Tocmeala


Nu de mult, tatăl meu a venit în vizită acasă. În aeroportul din Budapesta, am asistat la o scenă care mi-a lăsat un gust amar, măcar preț de câteva minute. Un șofer român, care vorbea bine și limba maghiară, îl instruia pe un alt șofer român, care nu vorbea maghiara, cum să se tocmească dacă nu voia să plătească minutele în plus de parcare, care sporeau considerabil valoarea tichetului.

Metoda? „Îl vezi pe băiatul ăsta? Te ajută el, îți arată pe unde poți trece. Nu mai plătești tichetul, ci îi dai lui atâta, și se rezolvă.” Atâta reprezenta cam a zecea parte din totalul ce i-ar fi revenit omului să achite fără tocmeală. Un alt fel de zeciuială.

Prima reacție a mea a fost: Deci nu-i destul că așa facem noi, îi mai învățăm și pe alții!? Românul s-a născut și instructor de fentat legea, nu doar poet.

Apoi, mi-am cerut iertare. Și eu fac parte din nația asta. Judecata e foarte la îndemână. Să mulțumim că suntem români e peste mână. Sau pot vorbi doar în dreptul meu. Și chiar era de condamnat „inițierea” făcută de șoferul întreprinzător!

Cu toate acestea, chiar dacă asta e realitatea, mai potrivită decât judecata e rugăciunea pentru poporul nostru. De multe ori când era vorba de a beneficia de ceva de la stat, îi îndemnam pe colegi să ia tot ce li se dă, că și așa statul ia cât se poate de la noi. E bine așa? Statul îi fură pe oameni, și oamenii, statul.

Cum ar fi să ne rugăm împotriva furtului din țara noastră? Cum ar fi să facem o tocmeală cu Dumnezeu? Dă-ne asta, iar noi vom face tot ce ne ceri!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De vină. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

42 de răspunsuri la Tocmeala

  1. Rodica Botan zice:

    Cit de adevarat. In Roma sora mea mi-a spus ca nu mai vorbeste romaneste deloc…In Venetia [e plaja romanii faceau scoala de hotie. Era o orchestra simfonica romaneasca cintind la unul din restaurantele din Plaza si erau platiti mai putin decit celelalte orchestre pentruca erau romani si ne-a mers numele de buni ce sintem.

    In America la fel…romanii stiu toate serviciile de ajutor si storc tot ce se poate stoarce. Am ajuns in Romania dupa 30 de ani- dar cei care au fost pe ajutor social si-au putut permite sa mearga in vizita mult mai des…ca daca au lucrat au lucrat la negru si au trait pe spatele statului foarte confortabil- fara nici o jena!

    • Corneliu Olan zice:

      Doamna Rodica, acum în America toți lucrăm la …negru.

    • A.Dama zice:

      Dragă Rodica,

      Cred că am putea aduna de-o carte întâmplări de-astea. Și-apoi să ne-apucăm să ne rugăm pentru fiecare în parte, să aducă Domnul trezirea peste ei! 🙂

    • eLioR. zice:

      intotdeauna mi-or placut romanii din diaspora care se plang ca (le) e viata scumpa si nu-si permit una alta. haideti `napoi aici ca poate vi-ti permite mai multe.

      nu pot sa beneficieze o vesnicie de ajutor social. adica presupun ca se da cateva luni ca aici in romania. apoi aia de i-or angajat la negru, numai asa i-or vrut. nu i-or intrebat cum vor sa-i angajeze sau nu s-or cerut ei asa. bietii oameni s-or bucurat ca mai pot munci pe langa ajutorul social, mai ales daca au de intretinut si familie. ce era sa faca? sa mearga sa renunte la ajutorul social si sa le zica la aia ca lucra la negru?

  2. Consider că ar trebui să facem distincție între judecată și analiză. Și mai consider că trebuie să luăm atitudine când astfel de lucruri se întâmplă. Ce-i drept asta e foarte greu…câte antipatii îți atragi…

    • A.Dama zice:

      Corneliu,
      Sigur că e o diferență între judecată și analiză. Problema mea a fost judecata. M-a deranjat foarte tare ce-am auzit, și am condamnat persoana în sinea mea. Evident că n-am deschis gura să zic ceva! Totuși, încerc să separ răul de persoana care îl săvârșește. Să urăsc răul și să iubesc omul. Să-i iubesc pe toți, ca și cum am moșteni același Loc!

