Copilul de 6 ani primise un telefon și știa că, atunci când îl deschide, trebuie să scrie zero zero zero zero.
Cu copiii, la joacă pe-afară, care credeți că a fost primul lucru cu care s-a lăudat? Noua jucărie: uite-așa se deschide telefonul, așa stă treaba cu parola.
Dându-i mamei „raportul”, copilul mărturisi victorios și inconștient:
– Mami, i-am spus lui George parola de la telefonul meu.
Mama îl mustră cu înțelepciune. Îi spuse că parola trebuie să rămână secretă, să nu o afle nimeni-nimeni, nici măcar prietenul cel mai bun, că dacă cineva ar vrea să-i fure telefonul etc., etc.
După un sfert de oră de frământări, regrete, mișcat de mustrare, gânditor-nevoie-mare, copilul slobozi învățătura de minte:
– Acuma știu de ce nu trebuie să dau parola telefonului la nimeni: că și Samson și-a dat parola de la puterea lui, și a rămas fără putere…
lumea adam(a)ică 
Da, şi să nu te foloseşti de parola altuia şi de niciun lucru care este al lui, fără cel puţin un contract de comodat sau o declaraţie notarială! De fapt, să închizi ochii când aproapele tău îşi introduce parola, dar nu şi când greşeşte, ca să nu cazi în ispită!
Oups, Agnu-u-u-u-le! Chestia asta e amenințătoare?
Că era o poveste cu parolele. Nu mai știu, zău, era un personaj, care tot zicea: „parol, monșer, parol!”
Nu știu dacă făcuse contract de comodat sau declarație notarială. Dar și autorul o ia pe coajă, …, dacă?…
Să recapitulăm! Te uiți în altă parte când aproapele tău își scrie parola. Dacă o greșește, îl încotești?
Nuuuuu, nu aşa! Când nu e vorba de parolă, să fii cu ochii cât cepele, ca să vezi ce şi cum greşeşte. Dacă te uiţi în altă parte, s-ar putea să te abată vreo lingoare de la datoria de a-l corecta. Deci ţine aproape de aproape, că scapă de pe drumul tău! E valabil mai ales pentru copii. Şi, în cazul lor, e mai simplu: le ceri parola, ca să-i controlezi. N-o dau, hârşti contul!
Ei, da, MAgNus, tu n-ai dat peste copii care știu mai bine ca tine cum stă povestea cu parola și contul? Să vezi cum rămâi tu fără el, cât ai zice pește. (Replica noastră preferată era: li-pește! Cu altoirea de rigoare!)
Deci, revenind, chestiunea e prea delic(t)ată. Aproapele, uneori, e-atât de aproape, că nici nu te bagă în seamă ca „entitate” separată. Și dacă tot zice Biblia să-l iubești ca pe tine însuți, de ce nu ți-ar folosi conturile (de corespondență), parolele etc., etc. Până la urmă, n-ai nimic de la tine, nu-i așa? (Asta e o pistă pe care am mers eu, fiindcă am găsit ceva adevăr putred în ea. Dar tot adevăr rămâne!)
Cât despre pista pe care ți-ai luat tu zborul, încă ești un creștin bun! 🙂 Îți vor face părinții (adoptivi) un hatâr. Dacă zăresc vreo accesare periculoasă, te vor trage de mânecuță, de căciuliță, de pantalonași dacă-i cazul, numai să nu ajungi în gura lupului!!! Ți-ai plătit polița de asigurare cu vârf și-ndesat.
Pingback: Pe unde se scurge puterea spirituală? « Flori de Nard
Văz că acest articol a fost interpretat ca ostil lui Samson… E limpede pentru mine că interpretarea aparţine unui adult care ştie foarte bine ce greşeli a făcut Samson. Copiii ar putea să ştie chiar mai mult decât atât, dar le e greu să spună.
Mie-mi plac copiii care știu mult. Și mă pricep să-i fac să vorbească.
Samson e un personaj care provoacă sufletul foarte intens. Îl iubești, îl înțelegi, îl admiri, îl urmărești, îl judeci, îl condamni, suferi lângă el, îl ierți.
Copiii ar fi prea repede bătrâni dacă ar face toate astea.
Copilul de 6 ani m-a intrebat: „Nu scrie (in articol) si ca am blocat parola?” I-am spus ca nu scrie. Sa fi vazut ce fericit era. ..
Iertare, dacă am popularizat fără voia dumneavoastră întâmplarea! Pentru mine a fost o lecțioară super drăguță!
Iar copilul să se liniștească. Nu pârăsc tot ce face și zice. Numai cele spre învățătură. Dacă vrea să se facă profesor, are viitorul asigurat!
Mai ales că și-a blocat parola. Nu mai există riscuri de fraudare. 🙂
Îmi place articolul tău…cu acceptul tău îl propun ca articolul săptămânii la mine pe blog
Pingback: Articolul săptămânii 14.2011 (04.04.2011-10.04.2011) « Peregrin…gânduri pe marginea drumului