Un om fățarnic are două fețe și niciun obraz. (Nicolae Iorga)
Fățarnicul, ca o satană, te cumpără de pomană și te vinde cu poftă avană. (Proverb)
Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. (Mt 23, 28)
Oare trebuie să încetezi să fii cinstit, fiindcă există fățarnici? (Tristan Bernard)
Niciun om nu-i fățarnic în plăcerile sale. (Albert Camus)
Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. (Mt 7, 5)
* Mai știți citate despre fățărnicie? Ați întâlnit oameni fățarnici? Inclusiv printre cei pe care-i considerați apropiați? Inclusiv printre cei în care aveați încredere?
Cum vă raportați la ei după ce s-a dovedit fățărnicia lor? Le spuneți în față sau pur și simplu îi evitați pe cât posibil în viitor?
lumea adam(a)ică 
Da, am întâlnit. „M-am” întâlnit.
Cum am procedat? Mi-am spus şi în faţă ce aveam a-mi spune şi de atunci… mă evit. Mă tot evit.
Oana, cum zicea Alex, e în firea noastră să mai schimbăm măști. N-a fost un „discurs” de autoexcludere… Poți să și faci meserie din a purta două fețe. Asta deja e altă mâncare de pește.
Tu tocmai ți-ai dat o mască jos, fără să eviți ce se află sub ea… E de bine!:)
🙂 Sunt genul de om care spune ce gandeste si apoi din prea multă sinceritate sau ”nebunie de sinceritate” am luat numai ”suturi”. Suturi care m-au ajutat sa avansez prin viață și sa devansez din punct de vedere profesional. Oamenii ipocriti/fatarnici am intîlnit MEREU. M-am mai maturizat un pic si in ultimul am încercat să mă depărtez de ei. Sinceritatea mea nu mi-a folosit la nimic in trecut asa că…incerc acum cu … OCOLIREA neobrazului.
Lia, când nu ne ies socotelile cu sinceritatea în fața oamenilor, nu ne rămâne decât să ne temem de părerea Lui despre sinceritatea noastră!
Mă recunosc în acest scenariu al sincerității, uneori brutale, mă recunosc și în scenariul evitării, însă cred că toate mi se întâmplă ca să mă apropie de El – Singurul cu Fața curată! 🙂
A.Dama,
Exact. Ai punctat ideea de bază.
Uneori aș vrea să pot fi fătarnică. Pentru că aș avea și mai multă nevoie de pocăință.
Uneori privesc relatia păcat-căință în termeni bizari (poate). Dar este adevărat. Cu cît văd că greșesc mai mult, cu atît mă rog si ma smeresc mai mult. Cînd ”mă feresc” să greșesc am tendința de a mă feri si de căința înaintea celui Prea Sfînt. Este o relatie ciudată pe care in ani am incercat să mi-o inteleg mie insămi si apoi, ”să văd” si la cei din jurul meu.
Lia,
De multe ori ne ferim să greșim. Nu e rău. E scriptural să ne ferim de orice ni se pare rău.
La fel de scriptural ca: iubește mult cel căruia i se iartă mult…
Nici să păcătuim, ca să se înmulțească harul, nici să fim sfinți pe pereți, ca să nu fie ce să ni se ierte…
Cred din toată inima că diferența o face credința, indiferent de ce văd cei din jur.
Este în firea noastră, a tuturor, să mai punem uneori şi…”măşti”. Bineînţeles că atunci când facem asta, găsim justificări. Când fac alţii… nu ne place deloc! Să fii sincer până la capăt, chiar dacă asta poate să aducă şi multe neplăceri, este un lucru pe care nu mereu ştim/vrem/putem să-l asumăm. Problema este că ajungem să ne învăţăm cu minciuna, iar asta e rău.
Foarte frumoase citatele!
O zi bună, A.Dama! 🙂
Alex,
Obișnuința e chestie de alegere, nu-i așa?
Zi binecuvântată și ție!
