(În)semn…


Nu știu dacă a fost un semn, însă un lucru e cert: ieri am încercat de mai multe ori să trimit un comentariu la această postare. Am scris comentariul în vreo două rânduri, dar tehnologia mi s-a pus împotrivă și l-am pierdut. L-am scris a treia oară și l-am copiat, însă, în mod bizar, wordpress-ul nu îmi recunoștea identitatea, deși eram logată în contul meu. De câte ori am încercat să trimit comentariul, mă punea să mă autentific, fără să finalizeze operația de „autorizare”. Poate nu trebuia să public comentariul.

Vă spun aici ce-am avut pe inimă. După părerea mea, e nevoie de echilibru. A spune că e o prostie să te iei după semne înseanmă a-i face proști pe cei care au fost călăuziți astfel. Or, măcar pentru că Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-altul, cine suntem noi să decidem: Așa nu!?

Ni se spune că mintea și Duhul sunt rețeta optimă. Eu n-am nimic împotrivă. Dar mă întreb dacă pe toți îi duce mintea la fel sau dacă toți au aceeași măsură de Duh. Oare de ce nu se fac cursuri practice de călăuzire prin Duhul? Teoretic, s-au pus cap la cap niște principii. E mai bine să fii principial decât „exotic”. Bun, dar când ajungi să practici călăuzirea, când iei o decizie și n-ai niciun fel de convingere că asta voia El de la tine, și nu te poate asigura nimeni dimprejur, nici liderul spiritual că exact asta trebuia să decizi, ce faci mai departe? Îți asumi consecințele. Unii îți vor spune că e între tine și Dumnezeu, așa că… te descurci pe cont propriu.

Că greșesc mulți dintre cei ce pun semne? E evident. Însă măcar pentru că și cei fără minte găsesc Calea și nu se rătăcesc, ar trebui să păstrăm un echilibru. Cum nu dau greș cei fără minte? Poate recunosc unele semne… de circulație.

Și încă ceva. De multe ori, ceea ce ne dă Duhul de făcut se bate cap în cap cu ceea ce ne-ar lăsa mintea noastră să facem. Iar conflictul acesta nu-l rezolvăm în niciun fel, ci doar acționăm știind că vom da socoteală de ascultarea sau neascultarea noastră.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la (În)semn…

  1. Marius David zice:

    Sigur, A-Dama, Ai dreptate, este nevoie de echilibru, eu m-am ridicat împotriva acelor practici, pe care şi tu le cunoşti foarte bine (amîndoi avem rădăcini în mediul în care se practică aproape un fel de manţie iraţională), echilibrul pendulului l-aş găsi în triada Cuvînt-Duh-Biserică, Scripturi-Mîngîietorul-Ecclesia, în această menghină întreită ni se scurg puterile încăpăţînărilor şi ezitările neascultării.

    Punînd semne, dăm prilej cel mai uşor diavolului să interfereze cu „semiotica” noastră, ca unul care se poate „semnifica” şi în înger de lumină.

    Pentru cel cu foarte multă minte.. dinspre Duh pendulul călăuzirii se mută spre Cuvîntul Duhului, pentru cel cu mai puţină minte, care păşeşte pe Calea Domnului şi el, cum ne spune Isaia, pendulul se mută spre Biserica Duhului.

    Aş opta spre un echilibru pneumatologic definit, mai degrabă decît spre un pogorămînt semiotic conceput.

    A fost semn că ţi-ai ratat comentariul la mine, că uite, ai creat un text mai mare 🙂

    • A.Dama zice:

      Marius,
      Dintre postările în-semn-ate, aleg comentariul tău.
      Exemple cunosc, și, și. Ce te faci când te rogi, iar Dumnezeu îți răspunde prin semne? Vezi baticuri pe stradă în fiecare dimineață. Interpretezi semnele, că n-ai încotro. Dar n-avem nicio îndoială că nu greșim. Dacă un credincios ar sta într-un bar și ar vorbi despre Domnul, pretinzând că El i-a făcut semn să facă asta, am aprecia rapid cine s-a semnificat acolo.
      Până la urmă, orice nu faci din încredințare e păcat. Iar dacă ai încredințare și nu iese bine, data viitoare îți cerci prin foc încredințarea, ca să vezi dacă trece.
      Bunicul repara ceasuri. Pendulul pomenit de tine n-ar avea nevoie de reparații. Doar noi, când Îl folosim cu stângăcie.
      Desigur că Duhul și Mireasa zic: Vino, Cuvântule!

