Bat ticul


Aveam de traversat jumătate din oraș până la biserică, dar nu era o problemă purtarea baticului, pe când eram doar copil. Și noaptea dormeam cu baticul pe cap, până ce am auzit o poveste care m-a speriat rău de tot, și chiar m-a făcut să renunț la obiceiul de a mai dormi cu el. Acest obiect vestimentar era un fel de obișnuință împotriva căreia n-aveam nimic.

De ce m-am speriat? Fiindcă o fată ne-a povestit cum dormea ea cu batic și, la un moment dat, s-a trezit noaptea și și-a văzut baticul pe pat, lângă ea, întins perfect, deși ea știa că dormise cu el pe cap. Explicația? Precis a fost acolo un „duh” care i-a luat baticul și i l-a întins alături… Hmmm! Hrrrrr! Hîîîîîrrrr! Orice explicație ar fi fost cum ar fi fost, dar asta cu „duhul” a sunat atât de devastator și de teribil, mult mai înfiorător decât toți zmeii și toți balaurii din toate poveștile nemuritoare citite și necitite până atunci și de atunci încolo! E drept că am continuat să merg la biserică învelită, dar nu mai era chip să dorm cu el, să nu vină vreun „duh” să-mi facă figura…

Cum ajungeam la capătul străzii, găștile de copii de vârsta noastră, adunați grămadă, începeau să strige cât îi țineau gura: Pocăitele, pocăitele! Mergeți la biserică? Era evident că mergeam la biserică. În dezacord cu mentalitatea omului nou, împotriva regimului, a ideologiei epocii de aur etc., etc. De regulă, nu le răspundeam. Din păcate. Treceam pe lângă ei, fără să ne oprim, cu privirea țintă înainte. Ar fi fost ceva să aruncăm mănușa: Da, mergem. Nu veniți și voi? De la un timp însă, a început să fie deranjantă bătaia lor de joc. Semn că am crescut… Nu mai eram copil. Au început să se-adune frământările, bulbuceam în căpșor mici raționamente pro / contra, cântăream lucrurile, căutam argumente, săpam dincolo de aparențe.

Eram deja adolescente, eu și surorile mele. Vara, era prea cald ca să ții baticul legat în față, sub bărbie, așa că îl mai legam în spate. (Pricină de poticnire…) Și totuși, printre fete, era una care rezista cu baticul legat sub bărbie și când era vară… Toate celelalte fete din grup eram mai „nesfinte”. Nu ne puteam, în niciun caz, ridica la nivelul ei. Avea ceva ce n-aveam noi. Ne putea privi de sus… Dar pe-atunci n-aveam de unde ști cât de fragil era suportul pe care construiam noi ierarhii de „sfințenie”!

A venit însă o zi în care a căzut „bomba”… S-a întâmplat un lucru care ne-a bulversat, ne-a zdruncinat sistemul de gândire, a mutat lucrurile de la locul lor, aruncându-ne într-o debusolare și nesiguranță greu de descris în cuvinte. Fata cea mai sfântă din anturajul nostru a rămas însărcinată, fără a fi căsătorită.

A fost un șoc pentru noi toți, nu cum e azi când se află câte-o astfel de veste. A fost un șoc și pentru că regimul era mult mai coercitiv. A fost un șoc pentru că, între aparență și realitate, s-a căscat un hău, pe care nu aveam cum să-l umplem, pe care nu-l puteam ignora, despre care nu bănuiam că se poate căsca atât de hidos chiar sub ochii noștri. A fost prima dată când am realizat că virginitatea nu depindea de purtatul sau nepurtatul baticului. Nici de lungimea mânecilor de la rochii și bluze… Nici de lungimea fustei. Curăția trupească era tainic legată de curăția inimii, iar ținuta exterioară nu valora mai mult decât o haină mânjită.

Din păcate, atunci am judecat și am condamnat. Era dincolo de ceea ce am fi putut înghiți, discerne, vedea lămurit.

N-am înțeles până de curând cum stau lucrurile cu judecata și condamnarea. Pentru a le înțelege, e nevoie de revelație. E simplu să muți o formulă din stânga în dreapta, fără să te taie la degete ca sabia cu două tăișuri. Poate-mi voi face timp… cândva… să vă spun și despre cum am realizat ce înseamnă judecată și condamnare… Dar până atunci, ceea ce-am înțeles a fost că sistemul religios nu făcea altceva decât să ne vâre sub nas un set de reguli, de a căror respectare „depindea” mântuirea noastră. Ai călcat strâmb, nu mai ai loc în cer! Dramatic. Tragic. Devastator. Pastorii aveau puterea de a deschide și închide porțile raiului.

„E o grozăvie ce s-a întâmplat”.

În acele momente, nimeni nu vorbea despre iertare și dragoste. Evident că fata a dispărut din anturajul nostru. N-avea ce să mai facă printre noi. Ce să facă fără dragostea noastră? Ce să se schimbe în ea, când, în toate inimile din jur, bătea tic-tacul judecății și condamnării? Ura nu schimbă în bine pe nimeni. Dragostea, mai are șanse. Depinde de răspuns.

Am revăzut-o pe acea fată după mai mulți ani. Era foarte afectuoasă cu băiețelul ei. Era toată zâmbet. În anturajul în care rămăsesem, nu am văzut asemenea transformare pe chipul nimănui (da, fericirea de pe fața ei putea fi tot aparență înșelătoare, dar n-aș crede… nici voi n-ați crede asta).

Azi citesc și-ntr-o parte, și-n alta, cât de importantă e ținuta… Fiecare își cântărește dreptatea. Eu n-o stric pe a nimănui, ci doar (îmi) repet sonor că virginitatea și curăția trupească nu depind de purtarea baticului, nici de lungimea mânecilor rochiei, nici de lungimea fustei… Oamenii trebuie schimbați prin dragoste, nu prin lege.

Nu, nu se poate fără reguli, nu se poate libertate cu orice preț. Există doar un Adevăr în care e slobozenie… Și asta nu vine dintr-odată, ci, în timp, pe măsură ce ni Se descoperă. Dar se poate mântuire fără (să) bat tic(-ul judecății și condamnării)!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De vină și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

142 de răspunsuri la Bat ticul

  1. Agnusstick zice:

    Mai, pocaito, nu se pune virgula intre Dragoste si predicarea ei!

  2. convietuire zice:

    Am citit tot în câteva secunde şi apoi pe îndelete – frumos şi pilduitor post, A.Dama!
    Ceva anume mi-a atras mai mult atenţia: „…a început să fie deranjantă bătaia lor de joc. Semn că am crescut… Nu mai eram copil”.

  3. Livius zice:

    Nu-i singurul exemplu. Mai sunt si altele, multe si diferite putin. Dar toate au avut un singur deznodamant. Excluderea pacatosilor, alungarea lor. Mi-aduc aminte o intamplare cu un tanar. Undeva in Ukraina, vine un baiat de vreo 24-25 de ani si-mi cere sa-i accept o marturisire. Incerc sa-l calauzesc inspre pastorul local, dar tanarul se mahneste si-mi spune ca daca pastorul afla ce i s-a intamplat, il exclude din adunare. Ma gandeam la ceva grav, tanar baiat fiind. „Pacatul” lui era de fapt o aventura cu o fata pe care a imbratisat-o si a sarutat-o.
    Dupa spusa lui, aventura era veche de doi ani, timp in care nu a mai participat la Cina, s-a retras din mai toate activitatile din biserica, se stingea incet. Se simtea vinovat. I-am vorbit cu multa seriozitate, m-am rugat cu el, si conform Scripturii, l-am indemnat sa-si revina la viata de partasie de inainte.
    Stim ca pacatul aduce moartea, dar pacatul sincer marturisit si abandonat, Domnul il iarta. Exteriorul de cele mai multe ori inseala privirile. Ca si blidele fariseilor de pe vremea Domnului. Curatite, bec, pe dinafara, dar pline de murdarie inauntru. Eu cred ca unul, oricine ar fi, trebuie sa ajunga la un punct al zdrobirii EU-lui, iar atunci poate intelege mai bine ce inseamna „mila voiesc, iar nu jertfe”.
    Din pacate am intalnit persoane care la capitolul condamnarii altora erau tare zelosi, dar in dreptul lor… Domnul cu mila…

    • A.Dama zice:

      Livius,
      Ai dat un exemplu, care e des întâlnit. Oamenii se îndepărtează, fiindcă nu fac față acestor „clauze” impuse, ca și cum ar face un contract cu biserica, pe care nu-l pot respecta. Dar nu înțeleg de ce, dacă legea s-a dovedit ineficientă, fiindcă nu i-a scăpat pe oameni de la moarte, de ce se plusează atât de tare pe lege / normă / regulament, iar dragostea și harul sunt făcute ineficiente? Nu vreau să generalizez, ci mă refer doar acolo unde se întâmplă așa. Tu vezi cât de greu înțelege cineva: milă voiesc, nu jertfe, dar cât de ușor înțelege: îți pui baticul sau nu?

  4. Agnusstick zice:

    Aş vrea să înţeleg părerea ta în problema fericirii de pe feţe. Ar fi trebuit să fie inversate măştile peste ani (mămica păcătoasă să fie sumbră şi voi radioase)? Mămica păcătoasă va fi fost fericită că s-a eliberat de constrângeri, că va fi reuşit în sfârşit să integreze Dragostea într-o ecuaţie iniţial imposibilă, sau că fostul jug devenise uşor de purtat? Legalismul, sau ce altceva ţine feţele umbrite? Eu unul am cunoscut pocăiţi având pe faţă o indescriptibilă fericire, o lumină permanentă. E adevărat că respectivii nu s-ar fi repezit să mustre pe cineva pentru ceva, în schimb lumina din ochii lor atrăgea irezistibil. Sau poate numai eu eram pe post de molie?

    • A.Dama zice:

      Dacă ție ți s-a întâmplat să dai peste oameni luminați și fericiți, e un har. Sunt puțini. Rari. Prețioși. Deși, într-un fel, e normal să fie așa. Dintre sutele de mii, unul singur a urcat Muntele… Și doar trei au văzut Schimbarea la Față. Pocăiții pe care-i știu eu sunt sobri și încruntați. Majoritatea. Să nu se bifeze vreun zâmbet, (interpretat de ceilalți după reguli de neînțeles) la catalog și să se ceară scăderea notei la purtare. Am văzut și eu lumină la unii care nu erau pocăiți. Jocul ăsta al atracției ne fură pe fiecare. Mereu spre felinarele de pe strada vecină.

  5. 71ganduri zice:

    Mai intai, baticul femeii, spune Evdokimov, aminteste de mahrama de care scrie apostolul Pavel in legatura cu Moise cand s-a apropiat de muntele de foc, de cutremure si de tunete. Dar noi… Noi?! Noi ne-am apropiat de Hristos si valul a fost inlaturat si chiar daca vedem in chip intunecos n-avem decat a ne stradui a vedea limpede pentru ca El S-a aratat o data. Asta nu ne impiedica sa umblam cu fata acoperita daca tinem neaparat, dar sunt convins ca nu o vom putea face decat pana la cea de a doua venire cand ne va cere sa Il privim fata catre fata.
    Mai apoi, asa si e: nimeni nu are ce sa faca cu noi fara dragostea si iertarea noastra. Au venit vremuri in care trebuie descoperite noile „forme de iubire implicite ale lui Dumnezeu”.

    • A.Dama zice:

      Cătă,
      Neașteptat de luminos ești! Nu pentru că ai fi întunecat de obicei, ci pentru că îndepărtarea vălului rămâne pentru mulți taină învăluită. O formă implicită de iubire e să le-amintești celorlalți despre văl, măcar la răstimpuri. Dar îndepărtarea lui se face după rețetă personalizată.

  6. Pingback: Bonjour | Călin Hera. PA-uri şi mirări

  7. vaxaly zice:

    în majoritatea cazurilor se alege calea cea mai usuoara. uciderea cu pietre [fie ele metaforice] ca unica forma de reabilitare [doar un om mort nu mai poate pacatui, nu?]

  8. Agnusstick zice:

    Cum să nu! Îi poate face pe cei vii să-l vorbească de rău p.m. Gen „…tare mai era păcăto(a)s(ă), dar acu primeşte ce-a meritat!”.

  9. cristianionescu zice:

    Da.
    Dar nu se potrivește. Fata nu a păcătuit nici pentru că a purtat batic, nici nu era mai cuminte fără. Asocierea este forțată rău de tot. În argumentație, această metodă se numește extrapolare. Iei dintr-o parte și pui în alta. Că se potrivește, că nu! Numai să ne iasă socotelile.
    Doamne, ce șmecheră e firea pământească…

    • Agnusstick zice:

      Am impresia că asocierea vă aparţine, aşa forţată cum e. Aţi luat de la dumneavoastră şi aţi pus la autoare. Nu se potriveşte, dar socotelile tot ies. Dar nu e şmecherie sigur, o fi columbofilie. Sau muscapecăciulofilie?

