L-am primit în sms! Nu mă întrebați de autor.
Nu-i așa că-i sensibil? Și „apocaliptic”: când va veni Cel Ales…
Și „străjerist”:)… Dacă desenezi un zâmbet pe o floare ofilită e ca și cum ai alunga „duhul morții”.
Evident că nu găsesc o imagine potrivită pentru rămânere! Poate îmi dați voi idei.
*
Rămâi aici, mai stai pe lacul dintre lacrimi,
E ruga pironită privirii-ți de jasmin,
Veghează peste-amurguri de sânge și de patimi,
Ești licărul de înger care înalță lin…
Rămâi acum, mai stai în crângul înjunghiat
Și desenează zâmbet pe floarea ofilită
Ești lebădă de gingaș, sublim înaripat
Alesu-ți va apare în clipa dăruită.
lumea adam(a)ică 
Mda, ai anticipat. Dar e posibil sa nu intrebam de autor?
Mmm, da, e posibil. Știi că România e țara tuturor posibilităților? 🙂
Pingback: In ziua cea lina « Bellevue
Si doar te-am rugat sa nu spui c-am scris-o eu!!! 😀
Hm, Dane! Ce-ar fi să-mi dai numărul? Să facem o confruntare cu originalul. 😛
Frumoase versuri!
Alex, mă bucur că ți-au plăcut!
minunat…
Maia, mai vino!
Înspre minuni!… 🙂
Mai poti spune ceva? E o mica bijuterie.
Ciudat (pentru vremurile de acum) este ca autorul vorbeste din… umbra.
Asta parca-i mai da o valenta.
Și echivalență. Polivalență…:)
Dem, bine-ai revenit! Te-am vizitat și pe blog. Sănătate și binecuvântări!
Multumesc de urari-binecuvantari!
La doamna Macu, pe blog, vorba unui blogger, e aer curat. Face bine la sanatate.
Dem,
Hm. Noi avem temperaturi foarte mari zilele astea. Aș vrea eu aer curat. Poate în câmpul din headerul tău. 🙂
Unde sunt eu (nici nu conteaza unde) nu e chiar asa rau.
Cat despre campul din headerul meu s-ar putea sa ai dreptate. Acolo a cam batut vantul in ultima vreme.
A se citi am scris rar, putin si fara consistenta.
M-au mai salvat vorbele altora care chiar au sau au avut ce spune.
Dem,
Știu că fiecare face câte-o „penitență” din motive imaginare, măcar la răstimpuri. Chestia cu „consistența” e așa…
Și mai știu că fiecare găsește la alții că au ce spune. Și e bine să fie așa. Altfel ni s-ar urca la cap, nu?
Deci te iertăm! 🙂