pasărea oarbă vine direct spre inima mea
n-are ochi, dar adulmecă sângele de sub coaste
se făcea că eram chiar între fălcile crocodilului
nu plouase de multă vreme, apele erau mici
mi-ai zis că-i mai sigur așa,
că prindem rapid orice mișcare
și-am pornit cu tine de mână
crocodilul a țâșnit, nu știu cum,
ne-a înșfăcat și ne-a strâns între fălcile lui
îi vedeam colții și, printre ei, lumina
și pasărea oarbă care zbura direct spre inima mea
pasărea oarbă va fi și ea înhățată de crocodil, mi-am zis
și m-am rugat să se-ntâmple destrângerea
înainte să vină moartea
tu mă strângi de tot, nu doar de mână
și te rogi pentru prima dată cu voce tare
eu văd pasărea oarbă luptându-se
sângele îi picură pe colții crocodilului
lumina dintre colții lui amurgește
nu mai aud nimic
nici ruga ta cu voce tare
nici aripile păsării oarbe
ai murit, îmi zic
a murit și pasărea oarbă
am murit, îmi mai zic
cu jumătate de gură
în loc de fluviu, e o mare albastră
marea și cerul sunt totuna
fălcile crocodilului plutesc,
frânte și deschise la maxim, cu colții în sus
ca o salbă pe mare,
pornită în larg fără să se scufunde
a murit crocodilul, îți zic
cu voce tare
tu îmi răspunzi cu ecoul
ca o salbă plutitoare pe ape,
așa sunt colții crocodilului răpus,
ca o podoabă pentru mireasă
lumea adam(a)ică 
Pingback: Rokssana's Blog
O combinaţie plăcut-şocantă între Rudyard Kipling, Edgar Allan Poe, Salvador Dalí, Iov, Asaf, Ruth, Cântarea Cântărilor, Iona şi Marin Sorescu poc(n)(ă)it de postmodernism… Am rămas cu gura chiar mai căscată decât a crocodilului, dar sunt încă viu! Şi plutesc.
Dar de ce îţi păsa atât de mult de pasărea oarbă? Şi de ce s-a scufundat?
Agnusstick, combinația a fost la lectură, nu la scriere. 🙂
Ar trebui să mai scriu despre un crocodil care a înghițit crocodilul, între fălcile căruia am stat o vreme, ca să mă (în)soresc(ianez).
Îmi pasă de pasărea oarbă, fiindcă se sacrifică. Se sacrifică orbește.
Și plutirea ta e de bun augur?
„…Marin Sorescu pocnit, pocait, pocit de postmodernism… Am rămas cu gura chiar mai căscată decât a crocodilului…”, lesin de ras. A.Dama, te rog sa ma ierti ca nu pot spune nimic in legatura cu versurile.
Lora dragă, eu te rog să-ți revii din leșin, să nu mai îmi pun în cârcă vinovății. 🙂
Ok. Numai ca adevaratul „vinovat” nu-mi raspunde. E bine. O constatare am facut, doar…
Sorescu, săracul de el, nu mai poate să-ţi răspundă, nici să-şi aleagă o variantă mai clasică. Dar de fapt, ce l-ai întrebat? (Nu am de gând să mă apuc de spiritism, dar poate găsesc un răspuns plauzibil prin concentrare şi gândire postmodernă epi-sodică [adică sărată superficial].)
🙂 Lasa ca nu Sorescu ma interesa acuma. Vezi, pastrez distanta, am promis de altfel. Nu fac un pas dincolo de gravatar (e, uneori mai trec bariera). Chiar mi l-am copiat si-l am in apropiere sa-mi aminteasca de existenta unui om deosebit.
În copilărie citeam basmul cu fiul sultanului căruia i se prezisese că va fi mâncat de crocodil şi şi-a trăit toată viaţa închis în palat… până ce a fost mâncat de crocodil.
Este în măsura destinului, şi pasărea cea oarbă, şi crocodilul, şi marea, şi cerul…
Bibliotecarule,
Eu n-am citit despre fiul de împărat mâncat de crocodil. Mulțumesc că mă (a)duci înapoi în basm!:)
Aș vrea să rămân în măsura Planșei de lucru a lui Dumnezeu… Cu destinul, ce să fac? Doar să ies din basme basma curată, nu-i așa?…
Şi basmele sunt explicări ale unei realităţi trecute. Cum să înţelegem noi, bieţi oameni, planşa de lucru a lui Dumnezeu? Ceea ce este acolo este dincolo de cauzalitate şi raţional. Destinul, basmele, Biserica, tradiţia… nu sunt altceva decât elemente prin care oamenii încearcă să producă un înţeles pentru ceea ce este de neînţeles. Atunci când nu poţi exprima ceva prin înţelesuri obişnuite, apare întotdeauna o aproximaţie pentru că se folosesc simboluri…
Bibliotecarule,
Eu cred că avem acces la „planșa de lucru a lui Dumnezeu”. Câtă vreme Duhul Lui locuiește în noi, El ne descoperă frânturi ale planului Lui. Sigur că nu oricine are parte de aceeași descoperire. Diferența o dă ascultarea. Cu cât ascult mai mult, cu atât îmi va arăta mai mult, fiindcă Îi place să lucreze cu mine… oricât de inexplicabil și oricât de irațional mi s-ar părea acest lucru.
N-am nimic de obiectat legat de simbol. Dimpotrivă, trebuie să aprofundez lumea simbolurilor, fiindcă altfel nu mai reușesc să traduc ce-mi spune El…
Dintre celelalte elemente enumerate de tine, păstrez Biserica. 🙂
Chiar ca suna ca-n Cantarea Cantarilor ecoul din final. N-ar fi salba alba pentru mireasa de nu era lupta pasarii oarbe cu crocodilu`…acu` ne mai ramane „tragerea la mal”, „pescuirea”:)
Nu ti-am urat „Paste fericit!” iar Pastele a trecut. Ce e bine, e ca ne-a ramas Invierea.
Călătorrule,
Deci la pescuirea minunată îți zboară gândul?
Tu pescuiești? 🙂
Mulțumesc de urări! Să ne rămână Învierea vie!
Cam nu! Nici minunat, nici neminunat (deocamdata) 🙂 Mai incerc eu cate-o mreaja la cuvinte… ce iese, stii!
Călătorrule,
Iese bine dacă-i minunezi pe alții! 🙂
E bine cel putin ca s-a schimbat imaginea. Cea de inainte prea seamana cu vederea oferita printre coltii crocodilului. Bine ai (re)venit.
De unde să revin, Liviu dragă? N-am plecat nicăieri. Îmi iau timp să (mă) (re) citesc. De exemplu, am recitit poezia asta plângând. E foarte potrivită pentru Paști. N-am înțeles de ce pasărea oarbă moare orbește în locul meu. Oare cine înțelege până la capăt?