A. Dama, zilele trecute am băut o bere rece- „Consumul băuturilor alcoolice dăunează grav sănătăţii” :)- şi am plecat la drum. Nu eram la volan. Oricum, nici n-am carnet. La intrarea în oraş, nevastă-mea a zărit o soră care trebuia să străbată cam 2 km pînă în centru. A oprit şi, evident, am luat-o în maşină. Ce credeai că am făcut eu cîtă vreme sora se pregătea să urce? Am luat două Orbit- fără zahăr, fără calorii :)- şi i-am dat un „pace” proaspăt mentolat… Vorba lui Camus al tău… 🙂
Cred că sunt un bolovan de poticnire, cu sau fără gumă de mestecat, asta e… 🙂
Răsvane,
Bolovanul poate fi și pământos, nu neapărat stâncos. Prima variantă se sfărâmă mai repede. A doua… îi sfărâmă pe ceilalți.
Dar e de folos când se mai scot măștile… Vezi? 🙂
Totuși, după mulți ani petrecuți în medii în care „n-ai voie asta, n-ai voie cealaltă”, am ajuns la concluzia că nu există nicio șansă ca să nu se poticnească cineva în ce ești, ce faci, ce alegi, ce arăți, cum ești, cum faci, cum alegi, cum arăți etc. Uite, fără să vorbesc de libertățile pe care și le iau unii față de ce se mănâncă / bea și nu spurcă pe om, că merge în hazna, vorba Cuiva, îți dau un exemplu de alt gen: dacă am plâns (strigat, țipat) când s-au bătut cuiele în sicriul mamei, unii din cei prezenți acolo au comentat că „suntem isterici”. Dar eram 16. Era normal să fie ca plânsul nostru să fie ca un țipăt-urlet prelung, sfâșiind văzduhul și zăpada proaspăt așternută… Cea mai mică soră avea 10 ani… Ce să faci cu copiii? Să le pui scotch pe gură, să nu țipe, că s-a dus ființa cea mai dragă? Deci poticnirea vine oricând, din te miri ce.
Răsvane, ascultă-mă pe mine! 😛
„N-ai voie asta, n-ai voie aia” e rețeta legii. Legea e bună, dar le-a arătat oamenilor că nu se pot ține de ea. Rețeta harului și a dragostei jertfitoare e cea în care lași o prostituată să Te spele cu lacrimile ei, chiar dacă vuiește tot târgul că, „dacă ai fi proroc…”
am mîncat doi de a, la fără şi la asta. cred că de la taste sau de la gust 🙂
pun eu a-urile, nicio grijă,
dacă-i scoți lui auuu! o tijă,
că, de-i auuu!, nu mai ai gust
și tastezi năravu frust.
Eu am fugit întotdeauna, indiferent cât m-a costat. Acum mă gândesc că a venit vremea să învăț să fiu mai înțeleaptă, dar pur și simplu n-am idee cum să procedez.
Mihaela,
Când nu știi cum să procedezi, întreabă-ți cititorii! O să-ți dea idei. 🙂
A Dama, am ras singur in fata computerului cand am vazut ca ne pui in fata acest subiect. Nu ca nu ar fi bun, sau ca nu ar fi educativ, dar pe de o parte aparem pe blogul tau ca niste literati (ne corectezi scrisul, cel putin mie), iar pe partea cealalta ne provoci sa discutam despre o fata a noastra, care de fapt nu este a noastra. M-am distrat de minune. In rest, toate cele bune!
Livius,
Măcar cineva a zâmbit! E un câștig.
Problema cu corectatul greșelilor gramaticale o văd altfel: mai bine să rămână corect scris pentru publicul larg, decât să fie cu greșeli, pe care alții să și le însușească.
În primul rând contează conținutul… Dacă Dostoievski ar fi stat prost cu gramatica, eu zic că merita să vină un editor gramatical în urma lui, ca să ne rămână conținutul.
Plus că, pe alte bloguri, comentariile rămân în forma inițială, cu greșeli. Deci se poate vedea acolo „fața adevărată” a scrisului cuiva. La mine, e cu „fața spălată”, nu „machiată”. 🙂
Binecuvântări!
„Două lucruri (nu) imi plac la tine: faţa ta.”
Călătorrule,
E bine, dacă nu-i vorba de fața de masă.:)