Petru, ca noi


Petru e tipul creştinului autentic.

Merge şi drept, calcă şi în străchini.

Face un pas pe ape, iar la următorul se scufundă.

Iubeşte vârtos, dar nu cât să nu se lepede când e strâns la colţ…

Oricât ne-ar plăcea sau nu, există un adevăr fundamental despre Petru, pe care Cristos nu l-a muşamalizat, nu l-a ascuns. Prin gura lui Petru, s-au exprimat atât Dumnezeu, cât şi Satan.

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”… Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”

Petru L-a luat de o parte, şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”
Dar Isus S-a întors, şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”

Cum e posibil ca acelaşi om să exprime prin cuvintele lui gândirea a doi stăpâni care-s în război încă dinainte de facerea omului?

Cine nu l-ar taxa pe Petru drept ipocrit azi? Plus că avea Cel mai Bun Învăţător la clasă!

Deci, chiar în proximitatea fizică a Mântuitorului fiind, prin om se pot exprima şi Duhul Sfânt, şi Satan.

Oare suntem noi mai buni decât Petru?

Oare ştim întotdeauna cine ia cuvântul şi se rosteşte prin propriile noastre cuvinte?

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Petru, ca noi

  1. Second word zice:

    ”Oare ştim întotdeauna cine ia cuvântul şi se rosteşte prin propriile noastre cuvinte?”
    Nu, nu stim.
    De aceea conectarea la Voia si Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie permanente pentru a sti. E greu să fii mai tare si mai cool decît Petru. Mai ales acum in secolul XXI, cand ai atatia invatatori invatati.

    Faine randurile-gandurile pe care nu le-ai impartasit 🙂 .

    • A.Dama zice:

      Lia, sper din toată inima că nu alergăm aici ca să fim mai cool decât alţii. Alergarea ar trebui să fie doar pentru premiul chemării cereşti.
      Nu ştiu de ce, dar cred că nu prea contează concurenţa în faţa Lui. Cu cât mai mult acţionezi prin Duhul, cu atât mai mult ţi se par gunoaie toate cele oferite pe tavă de lume. Asta nu înseamnă că ne place să stăm în Duhul… Firea îşi cere tributul. De-aia depistăm că celălalt vorbeşte numai de la Cel Rău, pe când noi ştim bine că la noi se află adevărul…

  2. horvathliviu zice:

    Sa fiu cinstit, cand am citit prima data Evanghelia, nu am inteles cu ce a gresit bietul Petru. De fapt, nu intelegeam nici de ce era necesar ca Domnul Iisus sa moara la Ierusalim.
    Dupa ani si ani, sute de citiri ale Scripturii, si zeci de comentarii, si sute de predici, am inteles.
    E subtil cand te mana Duhul sau dracu’. Cateodata atat de subtil, incat numai Dumnezeu-stie. De fapt, ne identificam cu declaratia lui Petru cand ramanem in credinta, si cu „indemnul” catre Hristos cand iesim din voia Lui.

    Numai bine!

    • A.Dama zice:

      Liviu, bine-ai venit!
      De cele mai multe ori, numai Dumnezeu ştie. De foarte puţine ori reuşim să ne căim că am transmis o altă voce prin cuvintele noastre.
      Atunci când Petru face afirmaţia că El e Cristosul, lumea nu era deloc convinsă că aşa stau lucrurile. Numai prin revelaţie putea înţelege aşa ceva.

      Acum, parcă ştim cu toţii. E un adevăr comun (pentru creştini). Şi ce păcat că a devenit comun, aşa încât I s-a risipit aura de Adevăr!

  3. Agnusstick zice:

    Întrebările se pot ocoli sau uita fără răspuns tranşant. Când răspunsul e tranşant, asta nu înseamnă neapărat că dispar problemele – nici măcar dacă am dat combinaţia câştigătoare de răspunsuri la o listă de întrebări, pentru că mereu mai poate veni o întrebare suplimentară care să încurce toate iţele şi să ne lase fără iote. Nici fără întrebări deloc nu se poate, că nu mai învaţă nimeni nimic.
    Bref: ai o soluţie, te întreb? Să nu răspunzi, ca să nu dezamăgeşti! Parcă aveai una cu căuşul palmei, cine citeşte să înţeleagă…

