mingea roz
se rostogolea
peste bălțile timpului
de-o parte a ei
se aciuase omul-broască
stătea lipit de ea
cu coatele îndoite
cum ai încerca din răsputeri
să te ții de un perete vertical
cu genunchii îndoiți
ca ai unei broaște
ce-a pierdut meciul
cu roata care a trecut peste ea
omul-broască respira aer
din interiorul mingii roz
avea un orificiu
de care se lipise cu buzele
și credea orbește că n-are încotro
și mâinile și picioarele
îi erau lipite
de mingea roz
se supunea rostogolirii
ca un dobitoc
dus la tăiere în fiecare zi
de cealaltă parte a mingii roz
se aciuase femeia-broască
stătea lipită de ea
cu coatele îndoite
cum ai incerca din răsputeri
să te ții de un perete vertical
cu genunchii îndoiți
ca ai unei broaște
ce-a pierdut meciul
cu roata care a trecut peste ea
femeia-broască respira aer
din interiorul mingii roz
avea un orificiu
de care se lipise cu buzele
și credea orbește
că omul-broască
suflă aerul înăuntru
ca să o țină în viață
lumea adam(a)ică 
As spune ca ai o imaginatie tare jucausa, dar au apucat broastele sa mi se incadreze in grupa celor mai antipatice vietuitoare. Acum sunt si dupa o zi in traficul atenian si imaginea functioneaza bine ca vomitiv. A.Dama, stii ca nu am nimic cu tine, dar vreau sa vad cat timp o sa-mi ia pana sa te iert ca ai scris asa ceva 🙂 (gluma, da?)
Lora,
Nu prea am nevoie de iertare. Dar promit să aștept… De fapt, aici nu imaginația era de vină, ci inspirația. E o chestie: dacă nu-i dai voie să se materializeze prin cuvinte, te persecută! 🙂
De intelegere ai avea nevoie? 🙂 (Era o exprimare in spirit de gluma, cea cu iertarea) 🙂
„Intelegere”, adica sa inteleaga cititorii ce scrii. Am o banuiala ca nu e prima ta grija. Nici a mea nu ar fi asta prima grija. Pe mine ma intereseaza sa ma „exorcizez” eu intai si apoi daca mai inteleg si ceilalti cate ceva, nu-mi pare rau.
Mai mult ca sigur că se întâmplă și eliberarea de anumite obsesii. Totuși, nu asta am în vedere.
Uneori, mi-am făcut griji și asupra a ceea ce se poate înțelege din ce scriu. Alteori, I-am dat lui Dumnezeu cuvintele mele și I-am zis că e problema Lui mai departe. 🙂
Cât privește textul de mai sus, am dat niște indicii în etichete (tags).
E un fel de situație de egalitate între cele două personaje ale mele. Totuși, motivația pentru care personajele se agață de mingea roz, acceptând strivirea, acceptând depersonalizarea diferă.
Cristos ne-a făcut liberi să mergem și să respirăm aer curat, dar noi preferăm aerul sinucigaș din mingea roz, fiindcă… De ce?
Si doar nu am nicio minge roz aproape…
Oare de ce mi se facuse rau in seara aceea?!
Empatizez prea usor uneori! :)))
Multumesc, A. Dama! Totdeauna esti draguta, amabila, politicoasa in raspunsuri la comentarii.
Răul venea de la trafic, Lora. Pe blog, voiai să găsești un/ o/sana/toriu, dar n-a fost să fie.
😛
Da, e bine că sunt drăguță și politicoasă în comentarii.
Și mai bine ar fi dacă aș fi inspirată. 😛
Da, da, am înțeles de glumă, Lora! 🙂
De cand ai publicat aceste versuri, le tot citesc.
Ma fascineaza, desi e ceva inefabil. Nu as putea spune exact ce ma fascineaza.
Oricum, deja am vizualizat scena.
Am sa mai citesc de cateva ori.
Si cum stiu ca nu esti calofila, cred ca si aici or fi ceva talcuri.
E un exercitiu bun sa citeasca cineva postarile tale; fie ca e de acord cu ceea ce scrii, fie ca nu, trebuie sa i se invarteasca „rotitele” gandirii.
Dem,
Dacă e inefabil, e din cauză că sursa e în altă parte.
Ideea e că versurile astea nu-mi sunt nici pe plac, nici comode.
Ele conțin un adevăr, care mi s-a dat pentru a-l transmite mai departe.
Dar aștept posibile tâlcuri, iar apoi voi dez-vălui intenția-mi. 🙂