  2. Dyo zice:

    Cred ca e vorba de diferenta dintre plinatate si rabat, dintre ce este mai bun – excelenta, chiar – si firmituri. Te poti hrani cu o pizza de cinci stele, te poti hrani si cu o mamaliga mucegaita …
    Acum sa nu se inteleaga care din cele mentionate de voi (in postarea lui Marius si in cea de fata) este pizza si care mamaliga … spun doar ca desi ne putem hrani cu firmituri – sau, cum ne spunea Beni Faragau odata legate de Scriptura, cu mici clipiri pe text – exista o cale spre excelenta, spre festinul cel mare …
    Imi face placere sa petrec timp cu baietii mei; daca s-ar multumi doar sa ne vedem la masa, pret de cateva minute, sa ne bucuram impartasind impreuna, le-as oferi tot ce pot in acel timp anume … Slava Domnului ca vor mult mai mult decat atat, ca navalesc adesea peste mine si vor sa ascultam o muzica, sa vedem un film, sa jucam ceva. Uneori Domnul ne ofera exact ce ii cerem …. tocmai ca sa invatam sa cerem mai mult …
    Dumnezeu mi-a vorbit uneori prin semne. Nu le-am cautat cu lumanarea; am gasit ca are mult mai mult farmec sa ma surprinda El, daca vrea …

    • A.Dama zice:

      Dyo,
      M-aș lega doar de perspectiva că, după fărâmituri, ar putea urma bucata savuroasă, hrana tare. Așa cum unui copil i se introduc treptat în alimentație chestiunile mai dificil de digerat, tot așa, ne obișnuim cu luciri, până la lumina orbitoare, care, de fapt ne dă vederea.
      Dar la sorți ai tras vreodată? 🙂

  3. Pingback: Codul bunelor mamifere | Călin Hera. PA-uri şi mirări

  4. Daniel zice:

    Dragă A.Dama, semnele sunt multe în felul lor. Unul dintre semne, cel mai vizibil, că suntem departe de Hristos este acela că preferăm să mitizăm semiotica în importanța ei! (Să nu se supere Marius). Îl reinventăm pe diavol și-l înscriem pe o traiectorie de unde el nu ne poate face rău decât în maniera pe care o poate gândi doar un om învățat – adică, mai departe, dacă nu știu ce e aceea semiotica, diavolul va fugi de la mine dar va încerca, pentru a mă cuceri să mă înțelepțească în felul acesta atât de parfumat al lumii, de a vorbi căldicel despre cele sfinte!
    Tăgăduirea puterii Evangheliei are multe forme:
    1. înțelegerea mesajului lui Hristos, necesită adaptațiuni la capitolul lexic – se impune deci șlefuirea, puțină măcar, a slovei Scripturii! Diavolul, în pas cu vremea și el, a renunțat la vechile practici și și-a cumpărat laptop cu care să analizeze pe Google definițiile unor concepte despre filozofii, metafizici și alte soiuri de fizici afară de cele exacte. Diavolul s-a convertit la interdisciplinaritate și a reușit să ne convingă că sunt semne acolo unde nu sunt și viceversa! Retorica sa, pe lângă cea a negării, s-a îmbogățit cu aceea a candorii și a naivității însoțite de cele mai bune simțiri și porniri către ecumenism au toleranță de n luate câte k.
    2. Dincolo de mesajul vizibil al Scripturii se face simțit tot mai agresiv mesajul intuibil: poți fi slugă la doi stăpâni – adică și lui Hristos și altuia, dar cu scopul declarat de a-l iubi doar pe Hristos, al doilea stăpân fiind doar un element comparativ întru măsura iubirii față de primul; și paradoxal, rezultatul acestei coabitări să fie unul nesperat nici măcar de Hristos: mântuirea dracilor lui Milarepa!
    3. Dincolo de coperțile Scripturii mai sunt și coperțile unei Tradiții care istoricește nu ar fi fost cu putință fără îngăduința Domnului și mai departe, metafizicește transformăm îngăduința în vrere și vrerea Domnului, deja bipolară, în Tradiție, care fiind mai puțin importantă e totuși mai iubită, că e mai mică și mai pricăjită – și toată lumea e fanul ăluia mai modest și mai lipsit de șansă.
    4. Fiindcă nu suntem unși a păstori turma Lui, nu îi cunoaștem voia și nu-i vedem supărările: și prin urmare nici semnele. Ieșim din impas cu autoconvingerea că nu e nimic nelalocul lui în a-l sluji pe Hristos într-o lume în care schimbarea este cuvântul de ordine! Acel Robin Goodfellow, cârtița lui Marx, care tot sapă la temelia tuturor lucrurilor în galopul puturos de la regicid la deicid. Fiindcă nu El ne-a chemat să-i păstorim turma batem palma și cu catolicul și cu anglicanul și cu musulmanul și toate astea în numele Lui ale cărui semne le vedem unde nu sunt și viceversa! Dar nu-i așa că nu e vina noastră, fiindcă dragostea celor mai mulți s-a răcit, și necredința e mare în zilele din urmă așa că avem această profețită scuză a atrofierii fibrei morale și o dată cu ea a dragostei! Dragostea noastră pentru evanghelie este mai măruntă decât aceea pentru școala duminicală, unde tinerii zâmbesc fericiți pentru hrana cea de toate zilele și se bucură că nu s-au născut în Sahara.
    5. Cuvintele omului sunt ca niște pâraie care apar de te miri unde: și ăsta este un semn, clar, al deșertăciunii! Unde este păstorul care din iubire pentru Hristos să le spună credincioșilor: ”Fraților, să-l iubim pe Domnul cu tot Cugetul!”? Dar noi, nu… nici chiar așa… mai cugetăm și la altele, fiindcă o cere vremea! Am devenit robi ai erei, ai noii ere… Cugetul ne mustră, și când ne mustră îl astupăm cu o pernă, roză și moale, și densă, a unei anume consistențe a nevoii de a proclama pacea, aici pe pământ, în afara lui Hristos!