    • Cristian Ionescu, A. Dama nu a scris postarea din fire pămîntească şi nici şmecheră nu este. Am senzaţia că nu aveţi un cîntar al greutăţii cuvintelor şi vă repeziţi la atac acolo unde nu trebuie.
      Soţia mea a fost ortodoxă şi credea în Dumnezeu la fel de mult ca şi acum, după ce a primit botezul- în urmă cu ani- şi a devenit baptistă. Faptul că a scos de la gît lănţişorul de aur cu cruciuliţă a fost un gest simţit de ea ca necesar, ca o acceptare a cutumei şi atît. A evitat o nepotrivire între ea şi ceilalţi.
      Dar, înainte de botez cu cîteva zile, o tov. soră i-a atras atenţia: „Vezi să nu uiţi să-ţi scoţi… aia”- adică lănţişorul. Chestia a sunat ca o palmă şi putea să aibă consecinţe imprevizibile, dacă Dumnezeu n-ar fi avut-o în planul Lui.
      Nu vă supăraţi, dar genul de comentariu pe care l-aţi făcut A. Damei e un ca lănţişor pe care îl smulgeţi multora din cei ce vă citesc în ultima vreme.

      • Agnusstick zice:

        Chestia cu tov. soră şi tov. frate e dureros de şocantă, poate mai şocantă decât să vezi păstori cu baticul strâns legat peste ochi, ori cu binoclu în infraroşii, telemetru pentru fuste, dispozitiv de înregistrare a suspinelor lascive şi detector de metale. Să mă taie în bucăţi primul Ilie disponibil dacă înţeleg care este mecanismul prin care o ideologie tipic ateistă poate produce tipologii identice cu cele din unele ideologii creştine! Chiar şi în SUA! Poate aici e problema, că n-ar fi deloc nevoie de ideologie într-un domeniu în care libertatea şi Adevărul pot fi acelaşi lucru, dar (unii) nu ştim cum. Să lăsăm Adevărul în pace să-şi facă treaba? Nu ţine, nu avem control asupra rezultatelor, dragi tovarăşi, producţia de creştini STAS suferă. Din păcate, ideologia reacţionează mereu prin îngrădirea libertăţii în cuşca adevărului cu cele mai mari şanse de control administrativ pe bază de cărticele roşii, gazete de perete, turnători, agitatori, mineri, directive şi indicaţii preţioase. Restul e suspect. şi incomprehensibil. O demonstrează şi efectul cenzurii aplicate acestui articol, prin grila căreia autoarea nu are cum să iasă decât ca element duşmănos, incitând masele la abandonarea baticului regulamentar sau cultivarea vinovată a florilor.

        • A.Dama zice:

          Agnusstick,
          Nici eu nu înțeleg de ce credința și necredința pot conduce la același comportament dictatorial, exclusivist, înrobitor, subjugator. Poate fiindcă se filtrează totul mult prea rațional. A merge după descoperirile Duhului – care n-ar avea nicio problemă cu actualizarea informației pentru copiii Lui, dacă aceștia și-ar dori să-L audă, să-L asculte –, e nebunie pentru rațiune. Nu ne rămâne decât să jucăm cărțile pe care le avem în mână. Cum să jucăm cărțile pe care le vom extrage de-acum înainte? Nu vreau să sune peiorativ, mai ales că nu e joc. Pe când eram la liceu, ne duceau la cules de… tot felul, iar când ajungeam la capătul zilei, trebuia să avem lăzile, gălețile, cutiile bifate, altfel… Stă și aici cineva care să bifeze ce se vede. Dacă îi spui că tu mai ai trei găleți pline, dar nu le poate vedea, te suspectează de orice, mai ales de pact cu dușmanul.

      • A.Dama zice:

        Răsvan,
        Și eu am un exemplu în care fete baptiste și-au pus batic când s-au rugat, fără să existe dinafară presiuni. Adică nu le cerea asta nici biserica (așa cum se întâmplă la penticostali), nici părinții. Ele aveau săptămânal un timp de studiu și părtășie (unii vor murmura: ce studiu pot face fetele, dacă nu sunt bărbații lui Dumnezeu să le învețe?), și, la un moment dat, s-au hotărât să-și pună baticuri când aveau întâlnirea lor săptămânală. Mi-au spus că au făcut asta „din dragoste de Domnul”. E cu totul altceva când un gest vine dintr-o motivație interioară, față de același gest făcut sub presiune. Supunerea prin frică e tot o formă de supunere… Dar are în spate și „duhul” de control. Unii lideri n-au curajul să-i lase pe oameni pe mâna Domnului. Vor să-i țină ei, cu orice preț, cam cum făcea Iov cu fiii lui. Până și Isus Și-a lăsat ucenicii în mâinile Tatălui. Dar noi, dacă nu-i controlăm, o iau razna rău.

    • A.Dama zice:

      Cristian Ionescu, bine-ai venit! Citim fiecare cu lentile proprii. Nu se va schimba nimic aici. Sincer, nu-mi place tonul ironic-acuzator, mai ales că e primul nostru schimb de replici, însă cum ar fi să primesc mulțumirile, și să nu primesc mustrările? Când sunt întemeiate…
      Poate sunt eu mai înceată cu raționamentele, dar n-am susținut defel ce-ai citit. Am povestit câteva întâmplări, cum au fost ele văzute de o adolescentă de 14-15 ani. La sfârșit, am spus cum văd acum lucrurile.
      N-aș numi asta extrapolare, ci învățătură de minte.
      Chestia cu firea pământească e o răutate, dar nici nu mai contează. Eu nu reușesc să stau în permanență în duhul. Încă n-am întâlnit pe nimeni care să facă asta. Dacă știi pe cineva, dă-mi de știre!

    • Asta ma intrebam si eu ce legatura are baticul cu fata care a pacatuit….e fortata legatura plus ca exista destule cazuri pozitive de amintit… Au fost si vor mai fi femei credincioase cu adevarat, dar si exceptii care intaresc regula….FII BINECUVANTATA!

  10. Leon zice:

    Problema este unde punem accentul. Dacă îl punem pe partea exterioară, neglijând interiorul, suntem farisei. Dacă invocăm „curăţia” părţii interioare pentru a ne justifica exteriorul murdar, nu ţine, pentru că exteriorul murdar reflectă interiorul murdar. Exteriorul curat nu e garanţia interiorului curat. Dar interiorul curat va rezulta întotdeauna într-un exterior curat. „Curăţă partea dinlăuntru pentru că partea de afară nu contează?” Nu! „Curăţă partea dinlăuntru, pentru ca şi partea de afară să fie curată!” Aceasta este lucrarea divină în cei mântuiţi. Dumnezeu le curăţă interiorul şi le dă o inimă nouă, lucru care începe să se vadă în exterior: în vorbire, în acţiuni, în atitudini, în felul în care ne îmbrăcăm, etc. Să nu uităm vorbele Mântuitorului: Pe acestea (importante: mila, dreptatea, credincioşia) să le faceţi, şi pe celelalte (neimportante, zeciuiala, exteriorul, etc.) să nu le lăsaţi nefăcute. Felul în care se poartă un batic nu are nici o semnificaţie spirituală. Dar refuzul de a-l purta, în cazul celor căsătorite îmi spune ceva despre neascultarea şi spiritul de rebeliune care le caracterizează, ştiind că Biblia cere un lucru, dar ne găsim scuze pentru a nu-l împlini. Da, îmbrăcămintea spune ceva despre sfinţenia, despre supunerea, despre decenţa pe care Dumnezeu le vrea în viaţa noastră a tuturor. Culoarea fustei nu contează, dar lungimea ei contează. Un om mântuit este caracterizat de simţământul pudorii (vezi pe îndrăcitul care stătea la picioarele Domnului Isus fiind îmbrăcat, nu dezbrăcat, ca înainte de eliberarea lui!).
    Cu totul de acord cu dragostea pe care trebuie să o arătăm celor ce au ajuns victime ale păcatului. Să nu le mai facem şi victime ale fariseismului din noi! Toţi am păcătuit şi avem nevoie de mila lui Dumnezeu! Iarăşi, dragostea se arată pentru păcătosul care are dorinţa de iertare şi îndreptare, şi nu pentru cel ce vrea să trăiască în păcat şi vrea să îmi impună să îl „iubesc” cu păcatele lui! Domnul nostru este specialist în izbăviri, în eliberări, în dezrobiri… Cel ce vrea să continue cu stilul lui păcătos de viaţă nu îmi poate pretinde să îl accept în Adunarea lui Dumnezeu care se caracterizează prin sfinţenie! Sfinţenia este podoaba Casei lui!

    • sam zice:

      Ba contează culoarea fustei.
      Eu unul n-aș purta fustă portocalie nici să mă-mpuști

      • A.Dama zice:

        Sam,
        Nici dacă-i transparentă? Portocaliu transparent. 😀 Dar să nu porți fustă, că se taie rația de har.

        • sam zice:

          Nici dac-aș fi scoțian? Ar fi păcat fără fustă.
          Transparența nu supără în realitate pe nimeni. Sperie mai degrabă pentru că trebuie să fii tare ca să vezi prin haine. Adică ceea ce trans-pare.

          • A.Dama zice:

            Sam, să-mi dai de știre când te convertești la scoțianism. 😛
            Eu te primesc și în fustă, nu te jena.
            De transparența inimii, mă leg. Dacă-i albastră.

    • A.Dama zice:

      Leon, bine-ai venit! Pertinent și echilibrat. Sunt de acord cu principiul curățării interiorului și oglindirea ulterioară în exterior. Dar trebuie să avem răbdare pentru derularea acestui proces. Pe un copil care se mânjește cu vopsea de ulei pe mâini și pe haine sau care îți răstoarnă un litru de clor pe covor nu te răzbuni, nu-l dai afară din casă, să se descurce singur dacă a făcut prostii. Cei din biserică nu au un „grafic” al schimbărilor care se întâmplă în interiorul oamenilor, și măsoară totul după ceea ce văd în exterior. Iar exteriorul nu arată bine întotdeauna…
      Eu nu stric dreptatea nimănui, am spus asta în articol. Supunerea e sănătoasă. Ești într-un legământ, îl respecți. Nu-l respecți, ești avertizat, pedepsit, îndreptat, și, în final, scos afară. Evident că n-am provocat pe nimeni să nu se mai supună. Am denunțat false înțelegeri ale sfințeniei și stângăcia (de la „stânga”) în abordarea oamenilor. N-am spus-o din punctul altora de vedere, ci pornind de la exemplul personal – care poate fi anatemizat. Nu știu cum e cu iubirea celui care alege să trăiască în păcat și se pretinde în legământ. Biblia îmi spune că Isus îi judecă pe cei vii și pe cei morți. Dacă îi judec, voi fi judecat. Încerc să văd că acele ființe sunt chinuite de Cel Rău. Îi iubesc pe oameni, dar mă înfurii pe cel ce-i folosește, îi minte și îi înrobește. Mai departe, cer rețetă de la Duhul Sfânt, ca să mă știu purta cum trebuie cu astfel de oameni. Nu-mi iese întotdeauna să sar peste judecată și condamnare, dar mă străduiesc…

    • Aldea Sorin zice:

      „Pe acestea (importante: mila, dreptatea, credincioşia) să le faceţi, şi pe celelalte (neimportante, zeciuiala, exteriorul, etc.) să nu le lăsaţi nefacute.”
      -Subscriu la ceea ce ati scris, doar ca, daca-mi permiteti,as dori sa fac o mica corectie: Toate sunt importante (Domnul a spus sa nu le lasam nefacute-contrar mentalitatii gresite a liberalilor); nu exista pe Calea Domnului lucruri neimportante; nu exista zona gri-sunt fie albe, fie negre-altfel riscam sa alunecam pe panta subiectivitatii. Dar, da, exista lucruri mari si lucruri mici (ca bujiile la masina), dar, repet, toate sunt foarte importante. Doar ca, bineinteles, asa cum ati spus, este importanta ordinea in care sunt infaptuite.
      Sa luam aminte la ce a spus apostolul: „De aceea si cautam sa-I fim placuti,…”
      Har, indurare, pace!

      • A.Dama zice:

        Sorin Aldea, bine-ai venit!
        Sunt de acord cu ce-ai scris. Problema apare când înțelegerea asupra textului și-o dispută toți și fiecare…
        De fapt, cred că ar fi o soluție: oamenii să fie duși la Dumnezeu, la Isus și la Duhul Sfânt, „forțați” să ceară ei înșiși călăuzire, lumină asupra lecturii Sfintei Scripturi, iubiți cu părțile lor bune și cu cele mai puțin bune.
        Har înmulțit!

        • Lidie L zice:

          La noi poate ar merge pentru ca ne place mai bine sa fortam lucrurile, dar Dumnezeu nu ne primeste fortati, ci numai din dragoste. Apoi cererile noastre tot nu vor fi ascultate.
          Ar fi o munca zadarnica.