  3. Corneliu Olan zice:

    Pe vremea studenției în București niște prieteni, studenți la drept, m-au invitat la o prelegere ținută în aula Universității București de către cunoscutul Andrei Pleșu. În discursul lui spunea că poporul român e caracterizat de cleptomanie; pentru un moment mi-am oprit respirația, nu-mi venea să cred ce aud. Marea nenorocire nu e că doar atunci a avut dreptate, ci că și până atunci și de atunci încoace tot dreptate are.
    Dacă ar fi fost abordat șoferul cu pricina despre ”instructajul” pe care îl facea celuilalt pot anticipa că ar fi vorbit despre ”un bine” pe care l-a făcut unui neștiutor și nici pe departe de o ilegalitate.

    • A.Dama zice:

      Corneliu Olan,
      Da, Pleșu are dreptate. Peste români, există acest flagel al furtului, care acționează cu mare putere.
      Ar fi de folos să ne rugăm ca Dumnezeu să îl nimicească și să aducă eliberare. Pentru El, nu e prea greu. Oare câți au credința că Dumnezeu poate nimici furtul din nația noastră?

  4. Dragă A. Dama, cînd ne rugăm, cumva tot ne tocmim, şi asta tot Domnul ne-a învăţat. Cînd spunem Tatălui: …iartă-ne greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri… acel „precum şi” e o condiţionare, un tîrg: cît dau eu, atîta să-mi dai şi Tu, Doamne…
    Dacă te gîndeşti, afacerea nu e rea: cu o iertare, cîştigăm veşnicia…, atîta doar că nici iertarea asta nu o putem realiza fără ajutorul Lui.
    Oricum, cu Dumnezeu niciodată nu ieşim în pierdere. Singura „afacere” bună, cu El am făcut-o, să ştii 🙂

    • A.Dama zice:

      Răsvane,
      Sunt de acord. Tu ai vreun exemplu în care te-ai tocmit cu Dumnezeu?
      Eu i-am cerut la un moment dat viața cuiva! Și m-a ascultat.
      Am promis că voi mărturisi ce-a făcut. Am reușit doar parțial să mă țin de promisiune…
      Dar apropo de iertare, m-a surprins și am privit cu neîncredere ce s-a întâmplat între tine și Cristian Ionescu.
      Apoi am zis: fie cum ziceți voi! 🙂
      Săptămâna asta l-am ascultat pe Cristian Ionescu de două ori. Sigur că el nu știa că mă aflu în audiență… Trebuie să recunosc că e o experiență interesantă. 🙂

    • Alexandru zice:

      si ne iarta noua gresealele noastre precum si noi sa iertam gresitilor nostri..
      si asa dispare targuirea

      • A.Dama zice:

        Alexandru,
        Dacă am fi siguri, siguri că am iertat… Uneori, iertarea unei singure clipe durează ani.

        • Alexandru zice:

          Am pus a ierta la conjunctiv persoana I plural tocmai pentru a rupe acea falsa cauzalitate intre ce iertam noi si ce ne iarta Dumnezeu. De aceea am spus ca dispare targuiala. Ierti si tu mai repede cand stii cat de multe iti iarta Dumnezeu. Cel ce iarta cunoaste mila lui Dumnezeu, cel ce nu iarta va cunoaste dreptatea lui Dumnezeu.

          • A.Dama zice:

            Alexandru,
            Am recitit. Da, există un conjunctiv. E puțin forțată formularea, dar acum, că ai explicat-o, s-a făcut lumină. 🙂
            Dar tu ce crezi despre târguirea cu El? E oportună?

            • Alexandru zice:

              Nu e necesar sa te targuiesti. Dumnezeu este cel mai „nepriceput” negustor. Da mult pentru putin. In fapt, da totul pentru mai nimic. Dar in putinul acela care-l dam („Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.”) sa punem toata inima.. Crestinismul trebuie sa faca din noi niste boieri ai sufletului. Nu te uiti dupa rest si nici nu te targuiesti. Caci mostenirea ta este nemasurata.

            • A.Dama zice:

              Alexandru, evident că se poate formula totul diferit. Dumnezeu negociază la până la sânge. Ori totul, ori nimic. Dacă nu ne aducem ca jertfă, ci păstrăm în mod egocentric câte ceva, dacă vrem din amândouă și rămânem căldicei, ne leapădă…
              Da, e corect că avem în vedere Moștenirea, însă dacă n-ar fi importantă această viață pentru El, crezi că ar mai lăsa mult lucrurile să tărăgăneze? El îngăduie să fim ispitiți, dar nu peste puterile noastre. Nu e acolo nicio negociere? Întreabă-Mă și îți voi răspunde. Nici aici nu e rost de târguit? Dacă măcar zece sunt neprihăniți, îi ierți pe toți ceilalți, în oricât de mare număr ar fi?
              Slavă Celui ce iese câștigător!

