– Nu-ți face griji! Și eu am fost cândva mică…
de (re)ţinut
Exceptând articolele care au precizată o altă sursă, conţinutul articolelor de pe acest blog nu poate fi reprodus fără acordul meu. Vezi pagina De contactat!de (a)mestecat
Vorbind cu poneiul
Acest articol a fost publicat în (D)evenimenţial, De ochi(t), De probă și etichetat 1 Iunie - Ziua Copilului, de vorba cu animalele, De-ale Adămioarei, ponei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.
Direct la inima.:-)
Clara, bine-ai venit! Și mai bate inima? Deci n-a fost o săgeată adevărată…
Unde-i echitatea? Calul e legat, iar fetiţa (bănuiesc cine) e liberă! Deci, nu se „vorbeşte” de la egal la egal. E un fel de-a pretinde că vorbesc. Pe lângă lanţ, căluţul mai e ţinut şi de mâinile fetiţei: de gât cu-o mână iar cu cealaltă pe cap. Era să zic pe faţă. Are calul faţă?
E mai mult un „photo-op” în care fetiţa îi spune căluţului: „stai aici cuminte, aşa, ca să facem o poză de ochii lumii! Ca doi şefi de stat, tu preşedintele animalelor, eu regina ce-am să cuceresc o inimă şi-am să zdrobesc o mie!”
Când se sfârşeşte copilăria? Acum vreo 6-7 ani, trecut de 50, am fost în vizită la mama mea, în ţară, pe când trăia ea. Obosit de alergarea zilei, m-am dus într-un dormitor să mă culc puţin. Mama a venit după mine, s-a asigurat că-s acoperit bine cu o pătură, apoi m-a pupat pe un obraz şi-a ieşit din cameră. În clipa aceea m-am simţit transportat cu 40 şi ceva de ani în urmă… eram din nou copil! Am oftat uşurat – cineva se îngrijea! – şi am adormit!
Câteodată aş dori să nu se sfârşească niciodată copilăria! Cred că de aceea a ales Dumnezeu să ne lase să ne „facem” copii ai lui Dumnezeu”. Şi, chiar de ne vom maturiza (Efeseni 4) tot „copii” vom rămâne!
Ted, tu grăiești rar. Dar cu folos. Suntem copiii celui mai grozav Tată!
De 1 Iunie, mi s-a spus și mie „La Mulți Ani!” Nu mi-a spus tatăl meu, ci alți mari, care nu se jenează de starea de copil.
Calul are o față… cu două fețe, ca să zic așa.
Și, chiar dacă fata e deja mai mare decât poneiul, s-a coborât, la nivelul lui..:).
Fotografia asta m-a făcut să-mi amintesc de Sfântul Francisc care vorbea cu păsările și animalele…
Dulce fetita…
Așa-i, Rodica! Aș fi pus imaginea pe post de ilustrată. 😛
Ce fotografie frumoasa! Dupa zambetul minunat pe care l-a primit, cu mangaieri, cred ca poneiul a fost tare multumit.Chiar asa, cu toti am fost mici candva…Si ce ne-ar mai placea sa mai fim…
La multi ani de Ziua copilului, draga A.Dama! Numai bine si celor mici si celor mari, caci toti suntem, pana la urma, „copiii Lui”! 🙂
Multumesc frumos, Alex! Desi am ajuns tarziu la urarea ta, ea ramane de actualitate – intr-un fel, copilaria iese din timp si reintra in el dupa un algoritm nedescoperit inca de cele mai luminate minti.
La Multi Ani si voua, mai ales ca sunteti atat de in preajma Copil(ari)ei! Cu mult drag.