          • A.Dama zice:

            Lidie L, bine-ai venit! Am pus în ghilimele „forțați”, tocmai ca să nu însemne ce înseamnă de obicei. Și mie-mi convine să fie din dragoste. Însă putem iubi numai când suntem atrași de El. E o taină.

      • Agnusstick zice:

        Când lucrurile sunt spuse aşa, e cu totul altceva… Comparaţia între manifestările antiliberale din ultima vreme şi intervenţia dumneavoastră scoate şi mai clar în evidenţă că mila şi credincioşia sigur nu însoţesc tot ce facem. În schimb, ne punem în locul lui Ilie AZI, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic de la masacrul de la pârâul Chison încoace, luptăm pentru Dumnezeu altfel de cum ne-a arătat Fiul Omului. Şi suntem foarte mândri de asta, siguri de răsplată.

  11. Dan Spaniard zice:

    Mie, pe langa multe alte femei, doua mi-au tulburat viata in mod autentic. 😀 Pe una o chema Sorana, colega mea in clasele I-VIII. A luat in toti acesti ani DOAR nota 10. Cata bataie mi-am luat de la mama din cauza ei, doar eu stiu. Sorana a picat la Medicina. De mai multe ori. Soc si groaza.
    A doua tipa a fost cea care a intrat prima la Facultate. Eu, al doilea. Venea cu batic, manca iaurt in pauza dintre cursuri (cu lingurita), avea fata de tocilara, de mega pocaita, de orice nu puteam eu fi. A prins-o copiind la Licenta. Nu stiu continuarea istoriei ei.
    Tocmai de aceea eu nu pictez niciodata ingeri. N-am vazut nici unul.

    • A.Dama zice:

      Dane,
      Ești sincer. Ai trecut de tulburări? Mai pictezi? De suprarealism n-ai auzit? Acolo sunt îngeri… 🙂

      • Dan Spaniard zice:

        Daca e un lucru bun ca iti scriu din cand in cand un comment ar fi acela ca iti provoc doar raspunsuri rapide. Si-am mai observat un lucru. Eu pe unde scriu cate un mesaj mi se raspunde surprinzator de scurt. :-))))
        Eu cred ca niciodata nu inteleg pe deplin ce vrea sa spuna autorul pe al sau blog si astfel, oamenii din bun simt imi lasa doua fraze cu iz de batut pe umar. 😀
        O seara frumoasa iti doresc si o saptamana linisita, cu El.
        Te pup
        Dan

        • A.Dama zice:

          Dane,
          Critică-mă, ceartă-mă, pupă-mă, dar să știi că nu te-am repezit! Ceea ce m-a intrigat, în fond, și îți scrisesem un răspuns la chestiune, dar nu l-am mai publicat, se leagă de extrapolare… Eu nu văd că aș fi comis-o. Sunteți doi care susțineți asta. Poate mă ajuți și detaliezi…
          Am povestit niște întâmplări – cum le-am perceput atunci, și cum le percep acum. Am fost autocritică. Asta nu împiedică să mai încasez câteva buline, dacă tot e să fie.
          Tu ai scris despre două fete care ți-au marcat existența. Păăăăăi, mulțumesc de confesiune! Dar voiai să comentez ce cred eu despre fetele alea? Bravo lor că te-au determinat să nu le uiți! N-am aceleași avantaje, că n-am fost în aceeași clasă, școală.
          Dacă fata aia cu batic a copiat la licență, c’est la vie, c’est la guerre, știi tu! Între timp, s-a pocăit. 🙂
          Hai, lămurește-mă cum e cu extrapolarea, și nu mai face pe nebăgatul în seamă de sub ochelarii ăia întunecați!

          • Dan Spaniard zice:

            Draga mea surioara

            Incercam sa fiu si eu funny. 😀 BIneinteles ca ma simt extraordinar la tine pe blog. So…

            EXTRAPOLÁRE s.f. 1. Extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.;

            N-ai facut asta? Ai facut-o chiar foarte bine. E bine scris articolul si invatatura care trebuia trasa in urma citirii lui a fost bine conturata.

            Cu dragoste
            Dan

            • A.Dama zice:

              Dane, fiecare încercăm să fim funny. Și celălalt ne ia în serios. Urmează o serie de (auto)explicațiuni, că abia atunci realizezi ce haios devine totul.
              De la batic la virginitate e prea lung drumul? De la batic la legalism? Până la urmă, măcar acum să facem exerciții de ajustare. 🙂
              Și mie-mi place la tine pe blog, mai ales dacă mergi tu întâi pe-acolo. Să călcăm pe urmele tale…

    • Lidie L zice:

      Si totusi sint, ar trebui sa cauti mai insistent.
      Nu-i vei gasi pe stadioane, nici la televizor. Poate daca ii vei cauta la patul unui bolnav, ajutind o batrinica… si asa mai departe.

  12. Pingback: 13 postări în Top 100 WP (17.06.2011) « România Evanghelică

  13. Pingback: 11 postări în Top 50 (18.06.2011) « România Evanghelică

  14. DinBarcaDeLemn zice:

    Ce post proaspat, A.Dama! 🙂 N-am mai apucat sa trec de o vreme, insa ahh! cat de curat si inviorator e Izvorul la fiecare popas pe-aici… cate mai avem de luat aminte, sau a-inima asa…

    • A.Dama zice:

      Din BarcaDeLemn,
      Mai ales a-inimă! E bine-n barcă? A venit să rostească: „Taci, fără gură?” Să te-alinte cu lumină și parfum de îngeri cântăreți!

      • DinBarcaDeLemn zice:

        Multumesc pentru urarea alin(t)atoare, A.Dama draga.
        Inca lupta valurile furioase cu barca, iar parfumul uneori e doar miros dezinfectant de sare de mare… in loc de floare ademenitoare.
        Trebuie sa mai invat aromele (si cate altele), in timp ce astept rostirea-i binecuvantata.

        • A.Dama zice:

          DinBarcaDeLemn,
          Dacă sunt valuri, ești pe drumul bun (că n-o să zic ești pe apa bună). 🙂
          Oare le-ai iertat pe maimuțici? Să vezi și cum e cu parfumul iertării!…

          • DinBarcaDeLemn zice:

            A.Dama, ce-i sigur e ca sunt in barca buna. 😉
            Si da, e nevoie sa folosesc parfum „F-o-r-g-i-v-i-n-g” in doze mari (in direct as fi facut o gluma buna cu animalutze amintite, dar aici in public nu-mi permit:).
            Va trebui sa comand stocuri noi de miresme in fiecare dimineata, si nu la sticluta, ci cu bidoanele… Dar intre noi fie vorba, am „pile” la Sefu` de depozit, asa ca sper sa nu mai raman fara proviziile necesare din super gama „F-o-r…”. Doamne ajuta!

            • A.Dama zice:

              DinBarcaDeLemn,
              E o bucurie convingerea ta că ești în barca potrivită, rezistentă la intemperii și nescufundabilă!
              E o bucurie și gândul că aș putea auzi în direct glumița… asta înseamnă că sunt motive de întoarcere printre alți plutitori… în alte bărci… încăpătoare în Marea Barcă.
              Mai zi câte-o cântare de laudă, să vezi dacă nu fug animăluțele… Sau poate se domesticesc.
              Pun și eu o pilă, dacă e nevoie. 😉

  15. Dan Spaniard zice:

    Domnule Cristian Ionescu

    Aveti dreptate. Extrapolare se numeste ce face autoarea blogului. Doar ca d-voastra aveti un inteles usor gresit al termenului.

    Cu respect
    Dan

  16. Pingback: 13 postări în Top 100 WP (18.06.2011) « România Evanghelică

  17. disa zice:

    De la inceput, am considerat baticul o formalitate. Il port in biserica, dar nu si pe strada.
    Prin anii 9o’ fiul meu cel mic m-a intrebat odata: „mami, vrei sa stie toti din cartier ca esti pocaita?” In timp, nu l-a mai deranjat ce zic si cred altii, doar ca eu nu-l port pe strada. Pacat sau nu, mi-l asum…

    • A.Dama zice:

      Disa,
      Mi-amintesc ce-a spus unul dintre liderii de tineret de la o biserică. A întrebat la o întâlnire a tinerilor câți au cont de facebook. Apoi le-a întrebat pe fete dacă pozele de pe FB sunt cu batic sau fără. În biserică, ele erau cu batic. Evident că în realitatea virtuală altfel stăteau lucrurile. Ce înțeleg eu de-aici? Să înțeleagă fiecare ce crede de cuviință.

  18. Botan Rodica zice:

    Eu cred ca Christos ne-a adus eliberare… de aparentele astea de care ne judeca lumea sau fratii. El ne-a iubit cind eram rau de tot, si ne primeste – exact asa cum sintem. Ne-a spus sa ne scoatem birna cind judecam, ne-a mai spus ca judecata este de fapt NUMAI a Lui – si sa nu judecam, ca sa nu fim judecati.

    Imaginati-va pilda samariteanului milostiv- omul este adus la Han (Biserica). Poate era unul din membrii Hanului (bisericii). Domnul Isus a platit pretul si asteapta ca pe pretul pe care l-a platit pentru omul acesta, ceilalti sa il ingrijeasca… In schimb… cei care trebuie sa-l ingriJeasca soptesc si rid. si arata cu degetul si stau departe… sa nu cumva sa il atinga- sa nu se murdareasca pe miini. Asa-i trebuie… poate n-a legat bine nodul la batic- de aia i s-a intimplat nenorocirea…

    Nu degeaba judecata va incepe de la Casa Lui Dumnezeu… si n-o sa ne judece pentru batic…

  19. Pingback: 12 postări în Top 50 WP (18.06.2011) « România Evanghelică

  20. Pingback: 15 postări în Top 100 WP (19.06.2011) « România Evanghelică

  21. Liliana Corbu zice:

    Bat Ticul dinspre vermi trecute spre vremi de liniste si azur
    Bat Tacul spre tot ce mă invaluie în Lumină.
    Bat Ticul aripi de ingeri atunci cînd sunt la pămînt
    Bat Tacul ceasuri de rugă ce-au rămas nerăsupunse…
    din tot ce-am fost pe drum

    • A.Dama zice:

      Lia,
      bat tic-tacul orbilor ce-au văzut lumina, șchiopilor ce-au urcat pe munte, leproșilor ce s-au întors în cetate.
      numai să bată încă o dată tic-tacul schimbării la față.

  22. Liliana Corbu zice:

    ”numai să bată încă o dată tic-tacul schimbării la față”

    A.Dama
    La superlativ !
    Intodeauna ai reusit sa spui mult mai fain ceea ce eu gandesc nereusind sa scriu 🙂

  23. Pingback: Ascultare sau legalism! -despre batic « Vestea Buna

  24. Alex zice:

    Foarte frumoasă poveste de viaţă. Pilduitoare. Eu cred că problema „baticului” (a judecăţii) este o moştenire străveche şi nu doar a creştinilor de azi. Suntem foarte grăbiţi la judecată, la apucat piatra de jos. Dar fiecare primim şi lecţii de viaţă care ne smeresc profund, arătându-ne cât de fragilă ne este presupusa „sfinţenie” cu care ne încununăm în gândul nostru.
    Numai bine, A.Dama!

  25. Alex zice:

    Nici nu se puteau exemple mai nimerite! Problema e că în zilele noastre prea puţini se mai frământă în faţa unor situaţii incorecte. „Normalitatea” devine tot mai …anormală!

  26. Pingback: 13 postări în Top 100 WP (22.06.2011) « România Evanghelică

  27. nevrednicul zice:

    Viaţa este frumoasă. Şi cum să nu fie frumoasă când ne-a fost dăruită de Tatăl nostru. Şi lumea asta ar fi armonioasă dacă şi noi am lucra spre iubirea noastră.

    Dar este greu asta. Foarte smerit trebuie să fii ca să intri în Împărăţie. Şi e greu că toţi vrem să fim ba în rolul preotului ba în rolul leviticului sau vai vai vai în rolul tâlharilor. Deşi nimeni nu ia rolul samarineanului aproape toţi ajungem mai mult morţi decât vii pe drumul vieţii noastre (cu v mic). În fapt ar trebui să vorbesc la singular despre eu, mai mult mortul.

    Multe aspecte exterioare sunt importante. Dar ele trebuie să fie expresia fondului nostru şi nu a formei pe care ne-am dori să o vadă lumea la noi. Bărbatul trebuie să fie aşa şi aşa. Iar femeia trebuie să fie aşa şi aşa. Iar copiii trebuie să fie aşa şi aşa. Şi când colo bărbatul nu are bărbăţie, dar e o gorilă, femeia nu e feminină, dar este feministă, iar copiii nu mai sunt inocenţi pentru că şi-au pierdut inocenţa înainte de consumarea copilăriei.

    Păi mai este creştinul creştin? Câţiva au mai rămas. Restul sunt ba ortodocşi, ba catolici, ba evanghelici.