    • A.Dama zice:

      Agnusstick, mai bine te las cu întrebările! Dacă ele te lasă să le uiţi ori să le ocoleşti cu graţie, stă în puterea lor!
      Da, e nevoie de întrebări, însă cum ai arăta după o săptămână întreagă în care toate întrebările ar fi întrebări şi toate răspunsurile tot întrebări.
      – Ce faci?
      – Bine?
      – Când mai vii pe la noi?
      – Miercuri?
      – Luăm cina împreună?
      – Vă place peştele cu mămăligă?
      – Să aducem şi noi ceva?
      – Se poate?
      – Asta ce întrebare mai e?
      – E copilăroasă?
      – Chiar nu ştiai că nu e nevoie decât de voi?
      – Amândoi?
      – Cine pune întrebările, şi cine răspunde?
      – Amândoi?
      – Să pun eu întrebările?
      – Şi răspunsurile?
      – Gata, m-am săturat, tu nu?
      – Ăsta-i răspuns?
      – Promiţi să nu mai pui nicio întrebare?
      – Dar tu?
      – You’re killing me, mais tu le sais, toi, n’est-ce pas?
      – Softly?
      – For God sake, încetează, arrête-toi, „opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”, înţelegi?
      – Mă întrebi?

      Recunoşti vocea după măsura ceasurilor de audiţie… de conectare! Restul sunt întrebări-pene şlefuitoare de fântâni arteziene din granit!…

  4. Alex zice:

    Foarte frumos ai spus, dragă A.Dama. Ce „echilibristică” trebuie să facem atunci când ne situăm între voia lui Dumnezeu şi îndemnul lui Satan… Petru era minunat. Un om simplu, dar minunat. Iar Domnul l-a iubit mult. Şi i-a iertat mult!
    „Petru ca noi”…
    Dar… „noi ca Petru”?

    • A.Dama zice:

      Alex,
      Noi nu ne ridicăm până la statura lui Petru. Deşi unii ar vrea să facă show-ul cu umbra vindecătoare, iese ridicol. Deci m-am gândit că ne asemănăm cu Petru în trădări şi în imposibilitatea discernământului. Nu ştim cui îi suntem portavoce. Chiar avându-L pe Mântuitorul aproape, Satan vorbeşte prin noi fără vreo jenă.
      Noi ca Petru? Bine-ar fi!

  5. Ma bucur ca proiectul de reabilitare este opera lui Dumnezeu si nu a fost a lui Petru.
    La fel se poate spune si in cazul lui David.

    Alese binecuvantari duhovnicesti de sus.
    Te salut!

  6. calin zice:

    frica si-ndoiala. pacatul de la-nceputuri. oare, chiar a zis Dumnezeu …? Oare chiar se umbla pe ape … chiar trebuie sa murim? Raspunsul este, fara indolala, DA.

  7. DinBarcaDeLemn zice:

    A.Dama draga, am trecut din nou pe aici si ma bucur sa gasesc de fiecare data „mancarica” proaspata si atat de gustoasa. E o incantare continua sa te citesc!
    Sa stii ca am zambit citind despre „strachinile” lui Petru, gandindu-ma daca vor fi fost de ceramica. 🙂 M-am regasit atat in pasi siguri, cat (mai ales) in scufundari. De aceea, rog Cerul sa ma invete „mersul pe ape”… ceea ce probabil inseamna coborarea curajoasa (chiar) din confortul si siguranta „barcii de lemn”, nu?
    Slava Celui ce te inspira!

    • A.Dama zice:

      DinBarcaDeLemn,
      Și pe mine mă bucură trecerea ta, chiar dacă nu mă găsești întotdeauna „acasă”.:P
      Îmi amintesc și eu de ceramica aceea care va rămâne între noi o piatră de aducere-aminte, mai ales prin depășirea ei.:)
      Dar mă interesează foarte tare coborârea ta din barcă. Să-mi dai de știre, neapărat!
      Mai stai o vreme. Mai stai puțin, până se trezește Cristos să strige furtunii: „Taci, fără gură!” Numai când vezi curcubeul să cobori!
      Între timp, artificiile se vor fi făcut curcubeu.
      Cu drag.

  8. pety zice:

    Oare suntem noi mai buni decât Petru?

