Se făcea că intrase pe o porțiune de cale foarte îngustă. Ca și cum ar fi pășit printr-un șanț înalt până la glezne, atât de îngust, încât nu putea ține ambele picioare unul lângă celălalt, numai unul în spatele celuilalt.
Trebuia să aibă mare grijă să nu se dezechilibreze. Să nu dea atenție strigătelor care veneau dintr-o parte și cealaltă a șanțului. Era întuneric, nu putea distinge chipurile celor ce stăteau acolo. Dar le intuia mâinile întinse.
.
Se făcea că pășea printr-un șanț foarte îngust, înalt până la glezne, prin care putea înainta numai punându-și tălpile picioarelor una în spatele celeilalte.
Îi era greu să-și mențină echilibrul, dar își luase în mâini un coș plin cu pâinișoare.
Pășea cu mare grijă, împărțind într-o parte și în alta pâini, în mâinile întinse, chiar dacă nu distingea chipurile oamenilor ce stăteau acolo.
*
(Interpretare circumstanțială: Să traversezi Piața Universității împărțind pâini!)
lumea adam(a)ică 
Pingback: Sâmburi (59) – Au scris frumos despre Iubire | Convieţuire
Bun găsit! Eu am avut mai demult un vis cu preşedintele ţării noastre, care intrase cu avionul, mai exact, cu botul avionului în bucătăria mea modestă de bloc…nu şi-a cerut scuze, nu mi-a făcut nici reparaţii, dar l-am întâlnit jos iarăşi, lângă o argintărie, şi-a venit şi fostul prim-ministru…mie şi unei cerşetoare ne-a dat o chiflă şi ea creştea, precum feţii frumoşi din poveşti…pe urmă m-am trezit.
Bun venit, Almanahe!
Mi-a plăcut visul. Mai ales partea cu împărțirea chiflelor… neștiindu-vă numele.
Cam asta putem face împărțindu-ne cuvintele-pâini! 🙂