    Dar ce zic eu mai sus? Că niciunul dintre noi nu cugetă așa de nefolositor! Noi suntem creștini adevărați și îi iubim pe toți fiii împăcăciunii cu lumea, fiindcă da, ferice de cei împăciuitori, că ei vor moșteni… Așa-i?

    DC

    • A.Dama zice:

      Daniel,
      Sunt de acord că trebuie să ne cunoaștem dușmanul, dacă vrem să știm cum să ne împotrivim lui. În acest sens, socotesc că nu se face destul în biserici (mă voi referi la cele pe care le-am frecventat, ca să nu generalizez nepermis). Așa cum suntem uimiți de un Dumnezeu infinit iubitor și milos și ne preocupă studierea tuturor atributelor Lui, așa ar trebui să ne preocupe cel ce I s-a pus împotrivă. Dacă nu-i dibuim Celui Rău strategiile, va râde la nesfârșit de noi și ne va pârî înaintea tronului.
      Însă eu îmi propun să separ, în om, lucrarea Celui Rău de omul în sine, pentru care Cristos a murit. De aceea, nu voi da afară din Împărăție pe nimeni, că nu mi s-a cerut mie părerea. Dar când cineva face rău, când le face rău celor din jur, mă gândesc că prin el acționează Satana, iar Cristos tot l-ar vrea pe acel om cu gelozie pentru Sine. Că vor fi în Împărăție mulți cărora nu le dăm nicio șansă știm bine. Însă ce trist ar fi să ne înfățișăm înaintea Lui și să ni se spună: N-ai iertat, nu poți fi iertat.
      Da, lucrurile nu sunt simple, chiar dacă le sunt la îndemână celor fără multă cunoaștere lumească și copiilor. Pe unii, în schimb, Dumnezeu îi lasă să ajungă foarte sus pe treptele cunoașterii lumești, fiindcă numai de acolo ar putea face diferența între inteligență și Înțelepciune.
      Eu știu că vor fi mântuiți și mulți ortodocși, și catolici, și oricine pe care Dumnezeu l-a strigat și a găsit la el răspuns.

      • Daniel zice:

        Referitor la,
        ”Eu știu că vor fi mântuiți și mulți ortodocși, și catolici, și oricine pe care Dumnezeu l-a strigat și a găsit la el răspuns.”
        Dumnezeu știe cel mai bine cât de mulți din fiecare (și aici intru și eu, unul) – iar eu nu am vizat decât pe păstorii lor atunci când am pomenit de bătut palma! Și musulmani vor fi mântuiți! În ceea ce privește cunoașterea lumească ea nu are nimic a face cu cunoașterea insuflată de Dumnezeu.
        Dacă îl iubești pe Dumnezeu nu ai cum să-i iubești și pe acei cărturari care lucrează împotriva Lui!
        Te las cu bine!

        • A.Dama zice:

          Daniel,
          Socoteala mântuirii e pe Cele Mai Bune Mâini! Grija mea e să-i iubesc pe oameni, să cred că fiecare viață e scumpă înaintea Lui, fiindcă a dat Același Preț pentru fiecare. Am voie să urăsc ce face Satana în acești oameni, în cărturarii care lucrează împotriva Lui. Dacă Dumnezeu hotărăște să li se dea jos vălul de pe ochi, cum a făcut cu Pavel, care a ucis, iar apoi a mărturisit credința celor pe care i-a ucis, cine sunt eu să-i urăsc?
          Nu mă bat cu pumnul în piept. Încă nu știu iubi ca El. Dar mi se pare „logic” că Isus S-a uitat la tânărul bogat și l-a iubit, chiar dacă a mărturisit că e mai lesne să treacă o cămilă prin urechile acului, decât un bogat în Împărăție… Deci aș putea urî atașamentul față de bunurile materiale, dar nu omul… E un exercițiu continuu.
          Dumnezeu să mă ierte și să mă ajute să iert!