            • Alexandru zice:

              Ne invartim un pic in jurul cozii (aici ar trebui un emoticon cu zambetul acela larg, dar nu ma pricep sa-l pun!). Cu cea mai mare parte din ce spuneti sunt de acord. Asa cred si eu. Dar chestia cu targuiala imi pare o incercare de a pune putina poezie intr-o conceptie cam juridica despre mantuire. Sigur, exista niste exigente ale mantuirii. Dar noi vrem cu totii sa ducem o viata cu Hristos si in Hristos, aici si in vecie. Nu Dumnezeu ne leapada, noi ne inchidem afara de Imparatie! Hristos nu vrea decat sa ne intoarcem la starea cea dintai, adamica, si mai mult decat aceea! Unde e targuiala?
              In Sfanta si Marea Marti cantam troparul “Iată Mirele vine în miezul nopții…” : „[…]Vezi, dar, suflete al meu,/ Cu somnul sa nu te ingreuiezi/ Ca sa nu te dai mortii/ Si afara de Imparatie sa te incui” . Atunci se face pomenire de pilda celor 10 fecioare.
              Astfel, fecioarele nebune merg sa cumpere untdelemn. In timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intra la nunta impreuna cu fecioarele „care erau gata de nunta” si usa se inchide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne noua”. Mirele le raspunde: „Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi”.
              Acest „Nu va cunosc pe voi” , la Sfintii Parinti interpreteaza astfel: „Nu recunosc chipul meu in voi”, deci chipul nostru autentic este in Hristos. Tot in talcuirea Sfintilor Parinti, candelele goale simbolizeaza absenta darurilor Sfantului Duh din inima lor.

            • A.Dama zice:

              Alexandru,
              E un fel de-a merge pe linii paralele, care-ar sfârși în același loc.
              Cât despre poezie, n-am să renunț la ea, fiindcă nu știu cine poate să se exprime juridic asupra mântuirii, când lucrează cu date necântăribile de către om. Legea veche l-a dovedit pe om neputincios în respectarea ei. Legea nouă, cea a harului, e altceva, dar tot îl dovedește pe om nevrednic, fiindcă faptele lui, oricât ar fi de drepte, nu-l îndreptățesc să treacă Pragul Împărăției. Da, știu că Isus e Singurul în stare de dreaptă Judecată. De aceea, noi nu avem dreptul să cârtim că tâlharul sau curva ajung înaintea altora în Împărăție. Avem dreptul să mulțumim că ne-a băgat în seamă, că I-am sărit în ochi și ne-a făcut copii de Dumnezeu. Dacă am lucrat de dimineață și primim aceeași plată cu cel ce-a venit în ultimul ceas, ce treabă avem noi? Dumnezeu nu negociază (ca să ne-ntoarcem) cu noi plata nimănui, chiar dacă ne înștiințează că așa va proceda.
              Până aici, am explicat de ce am nevoie de poezie. Că n-am terminat Dreptul, ci Filologia…
              De pilda celor zece fecioare, nu mă „ating” din multe motive. Dar chestiunea cu cumpăratul uleiului trebuie să aibă și o înțelegere negustorească, măcar fiindcă sunt folosite cuvinte cu aceeași arie semantică.
              În schimb, când vine vorba de întoarcerea la starea adamică, trebuie să vorbim de al doilea Adam, slavă Lui!, Cel care a schimbat toate lucrurile, toate definițiile și întreaga perspectivă asupra morții și vieții. Aici sunt de acord cu tine că Dumnezeu vrea să Îl vadă în noi pe Cristos. Și sunt de acord că El trebuie să fie recunoscut în noi, atunci când ne prezentăm la Porțile veșnice. Dar a-L avea pe El e tot un har.
              Și când cerem să se înmulțească harul, e tot un fel de „târguială”.

              N-am înaintat.

              Dar poate ne vom sili să nu ne-ncuiem afară.
              S-a făcut frig…

            • Alexandru zice:

              Ma bucura scriitura dumneavoastra!
              Nici vorba sa renuntati la poezie, ca va sade bine! Si pan’ la urma nici la „targuiala” (merge aici si tanguire? – parca ar fi in aceeasi familie onto-semantica!).Nu am vrut sa spun decat ca „targuirea” arata mai degraba un model de relatie exterioara cu Dumnezeu, un pic „juridica”, pe principiul dau-dai. Cand iubesti cu adevarat si vrei sa fii cu/in persoana iubita, care isi doreste cu tarie acelasi lucru, exista undeva gandul unei targuieli?
              […]”Și când cerem să se înmulțească harul, e tot un fel de „târguială”.”

