbari de guverne, saracie, rautatea din jurul nostru, activitatea de zi cu zi etc, ci are temelia pe extraordinara promisiune: „Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” Matei 28:20b. Cand stii ca ai un Pastor, si Usa pe care sa intri, si un Izvor de Apa Vie, si Lumina Lumii, si Calea, si Adevarul, si Viata, si Painea pogorata din cer, si Invierea, si Viata, oare ce ti-ar mai putea tulbura linistea pe care o ai in Bratele Lui? Apostolul Pavel, cunoscand toate acestea, dar dezbracat de tot ce era el inainte (Filipeni 3:4-14), striga: „Cine ne va desparti pe noi de Hristos?…” Romani 8:35-39. Tot el ne lamureste pana la capat: „De aceea noi nu cadem de oboseala. Ci chiar daca omul nostru de afara se trece, totusi omul nostru din launtru se innoieste in fiecare zi… 2 Corinteni 4:16-18. Odihna pe care ne-o promite este si pentru acum si, si pentru aici. Aceasta trebuie sa se manifeste ca si bucuria ucenicilor cand s-au intors din misiune, doar ca trebuia lucrat putin la izvorul care genera bucuria. Desi nu am scris textele in intregime, este necesar sa fie citite pentru intelegerea deplina a sensului Cuvantului.

    • Livius zice:

      A.Dama, mi-ai pus trei intrebari la care am sa-ti raspund pe rand, prin trei postari succesive. Aducerea si abandonarea poverilor la Crucea Domnului implica cunoasterea esentiala a Fenomenului Golgotei. Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit in lumea noastra, ca sa ne deschida un drum inspre Vesnicie. Prin Planul Divin, acest drum trece pe la Golgota. Acolo a fost dovedita ascultarea Fiului fata de Tatal Sau. Ca sa realizez cum voi lasa povara pacatului, trebuie sa scap de atitudinea adamica de a invinui pe altul pentru greselile mele. Ori de cate ori vad un vinovat (in raport cu greselile mele) ii vreau pocainta lui, iar eu raman mai departe cu nelinistea si nefericirea ca „acela” nu vrea sa se pocaiasca, de fapt imi mentin povara pe umeri. La Cruce, Domnul Isus S-a facut pacat pentru noi, a acceptat batjocura care nu era a Lui, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte. Mai mult, S-a rugat pentru iertarea celor vinovati. Ca sa scapam de povara care ne zdrobeste, trebuie sa luam exemplul Mantuitorului si sa mergem pe drumul pe care a mers El. Cuvantul Sau e o candela pentru picioarele noastre. Cei impovarati nu au pace, de fapt „Cei rai n-au pace, zice Domnul” Isaia 57:21. Ti-am raspuns doar printr-un aspect, si acesta simplist.

  2. Problema noastră e că strîngem pumnul pe mîner şi asta ne doare. Nu e o chestie de cantitate, ci de calitate.

    • A.Dama zice:

      Răsvane, înseamnă că stăm bine cu forța, dacă strângem mânerul cât să ne doară!
      Nu mai înțeleg de ce „când sunt slab, atunci sunt tare”.

  3. Katia zice:

    Ne purtam poverile unii altora, pesemne, de aici si problemele cu aspect reumatoid…

  4. mitica zice:

    ,,Cum ar putea pricepe lumea de ce ne schimonosim fețele, de ce ni se îndoaie spatele și ni se înmoaie genunchii?”

    …intocmai ca sportivul caruia i-a incoltit in minte si inima dorul dupa medalie.
    …bucuros ca a fost acceptat sa fie printre candidati, luandu-i-se povara trecutului, accepta cu stoicism instructiunile antrenorului. Vom organiza antrenamentele, vom ridica progresiv ,,stacheta”…

    …de la ,,Mânere”[le] poverii –
    la manerele ,,calului cu mânere

    …De acum ,,incolo” totul depinde de tine.
    [Dar EU voi fi mereu aproape, cu tine, in tine]

    ,, Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvîrşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.”

    ,,Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.”

    ,,Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.”

    [ce usor este de scris… in realitate lovesc si dobor stacheta, desi e inca jos de tot – pe cand Domnul de mult asteapta sa ajung la ,,maiestatea trairii vietii noi” singurul mod care face credibil mesajul Evangheliei… in mijlocul unei imense mari a paganismului care a inconjurat dintodeauna grupul de urmasi fideli ai Mantuitorului.]

    • A.Dama zice:

      Mitică, mulțumim pentru fiecare verset și îndemn! Adevărată artă să știi sta acolo, între cei ce ajung la performanță după ce și-au dobândit competența! Desăvârșirea e de… săvârșit. De către fiecare în parte.

  5. costica h. zice:

    Aici noi ne gandim la miezul lucrurilor, daca acolo lucrurile sunt la locul lor, atunci si expresia este buna; zice Cuvantul Domnului in Evrei 12, 2 ca pentru bucuria care-I era pusa inainte… vorbeste de
    Domnul nostru aici, dar si la noi, este ca gandul la stralucirea medaliei, asa cum spunea fratele.
    …mereu avem nevoie sa ne indemnam unii pe altii, sa ne auzim glasul unii altora, mergand pe cale.

    • A.Dama zice:

      Mulțumesc, Costică H.! Să ne-ajute Domnul să înțelegem mai bine bucuria care ne este pusă înainte! Parcă suntem de-acord că e acolo, dar n-o vedem…

  6. Alex zice:

    Ce faină comparaţie ai făcut! Călători prin viaţă, fără bagaje, doar cu mânere… Şi tot noi ne plângem de …povară, ca nişte văicăreţi….

    Numai bine, A.Dama! 🙂

  7. mihaela zice:

    eu cred că ni s-a luat doar ceea ce nu puteam duce singuri… că uneori avem de purtat mult mai mult decât mânere

  8. Pingback: Jurnalul unei minuni (4) – Sterilizarea spirituală | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s