De (re)ascultare


Cine nu și-a pus întrebarea ce se întâmplă cu miliardele de oameni care nu-L aleg pe Fiul, nu aleg Calea și nu cred în Jertfa mântuitoare? Cum să înțelegem un Dumnezeu-Dragoste, când ochii noștri văd atâta moarte, calamități, catastrofe, crime, lipsă de dragoste? De ce îngăduie un Dumnezeu bun așa ceva?

Când ne lăsăm conduși de rațiunea noastră, devine evident că Dumnezeu nu le acordă aceleași șanse tuturor oamenilor. Mintea ni se blochează în raționamentele pe care le facem și Îl arătăm cu degetul pe Dumnezeu.

Dar cine vrea, de fapt, ca noi să stăm în acest carusel de neoprit al întrebărilor? Cine vrea ca noi să Îl condamnăm pe Dumnezeu și să Îl vedem nedrept? Chiar dacă avem impresia că suntem pe-un fir cu Cerul, chiar dacă știm că ne gândim la mântuirea semenilor noștri, în spatele gândirii și raționamentelor noastre se află Cel Rău. Diavolul ne ține ocupați cu aceste întrebări, care nu sunt ale noastre, ca să nu mai rezonăm cu Cerul. Iar noi nu realizăm că ele sunt vocea Celui Rău.

Pentru că ceea ce trebuie să ne preocupe în primul rând este starea noastră înaintea lui Dumnezeu. Noi trebuie să știm în orice moment ce vrea Duhul de la noi, ce vrea El să facem. Pavel a fost oprit de Duhul Sfânt să vestească Evanghelia în Asia (Fapte 16, 6). Apoi, a vrut să intre în Bitinia, dar Duhul nu i-a dat voie (Fapte 16, 7). De unde a știut Pavel că Duhul nu-i dă voie? În ce fel comunica el cu Duhul Sfânt? Cum i se întâmpla lui Pavel călăuzirea? Cum primea el indicațiile de lucru? Cum i se lămurea traseul? În versetul 9, aflăm că a primit o vedenie, din care a înțeles că trebuie să meargă în Macedonia.

Deci și Pavel se gândea la miile de oameni nemântuiți, de-aia avea râvnă să meargă, să le ducă Vestea Bună. Dar Pavel a știut să ceară indicații de lucru, a interogat care e partea lui în această uriașă lucrare de mântuire a neamurilor. Oare câți se gândesc azi la partea care le revine lor înainte să Îl acuze pe Dumnezeu că nu le oferă tuturor oamenilor aceleași șanse, înainte să-L condamne că îngăduie atâtea rele pe pământ? Oare câți se gândesc să nu facă niciun pas fără a auzi vocea Duhului? Iar dacă Duhul îi oprește de la o lucrare, atunci să renunțe la ea!?…

Azi, rezolvăm totul la nivel mental. Suntem suficient de raționali, ca să știm dacă trebuie să participăm la o conferință sau nu, la o evanghelizare, la o întrunire, la o seară de tineret etc. Cântărim cu mintea avantajele și dezavantajele și, gata, avem răspunsul. Nu mai avem timp să-L întrebăm pe Duhul, fiindcă El nu ne răspunde în secunda în care am vrea noi, iar decizia trebuie luată într-un interval de timp constrângător.

Diavolul este foarte șmecher, este tatăl înșelăciunii și al minciunii. El ne ține preocupați cu lucruri pe care le socotim sfinte, fără să realizăm cine ne ține de vorbă. Noi credem că despre mântuire și viața veșnică stăm de vorbă doar cu Dumnezeu, nu ne putem închipui că și Cel Rău are intenția să ne țină blocați în astfel de gânduri, ca să nu mai avem dorința de a asculta la modul practic de Duhul Sfânt și de a merge acolo unde ne trimite El.

Amărăciunea ni se cuibărește în suflete când ne gândim câți oameni mor fără să fi ales Calea, Adevărul și Viața. Următorul pas este să-I cerem socoteală lui Dumnezeu pentru condamnarea lor eternă. Cel puțin, acolo ne duce mintea asta, căreia îi acordăm atâta credit.

Dacă ne-am preocupa mai întâi de starea noastră, înainte de a interoga starea altora, dacă fiecare ne-am adânci apropierea de Dumnezeu la modul real, am înțelege din ce în ce mai adânc felul în care El administrează toate lucrurile, felul în care El îi vede și îi cântărește pe oameni și inimile lor, am putea vedea tot mai aproape de vederea Lui planurile pe care le are și am putea să ne îndrăgostim de felul în care ține în echilibru și cu dreptate tot ce mișcă în toate universurile existente.