    • Livius zice:

      Frate Nevrednicule, as cere o lamurire despre cuvantul crestin. Ce intelegi Domnia Ta prin cuvantul crestin. M-ar bucura un raspuns bazat pe spusele Scripturii.
      Cu siguranta nu despre batic este vorba, baticul il poarta doar jumatate din crestini ( daca-l poarta, ma refer la femei), jumatatea cealalta sunt barbati, dar tot crestini se numesc. Ce parere ai?

      • nevrednicul zice:

        Crestin este cel il care urmeaza pe Hristos. E un raspuns fara fundament biblic.

        • Livius zice:

          Frate Nevrednicul, sprijinindu-ne afirmatia pe cateva locuri din Scriptura, vom putea trage o concluzie mai clara despre ce inseamna a te numi crestin. Este foarte adevarat ca numai cei ce il urmeaza pe Domnul Isus Hristos se pot autodenumi, sau pot fi numiti crestini. Dar iata la ce concluzie am ajuns eu. Pentru prima data numele „crestin’ a fost atribuit ucenicilor in Antiohia, fapte 11:26. Mergem pe contrasens. Ucenicii au primit numele de crestin, deci trebuie sa fii ucenic, ca sa fi ucenic, trebuie sa fii un urmas (unul care face ce a cerut Domnul), dupa ce ai auzit cuvantul propovaduit al mantuirii, sa primesti botezul in Numele Tatalui, al Fiului, si al sfantului Duh, Matei 28:19-20, iar apoi sa pazesti (implinesti), tot ceea ce ti-a fost poruncit. Daca nu ai botezul (binenteles cu urmarile aferente), nu poti a te numi ucenic al Domnului, iar daca nu esti ucenic nu poti fi crestin. Simplu. Numai faptul de a crede in Isus, ca a venit sa ne aduca mantuirea, fara a implini poruncile Lui, nu-i suficient (si dracii cred, dar nu ii fac voia). Iti doresc din tot sufletul sa fii un bun crestin, onorand chemarea cereasca pe care ai primit-o.

          • nevrednicul zice:

            Prea vă uitaţi la litere! Dar la ce am scris nu v-aţi uitat, iar eu am tastat ceva greşit.

            Nu am scris: că un creştin este cel care crede în Hristos!

            Ci

            Crestin este cel care Îl (anterior am scris cu litere mici din păcate şi am scris care greşit) urmeaza pe Hristos. Deci este un ucenic. Deci cunoaşte Calea şi se chinuie pe Ea.

            Cu ajutorul dvs am dat un răspuns fundamentat biblic, dar foarte pe scurt. 🙂

    • A.Dama zice:

      Nevrednicule,
      Eu nu-mi permit să fac generalizările pe care le găsesc în finalul comentariului tău. Generalizări prin excludere…
      Am convingerea că, dacă voi ajunge în Cer, voi fi alături de ortodocși, catolici și alții, și că nu voi avea nimic împotrivă.

      • nevrednicul zice:

        🙂
        Poate nu m-am exprimat bine, poate nu aţi citit bine?

        Cu certitudine Împărăţia Lui Dumnezeu este plină de creştini. Dar cei care spun că sunt ortodocşi (în loc de creştini ortodocşi) sau evanghelici (în loc de creştini evanghelici) s-ar putea ca să aibă ceva probleme. Poate creştinii sunt fecioarele înţelepte, iar cei care iubesc ritul sunt fecioarele neînţelepte?

        Ce caut eu, un ortodox în alte grădini? Omul creştin! (poate şi studiul biblic). Dar în special omul creştin. Prea mulţi creştini în zilele de azi dacă sunt întrebaţi ce religie au spun: ortodox! Catolic! Evanghelist! Baptist! etc. Prea mulţi creştini în ziua de azi uită să pronunţe mai ÎNTÂI cuvântul Creştin şi apoi ritul/biserica etc.

        Generalizam uitarea Lui Hristos în lume. Să nu spuneţi că nu este adevărat! Acum 100 de ani la radio se începea cu Tatăl nostru. Acum Europa vrea să se rupă de creştinism. Şi reuşeşte, pentru că noi uităm că suntem mai întâi creştini şi apoi că ne mai diferenţiem unii de alţii şi după modul de practică a vieţii creştine.

        Dacă mâine vom fi întrebaţi: Ce naţie eşti? Şi unul zice moldovean. Altul ardelean. Altul dobrogean. Altul machidon. Altul bănăţean. Înseamnă că mai ştim să fim români?

        • A.Dama zice:

          Nevrednicule,
          Ai găsit „musulmani catolici”, „musulmani baptiști”, „musulmani evanghelici”?
          Nu știu dacă trebuie aici să facem atâta caz de etichetă.
          Ionatan Piroșca, poetul creștin evanghelic care s-a dus prea curând la Domnul, zicea că cei ce-l urmează pe Isus ar trebui să se numească „isusiști”:
          Eu știu că mă străduiesc să-L urmez, dar încă nu știu dacă văd asta toți cei din jurul meu…
          Dacă s-ar vedea la fiecare, lumea ar fi schimbată din temelii, nu crezi?

  28. eu as propune sa se faca o experienta: sa poarte fratii batic barem o saptamina. cel putin la rugaciune in biserica. si apoi sa stam de vorba.

    • A.Dama zice:

      pasareaphoenixremixed, bine-ai venit!
      Tu de pe ce planetă vii? Sau pe ce planetă crezi că ai aterizat? 🙂
      Dacă se aprobă chestia cu baticul masculin în vreo biserică, dă-ne de știre, că mergem să vedem cu ochii noștri!

      • nevrednicul zice:

        În biserica ortodoxă călugării sunt miresele Lui Hristos. Ca şi monahiile (călugăriţele). Ei poartă tot timpul capul acoperit pentru că sunt sub ascultare. Doar când spun anumite rugăciuni (Tatăl nostru, Crezul la Epicleză etc) îşi descoperă capul pentru că atunci rugăciunea este către Dumnezeu Tatăl.

        Deci sunt biserici cu bărbaţi care au capul acoperit. Iar în Rusia, eremiţii au un fel de glugă care seamnă (forţat) a batic.

        Papa, cardinalii au de asemenea capul acoperit.

        Episcopii anglicani de asemenea.

  29. Nenorocit zice:

    Dumnezeu e un monstru pentru mine! Hai, dati cu pietre repede, contrati-ma!
    Am o nevasta mincinoasa cu un trecut curvar pe care mi l-a ascuns si inca il ascunde.
    Proverbe 22:14.
    Sunt trisat de Cel in care-mi pusese-mi nadejedea.
    Imi arunca momeli sa poata sa ma prinda-n lat.
    Ma bate de-mi zboara fulgii.
    L-am iubit, dar il urasc!
    Sunt convins ca „atotstiinta” voastra deja e la lucru.
    Nu stiti despre ce vorbesc, n-aveti habar.
    Voi o duceti bine, sunteti verzi si plini de suc.
    Vreau sa mor, dar moartea nu mai vine.
    Nu mai pot si n-am la nimenea ajutor.
    Si mie imi merg cuvintele pana la nebunie, il blastam, eu nu sunt ca Iov neprihanit, nu mai pot suporta loviturile Lui.
    M-am saturat de promisiuni! Alea-s doar amagiri !
    Chiar sa-mi duc viata pana la mormant tot asa ?
    La ce sa mai traiesc ?!
    Ajutooooooooooooooooooooooooorrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Nenorocit zice:

      Nu e adresa mea de email (Dama iarta-ma), nu vreau sa ma cunoasteti. Sunt un nimic si sunt pierdut.

    • A.Dama zice:

      Dacă e vreo scăpare, tot la Domnul trebuie să fie.
      E bună și ura. Pe termen limitat. Că e tot o formă de iubire.

    • Livius zice:

      Draga „Nenorocit”, indraznesc sa cred ca situatia ta nu este chiar asa de „sumbra”, desi s-ar putea sa gresesc. Faptul ca nevasta ta nu a fost ceea ce tu ti-ai fi dorit si inca mai continua in negarea trecutului ei, i-adevarat, nu-i un lucru simplu si nici usor de rumegat, dar sincer iti spun, raul in sufletul tau ia dimensiuni tot mai mari pe masura ce il hranesti prin nemultumire sau poate gelozie. Spui, la ce sa mai traiesc, dat tocmai acest HAR de a trai iti este benefic sa iesi din starea de suferinta. Il stii, dar te rog citeste Psalmul 107, in intregime, sa vezi ca si altii au trecut prin incercari si inca si mai grele, dar ce au facut? Au strigat catre Domnul si El a trimis Cuvantul Sau si i-a tamaduit. De toate necazurile lor. Sufletul li s-a inviorat si au laudat pe Domnul.
      Nu-ti pot impartasi sentimentul durerii, pentru ca nu am trecut printr-o astfel de situatie, dar ca unul care am avut parte totusi de altfel de incercari, iti pot spune simplu: daca nu ar fi fost Domnul de partea mea, m-as fi prapadid de mult.
      Spui „M-am saturat de promisiunile Lui”, pai eu tocmai aici vad Indurarea Lui, pentru ca nu te-a abandonat, iti mai vorbeste, prin aceasta comunicare a „promisiunilor’ iti spune „Fiul Meu, sunt inca in ulita si ma uit toata ziua luuuuuuug in zare, poate ai sa apari intr-o zi si am sa te strang cu dragoste de Tata in brate” El asteapta sa-ti vii in fire, si sa stii ca in Casa Lui este o haina inca neimbracata, exista inca un inel care nu a fost pus pe nici un deget, exista chiar toate ingredientele necesare pentru manifestarea bucuriei ca ai venit inapoi. Ajutorul nu-ti vine de la oameni ! Ajutorul Tau pleaca din interiorul tau, tu trebuie sa faci primul gest, restul este deja aranjat. Nu vreau sa mai apas in rana ta, durerea ta iti ajunge, as vrea doar sa intelegi ca exista inca speranta, exista inca iertare si pentru unul, dar si pentru celalalt. „Mai este loc la cruce pentru oricine”, spune un poet intr-o cantare. Ma rog ca Tatal din ceruri sa iti atinga inca odata sufletul prin indurarea Lui.
      Cu dragoste in Hristos, Livius.

      • Nenorocit zice:

        Prietene Elifaz, Bildad sau Tofar, oricare-ai fi, stii tu ce inseamna promisiuni din partea Monstrului doar de dragul de a fi hartuit si zdrobit ?
        Stii ce inseamna sa ai o nevasta pe care ai incercat s-o crezi de mii de ori si s-o ierti, sa-i vorbesti zi si noapte despre adevarul care o poate face sloboda, dar in schimb primesti doar vorbe-n vant si TOT ce spune pica a doua zi, a zecea zi, dupa 8 ani sau doispe ani ?
        Stii ce inseamna a fi judecat pana la ultimul gand ? Sa nu simti mila din cer si din partea nimanui din jur ?
        Stii ce inseamna sa te pornesti sa spui o fraza si sa te trezesti in mijlocul ei uitand ce-ai vrut sa zici si asta chiar si de zeci de ori pe zi?
        Stii ce inseamna sa nu poti nici lucra ? Sa te trezesti noaptea, sa fii rece ca un mort cu pulsul 41 ?
        Vrei o lista cu sute de astfel de lucruri ? La ce folos, sa vii tu marele „frate” sa-mi explici cum stau lucrurile, ca de fapt nu crezi ca situatia-i chiar asa de grava, dar totusi poate ca gresesti !?
        Din felul in care scrii se vede clar ca esti persoana religioasa care mai degraba crede in decizii personale decat in „toti au pacatuit” si in salvare doar prin har. Raul in mine nu-i mai mare, eu sunt doar in starea „nenorocitul de mine, cine ma va izbavi”. Si chiar daca ar fi mai mare, nu am nici o sansa sa fac nimic, n-am putere asupra mea.
        Rar trece o noapte in care sa n-am vise cu oameni rai care ma jefuiesc, ma fura, vanturi, valuri, serpi, caini, tigani…
        Ma trezesc ca fara suflare speriat.
        Daca ai fi sincer si te-ai pune in locul meu, ai vedea ca promisiunile Lui care nu se implinesc, intr-o astfel de situatie nu mai au nici o valoare, ai ajunge sa le urasti. Vreau sa ies si eu la pasune, chiar NU MAI POT !!!!
        Lasa teoriile. Ce ulita, ce luat in brate daca vin eu ? Tu chiar nu pricepi nimic? Ori esti intors de curand, ori esti copil la minte, ori esti prea tanar.
        Esti obisnuit sa tot tragi de El, dar nu vezi ca desavarsirea (Isus) nu a tras, El s-a supus.
        A spune „voia Ta”. Aici nu poate sa primeze interesul meu.
        Te intrebi de ce nu ma supun ? Ti-am descris situatia mea foarte pe scurt. Cum sa ma supun cand valul trece peste mine, nu sunt neprihanit. Incearca sa fii in orice moment doar cum iti cere El si vei ajunge ca mine: parasit de toti.
        N-am murit pe cruce in chinuri, nu stiu cum este, dar a suferi o groaza de ani ca mine e mai mult decat a suferi cateva ore, cateva zile sau trei ani ca Isus. Mai ales ca in El nu s-a gasit pacat si n-a fost muncit de duhuri, ba inca stia exact care-i este paharul.
        Eu nu vad nimic in fata. Totul este inchis si negru. Traiesc doar ca respir, fara nici o licarire la orizont. Si cand apare cate una pentru scurt timp, e doar sa-si ascuta uneltele.
        Chiar daca stiu ca nu ma pot pune cu El nu mai pot iubi un monstru. Chiar daca tot la El tind sa alerg (cum de altfel am facut de mii de ori), nu mai cred ca ma ajuta. „Si chiar daca m-ar asculta, cand il chem, tot n-aş putea crede ca mi-a ascultat glasul”.
        Baga de seama ca lingusitori de-astia ca tine pe langa Dumnezeu sunt pretutindeni.
        La sfarsit, Dumnezeu tot lui Iov i-a dat dreptate, ba inca i-a spus sa se roage pentru prieteni sa nu-i pedepseasca. Ei n-au vorbit asa drept despre El ca Iov.