    Eu nu.

    Oare ştim întotdeauna cine ia cuvântul şi se rosteşte prin propriile noastre cuvinte?

    Eu nu.

    • A.Dama zice:

      Pety,
      Nici eu nu știu întotdeauna. Însă mă îngrijorează din ce în ce mai tare faptul că nu știu.
      Cum îi ziceam lui Agnusstick mai sus, recunoașterea vocii depinde de numărul orelor de audiție.
      Dacă-L aud pe Duhul zi de zi, iar vocea Lui îmi e foarte familiară, atunci Îl voi recunoaște.
      Dacă zi de zi îmi dictează propria voință ce și cum să fac, atunci degeaba aș mai cere: Facă-Se voia Ta!

  9. Dem Covaci zice:

    Petru este de multe ori explicat simplist: „inger sau demon”, ca o fotografie alb-negru (dar numai alb si negru). In realitate intre negru si alb sunt nuantele de gri.
    Nu totdeauna lucrurile sunt asa cum par la prima vedere.
    Am auzit comentatori care prezinta umblarea pe apa cu accent pe credinta lui Petru, iar altii care pun accentul pe necredinta lui.
    Tu ai surprins bine complexitatea caracterului si comportamentului lui Petru. De altfel si dupa Rusalii Petru ramane asa.
    Spuneam ca nu totdeauna lucrurile sunt asa cum par a fi la prima vedere. Imaginea postata de tine e interesanta (cea cu piesele de sah). Poate ai putea dezvolta putin.

    • A.Dama zice:

      Dem,
      Știu că poate părea simplist, iar eu n-am intenționat să surprind complexitatea lui Petru…
      Eu am intenționat să le spun altora – care n-au reacționat, btw – că prea suntem siguri că prin noi Se rostește doar Glasul…
      Mă uimesc cum putem împărți noi dreptatea, și nu ne plictisim defel de „jocul” ăsta.
      Poate mai mult decât duplicitatea aceea pe care ai văzut-o în imagine, m-ar fi interesat să recunoaștem – cum a făcut Pety, de exemplu – că suntem failibili.
      De fapt, am reluat în postarea cu podul această frământare pentru cei care dau verdicte, le strigă de la înălțime… fără măcar jena că deducțiile ar putea fi greșite, iar dacă ele nu sunt greșite, este greșit că sunt transmise fără dragoste.
      Petru Îl iubea pe Isus, de aceea I-a spus: „Doamne feri să mori!” (Am parafrazat.) Însă dragostea firească a lui Petru nu era de folos… dragostea sufletească a lui Petru L-ar fi împins pe Isus să nu împlinească Voia Tatălui.
      Nu vreau să țin o predică, să mă ierți că am spus atât de multe. Aici nu e niciun fel de justificare. E vorba doar că spunem de la noi, mânați de sentimentele noastre, care, chiar nobile fiind, pot sta împotriva Planului!
      Asta era… 🙂

  10. mihaela zice:

    Petru ca noi… Petru suntem noi atunci când după victoriile obținute nu reușim să facem diferența între bucurie și orgoliu… la asta mă gândeam eu aici

    • A.Dama zice:

      Mihaela,
      Pentru diferența asta, e nevoie să știi diferența dintre suflet și duh. Bucuria în duhul presupune smerenia cănii, care se știe folosită de El, dar nu-I fură slava. Bucuria în suflet e atunci când orgoliul se înfoaie și se pune pe piedestal.

  11. krabul zice:

    De ceva vreme observ modul în care gândurile sunt bune şi sunt rele.
    de ex:
    – Cel bune, dacă le pun să facă şi fapte, atunci ele atrag după ele gândurile rele de lene, teamă, neîncredere, risipire şi nu în ultimul rând spre amânare.
    – gândurile bune dacă sunt raportate la Dumnezeu mă duc spre linişte şi sunt ca o apă liniştită.
    – cele rele vin năvală să mă împigă repede la o acţiune pripită. Ele sunt un torent care vrea să se unească cu torentele altora spre a face un puhoi care să ne despartă pe toţi.
    – gândurile rele sunt de dezbinare.
    – gândurile bune sunt de comuniune.

    Trebuie să lucrez la aruncarea neghinei din lanul meu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s