              Imparate ceresc, mangaietorule
              Duhul adevarului care pretutindenea esti
              Si toate le implinesti,
              Vistier al bunatatilor si datatorule de viata
              Vino si te salasluieste intru noi
              Si ne curateste pe noi de toata intinaciunea
              Si mantuieste-ne bunule sufletele noastre.

              Pana la urma nu ne rugam sa ni se inmulteasca harul, ci sa ni se lumineze intunericul din noi. Si dorim sa facem aceasta pentru ca traim in tensiunea dintre constientizarea starii cazute, fara de Hristos in care suntem si starea sfintita a comuniunii cu Sfanta Treime pregustata inca de aici, din trup (pe care la tot omul Dumnezeu ii da s-o simta prin venirea Duhului, dupa care se retrage pentru ca si noi sa ne straduim sa o dobandim). SI iarasi, nu vad, unde este targuiala?
              Ati citit cumva cartea Cuviosului Siluan Athonitul – „Intre Iadul deznadejdii si Iadul smereniei”? Acolo este acea vorba celebra care imi pare ca este compatibila cu ceea ce este in spatele acestei „tocmeli” a dumneavoastra: „Tine mintea in iad si nu deznadajdui”.

            • A.Dama zice:

              Alexandru,
              Tânguirea și târguirea sunt ortodox paronime. Și, în aceeași sferă ontică, suportă valorizări diferite. Tânguire e și la căpătâiul unui sicriu, și când mama află că fata i se prostituează, târguire e și cea de la piață, și cea în care asasinul plătit cere un preț pentru munca lui.

              Pentru că nu vă voi răspunde în limbaj ortodox, voi încerca să citez ortodox Scriptura – versiunea pe care o folosesc îndeobște:

              Isaia 43, 3-4

              Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba, în locul tău.

              De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.

              Nu cred că ar vrea cineva să fie în cealaltă tabără în acel moment.

              Romani 5:20

              Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.

              2 Petru 1:2

              Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!

              Mă rog și eu cu dumneavoastră să ne facă Dumnezeu adevărată lumină. Întunericul se risipește de la sine când lumina strălucește.

            • Livius zice:

              Draga Alexandru, citind Biblia gasesc interesant ca toata viata noastra (existenta) ca fiinte umane in fata Creatorului, nu-i altceva decat o tocmeala, sau un targ intre noi si Creator, si asta din momentul caderii omului in neascultare. Am sa-ti dau doua exemple, amandoua sunt cuvinte rostite de Domnul Isus, despre cum propune El targuiala. Iata, in Ioan 3:3, „Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.” Apoi versetul 5: „Adevarat, adevarat iti spun ca, daca nu se naste cineva din apa si din duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Iata acum al doilea exemplu: Marcu 16:15-16 „Duceti-va in toata lumea, si propovaduiti Evanghelia la orice faptura. Cine va crede si se va boteza va fi mantuit; cine nu va crede va fi osandit.” Ce altceva este aceasta, decat o targuiala intre Dumnezeu, Creatorul, si omul. Faptura Sa. Gandeste-te la asta. Fara acceptarea acestui targ, nu se intra in Imparatie, si asta nu o spun eu, ci Domnul Isus.

            • Agnusstick zice:

              Dar voi, când eraţi copii, nu vă târguiaţi cu părinţii?

            • A.Dama zice:

              mAgnusstick,
              Nu știu exact pre cine(le) întrebarăți: Alexandru, Livius au A.Dama, însă răspunde-vă-voi că noi ne târguiam cu părinții, uneori mai abitir, alteori mai lipsiți de putere persuasivă.
              Una dintre chestiile haioase era târguiala pentru înghețată:
              – N-aveți voie, că vă doare gâtul.
              – Dar așteptăm să se topească, și apoi o mâncăm.
              – Nu se poate, că oricum e rece.
              – Dar înghețată caldă nu există???

            • Agnusstick zice:

              Am întrebat pe cine se simte adult responsabil. Târguiala pentru cine dă mai mult e câştigată din start de către copii, şi nu poate fi interzisă, ca să nu rămână mântuire fără ofertă şi cerere. Cum se zice mai modern, e o situaţie win-win: El câştigă din ce în ce mai multă cerere şi noi câştigăm mereu mai multă ofertă. Nu se poate câştiga Premiul Nobel pentru Economie, se pune în negoţ tot nimicul ca să primeşti Totul. E optim conform algoritmului Minimax.

