depind de cine?


Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! Ier 17, 5

Am mai văzut un lucru care se face sub soare. Îl lași pe om să vină la tine, în loc să meargă la Cristos.

Omul își pune încrederea în om. Și singur îmbracă blestemul ca pe-o haină. Și atunci când unul moare, celălalt nu-și mai află rost, și la moarte se duce de bunăvoie.

Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.

.

foto

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la depind de cine?

  1. Agnusstick zice:

    Problema e a celui care-şi pune încrederea în cine nu trebuie, dar mai ales pentru ce nu trebuie. Nu prea poţi trăi fără încredere, şi nici nu cred că Dumnezeu vrea asta – pentru că a depinde de El într-o proporţie cât mai mare şi a avea încredere limitată şi lucidă în oameni – pentru ceea ce transmit, voluntar sau nu, despre Dumnezeu – nu sunt lucruri antagonice. Oricum, nu poţi avea încredere nici în tine, fiind tot om, şi se devalorizează totul, pentru că nici în îngeri nu prea poţi avea încredere dacă tu nu eşti în stare să-i deosebeşti de demoni. Noi trebuie să judecăm totul în jur şi pe noi înşine, şi să păstrăm ce este bun. E mult bine în oameni şi lucruri, şi trebuie să ne mulţumim să-l punem cap la cap, după puterile noastre, ştiind că de la singurul Bun vine tot ce am vrea să fie partea noastră. Impurităţile şi relele nu le putem spăla noi, acum, dar trebuie să încercăm să folosim binele aşa cum ne este accesibil. Şi este, dragă Adama. Apropo, mulţumim pentru tot binele pe care ne-ai lăsat să-l scuturăm din blogu-ţi până acum, şi sperăm la mai mult!

    • A.Dama zice:

      Dragă Agnusstick,
      Dacă El îngăduie să ne încredem în oameni în anumite momente, în anumite privințe, pentru anumite nevoi, în fond, nu în oamenii aceia ne încredem noi, ci în Dumnezeul care lucrează în ei și, prin aceasta, ne slujește nouă. Nu prea Îl vedem pe Dumnezeul care vrea să ne slujească…
      În mine, mai ales, nu pot avea încredere, fiindcă inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Iară puterea de a deosebi îngerii Lui de demoni și vocea Lui de vocea Dușmanului de moarte vine tot în urma încrederii în El, nu în urma încrederii în oamenii care i-ar deosebi, oricât de convingători ar fi ei.
      Dacă noi suntem răi, prin definiție, dar facem, la răstimpuri, binele pus de Dumnezeu în noi, cum am putea aduna acest bine laolaltă, cum l-am putea pune cap la cap? Tot rău am țese și binele, din pricina coruperii naturii noastre.
      Acționez pentru un bine pe care îl cântăresc eu ca fiind bine, dar inima, numai Dumnezeu o cântărește!
      Da, binele ne este accesibil. Să ne punem încrederea în El: că nu ne va da un șarpe în loc de pește. (Nici măcar pe bloguri…)
      Nici piatră în loc de pâine… (Ai pregătit stocul de stânci?) 😉

      • A.Dama zice:

        Și încă ceva, mAgnus! De fapt, am scris rândurile de mai sus, fiindcă acum studiem Eclesiastul, o carte foarte incomodă pentru mine. De felul meu, n-am văzut niciodată prea mult bine și rost în jur. Unele lucruri rostite de Eclesiast sunt chiar neadevărate. Și e greu să primești ceva de la cineva care, chiar având înțelepciunea lui Dumnezeu, a fost atras într-o cursă nimicitoare. Dar măcar faptul că afirmă în mod repetat că nu ceea ce poți avea aici – chiar la nivel superlativ (relații, înțelepciune, bogății, renume etc.) – îți asigură fericirea eternă te obligă la o regândire a datelor existenței. Ne înduioșăm când vedem sau citim povești în care partenerul moare de dor la scurt timp după moartea celuilalt. Dar dacă viața noastră este Cristos, atunci ar trebui să ne regândim relațiile. Dacă depinzi de cineva în așa măsură, încât când se stinge omul, îți iei și tu viața sau îți pierzi mințile, ceva nu-i ok în relația ta cu Cristos. Cam asta m-a preocupat când am scris…

  2. Livius zice:

    Sunt multi invatatori care modeleaza ucenicii dupa chipul si asemanarea lor, si aceasta numai ca lucreaza in „ateliere” nopotrivite.
    Eu cred ca timpul petrecut in biblioteci sau sali de studiu, in detrimentul Odaii de Sus, contribuie nefast la distorsionarea chipului pe care il purtam. Chipul Domnului Isus Hristos, ascultator si credincios pana la… capat.
    Acolo, in Odaia de Sus, este „atelierul” unde fiinta noastra ia chip. Duhovnicesc.

    • A.Dama zice:

      Da, Livius, poate fi un prilej de autoevaluare pentru toți cei ce se știu cu darul învățăturiii.
      Dar noi știm că numai atunci când El mișcă duhul nostru se întâmplă evaluarea corectă și, eventual, schimbarea.
      Dumnezeu să ne ajute!

  3. Dem Covaci zice:

    Filologul A.Dama ar putea sa analizeze si diversele semnificatii (in limba romana) ale cuvantului incredere.
    In acest text sensul pare foarte clar.
    Sunt 3 afirmatii legate:
    – se încrede în om
    – se sprijină pe un muritor
    – îşi abate inima de la Domnul
    Dificultatea apare pentru alte sensuri ale cuvantului incredere.
    Nu-mi pot imagina o casatorie sau o relatie de ucenicie fara incredere.
    Dar ce inseamna acea incredere, pe ce este ea bazata si ce consecinte are?
    Poate parea un joc de cuvinte, dar cred ca e o diferenta mare intre a te increde in omul lui Dumnezeu sau a te increde in Dumnezeul acelui om.
    Enuntul pare corect, dar in practica lucrurile nu sunt deloc simple.
    E chiar greu cand e vorba de parintele tau spiritual, de mentorul sau duhovnicul tau, sau de partenerul de viata.
    Agnusstick spunea ca „problema e a celui care-şi pune încrederea în cine nu trebuie, dar mai ales pentru ce nu trebuie”. Asa este, dar nu este exonerat de raspundere nici cel care, cu buna stiinta, cultiva aceasta gresita incredere.

    • A.Dama zice:

      Dem,
      Apar o sumedenie de întrebări, nu-i așa? Pornind de la un simplu cuvânt și felul în care este el prelucrat în mintea și inima noastră.
      Am văzut – și au văzut și alții – oameni care și-au pus încrederea în oameni care vesteau Cuvântul, de exemplu. Când unii dintre acei oameni au traversat o cădere, s-a dus și credința celor care i-au urmat fără discernământ.
      Poate că încă nu știm în Cine ne-am pus nădejdea. Pe El, ne e mai greu să-L cunoaștem, că nu-L vedem, iar pe cei de lângă noi, îi vedem.
      Iar cei ce cultivă încrederea în ei au motive diverse. Bine-ar fi să și le treacă printr-un filtru în Oglindă!
      Dacă ajungem la neîncredere totală în oameni, iar o fi cu cântec. Dar măcar să nu ne pierdem încrederea în El.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s