        Spui „Ajutorul Tau pleaca din interiorul tau, tu trebuie sa faci primul gest…”
        Vorbe de infantil in ale credintei.
        Esti inca la litera „A”.
        „Cresteti” scrie, de ce nu cresti ?

        • A.Dama zice:

          Nenorocit,
          Inițial, era vorba de a cere ajutor.
          Dacă s-a pronunțat Livius, urmează etichetarea și judecarea lui…
          Nu voi mai permite dialogului să înainteze în astfel de condiții.
          E greu și să permit să fie numit Dumnezeu „monstru”, aici, în „casa” mea virtuală. Însă înțeleg mecanismul. Pentru astfel de exprimări, nu te condamn, fiindcă și unii dintre noi au trecut prin etape în care L-am condamnat pe Dumnezeu și I-am spus că a uitat măsura.
          E surprinzător că îl pomenești pe Iov, care, și când nevasta i-a cerut să-L blesteme pe Dumnezeu, n-a căzut în cursă.
          Tu treci la blestem, fără să te împingă cineva direct, verbal (dacă a făcut-o, dar nu reiese din cele spuse de tine, îmi cer iertare)…
          M-am ferit să dau sfaturi sau îndemnuri, fiindcă, zicea cineva, ar fi „indecent”. Facem analogii între suferințe, dar nu putem face concurs, cine suferă cel mai mult. Cine-ar putea arbitra un astfel de concurs?
          De fapt, cea mai mare suferință care poate exista e separarea de Tatăl. În separarea de Dumnezeu, e adevărata moarte.
          Să ne păzească să n-ajungem separați de El!

  30. Pingback: Ce-am citit, ce-am suferit … (4) « Frică şi cutremur

  31. Nenorocit zice:

    Urasc mult munca de clarificare. Trebuie luat asa cum este, nu vorbe intoarse.
    Ceea ce ai scris in celalalt mesaj m-a ajutat mult mai mult (doar prin faptul c-am fost bagat in seama, fara sfaturi) decat ceea ce spune Liviu, care deja stie ca nu e chiar asa cum spun.
    El a fost „indecent” si mi-a dat sfaturi. Ajutorul era un strigat de disperare, nicidecum a cere sfaturi. Cand cineva sufera cumplit, este potrivit sa „plangi cu cei ce plang”. Stiam ca imediat vin cei „atotstiutori” sa ma invete ca sunt doar la un click distanta de fericire, dar nu vreau eu sa fac pasul. Acest fel de oameni inca nu s-au intalnit cu adevarat cu…
    Te-am apreciat de cand te-am citit dinainte de a scrie ceva. Ma dezamagesti cu ultimul comment.
    Da, trec prin ce-a trecut Iov cu-adevarat. Doar natura problemelor difera si faptul ca eu nu sunt neprihanit. Nu era vorba ca m-a impins cineva sa-L blestem. Daca e cineva, e suferinta.
    Sunt stors de puteri, n-am pe nimeni, traiesc de la o zi la alta in lanturi, mi-a inchis orice cale de iesire, sunt tinta loviturilor Lui, ma bate pentru greseli din tinerete… ce mai, e fara mila cu mine.
    Tu vad ca inca ai puterea de a te bucura pana si de un joc de cuvinte. Ce batuta mi-as lua !!!
    Iti inteleg punctul de vedere vis-a-vis de casa ta virtuala.
    Ramana-ti casa curata, daca nu se accepta nicaieri adevarul. Pentru mine, El ramane un monstru. E prea multa ura din partea unui …care pretinde ca e dragoste.
    „Vai de cine se cearta cu Facatorul sau” imi vine in minte.
    Doamneeeee, Tu m-ai dus la intuneric, nu la lumina, ma bagi in mocirla, daca nu Tu, apoi cine ?
    N-as vrea eu sa-ti slujesc !?

    • Livius zice:

      Draga Nenorocit, iti raspund doar ca sa nu te consideri singur intelept. Daca vrei ca sa mai comunici cu mine, o sa port dialogul cu tine, dar in „private”. Iti pun la dispozitie emailul meu si daca vrei sa ma contactezi o sa-ti raspund de fiecare data si nu conteaza ce cuvinte folosesti, dar despre lucrarile Domnului nu pot folosi o alta vorbire, decat cea invatata din Scriptura.
      Vreau insa sa iti spun, ca m-am rugat pentru tine, sincer, pentru ca am crezut ca treci
      printr-o perioada de criza si daca ti-am raspuns nu am facut-o doar sa ma bag in seama, ci prin experienta pe care o am cu Dumnezeu si prin cunostinta pe care o am despre El, am „indraznit” sa ies inaintea ta.
      Iata emailul meu, daca vrei contacteaza-ma, liviuspuraci@aol.com.
      A.Dama, multumesc pentru bunavointa de a ne accepta in „casa” ta, chiar daca intram cu papucii plini de noroi si ai de curatit in urma noastra. Livius.

    • viorel zice:

      Mi-e greu sa ma adresez tie cu „nenorocitule”… Domnul gaseste placere intr-o inima zdrobita! Si inca ceva, nimic nu se intampla fara ca El sa ingaduie si intotdeauna are un scop bun cand o face! Poate suna a teologie goala si seaca…
      Scurt si la subiect… Esti gata sa iesi la lumina si sa fii ajutat, fata in fata?
      In ultimul an, am trecut printr-o experienta asemanatoare cu cel mai bun prieten si frate al meu. Furie si sentimente necontrolate… Fulgere pe cer senin! Cand ii era lumea mai draga, se intorcea toata povestea in mintea lui si iarasi o luam de la capat…
      Nu prin putere, si nici prin tarie, ci prin Duhul Domnului poti gasi eliberare! Nu prin educatie mentala si nici prin alte exercitii, ci prin atingerea Lui! Cand El face ceva, nu mai ramane nimic de adaugat si nici de scazut!
      Stiu ca dragostea Lui pt tine este atat de mare pe cat de mare a fost pretul platit! Cristos!
      Domnul iti cunoaste inima dincolo de reactiile acute care sunt cauzate de rani. Nu se impiedica Domnul in cuvintele tale! Pentru astfel de momente a murit Cristos!
      Fratele de care iti spuneam, a fost pur si simplu eliberat de resentimente, de ura, de gelozie… Domnul a spus: „ajunge”…si s-a terminat!
      Nu stiu cum o va face Domnul pt tine, dar stiu ca „mai e un ceas si va spune gata”!
      Daca doresti sa ne intalnim si sa cautam Fata Domnului impreuna, lasa-mi o adresa de mail!
      Sunt din Oradea! Impreuna cu fratele meu, am vrea sa luptam pentru tine!
      Vad ca si Livius ti-a oferit ajutorul!
      Alege, dar…:)

      • Nenorocit zice:

        „Domnul gaseste placere intr-o inima zdrobita! Si inca ceva, nimic nu se intampla fara ca El sa ingaduie si intotdeauna are un scop bun cand o face”

        Daca totul se intampla cu voia Lui (sunt de acord cu asta), poti tu schimba ceva din planul Lui? Nu cred. Toate-s din El si pentru El. Rugaciunea n-o asculta decat daca-i dupa voia-planul Lui. Chiar aveti impresia ca toate-s pentru voi ?
        Vorbeste-mi mai degraba de supunere, ca nu prea vad la voi altceva decat propria dorinta.
        Daca-ti spun ca sunt foarte multi ani de cand trec prin astea si demuuult biserici intregi aveau cauza mea in fata, ma ignori? Da sau nu?
        Crezi ca esti primul care-mi vorbesti?
        Se intampla ceva straniu in lumea crestina: stiu fosti betivi, curvari si stricati… orice crestin „pentru ca toti au pacatuit” care iti dau marturisiri despre ceea ce-a facut …in viata lor, insa sfarsesc prin a-ti spune „si tu poti, dar trebuie sa vrei”.
        Adica esti scos din intuneric, marturisesti despre asta, dar pui accentul pe vointa omului.
        De ce daca tie ti-e usor intr-un lucru, nu poti sa pricepi ca asa cum tu n-ai putut candva nici altul nu poate ?!

        „Esti gata sa iesi la lumina si sa fii ajutat, fata in fata?”

        Cand ti-oi spune eu tie „Doamne”, atunci voi crede ca poti tu sa m-ajuti.
        Daca ai experienta cu prietenul ajutat, fii matur si nu crede in sabloane. Diversitatea lucrarilor … este infinita. Gandeste-te ca daca nu aveai acea experienta, imi spuneai ceva la un nivel si mai scazut, poate luai Biblia si mi-o-nsirai pe versete la infinit, si in final spuneai „nu vrei, treaba ta”.
        De ce nimeni nu ma-ntareste in drumul si paharul care-l beau!?
        De ce nimeni nu plange cu mine?
        De ce nimeni nu intelege ca nu mai pot, atata tot!?!?!

        “mai e un ceas si va spune gata”!

        Ma ingrozesc, stiind ca la El o zi e ca o mie de ani.

        „Domnul a spus: “ajunge”…si s-a terminat!”

        Nu vezi ca El trebuie sa spuna „ajunge”?
        Am tentatia sa-ti multumesc, pentru ca simt intentia buna, dar ma simt ranit si chiar hartuit cand vad ca nimeni nu ma intelege.

        „In ultimul an, am trecut printr-o experienta asemanatoare”.

        Eu trec de-o groaza de ani, ma-ntelegi, da sau nu? Imbatranesc si nu vad iesirea, numai ura vad din partea Lui.
        Problema a aparut intotdeauna cand ea mintea in orice lucru de zi cu zi, a aparut in ignoranta, in tradare… situatia e grava! Stiu ca El poate, dar nu vrea. Isi are planul Lui.
        La viteza cu care lucreaza, melcul ar fi prins de radar si amendat.

        Nu era nimeni ca Iov pe fata pamantului, dar la sfarsit el spune „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a vazut”.
        Nu poti sa-L vezi din banci, de-acolo poti doar sa-L auzi. Nici in facultati teologice (am oroare si strangeri de stomac cand aud de pastori platiti).

        De ce sunt singur de-atata vreme, si daca nu sunt singur, unde sunt cei cu-adevarat-adevarati, de nu-i gasesc? Si chiar daca i-as gasi, oare m-ar putea ei ajuta?
        Tot la El este scaparea, dar nu vrea.

        • viorel zice:

          🙂 Hey, departe de mine a fost gandul sa vin cu sabloane, sau sa cred ca urmand aceiasi pasi vom deschide cerul asupra ta, la fel ca si in celalalt „caz”…Nu ma bazez deloc pe „experienta mea”…Mi-e groaza de neputinta mea de a ajuta pe cineva! M-as baza pe ceea ce poate face El!!! Cumva nadajduiesc ca El se va arata mai degraba, si inima ta va fi vindecata prin puterea Lui si nu a ta…
          Eu am o suferinta adanca a inimii pentru care ma rog de multi ani sa treca si „la viteza cu care lucreaza, melcul ar fi prins de radar si amendat.”…
          De cate ori las ca acel capitol „nerezolvat” sa ia prim planul vietii mele, ma apuca disperarea la propriu!!! Ma vindec cand sunt prins de zulufii capului si ridicat deasupra problemei pentru o perspectiva de ansamblu asupra lumii si asupra vietii mele! Imi dau seama ca viata e o paranteza si ca am fost creat pentru ceva mai mult decat a avea sau a nu avea ceva, a fi sau a nu fi ceva/cineva! Uneori sunt inaltat de El, alteori de prietenii apropiati…(mai bine zis de El prin ei)…Vindecarea vine in relatii (vertical si orizontal)… Cred ca ai nevoie de asta, si nu doar sa fii un subiect pe „lista de rugaciune” a unei biserici!
          Nu, nu pot sa inteleg pe deplin prin ce treci… si nici nu trebuie! Solutia e ascunsa in El, si nu in intelegerea pe care o am eu fata de situatia ta!
          Cand am citit ce ai scris, mi s-a intristat inima… Ziceam: „Doamne, sa ii scriu sau nu..”… Am simtit in inima mea ca esti atat de scump Lui si macar atat trebuie sa zic!
          Da, El are un plan f bine pus la punct! Stiu ca acum, in aceste imposibilitati, El zideste aur, argint si pietre scumpe in viata ta! Nici Iov nu vedea ce zideste Domnul in el, atunci cand trecea prin chin! Nu stia ca va vedea slava Domnului si ca pentru asta, Domnul trebuie sa il jupuiasca la propriu de carnea ce il impiedica sa vada Nevazutul!
          E ciudat, dar am certitutinea ca vei vedea slava Domnului si El ti se va arata atat de slavit si frumos, incat nu vei mai privi inapoi la ce-a fost!
          Sunt linistit in privinta ta…:) Esti pe maini sigure! El nu e om! El nu renunta si nu abandoneaza! Simturile pot sa spuna altceva dar El ramane neschimbat…
          Nadajduiesc sa nu-ti fi facut mai mult rau decat bine cu ce am scris mai sus… Din pacate, imbratisarile fratesti nu se pot „aplica” virtual…:)) Stiu insa ca de multe ori pot face mai mult decat mii de cuvinte…

          • Nenorocit zice:

            Ti-am simtit imbratisarea, macar pentru cateva clipe…
            In general, e ceea ce-ai spus. La unele randuri parca-ai fost proroc.