Chiar dacă nu am un răspuns la întrebarea ce se întâmplă cu miliardele de oameni care n-au ales Calea, Adevărul și Viața, am un răspuns cu privire la ce am eu de făcut. Eu trebuie să aud vocea Duhului și să execut ordinele Lui. Așa ajung să fiu tot mai de acord cu planul pe care Dumnezeu l-a conceput cu înțelepciune încă mai înainte de a fi lumea și omul. Frământându-mă cu întrebări care nu sunt ale mele, căutând răspunsuri de care nu depinde mântuirea mea, nu fac decât jocul Celui Rău, care mă ține ocupat, ca să nu pot auzi indicația de lucru de la Cel pe care pretind că-L slujesc.

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la De (re)ascultare

  1. Pingback: Opreşte! « Rokssana's Blog

  2. Nu cred ca este o coincidenta postarea acestui articol in aceeasi zi in care am primit urmatorul mesaj: http://uceniculluihristos.wordpress.com/2011/05/04/chemarea-regelui/

  3. Foarte frumos curge fraza în textul ăsta al tău… pe de altă parte, necesar şi actual în conţinut.
    În unele biserici, mai ales în cele unde pastorii lipsesc pentru că e zonă săracă şi-ar crăpa de foame, cum e prin Tîrgu Neamţ, se ridica mai ieri unul atins de Duhul- el aşa pretindea- şi explica, fără să-l întrebe cineva, de ce unii se îmbolnăvesc şi alţii nu. Ca medic, am ciulit singura ureche bleagă care mi-a mai rămas. Evident, din cauza păcatului- s-a înflăcărat omul. Mă uit la el şi-l văd: frumos, rumen şi puternic, iar în jur numai babe, care mai chioare, care mai surde, care mai slute, moşi schiopi şi şleampeţi, deh, ca la ţeară, oameni… păcătoşi.🙂

    • A.Dama spune:

      Eu înțeleg, Răsvane, că tocmai asta e problema: fiecare va pretinde că e trimis. Și bisericile nu mai au cum să controleze „trimiterea”.
      Dar asta s-ar rezolva dacă toți ar fi călăuziți de Același Duh, nu?
      Ai povestit cu umor, deși mi s-a făcut milă de auditoriu. M-ai manipulat să mi se facă milă.😉

  4. Mihail spune:

    fr Razvan, m-am lasat furat de imaginea acelei bisericute de la tzeara, ce frumos ca mai are ascultatori, pe la noi deja toti(sau aproape toti) sunt invatatori, evanghelisti, mai ca vorbesc toti si nu asculta niciunul. Si asa ingindurat, visind frumos, a venit deodata o imagine cu un grup social al unei biserici ce avea pe perete placata marmura de 3 cm (un inchi si jumatate, cred), fara sa-ti mai spun ca usile de intrare erau inalte de 3 m si jumatate(oare cine trebuia sa incapa pe ele?) si late de vreo 3 metri, si erau vreo 4 asemenea usi sau mai multe, iar cuvintatorii erau toti rumeni in obraji si frumosi, energetici si nu cred ca se gindeau nici chiar din greseala la bisericuta de la tzeara in care au ramas rudele lor mai in virsta, parinti, bunici, vecini aproape uitati de lume. Ceea ce cred ca este important este faptul ca, facind vizita impreuna cu mama mea (peste 70 ani) aceasta a avut o remarca extraordinara: Dragul mamei, toate acestea s-au facut cu bani, nu? M-am oprit pentru o clipa apoi, sigur, stiind cite milioane de dolari s-au folosit, am evitat sa-i stric ziua mamei mele. Ea era oricum incurcata de tot ceea ce vedea .Erau peste imaginatia ei cu mult. Apoi, aducindu-mi aminte cum sora batrina Mama Ana isi lega in coltul batistei ceva banuti pentru a nu merge fara dar la biserica, grija cu care defacea batista sa nu scape cumva vreo moneda pe jos, toate acestea m-au napadit si clipa aceasta de „neatentie” mi-a furat mie bucuria vizitarii acelei biserici imperiale maiestuoase, care astazi, in vreme de criza isi asigura cu greu intretinerea, si in acel timp, la amvon se predica LUCA 21. Si uite asa m-am imprastiat si eu pe bloguri, dar, sincer sa fiu, parca cititndu-va pe voi mai gaseste omul ca are si suflet, nu numai interese, chiar si de mintuire, ca tot interes este, ca este un interes al sufletului, ei asta este pozitiv. Fiti binecuvintati.