            • A.Dama zice:

              Și dacă vreodată s-ar fi formulat legi, pornind de la observarea datelor existente, mAgnus, chipul lor era încă mai dinainte, ne-între-văzut și ne-stră-văzut. Le am în vedere și pe cele măcelărești, cu țipete și bocet mult.
              Și dacă a celor ca ei e Împărăția, oare fi-vor copiii Mireasă? Sau îi va crește miraculos în statură, la clipeală de ochi, cât alții în zeci de ani?

              (Asta doar ca să-i amintesc lui Alexandru că modelul nostru mental de mire și mireasă e unul pervertit. Și n-am nevoie de dovezi pentru asta.)

          • Alexandru zice:

            Numesc targuiala procesul de dobandire a unui bun prin negociere cu detinatorul bunului, proces care presupune sa obtii cat mai mult pentru cat mai putin. Fiecare mai lasa de la el si din exigentele lui, ca toti cei implicati sa fie multumiti.
            Ma simt inconfortabil cu acest lucru aplicat mantuirii mele…
            Nu vi s-a intamplat niciodata la piata sa dati mai mult decat vi se pare ca ar face „marfa”, doar pentru ca v-a placut de taranca batrana care va imbie? Mai este aceasta targuiala? Daramite cu Dumnezeu?
            Toate poruncile Domnului sunt viață. Toate poruncile Domnului sunt iubire.
            Se mai targuieste un om cand se cununa cu mireasa/mirele lui?

            • A.Dama zice:

              Alexandru,

              Cât privește târguirea pentru mântuire, nu se pune problema. Altfel n-ar mai fi fără plată…
              Veți găsi aici o mică schemă referitoare la ce cred eu (momentan) că a făcut Cristos pentru om. Faptul că ne-a dat un duh nou prin credința în El e dovada Iubirii în care nu încape târguială.
              Însă mântuirea sufletului o putem duce până la capăt, renunțând mereu la ce ne îndeamnă firea să facem, în contradicție cu ce ar vrea El de la noi.

              Filipeni 2:12 Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.

              Mai aveam o poveste cu o târguială

  5. Alex zice:

    Când vezi asemenea întâmplări aici, în ţară, aproape că nu te mai miri. Le întâlneşti prea des. Dar când vezi un conaţional făcând aşa pe alte meleaguri,e şi mai trist. Şi te face să te ruşinezi, uneori, să vezi în el unul de-al tău…
    Mă gândeam la cuvântul lui Pleşu…. greu cuvânt!

  6. DanutM zice:

    Desigur, ADama, trebuie sa ne rugam pentru natia noastra, asa cum este ea. Dar la fel de important este sa cream alt fel de modele si sa imprimam atitudini etice in copiii si in cazul meu, in nepotii nostri. Atlfel mizeria morala care ne inconjoara se va multiplica si ii va infecta si pe altii.
    Iata un exemplu, cind si-a facut ministru de interne vint, ca un leu si 25 de bani, sa rezolve problema coruptiei in vami, pentru scurta vreme la granita cu Ungaria mita nu mai era luata de vamesii romani, ci de cei maghiari, care o imparteau apoi cu cei romani (te asigur ca autentic). Peste putin timp insa, dupa dictonul care spune ca in Romania o minune nu tine mai mult de 3 zile, coruptia a revenit in forta, si acum exista in vami un mercurial clar pentru toate matrapazlicurile vamesesti. Mai ca iti vine sa propui sa cumparam niste vamesi nemti. Pentru scrut timp insa, si apoi sa fie schimbati, tot de nemti, caci, asa cum am vazut si cu multi-nationalele de la noi, si vesticii invata repede smecheriile romanesti.

    • A.Dama zice:

      DănuțM,
      Sunt convinsă că e autentic exemplul cu vameșii unguri. Am trecut destul de des pe la ei. Și chiar am fost în postura celui ce dă. Nu pentru nereguli, ci pentru că eram contra cronometru. Și ne-a reușit figura, am fost lăsați să trecem preferențial.
      Cât despre poporul român, eu trebuie mai întâi să învăț să-l iubesc. Abia apoi mă voi putea ruga. Nu vreau să-l iubesc așa cum e el, ci cum ar putea deveni.

  7. DanutM zice:

    Vad ca am facut ceva greseli dactilo. Din graba. Vorba unui prieten al meu, ‘scuza-mi scrisul, ca-s racit’. 🙂

  8. Cristina zice:

    Eu spun ca crestinii ar trebui sa se fereasca de folosirea gresita a statului. Fapte 5:29. Chiar daca statul fura, un crestin nu ar trebui sa faca la fel. Doua lucruri rele nu fac unul bun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s