            „De cate ori las ca acel capitol „nerezolvat” sa ia prim planul vietii mele…”

            Daca inca ai putere sa-l opresti (capitolul nerezolvat) inseamna ca lucreaza cu tine (El) cu multa mila. Nu-i cazul la mine. Dar sa stii ca e o putere a firii vechi.

            Vindecarea nu vine numai in relatii. Vezi din nou cazul Iov.
            E voia Lui sa fiu scos deoparte singur, sa sufar pana la vremea Lui.

            De fapt eu doar atata am avut de spus: NU MAI POT !

            • A.Dama zice:

              Nenorocit,
              E un har să nu mai poți. Când ne-am oprit din a mai putea…, din a mai încerca ceva, e rost de intervenția Lui.
              Soluțiile sunt personalizate, de-aia nu se potrivesc de două ori identic.
              Am să public ceva… Un fel de plâns transgeografic. Adică o (re)vărsare.

            • viorel zice:

              Dragul meu…
              Concluziile tale, presarate cu amaraciune si pumni ridicati inspre cer, nu le-ar putea avea cineva care traieste la suprafata lucrurilor…
              M-ai pus pe ganduri cu: ,,Daca inca ai putere sa-l opresti (capitolul nerezolvat) inseamna ca lucreaza cu tine (El) cu multa mila. Nu-i cazul la mine. Dar sa stii ca e o putere a firii vechi.”
              Hmm… Stii cum e? Cat timp desfatarea mea e El, pot sa il ,,stapanesc”…Cand nu se mai intampla asta, totul iese de sub controlul meu voluntar…In acest ,,capitol” al vietii mele, am nevoie de cea mai pura dependenta de Domnul pentru a face fata! Parca asta e frumusetea acestui „ghimpe in carne”! Hidos, dar treaba pe care o realizeaza e sanatoasa… Stii tu, 2 corinteni… Puterea si slava Lui, in slabiciunile noastre se arata desavarsite. Purtam o comoara (pe El si asemanarea cu El) in niste vase de lut, crapate, prin care se scurge repede tot ce e bun! Asta ca nu cumva, cineva sa fie fermecat de frumusetea vasului… si nu a Olarului… Din aceasta cauza trebuie sa ne umplem zi de zi de El… Usor de zis greu de facut uneori… Asta este…:)
              In ce ma priveste, probabil va veni vremea cand imi va scoate sufletul in intregime la lumina si atunci ma voi simti ca tine, nenorocit si gata sa mor, dar atunci va fi facut si cel rau de rusine o data pentru totdeauana cu aceasta minciuna! Poate va ramane un teren de batalie toata viata… Sper ca nu… dar daca nu va fi asta vor fi alte nedesavarsiri de „rezolvat”… Il las pe El sa se ocupe de ele in ritmul Lui. Intre timp ma bucur de frumusetea Lui si nu vreau ca hidosenia firii mele sa imi fure placerea de a fi in El! Am invatat din Romani ca eu am murit impreuna cu Cristos! Firea mea nu sunt eu… Ea inca mai rodeste pacat din cand in cand dar eu sunt o faptura noua in Cristos!
              Ti se aplica si tie! 🙂
              Multumesc de dialog… imi prinde bine mie in primul rand… Poate atat vrea Domnul…Un simplu dialog in lumea virtuala… cine stie… No stress…:)
              Domnul e bun cu noi…
              Ma rog sa adormi in imbratisarea Lui!

    • A.Dama zice:

      Nenorocit,
      Cândva îmi doream clarificările. Aveam insomnii dacă nu le primeam. Am mai crescut un pic. E nevoie de clarificări, dar nu exagerate în timp și spațiu. Că se risipește vremea, în loc să se răscumpere.
      Și uităm discursul, fofilându-ne în metadiscurs.
      Da, știam că trebuie să-ți răspund telegrafic. De-aia ți-am scris așa prima dată.
      Al doilea comentariu este făcut mai ales în calitate de gazdă. Mă vei înțelege. Iar faptul că te-am dezamăgit nu mă dezarmează.
      Eu nu-ți cer e-mailul, fiindcă n-am nevoie de el. M-am rugat lui Dumnezeu să-i trimită pe oameni la mine, fiindcă eu nu vreau să merg la ei.
      Am și eu negocierile mele cu Preaînaltul.
      În schimb, nu sunt pregătită acum să vorbesc mai mult despre suferințele mele, fiindcă n-a sosit ceasul.
      M-am lămurit de un lucru. În relația dintre noi, ca Mireasă – în pregătire – și Mirele ceresc, numai noi putem curvi…

  32. Agnusstick zice:

    Nenorocitule (scuze, aşa vine vorba), sper că ai trecut şi prin celelalte etape, înainte să vorbeşti atât de mult. Tăcere, Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat, refuzul blestemelor etc. Dar nu e niciodată prea târziu să bifezi tot programul, Domnul se uită la detalii.

    • Nenorocit zice:

      Daca-am tacut o groaza de ani ce-am rezolvat. Daca vorbesc dupa atata vreme sunt guraliv.
      Atata tot?
      Din atata guralivie mai gasesti ca am zis si altceva?
      Daca-i fi cercetat si puricat cum sunt eu, ai fi gasit tu bine oare?
      Ia vezi cate commenturi ai sa zicem… doar in ultimele saptamani. Nu cred ca am atatea nici intr-o viata…doar asa…sa vezi cine-i mai „limbut”.

      • Agnusstick zice:

        Per total, sigur că eu sunt mai limbut, dar eu nu cer ajutor şi nu mă simt nenorocit, deci credeam că pot vorbi mai mult. De cercetat şi puricat (nu doar) ce vorbim fiecare nu mai are rost să apreciem, dat fiind că nu are cum să ne iasă decât cel puţin nefolositor, nicidecum bine. Deci am aflat că ai tăcut ceva ani, la restul nu mi-ai răspuns. Nu mă deranjează că eşti guraliv, ci că durerea ta a ajuns într-un stadiu în care dă pe dinafară într-un mod care o transformă în altceva. Păcat că Pavel nu a dat o definiţie a durerii, cum a dat-o pe cea a dragostei.

      • Agnusstick zice:

        Când zic „mă deranjează”, nu înseamnă că tu ai fi de vină de ceva – în privinţa a ceea ce simţi, nu în privinţa a ceea ce faci, aici răspunzi, că aşa-s regulile jocului, şi nu le-am stabilit noi. Nu te poţi forţa să simţi un anumit fel „sfânt” de durere, de dragoste rănită, de ciudă, de furie, de răzvrătire sau sete de răzbunare. Aşa cum zici, ştiu că nu eşti stăpân peste tine. De-asta am întrebat de tăcere, pentru că a nu da drumul la ce e sub capac ar fi o soluţie temporară, şi te-ar răni numai pe tine. Aşa, ne faci pe toţi să ne simţim nenorociţi, pentru că vrei să ne faci să te judecăm, şi ştii că e uşor să ne repezim la sfâşiat, ca prietenii lui Iov. Dar acum opreşte-te, am stabilit că noi suntem prietenii lui Iov iar tu eşti Iov, nu exagera, te rugăm. Hai să vedem dacă nu te poţi întoarce la durere şi la zdrobire, ce ai acum e contagios.

  33. sam zice:

    Când Dumnezeu e monstru ai două opțiuni:
    1. Să te bați cu El dacă te (mai) simți în stare
    2. Să-i dai o pauză ca să aibă timp să-ți demonstreze contrariul. Aici riscul e ca să dureze o viață dar asta e, viața e plină de riscuri.

    PS. nu ești destul de – nenorocit – dacă ai energie să discuți cu oameni religioși 🙂
    Simpempaticul

  34. Joy zice:

    Nenorocit,

    Între ceea ce este Dumnezeu şi ceea ce credem noi despre El este întotdeauna o mare diferenţă. De fapt noi ne raportăm la imaginea noastră despre Dumnezeu. Cu această imagine „ne luptăm”, în general, atunci când credem că ne luptăm cu El. Nefericirea noastră pleacă în general de la o imagine denaturată despre Dumnezeu. Această imagine se conturează în mod esenţial şi fără să ne dăm seama în copilăria noastră timpurie. Tot atunci ni se formează o imagine despre noi înşine şi despre relaţia cu lumea în funcţie de cum suntem trataţi de părinţii noştri. Copilăria este temelia vieţii noastre. Ceea ce se „înscrie” în noi atunci, fără să fim conştienţi, şi fără ca părinţii să-şi dea seama(în general) se „depune” undeva, într-o zonă de care nu suntem conştienţi, dar care are o pondere net mai mare decât zona conştientă asupra comportamentului nostru. De aici, pentru unii, neputinţa în faţa vieţii, aşteptările nerealiste de la viaţă, dependenţele de alţii. Este ca şi cum ar trena de-a lungul vieţii o problemă nerezolvată şi de care nu ne dăm seama.

    A fost un fel de a vă spune că avem nevoie de clarificări cu privire la noi înşine. Avem nevoie să exprimăm ce simţim, ce ne doare, să identificăm situaţiile care activează rănile mai vechi din istoria noastră. Avem nevoie să ne cunoaştem propria istorie.
    Cum a fost copilăria dvs?
    În ce relaţii aţi fost cu tatăl dvs?

    Am fost obişnuiţi să aşteptăm toate izbăvirile de la Dumnezeu. Dar uneori El ne caută să ne arate că avem ceva de rezolvat în noi înşine, cu totul altceva decât credem noi, există ceva în profunzime care ne ţine „legaţi”, blocaţi, închişi. Noi vrem, pentru noi, izbăvirea dintr-o situaţie şi Dumnezeu vrea maturitatea noastră prin situaţiile dureroase pe care le îngăduie în viaţa noastră.

    A nu se înţelege această „rezolvare” sub o conotaţie moralizatoare. Ci a se înţelege ca un proces de conştientizare şi de vindecare, de înviere la urma urmei… de ieşire de sub blestemul moştenit…

    Şi dacă încet-încet dăm la o parte umbrele (din inconştientul nostru) care ne întunecă Faţa Lui vom descoperi uimiţi că „Dumnezeu vrea ca omul să reuşească”… că El este altfel decât un „monstru”, cum îl credeam… Şi vom citi altfel greutăţile vieţii: ca pe nişte şanse de maturizare şi nu ca pe nişte pedepse.

    Psihologia este un INSTRUMENT care ne ajută să ne descifrăm, cât de cât, pe noi înşine.
    Atâta am avut eu să vă spun.

  35. Dan Spaniard zice:

    Nenorocitul

    Mie-mi place cum scrii si ce scrii.

    Dan

  36. Nenorocit zice:

    Adevarat psiholog, ce mai…
    Numai ca psihologia cu drumul crucii sunt doua lumi paralele, chiar daca de la distanta par ca au ceva in comun.

  37. Dan Spaniard zice:

    Nenorocit. Daca mi-ai citi cele cateva randuri scrise pe blog, ti-ai da seama ca nu incerc nicio metoda de psihanaliza cu tine. Eu chiar te inteleg. Sper sa nu ti se para neomenesc ca exista cineva, totusi, care chiar te poate intelege.

    Cu dragoste
    Dan

    • A.Dama zice:

      Dane, cred că omul se referea la comentariul lui Joy. În varianta asta cu răspunsurile în cuib, e necesar să se precizeze numele celui căruia i te adresezi. Cred că și Lidie L. ți s-a adresat ție, cu al doilea comentariu aici, dar așezarea în pagină nu ajută prea mult.

      Tot cu dragoste.

  38. Dan Spaniard zice:

    Cat despre relatia intre psihologie si religie, este mult de discutat. E important unde iti alegi locul sa privesti Universul. Dintr-o parte se vede intr-un fel, din alt loc, altfel.