  5. Alex spune:

    Foarte frumoase cuvinte, A.Dama! Numai bune să mai cădem pe gânduri, lăsând deoparte iureşul întrebărilor înşelătoare. Cu adevărat că diavolul e tare „cuvios”, şi multe gânduri „serioase” ne mai sădeşte-n inimi. Pentru ca „să nu mai rezonăm cu Cerul”! – frumos spus.
    Mă gândeam la exemplul acelor oameni care au ales, în locul cuvintelor (multe şi alunecoase), rugăciunea cea neîncetată a inimii, pentru a fi mereu ancoraţi cu Cerul. Şi bine mai făceau.

  6. Dyo spune:

    E frumos articolul, felicitari! Ne este mai usor sa privim aiurea decat sa ne intrebam despre noi insine, despre starea noastra inaintea lui Dumnezeu.
    Nu sunt de acord insa cu pasajul in care zici:
    „Diavolul ne ține ocupați cu aceste întrebări, care nu sunt ale noastre, ca să nu mai rezonăm cu Cerul. Iar noi nu realizăm că ele sunt vocea Celui Rău.”
    Nu cred ca exista intrebari de la Diavol; raspunsuri de la el … sunt o droaie. Demnitatea de a pune intrebari, chiar naive, copilaresti, prostesti, este una pe care Domnul le-a oferit-o din belsug ucenicilor Sai … si ne-o daruieste si noua.
    Cand Pavel se referea la „intrebari nebune” avea in vedere acele nedumeriri formulate nu pentru a ajunge la niste raspunsuri folositoare, ci pentru a zamisli pretexte in a nu trai dupa voia Domnului … E doar o parere …

    • A.Dama spune:

      Dyo, mulțumesc pentru intervenția ta! Nu știu dacă formularea mea e deficitară, dar ideea mea era că Diavolul ne ține în frământări pe care n-ar trebui să le avem. Eu pot zice din experiență că mi-am pus multe întrebări, care m-au dus mereu către aceeași „soluție”: dispariția definitivă. Dumnezeu iubește viața, fiindcă e Viață.
      Iar eu iubeam moartea, fără să mă văd în contradicție cu El. Dimpotrivă, mă vedeam mai aproape de El.
      Acele întrebări care te opresc din înaintare, care te opresc să-L lauzi, deși El merită toată lauda, acele întrebări care îngroașă faldurile revoltei, sunt plantate de Cel Rău în mintea noastră. (Așa cred.)
      Da, e corect că Diavolul are și răspunsuri. Pestrițe și nenumărate. Reușește să ne prindă cu ele în labirint.

  7. Pingback: Pescarii care nu pescuiesc « Roseinthedesert's Weblog

  8. Pingback: Ce-am citit, ce-am suferit … (1) « Frică şi cutremur

  9. vioricaO spune:

    Foarte frumos! In aceasta lume zbuciumata si incarcata de zgomote, in care auzim, multe vrute si nevrute, sa avem Harul SA ASCULTAM si sa actionam dupa indicatiile glasului lui Dumnezeu!
    Fii binecuvantata, A.Dama!

  10. Alex Pop spune:

    E a treia oara cind revin la acest articol.
    A trebuit sa-l caut la “older posts” ca sa mai pot reciti inca o data ce-ai scris despre ascultare si calauzire.

    America, cu abundenta ei de literatura crestina (ceea ce nu prea am avut cind eram in tara) mi-a dat prilejul sa adun carti dupa carti, si sa-mi sporesc astfel cunostinta… O “cunostinta” care – in loc sa ma duca spre infrinare, rabdare si evlavie – m-a dus spre ingimfare: “Cine mi-s eu, ca acum am cunostinta de atitea invataturi si doctrine de care necititii mei de romanasi n-au habar !”…
    Tata are 87 de ani si nu cred sa-l fi durut vreodata capul fiindca n-a putut explica mamei conflictul dintre predestinare si libera vointa. Insa, asa nescolit cum era, excela la capitolele ascultare si calauzire.

