Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” (Is. 6, 8)
Iată-mă! De-atâtea ori știm că suntem gata. Ieșim din ascundere. Unde ești? Cu fruntea sus, răspundem: Chiar aici. Și pornim la drum.
Uneori, fără să rostim a doua parte: Trimite-mă! Alteori, fără să așteptăm să ne confirme într-o direcție: Scoală-te și du-te acolo! Ți se va spune ce trebuie să faci.
Oare de ce suntem atât de convinși că disponibilitatea noastră e totuna cu Voia Lui? Lazăr era mort, iar Isus trăgea de timp, deși spusese: Iată-Mă!, deși știa că fusese trimis. De unde atâta știință a sincronizării cu Voia Tatălui? Nicio zi mai devreme, niciun ceas, niciun minut.
De unde să știm când e pregătit terenul? De unde să știm că în inima celuilalt e iarnă, iar sămânța se seamănă primăvara? Sau toamna.
Noi suntem pregătiți: avem resurse, școală, diplomă, experiență. Dacă ceva iese prost, cine să fie de vină? El. Că ne-a lăsat în voia noastră.
De unde să știm exact când ne trimite? De ce avem atâtea deundesăuri, cânduri, cumuri, cineuri, ceuri, deceuri?
Dacă am aflat despre o nevoie, dacă dispunem de mijloace, dacă avem energia să intervenim, dacă toate par să se potrivească, precum piesele unui puzzle, înseamnă că Dumnezeu a rostit: Te trimit!?
*
lumea adam(a)ică 
In afara subiectului 😦 .
Sunteti amabil sa imi raspundeti (pe blogul meu) la intrebarea: tu ce stii despre Valcea? ( http://claudiunitisor.wordpress.com/2011/03/23/tu-ce-stii-despre-valcea )
puteti sterge acest comment sau puteti sa le dati sansa si unor cititori ai blogului dvs. isi spuna parerea (stiu ca stiati asta 🙂 ). Nu este vb despre vizite, ci chiar ma intereseaza comantariile dvs.
Va multumesc.