  5. sam zice:

    Nu știu unde să las semnul meu așa că am folosit căsuța asta.
    Am o rugăminte și anume să mă scoți de pe blogroll. Motivul e că nu vreau să apar în compania unor personaje care n-au altă treabă decât să arunce gunoaie în curțile prietenilor și rudelor mele. Nu mă consider frate cu mai nimeni cu atât mai puțin cei menționați așa că nu simt nevoia companiei susnumite.
    Sper să nu o iei în nume personal. Mi-ai oferi oarece satisfacție dacă ai lăsa public mesajul.
    In any case keep doing the good work

    • sam zice:

      Thanks for understanding, I appreciate.

    • A.Dama zice:

      Sam,
      Dacă-mi stă în putință, cere orice vei vrea… 🙂
      Deși n-aș fi vrut decât neutralitate, trebuie să-l cred pe cel ce zicea că nu poți fi și neutru, și la vedere. Că și dacă aș pune numai versuri și muzici, selecția făcută i-ar apropia pe unii și i-ar îndepărta pe alții.
      Ce-mi rămâne? Să-i las pe alții mai pricepuți!
      Aș mai putea să mă schimb eu. Dar fac economie de energie, că și așa n-am fier destul.
      Iară tu iartă! Cât te țin balamalele iertării…

  6. „A spune că e o prostie să te iei după semne înseanmă a-i face proști pe cei care au fost călăuziți astfel.”

    Dragă A. Dama, că văd că te pricepi: ce scrie Sam mai sus e semn bun sau e semn rău? 🙂

  7. Bibliotecaru zice:

    Nu am să mă bag între credincioşi şi Dumnezeu.

    Am să analizez un pic semnul din fotografie.

    Deci este vorba despre o direcţie spre speranţă îndreptată spre dreapta sus (viitor+optimism) dar pe care mai scrie şi EXIT.
    Traducerea ar fi următoarea:
    Singura speranţă de ieşire din această situaţie este moartea. Aceasta este varianta optimistă.

    Mai jos stă scris… „Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-altul, cine suntem noi să decidem: Așa nu!?”

    Se leagă lucrurile… nu?

    • A.Dama zice:

      Bibliotecaru,
      Mulțumesc pentru de-criptare!:)
      Evident că, dacă o luăm pe poteci poetice, ajungem în moarte încă din timpul vieții.
      Dar oare ce e moartea? Nu e separarea de Dumnezeu? Că toți oamenii sunt veșnici. Unii vor petrece-ntr-o parte, alții în Alta…

    • Bibliotecaru zice:

      Dimpotrivă, viaţa este separarea de întreg, iluzia individualizării, iar moartea reprezintă reîntregirea, reintegrarea.

      • A.Dama zice:

        Bibliotecarule, eu nu strivesc corola de minuni a nimănui.
        Pot da socoteală de nădejdea care este în mine, dar mai departe…
        Da, e clasică viziunea cu iadul și raiul. N-am alta cu care să mă împac mai bine.
        Moartea înseamnă separarea de El = Viața.
        Povestea cu reintegrarea in Marele Tot e bună la literatură.

  8. Alex zice:

    Frumos ai abordat tema aceasta a „echilibrului”. Avem nevoie de echilibru! Iar concluzia din paragraful final mi-a plăcut mult. Cât despre semne, ştim bine că ele sunt, dar câţi le şi vedem şi le şi înţelegem?

  9. Liliana Corbu zice:

    Dragă A.Dama,
    Părerea mea este că noi nu putem să punem semne înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă cerem cu credință, EL ne dă semne. Asta nu înseamnă că le și pricepem mereu. Sau uneori le percepem …după. Dar cel mai important lucru este că adesea nu suntem pregătiți să acceptăm semnele. Mie îmi este cel mai greu să accept ”tăcerea” LUI.

  10. eLioR. zice:

    pana acum cateva luni nu am pus niciun semn niciodata. am facut-o totusi pt ca io is mai ceva ca toma. : D primu` o fo` oleaca, cu cantec, iar al doilea (f recent) si cu joc. : )) pt c-am sarit in sus de bucurie la primire. : )
    la sorti n-am tras. nici deschisu` bibliei la intamplare nu e pt mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s