    Imi pare rau de insistenta cu care am abordat pe multi pastori si teologi ca sa-mi explice cum e posibil, de exemplu, ca Dumnezeu sa desparta omenirea in “oi si capre”; cum e cu putinta sa fie mintuite (sau condamnate la foc vesnic) multimile de oameni handicapati, salbatcii din jungla Amazonului, tinerii aproape (sau abia trecuti) de acea neclara “virsta a cunostintei” etc.
    Nu ma multumeam cu Det. 29:29, voiam sa inteleg tot.
    Eu, un nemernic, un pumn de tarina, imi pierdeam timpul si-mi sfarimam creierii degeaba, in dorinta naiva si desarta de a cuprinde cu mintea-mi limitata pe Cel Necuprins.
    Am inteles, destul de tirziu, nu doar ca nu-i posibil, dar mai ales ca nu-i treaba mea sa stiu astfel de lucruri.
    Asa ca acum, (re)invat si eu ca ascultarea e mult mai importanta si de dorit.
    De stiut, stiu suficient, dar nu implinesc destul.
    Era un frate in Romania care citea si studia Biblia opt ore pe zi. “Rau face –mi-a zis un prieten, cu care discutam despre acel om – fiindca ar trebui sa cheltuiasca mai mult timp implinind-o”.

    Cit despre calauzire… nu stiu exact de ce, (cu toata “cunostinta mea🙂 ) dar parintii mei, asa simpli cum erau, nu mi-i amintesc bijbiind in ceata cum fac eu de multe ori. Sa fie oare faptul ca ei erau simpli, iar eu, fiul lor, mi-s… sofisticat prea mult cu o “sofie” de obirsie omeneasca?
    La capitolul asta mai am mult de invatat.

    O sa revin probabil a patra oara, sa mai citesc si sa mai analizez gindurile tale, comparindu-le cu ceea ce stiu eu ca zice Biblia despre calauzirea Duhului.
    Pina atunci voi cauta sa ma mai simplific un pic…

    • A.Dama spune:

      Dragă Alex Pop,
      Și eu m-am întrebat cum s-au descurcat mai demult bătrânii cu călăuzirea. În unele cazuri, parcă totul mergea atât de exact, atât de la țintă…, parcă mult prea dincolo de orice imaginație.
      Tu, poate fără să realizezi, mi-ai lansat prin acest comentariu o provocare, pentru care nu sunt încă pregătită.
      Dacă ți-aș scrie în ce condiții am primit ceea ce am scris în această postare, s-ar face și mai multă lumină. Însă nu pot fi atât de transparentă. Nu încă.🙂
      Și eu am aceeași stare: cunosc multe, dar împlinesc atât de puțin!… Asta îmi amintește de obezitatea spirituală
      Poate nu mi-aș reproșa atât de mult bâjbâiala, deși cei care îmi sunt aproape știu că iau foarte greu decizii… nu-mi place răspunderea proprie, mi-e mult mai ușor să decidă altcineva, iar eu să execut… Și parcă Domnul îmi face numai în ciudă, că mă lasă să dau din coate și să mă zbat fără să întrevăd lumina de la capătul tunelului. Și apoi, tot El vine cu rezolvările. Și-mi spune că trebuia să cred, că era mai ușor… simplificam lucrurile.
      Mintea mea schițează variante și variante. Unele sunt foarte spinoase. Altele presupun compromisuri. Nu găsesc ceva ce să mă mulțumească.
      Și când pune El punctul pe i, totul pare atât de… lămurit, atât de simplu!

      Probabil că ar trebui să punem în cuvinte acele lucruri speciale pe care El le-a făcut pentru noi. Să rămână mărturie, chiar dacă nimeni nu va trece prin exact, exact aceleași experiențe!

    • Livius spune:

      Alex ! Stiu ca traiesti in State (in Sacramento, daca nu gresesc), dar mai am o intrebare (izvorata dintr-o expresie a ta), la origine esti din Banat? Este doar o curiozitate. Uite, am sa-ti sugerez un exercitiu (care nu cred ca este usor, pentru ca mie mi-a picat tare greu), uita-te la rugaciunea Tatal nostru, Domnul Isus ne invata ca inainte de toate trebuie sa Sfintim Numele Sau. Cand suntem ocupati cu aceasta, aproape ca nu ne mai ramane timp pentru alte formulari, ca la sfarsit il rugam sa-Si faca Voia in viata noastra, ii multumim ca ne-a primit in fata Tronului Sau, incredintandu-i toate ingrijorarile noastre, si gata! Pacea Lui curge peste inimile noastre ca un rau.
      Este o experienta pe care am adunat-o in decursul anilor, iar acum iti pot spune ca lucreaza de minune. Intrebari, nelamuriri, cauze speciale, boale, framantari, toate acestea sunt pe planul doi, chiar daca din punct de vedere omenesc, acestea se cer lamurite si inca foarte repede. Daca esti pe aceeasi lungime de unda cu mine, nu-ti va fi greu sa descoperi beneficiul urias pe care ti-l asigura o astfel de partasie. Fii binecuvantat. Livius, San Bernardino.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s