Săgeți și umbrele


Cum ar fi să-ți smulgi rând pe rând săgețile împlântate în inimă de unii și de alții și să faci din ele scheletul unor umbrele?

Cum ar fi să-ți iei apoi faldurile iertării și să le-ntinzi peste săgeți, adăpostindu-te de viitoarele rafale sub umbrele mereu noi-nouțe?

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De probă și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Săgeți și umbrele

  1. Livius zice:

    Bun! Dar oare poate cineva, singur, sa reuseasca fara Ajutor, toate acestea? Daca apelam la Ajutor, mi se pare posibil. Am, totusi, un comentariu aici. O umbrela confectionata astfel, are o proprietate speciala, pe care nici cel ce o are nu o stie, cu atat mai putin cei ce trimit sageti.
    Umbrela te apara de sageti, dar in momentul cand aceste sageti ating invelisul (faldurile), sunt redirectionate spre cei ce le-au trimis, producandu-le rani mari.
    Explicatia o da Scriptura. „Cel ce sta sub ocrotirea Celui Prea Inalt si se odihneste sub „umbrela” Celui Atotputernic… va vedea rasplatirea celor rai… Zice: Domnul este locul meu de adapost…”, „turnul meu de scapare”,… „de aceea nicio nenorocire nu te ajunge, nicio urgie nu se apropie de cortul tau.” ( Psalmul 91)
    Lucreaza de minune! Experienta unei vieti traite cu Domnul, confirma aceasta.

    • A.Dama zice:

      Dragă Livius,
      Mulțumesc pentru completarea cu versete! E ca și cum o mână ar ajuta-o pe cealaltă să ducă un lucru la bun sfârșit.
      Cât despre efectul de bumerang, nu mai zic nimic. Oricum, oricând, cine are urechi de auzit aude.
      Binecuvântări de la răsărit până la apus, și iar de la capăt!

  2. Alex zice:

    Ce frumos gând! Să faci din loviturile „frăţeşti” ale unora, „umbrelă” apărătoare şi binecuvântată! De ne-ar fi gândul mereu la astfel de înfăptuiri, am ajunge să nu mai găsim „săgeţi” pentru alte umbrele noi!

  3. rob zice:

    Ce frumos ! ”Te-am salvat” in ”Favorites”. Mi-am facut un obicei din a citi frecvent de aici. Imi face bine si ma apropie de Dumnezeu fara sa simt ca ma transform intr-o habotnica. Fara sa simt ca mi se impune sau sunt fortata sa cred. In copilaria mea, printre straini de cand ma stiu, o doamna credincioasa si buna, in viziunea ei, m-a certat si aproape ca m-a plesnit pentru ca ma rog uitandu-ma la icoane cand eu ar fi trebuit sa stau cu capul plecat. Lucru care m-a indepartat de tainele Lui, pe care mai tarziu mi le-am insusit de buna voie si cu drag. Cand ”te citesc” fac liniste in jurul meu, ma asez confortabil, si ma hranesc calm cu vorbe frumoase de la tine si prietenii tai. Sunt adepta principiului care spune ca faptele si gandurile rele se intorc ca bumerangul la sursa si ca suntem ceea ce gandim. Multumesc Ada maica.

  4. ilef zice:

    eu cred ca mai greu este cu sagetile pe care noi insine ni le infigem in propria inima.
    peste ele ce intindem? si ce ne protejeaza de rafalele cu care noi insine ne omoram de atatea ori sufletul? care este echivalentul interior al umbrelelor pe care le propui tu spre aparare si iertare?
    dinspre afara inspre inauntru…dinspre inauntru inspre afara…dinspre inauntru inspre inauntru. cu primele ne mai descurcam; dar cu ultima?

    • A.Dama zice:

      Ilef,
      Comme d’habitude, sapi adânc, fiindcă nu te mulțumesc suprafețele.
      Nu știu cum procedează fiecare în dreptul lui, cu săgețile dinspre sine spre sine.
      Țin minte câte eforturi sunt necesare să mă iert când fac răul pe care nu vreau să-l fac, vorba apostolului Pavel.
      Asta ar fi o soluție: să ne iertăm pe noi înșine, uitându-ne țintă la Cel ce-a purtat deja rănile pe care ni le producem singuri.
      Poate mai au alții variante…

  5. Bibliotecaru zice:

    MI-aduc aminte de o „umbrelă de inefabil”… pusă strategic într-o poezie scrisă de Djamal Mahmoud.

    cu ţigara în mâna dreaptă un baston regal
    îndreptat într-o direcţie neclară
    nici spre cer
    nici spre pământ
    şi o privire ce ascunde-n ea copaci înalţi
    plictisiţi de hainele lor
    îmi vorbeşti de liane subţiri cu rădăcini fumurii
    mângâindu-ne creştetele
    cu tulpinele transparente ca o ploaia de toamnă
    fumul deasupra-ţi
    e umbrela sub care îţi ascunzi sufletul înfrigurat
    deschide-ţi ferestrele şi taci femeie
    am obosit privindu-te
    prin geamurile acestea
    atât de aburite prin care trec doar sunete reci…

  6. calatorru zice:

    ar fi ingenios 🙂 si benefic. ar fi altfel

    • A.Dama zice:

      Călătorrule, am citit „ingineresc” și m-am speriat. Că ne trimiți să învățăm proiectarea matrițelor pentru scheletul scaunelor de mașină BMW… 2012. Dacă nu vine apocalipsa. 🙂

  7. Pingback: Sâmburi (41) | Convieţuire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s