Kate’s Butcher – variațiune


Zilele trecute, ascultam pe BBC News cum s-a bucurat măcelarul din Bucklebury că a fost invitat la nunta prințului William cu Kate Middleton. Martin Fidler a schițat câteva amintiri legate de Kate.

M-am gândit că, pe când eram noi copii, măcelarii nu erau atât de cunoscuți. Magazinele în care-ar fi trebuit să lucreze erau mereu goale și cu lacătul pe ușă. Sau vindeau urechi, limbă și unghii de porc, indiferent de anotimp.

O dată pe lună, se făcea aprovizionarea cu… carne, ocazie cu care coada se lungea până în intersecție, adică pe sute de metri, așa că îți pierea dinainte cheful de mâncat carne.

Cu toate acestea, oamenilor nici nu le-a trecut prin gând să devină vegetarieni. Carnea avea un cu totul alt traseu, și toți măcelarii lucrau sub acoperire

Dar poate altceva m-a intrigat în povestea asta a invitației. Cum ar fi să li se ceară păreri despre tine și celor care n-aveau de unde să-și fi făcut una?

Ce-ar fi zis șefu’ de la Alimentara din colț? „Da, mi-amintesc de ea… Era o fetiță zglobie, înaltă, cu părul prins în două codițe împletite. Zi de zi stătea la coadă la lapte, apoi la coadă la pâine, iar mai târziu venea cu sticlele de apă minerală. Odată, când vântul sufla cu putere, i s-a ridicat fustița, și era foarte nostimă, încercând să țină și de plasă, și de fustiță.”

Câtă greutate ar putea avea părerea vânzătoarei de înghețată despre mine? Ceream întotdeauna înghețată de lămâie, și, oricât am căutat în lumea largă înghețată ca aceea, n-am mai găsit niciodată nicăieri. „Venea mereu cu bănuții numărați cu grijă. Nu trebuia niciodată să-i dau rest. Uneori stăteam și număram monezile, întrebând-o dacă le scotea din pușculiță. Și când își căpăta coșul cu înghețată, mușca din el de îndată, nu ca alți copii, care lingeau mai întâi înghețata…”

Ce-ar putea spune poștașul, care transporta doar scrisorile cenzurate, nu de puține ori desfăcute? „Erau prea mulți copii pe stradă, niciodată nu le-am reținut numele și chipurile. Dar mă împiedicam printre ei și știam că am intrat pe strada lor de la felul cum vuia asfaltul de țipetele galeriei și de voie bună. Iarna mai încasam bulgări de zăpadă neajunși la destinatarii lor de drept.”

Ei, da! Pe când eram noi copii, măcelarii nu erau atât de cunoscuți, cât să fie invitați la nuntă. Carnea avea un cu totul alt traseu, și toți măcelarii lucrau sub acoperire

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De toate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Kate’s Butcher – variațiune

  1. Rodica Botan zice:

    Iti dai seama in ce lume „anapoda” am trait noi? Daca si macelarul lucra sub acoperire, pastorii lucrau sub acoperire, profesorii… exista oare cineva …neacoperit?

  2. Ai uitat să spui că fetiţa care muşca din îngheţată şi-a găsit şi ea Prinţul păcii…

    Asta o spun eu, un măcelar descoperit al limbii 🙂

  3. Alex zice:

    Mda, mi-am amintit de măcelarii sub acoperire şi de cozile infernale la carne. Ultima la care am stat, de la ora 9 de dimineaţă, până pe la ora 17, s-a lăsat cu îmbrânceli şi chiar bătaie. Am reuşit (!) să ies de acolo teafăr, cu două pachete de carne în mână, purtându-le deasupra capului, „biruitor”, ca pe nişte trofee, având asupră-mi aţintite privirile încruntate ale celor care nu mai apucaseră nimic. Groaznică situaţie. I-am spus mamei că mai bine mă fac vegetarian, decât să mai stau la aşa nebunie de coadă. Cu laptele …la fel: coadă de la 3 dimineaţa (de fapt era noapte!).
    Frumos ai amintit de copilăria „cu codiţe”! 🙂

    • A.Dama zice:

      Vai, Alex, ești foarte expresiv! Eu nu am stat niciodată la coadă la carne. La război, nu se trimiteau fetele. 🙂

      Da, o bună perioadă de vreme a ținut fixul cu codițele. Și la liceu mergeam cu codițe împletite. Alte vremuri!…

  4. cella zice:

    Mama din fericire nu a suportat „coditele” ca ar fi insemnat sa ma lase cheala din cauza parului meu ondulat:D si incalcit(acios:D). La cozi nu am stat decat pentru „ratie” . Mamei nu i-o dadea niciodata toata =)). Eu insa nu ma vedeam prea bine de dupa tejghea si nici nu plecam pana nu o primeam TOATA (oare de ce erau tejghelele asa inalte? Oricum nu era mare lucru in magazin …).
    Ce ar spune vanzatorii? O zgatie incapatanata, pe care nu o puteau minti si careia trebuia sa ii dai tot ce iti cere ca …. avea bani suficienti.
    Frizerita? Era preferata mea;) O fata tanara si frumoasa iar pe deasupra eram vecine 😉 o vreme.
    Vecinii? O baietoaica.
    Baietii de varsta mea:d Una ce stia sa „cotonogeasca” bine =)).
    Ehaa, stiam sa ma descurc =))

    • A.Dama zice:

      Cella,
      Mă lași fără cuvinte. Eu nu băteam băieții, decât când ne jucam fotbal și de-a indienii. 😛
      Deci și tu ai știut de „rație”? Și uite că Cineva ne-a crescut mari!…

      • cella zice:

        Da, de ce sa nu ii bat? ;)) Am trei frati cu care am facut lupte pana tarziu cand mama m-a dat afara din camera si i-a sapunit bine pe baieti cu o predica interminabila :d. Nu stiu ce le-a spus insa … mi-i dor de luptele alea.
        Da, stiu de „ratie” si Cineva a avut grija sa cresc, sa nu ma pierd in timp si spatiu;)

        • A.Dama zice:

          Și eu am frați, Cella, dar nu țin minte decât că am mai încasat-o de la ei. Și mai țin minte păruiala cu surorile. Inevitabil…
          Nu mi-e dor nici de bătăiță, nici de păruială. Cred că am îmbătrânit. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s