  39. Nenorocit zice:

    Viorel,
    Tocmai aici se despart drumurile noastre, si anume ca oricat m-as agata sa-mi fie desfatare, fata de mine nu are mila si ma baga direct la polizor. Cu mine e asa: „ai o problema, atata ti-o intorc in cap pana nu mai stii de ea si de tine”, adica „cui pe cui se scoate”. Baiul e ca problema revine si revine si revine… E vorba de judecata. Stiu ca are timpul Lui. Macar de i-ai putea imprumuta ceasul tau.
    De-aia zic ca este firea ta cea care te tine deasupra, prin mila Lui. Daca vei fi eliberat, tot prin „cui pe cui” trebuie sa iasa. Sau poate se indura si ti-o ia ca si cum n-ar fi fost. El stie.
    A trecut mult de cand nu mai am incurajari din partea Lui.
    Poate-s vreo 9 ani de cand mi-a spus: oricat vei insista, numai la vremea hotarata imi voi face lucrarea. Aspru de tot. Declaratia nu e asa aspra daca nu stii ce-a urmat, prin ce-am trecut.

    Si mie mi-e teama ca tepusul poate ramane toata viata. Macar daca mi s-ar da putere sa-l duc.
    Am trecut de nenumarate ori prin situatii in care stiam ca daca ma indrept inspre stanga, imi baga de vina de ce nu m-am dus sprea dreapta, iar daca merg spre dreapta, de ce nu spre stanga. E-adevarat ca pe-aici se ajunge sa „pot judeca totul”. Sunt constient ca prin scoala asta se creste si nu am nevoie sa ma invete cineva, pentru ca „Duhul insusi ma invata”.

    „Firea mea nu sunt eu”.

    Ba da, firea ta esti tocmai tu, si eu, si oricine. Nu cred c-ai murit de tot, nu cred.

    „Purtam o comoara (pe El si asemanarea cu El) in niste vase de lut, crapate, prin care se scurge repede tot ce e bun! Asta ca nu cumva, cineva sa fie fermecat de frumusetea vasului… si nu a Olarului…”

    Aur curat ce-ai spus, cu adevarat omul cel nou.

    Cu multi ani in urma fratele meu de corp avea o problema grava. Si-a chemat pastorul, s-au rugat de cateva ori si i-a fost luata povara.
    Rezultatul ? A spus ca eu sunt cel ce nu vrea, ca uite cum se rezolva problemele etc. El uitase ca in anii dinainte, in durerea mea, aveam seri de rugaciune chiar la noi acasa, seri la care chiar daca l-am invitat, nu a vrut sa participe. Dupa mai multe discutii in care m-ar fi sfasiat de viu, fara motive, n-a mai calcat la mine-n casa vreo 5 ani, spuandu-mi ca are impresia ca sta la masa cu diavolul. Mi-a scos pe la apropiati o gramada de lucruri neadevarate.

    Deci, rezolvarea rapida egal lipsa intelegerii, a zdrobirii, a scolii, a mortii, a adancimii lucrarii, a cunoasterii Lui. De toate-s constient, dar NU MAI POT.
    Ce stiti voi stiu si eu.
    Spunea cineva mai sus ca daca inca pot comunica pe net, mai am putere (sau asa ceva).
    Analizez orice lucru si, daca-i cum zice, ma ingrozesc ca-i posibil sa ajung intr-o stare si mai grea.

    Problema mea nu-i nici pe departe doar trecutul nevestei. Intotdeauna au aparut aceste probleme in urma munciunilor ei de orice fel. Manipulari, tradari, indiferenta… toate fac parte din caracterul ei in relatia noastra.
    „N-am vrut sa ma stiu gresita” era deviza ei inca dinainte de a ma cunoaste. Acest gand mi-a ramas peste vremi ca un panou in fata ochilor. Alt necaz mare e ca nu are Duhul, n-o mustra nimic si chiar daca-r fi mustrata, e ca o adiere de vant care dispare in cel mai scurt timp, uitand de tot si toate.
    Exemplu. Cu o luna in urma, intr-o dimineata o gasesc cu Biblia in mana plangand. Imi spune ca i s-a deschis la Ieremia 13… „Din pricina multimii nelegiuirilor tale, ti s-au ridicat poalele hainelor, si ti se dezgolesc calcaile cu sila… Iata-ti soarta, partea pe care ti-o masor, zice Domnul, pentru ca M-ai uitat, si ti-ai pus INCREDEREA IN MINCIUNA.
     De aceea iti voi ridica poalele si ti le voi da peste cap, ca sa ti se vada rusinea.

    Mi-a fost mila de ea si-am imbratisat-o.
    O intreb daca e sigura ca e de sus. Imi comfirma ca e, cu siguranta e!
    Dar ea continua cu minciuni de tot felul. Mai tarziu insist cu ce i s-a descoperit. Ea ignora si iar ignora, ba inca inventeaza lucruri traznite. Dupa doua saptamani, la insistentele mele imi spune: „ce poate sa-mi dezgoleasca Cel de sus, eu stiu ca nu eram asa”.

    Te rogi sa adorm in imbratisarea Lui.
    M-am trezit, o noua zi, acelasi chin: Iar am avut visuri, nu mai pot!
    Ce urmeaza, pazitorule de oameni !?

    • A.Dama zice:

      Nenorocit,
      Eu am acuzat mai mulți ani comportamentul incorect al unora… (Mai mult de 9 ani.)
      Pentru mine, răspunsul care a venit a fost că e nevoie de iertare. Adică eu să iert, când era evident că ceilalți greșeau. M-am înfuriat, de bună seamă.
      Când să pun în practică iertarea, realizez că nu e așa ușor, că nu pot ierta dintr-odată, că procesul iertării durează ani de zile. Chiar dacă celălalt are un comportament arătat cu degetul de marea majoritate, pentru a fi asemenea Lui, trebuie să iertăm.
      Încă nu s-a terminat procesul iertării celor ce (mi-) au greșit. Dacă El are atâta răbdare cu mine, de ce să nu-L las să aibă răbdare și cu ei?
      Și între timp să cred…
      Imaginile cu paharele sunt bune de meditat.

      • A.Dama zice:

        Da, a trebuit să citesc povestea de-aici, ca să-mi treacă iar de găsit soluții.

      • Nenorocit zice:

        Draga Dama,
        La mine e vorba de judecata Lui, atat asupra mea cat si asupra ei.
        Doi oameni morti in pacate. Nici nu-mi dau seama cum am fost prins in asta. M-am trezit in ea.
        Doresc iertarea si uitarea din toata inima.
        Nu cred ca esti atat de neinteleapta sa vopsesti peste mucegai. Intai trebuie ras.
        In cazul crestinului e si mai rau. E vorba despre daramarea unui edificiu, firea veche cu toate zidurile ei intarite. Cat praf, cat moloz, ce imagini de mizerie la o astfel de munca.
        Abia apoi vine temelia, constructia, vopsitul, finisajul…
        Nu e munca mea.
        Posibil sa fiu eu cel mai rau, cel mai incapatanat… nu contest.
        In trecut aveam uneori impresia ca nu mai e nimic de schimbat, ca iesirea e la doi pasi. Ma tot mir de unde-mi scoate atatea rele si lucruri care stateau la naftalina fara sa am habar. Toti au aceeasi impresie pana se intra la lucru. Acum nu mai am nici o speranta, n-am habar care-i capatul. Am spus de multe ori ca El poate sa duca, daca am trai, chiar si un milion de ani aceasta zdrobire si sa tot scoata lucruri nebanuite. E infinit.

        Ce intelegi tu prin ” Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea”?
        Crezi ca ai vreo putere de-a face ceva atunci cand esti sub judecata Lui?
        Nu stie El ce e in noi?
        Crezi ca-l imbunezi cu vreo fapta buna sau vreun gand bun, cu vreo dorinta nobila?
        A putut Israelul face ceva cand si-a revarsat El mania?

        Ma gandeam de multe ori la poporul Israel in pustie si-l judecam cat de incuiat era, sa vada el atatea minuni nemaipomenite si apoi sa-si toarne, de exemplu un vitel de aur, fara viata si sa uite de minuni.
        Nu-l mai judec. A trebuit sa se intample asa drept pilda pentru noi.
        Am vazut si eu destule lucruri in trecut venite de sus, ca apoi sa ma port ca si cum n-as fi vazut nimic.
        Sant convins de aceasta pilda, „El da popoare”

        Stiam ca se va interpreta daca dau exemplu.
        Ma gandeam ca intr-o zi poate-o sa-mi fie rusine de ce-am scris aici. Nu se obisnuieste divulgarea secretelor familiale, dar nu mai pot, nu-mi mai pasa. Fie ce-o fi.
        Daca-ar fi pocainta adevarata cred ca fiecare ar trebui sa fie transparent. E adevarat, poate nu pe bloguri.

        Nu simt ura, nu simt razbunare fata de ea, chiar daca-s cu stomacul strans zilnic din cauza ei, pentru felul indiferent de a trata situatia. Ea stie ca eu ma zbat si are aceasta liniste. I-am cerut sa care si ea din cruce, dar n-o intereseaza.
        Se crede cap. Daca te intelegi cu ea sa te intalnesti dupa-masa in centru, ea merge la gara fara sa-ti spuna despre schimbare. Vei afla doar acasa prin argumente de ce-a facut asa. Mii de lucruri asemanatoare mi s-au intamplat cu ea.
        S-a crezut inteleapta si a innebunit.

        Dama, bucura-te de mila Lui, cu siguranta nu esti in focul in care sunt eu. Vezi lucrurile foarte la suprafata.

        • A.Dama zice:

          Nenorocit,
          Omul spune multe din cauza durerii prea mari. Judecata, pe care le-o aplici unuia și altuia, o suportăm, dacă ție-ți face bine.
          Unu-i imatur, altul nici nu L-a cunoscut etc. Dar scrii toate astea fără să cunoști situațiile concrete ale fiecăruia.
          Fie și-așa! Nu spune că nu plângem cu tine, dacă nu ne vezi ochii înlăcrimați! Avem diferite feluri de-a plânge.
          La un pahar de vorbe… chiar două.
          Ai câștigat câțiva oameni care s-au rugat / se roagă pentru tine.
          Prin probe de foc trecem și unii, și alții. Dar tentația de a sta și de a compara suferințele trebuie lăsată deoparte. Nu facem aici concurs de dureri.
          Mireasa va fi fără zbârcitură și fără pată. E un proces dureros și care durează mii de ani.
          Despre judecată, eu zic să sunt puțini cei care Îi cer asta lui Dumnezeu. Nu suntem învățați ce înseamnă să cerem judecata Lui aici pe pământ. E nevoie de maturitate spirituală pentru a înțelege această taină. Și taina creșterii în El, în duhul. Căci nu cunoașterea obținută prin numărul mare de lecturi, nici prin ascultarea a mii de predici te ajută, ci ceea ce îți descoperă El, direct, în duhul tău. Sunt de folos lecturile, sunt de folos și predicile, însă numai atunci când Duhul intervine și îți descoperă ție personal ceea ce ai auzit sau citit. Dacă am înțelege cum funcționează lucrurile la nivel sufletesc și la nivel duhovnicesc! Dacă am înțelege că această zdrobire e sufletească, pentru ca duhul din noi să crească și să vadă cât mai mult din lumea lui Dumnezeu! Mai apoi, duhul nostru aduce sufletul în ascultare de Duhul lui Dumnezeu. Pentru că L-a văzut, are încredere și e de acord cu metoda pe care El o folosește. Tu ești zdrobit în suflet, suferi condamnare, batjocură, iar bucuria s-a dus și nu mai revine vreme îndelungată. Când te uiți cu duhul tău la ceea ce realizează Dumnezeu prin această zdrobire, te înviorezi, fiindcă știi că zilele suferinței tale se vor sfârși și vei primi cununa neprihănirii. Când? E o taină. Cu cât vezi mai mult prin duhul, cu atât înțelegi mai bine ce se întâmplă cu tine în vederea vieții veșnice și ești de acord cu operația pe care o face Dumnezeu.
          Dacă te duci la un chirurg să-ți extirpe o tumoră, îi spui că-i un monstru că te taie?!
          Eu mă rog să vină binecuvântarea vindecării Lui și să nu ne lase cu niciun chip din Mâna-I binecuvântată.

