Rumeguş (8) – Neîntinat


Stai de vorbă cu păcătosul, dar nu te asocia cu păcatul lui!

Isus S-a așezat la masă cu păcătoșii, dar S-a ridicat și a ieșit dintre ei la fel de curat și neîntinat.

Cum te faci părtaș păcatului cuiva? Nu doar înfăptuind cot la cot răul, ci și prin gândire și imaginație.

Asculți cu plăcere relatarea unor fapte reprobabile. Te gândești că ai putea încerca și tu pe viitor. Desigur, fără a striga asta de pe acoperiș.

Mergi și le spui altora.

Devii ultrasuspicios și justițiar și te socotești îndreptățit să-l pândești și să-l urmărești.

Condamni și judeci în sinea ta, dar nu îi spui în față că nu te asociezi cu păcatul lui.

Condamni și judeci pe față, fără a-i arăta  dragoste.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De răs-gândit, De vină și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Rumeguş (8) – Neîntinat

  1. mihaela zice:

    Cred că problema cea mai mare e dragostea. Sau mai bine zis lipsa ei…

  2. mihaela zice:

    Am mai scris un comentariu, dar nu a apărut. Ori wordpress-ul s-a supărat pe mine, ori am devenit eu paranoică 🙂 (ca să înlătur ultima ipoteză mai fac o încercare 🙂 )

    Eu cred că problema noastră cea mai mare e lipsa dragostei. Spunând asta mă gândesc în special la Matei 21:37-40

    „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”

    • A.Dama zice:

      Mihaela,
      Și eu cred că după multe și îndelungi raționamente, ajungem tot la dragoste. Dar pe cea corinteană nu o știm pune în practică. Atașamentele ilicite vin curând și dărâmă propria voință a binelui. Doar dacă ni se dă Dragostea suntem capabili de Ea. Atunci știm să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine și chiar ne reușește. Până atunci, vrem ce are celălalt și nici măcar respect nu avem, darămite iubire?

  3. Livius zice:

    Facem eforturi mari de a duce Evanghelia la oameni nepocaiti. Ne bucuram nespus cand unul dintre cunoscutii nostri, dar pacatos si vicios pana in penultima celula a fiintei lui, lasa pacatul si viciul si vine la Domnul. Ne laudam cu „isprava” lui. Dar ne apuca o manie sfanta pentru acei cu care mergem alaturi de ani, sau poate zeci de ani, dar care ne-au calcat putin pe batatura, ori poate au ajuns intr-o greseala anume. Il condamnam, ii cerem pedeapsa, vrem sa il vedem umilit, pus la zid. Daca nu se intampla nici una din astea, bineinteles ca nu mai putem sta la masa cu el. La Masa Domnului. Nu ne putem asocia pacatului lui. Nu stim Scriptura care spune ca „fiecare sa se cerceteze pe sine insusi”. Suntem frati foarte buni cu acei ce gandeau in ei insisi „daca Acesta ar fi un proroc, ar sti ca aceasta femeie e o pacatoasa”. Gandesc cu voce tare. Imi vorbesc sufletul. Am intalnit persoane (oare numai eu), care atunci cand m-am ridicat sa zic ceva, au iesit afara. De fiecare data, ostentativ; sa se stie ca ei nu au partasie cu „pacatosii”. Am zis de fiecare data, Doamne ai mila. Si am mai zis ceva, Doamne daca Tu ii rabzi, trebuie sa ii rabd si eu. Daca Tu nu zici nimic, ce drept am eu sa zic ceva?
    Cred ca in felul acesta mergem impreuna, sau stam la masa cu pacatosii, fara a ne face partasi starii lor.

    • A.Dama zice:

      Înțeleg, Livius! Apreciez rostirea sufletului.
      De ce suntem învățați așa de mici? Nu știu ce diferență este între acest tip de înregimentare și un altul.
      Luăm versete disparate din Scriptură și le punem cap la cap după propria înțelegere. Dacă nu-i atragi celui rău atenția, sângele lui îl voi cere din mâna ta (conf Ezec 3, 18).
      Și de-aici, câte întâmplări bizare!
      În ultima vreme, rostesc cîte-o rugă înainte de discuțiile pe care le port cu unii și cu alții. Cer protecție și înțelepciune. Poate ar fi trebuit să ne învețe cineva asta cu mult timp în urmă.

  4. eLioR. zice:

    cum sa-i arati dragoste in momentul in care ii condamni pacatul?

    eu f rar am spus cuiva ca e pacat ce face, si am zis-o asa oarecum cu sfiala, ca nu cumva sa supar. de fapt ii amintesc (o singura data amintesc, sa nu poata zice nimeni ca nu (i-)am zis) pt ca stiu ca stie ca e pacat ce face. iar asta imi permit cu cei f apropiati. de restul nu ma intereseaza… sa ma bag in vietile lor. si apoi ca nu prea ma consider in masura sa fac pe cineva pacatos, ca-s si eu pacatoasa in felu` meu.

    • A.Dama zice:

      eLioR.,
      se poate ca, pe moment, să te condamne, iar peste o bucată de vreme, să reanalizeze cuvintele tale.
      de fapt, Duhul e cel care îi conștientizează pe oameni de păcatul lor.
      noi trebuie să acționăm doar sub călăuzirea Lui.
      dar asta e lupta fiecăruia de zi cu zi. că de multe ori mergem din proprie inițiativă, nu trimiși.
      și eu mi-s păcătoasă. să nu se ia nimeni după mine! încă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s