    • viorel zice:

      „Spunea cineva mai sus ca daca inca pot comunica pe net, mai am putere (sau asa ceva).Analizez orice lucru si, daca-i cum zice, ma ingrozesc ca-i posibil sa ajung intr-o stare si mai grea.”
      Eu as spune ca inca mai poti (desi nu mai poti) pentru ca El nu lasa nimic atat de greu incat sa ucida un suflet care il cauta cu atata indarjire, cum il cauti tu…
      „Ba da, firea ta esti tocmai tu, si eu, si oricine. Nu cred c-ai murit de tot, nu cred.”
      Am murit si n-am murit de tot…:) Omul nou s-a nascut din apa si din Duh, firea mai trebuie rastignita toata viata ce a mai ramas… Eu vad o separatie aici.
      Am fost rastignit impreuna cu Cristos, am murit impreuna cu El in moartea Lui… Sunt declarat al Lui, considerat neprihanit. Da, este un paradox, pentru ca ma uit la viata mea si vad de multe ori roade ale firii si nu ale duhului, (caci nu fac ce vreau, ci ceea ce urasc)! Aici e „smecheria”… Sa ma vad asa cum ma vede El pe mine. Daca citesc Scriptura sunt socat cand vad ce statut imi acorda El, pe cand eu inca sunt in curs de desavarsire… Cand ma las iubit de El, totul infloreste… Cand astept sa merit dragostea Lui, ma chinui… El va duce la bun sfarsit ce a inceput in mine…si in tine de asemenea!
      Nu stiu daca te ajuta sa iti amintesc de Osea…Domnul l-a pus sa isi ia o nevasta curva…Voia sa il faca sa-i „priceapa” inima vizavi de popor. De asemenea, voia sa faca poporul sa Ii inteleaga inima, uitandu-se la Osea si viata lui de familie…
      Cred ca, casatoria este un spatiu al rascumpararii… Daca cei doi sunt in Duhul e minunat… Daca nu, cineva trebuie sa joace rolul lui Cristos in acea famile… Se pare ca la tine in famile, ti-a fost dat tie acest rol de rascumparator. E poate frustrant pt ca n-ai fost intrebat daca il vrei, dar… cine se poate pune cu intelepciunea Lui? Crucea ta de fiecare zi va naste viata in sotia ta si te va face tot mai asemenea Lui! El si-a pus capul pe umarul tau si a zis: vreau sa te fac partas durerii Mele”.
      (Iarta-ma, daca ti se pare ca bat campii cu „texte”…)
      Pe de alta parte, mi-ar placea sa povestesc cu tine despre stele si galaxii, pasari si animale, copaci, anotimpuri, si sa iti ridic un pic ochii de pe crucea asta… Mi-ar placea sa ti-L arat pe El, macar pt o clipa, printr-o crapatura a stancii… Cred ca ai ametit si tu de cate ori ai intors si rasintors situatia asta pe toate fețele. Ce e bun vine dinafara noastra. Cand uitam de noi, ne regasim… Cand il contemplam pe El, ne vindecam de intoarcerile inspre noi insine…
      Dac-as putea…:) Dar, pana atunci, ma mai rog si in seara asta sa ii simti dragostea mare, ce ti-o poarta neincetat… Ma rog pentru uitare, macar pt o noapte… si desfatare in bratele Lui de Tata…
      Crezi ca te uraste? Ce-ar avea El de impartit cu tine?…
      Crezi ca te iubeste? …cam pe-aici ar fi perspectiva corecta… „fie ca…fie ca… eu tot il voi lauda…”…Habacuc…

      • Nenorocit zice:

        Eu vad doi oameni in noi: unul vechi si unul nou.
        Hristos a murit o data, noi o viata tot murim. Noul om creste, vechiul tot moare (madularele…”omorati madularele”)
        Chiar tu spui „firea mai trebuie rastignita toata viata ce a mai ramas… ”
        Eu pricep ce spui si stiu ca si tu ma-ntelegi, dar in final tot acolo ajungem: n-ai murit DE TOT.
        Osea stia planul Lui, i s-a spus in fata ce sa faca. La mine e tare diferit.
        Eu cel mai mult ma regasesc in Iov. Am spus zeci de cuvinte rostite de el, pe vremea cand habar n-aveam ca-s scrise in cartea lui.
        Mai e Ieremia „M-ai induplecat… ai fost mai tare ca mine”.
        David cu psalmii, tot in sus si iar in jos. La mine acum e „tot in jos si iar in jos. Rareori mai e si-n sus.
        Nu stiu de Ap. Pavel…Unii zic ca si el a stat vreo 14 ani singur in scoala asta aspra inainte de a intra in lucrare.
        De m-as regasi odata-n Isus.

        „Crezi ca te uraste? Ce-ar avea El de impartit cu tine?”

        Nu cred ca ti-ai dori o astfel de dragoste. Daca ti-ai dori, te asigur ca nu stii ce vorbesti.
        Cu dragul cu care as intoarce eu un mititel pe gratar, ma intoarce si El pe mine.
        Si pe Isus l-a zdrobit prin suferinta pentru ca I-a facut placere.
        Eu oricum o-ntorc, pana aici numai ura si pedeapsa simt.
        Ma asezi sa adorm in bratele Lui ? Iar am avut vise.
        Parca nu-mi ajunge ziua cate e de mare, ca nici noaptea n-am odhina.
        De ce nu ma primeste?

  40. viorel zice:

    Daca nu vezi scopul in aceasta suferinta, inteleg ca ti-e greu…
    Pe de alta parte, Iov n-a fost incercat pentru ca era rau si Dumnezeu voia sa il pedepseasca, ci pentru ca era neprihanit… 🙂 A sfarsit tot neprihanit, dar mai desavarsit, si in fapte si in priviri…:)

  41. krabul zice:

    Am ajuns foarte rău. Suntem toţi sociopaţi. Autişti. Nici nu ştim să plângem cu cei ce plâng. Habar nu avem. Cine a plâns cu mine când am plâns? Cine plânge cu tine când plângi?

    Plângi şi celălalt doarme. Plângi şi altul te încurajează. Plângi şi eu nu pot să plâng. De ce Doamne nu mai suntem oameni! Unde este bunica mea să mă înveţe să plâng? De unde să iau Darul de a plânge cu cel ce plânge?

    E greu şi trist. Parcă sunt un muribund…

    Iartă-mă frate, că nu pot să-ţi fiu frate. Sunt un stâlp. Şi câinii sunt mai buni ca mine.

    • A.Dama zice:

      Generalizările aici sunt peste mână. Suntem stâlpnici, dar nu chiar tot timpul. Ne mai luăm opincile și dăm o raită prin târgul cu plânși.
      Tot între noi și El se rezolvă.

  42. Pingback: BATEREA BATICULUI ÎN CAP | Popas pentru suflet

  43. Pingback: Călăreţul fără cap (dar cu batic regulamentar!) « Frică şi cutremur

  44. Cristian zice:

    A., foarte interesant postul. Spune foarte bine lucruri foarte importante. Nu stiu ce ai inteles pana la urma despre judecare (pe care, din pacate, o facem cu totii, zi de zi) si condamndare, dar din tonul articolului banuiesc ca esti de accord ca judecata ii apartine in exclusivitate lui Hristos.

    De ceva timp am observat in viata mea ca ori de cate ori am judecat pe cineva pentru o greseala, am ajuns sa fac si eu acelasi lucru, cel putin la fel de grav daca nu mai grav. Ca o adeverire a spusei „Nu judecati, si nu veti fi judecati”. Poate Dumnezeu ingaduie sa ne primim o judecata partiala inca de aici, si ne ofera posibilitatea sa ne caim de pacate si greseli.

    Cred ca trebuie sa existe un echilibru intre forma si continut. Bisericile ortodoxe sunt mult mai circulate. Intra mult mai multe feluri de oameni, barbati si femei. De multe ori Duminica la slujba, intra in Biserica femei care sunt doar in trecere. Bineinteles, imbracate ‘neregulamentar’. Ce poti sa faci, sa le dai afara? Inchizi ochiii si iti vezi de ale tale. Fiindca Dumnezeu ii vede inima, si Dumnezeu i-a miscat inima la rugaciune, si lucrul asta este infinit mai pretios decat ‘stationatul regulamentar’ al meu in Biserica, Duminica de Duminica.

    Rigorismul, prezent in toate confesiunile, tine de o intelegere gresita a sfinteniei. Sfintenia este diferit inteleasa in diferitele confesiuni crestine, de aceea poate rigorismul este mai accentuat in bisericile (neo)protestante (M.Cruceru mentiona asta intr-un articol despre Botez).

    Direct sau indirect, rigorismul (gol si brutal uneori) este o concluzie a teologiei sfinteniei. Daca dupa botez esti mantuit si sfant si gata de Imparatia Cerurilor, nu mai ai voie sa gresesti, d-pai sa pacatuiesti. Uitam poate ca viata noastra pamanteasca este o lupta cu pacatul, o lupta noi insine, care cere mortificarea si rastignirea trupului spre invierea lui in Hristos. „Cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.” (Matei 24:13)

    • A.Dama zice:

      Cristian,
      În ultima vreme, sunt mai sensibilă la aceste subiecte: judecata și condamnarea.
      Da, e corect că Isus judecă viii și morții. Însă, dacă s-a întâmplat un dezacord între părerea mea și părerea altcuiva, primul lucru e să punem eticheta: de-aia așa, fiindcă… Mă cutremur la gândul că am făcut și fac asta în continuare. Din reflex. De-aia, în ultima vreme, stau și dau banda înapoi, și îmi cer iertare ori de câte ori identific acest mecanism în gândirea mea. E un exercițiu de curățire, pe care ar trebui să-l facem cu toții.
      În privința sfințeniei, nu există nicio îndoială că El ne vrea sfinți. La fel, nu există nicio îndoială că nu putem ajunge acolo prin propriile forțe. Nu e suficientă – dar e necesară – decizia fiecăruia de a se păstra curat, de a respecta cele scrise cu privire la trupul, sufletul și duhul nostru. Dacă Cel Rău a înțeles că îi poate duce pe oameni cu zăhărelul, numai ca să asculte de el, nu de Dumnezeu, atunci a inventat tot felul de precepte ale sfințeniei, care îi ajută pe cei ce le respectă să-și pună în piept etichete și să-i arate pe toți ceilalți cu degetul. Cristos, Singurul care a trăit sfânt, a arătat dragoste și îngăduință pentru cei nesfinți. Faptul că noi avem un sistem bine definit care ne asigură sfințenia ne împiedică să o mai căutăm pe cea a Lui.
      Da, și cel care L-a găsit și L-a primit continuă să greșească, fiindcă asta e condiția noastră. Intransigența vizavi de greșelile oamenilor este doar un stigmat al dominării. În fine…

  45. Pingback: CÂT DESPRE BATIC, DOMNILOR, UNDE NE ESTE CULTURA?… | Popas pentru suflet

  46. mihaela zice:

    Eu am purtat o singură dată batic. După ce le spusesem părinților că m-am pocăit 🙂 iar ei m-au întrebat într-o suflare: Acum porți batic? Ca să nu-i dezamăgesc 🙂 le-am trimis o poză cu un batic pe cap (că noi suntem la distanță).

    De fapt am vrut să spun că sunt fericită că la biserica noastră nimeni nu poartă batic și nici nu s-a vorbit vreodată de așa ceva… că nu se pune preț doar pe ce se vede în exterior.

    • Remus zice:

      mihaela,

      cred ca Biserica voastra are nevoie de lumina de la Domnul. Cred ca pretextul cu punerea accentului doar pe interior este o mare amagire. Unde ai vazut tu casa impodobita pe dinauntru cu aur, argint si pietre scumpe si pe dinafara sa arate ca o casa parasita???

      • mihaela zice:

        Remus, e într-adevăr complicat. Cel puțin pentru mine și pentru nivelul la care sunt.

        Deocamdată înaintez pas cu pas și primesc (de cele mai multe ori) strict lumina necesară pentru următorul pas. La capitolul batic n-am ajuns încă.

      • Livius zice:

        Remus, eu nu vreau sa ma disput cu tine aici pentru ca acesta este un blog mult mai curat decat multe altele. A.Dama ne va fugari pe amandoi, mai ales ca tu ai un renume tare mototolit pe alte bloguri. Fa bine si citeste daca asta iti face placerea, iar comentariile lasa-le pentru altii. Ori comenteaza contradictoriu si jignitor acolo unde ti se permite. Dupa cunostinta foarte subtire pe care o ai despre lucrarile Domnului, eu te rog abtine-te de a mai da invatatura altora. Nu ai de unde da. Si sa stii ca iti spun foarte serios. Livius.

    • A.Dama zice:

      Mihaela, eu am purtat batic și port ori de câte ori e cazul. Evident că nu agreez cu exagerările. Dacă ar fi după unii, și sub duș ar trebui să stai cu batic, fiindcă, ce, sub duș nu te rogi? De fapt, dacă s-ar pune accentul pe ceea ce ne cere Cristos: să-L iubim pe Dumnezeu și să ne iubim unii pe alții, celelalte ar putea veni de la sine. Dar pentru asta e nevoie de credință. Și mulți nu o au…

  47. mihaela zice:

    de fapt am vrut să spun că sunt uimită că mesajul pe care îl transmiți în acest articol a fost răstălmăcit și interpretat într-o manieră voit răuvoitoare.

  48. derbedea zice:

    Nu am chef sa citesc toate comentariile pt ca sunt lungi si plistisitoare. Am o singura intrebare, si e legata de „lege”. Vreau si eu citatul in care legea te condamna sau citatul in care exista „iad”. Simple as that.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s