Vor fi ca îngerii (1)


Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri… (Mc 12, 25)

Vă propun această imagine. Ideea e să spuneţi dacă e un băieţel sau o fetiţă şi să vă argumentaţi alegerea.
Pentru că sunt doar două variante, mulţi veţi răspunde corect. Premiul – care constă invariabil într-un articol dedicat pe acest blog – îi va reveni celui care va da cea mai tare argumen-tare.

Comentariile NU vor fi vizibile decât după miezul nopţii, adică după ora 0, luni, 7 februarie!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De toate și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

31 de răspunsuri la Vor fi ca îngerii (1)

  1. Camix zice:

    Eu zic că e definitely androgin, că şi aşa fiecare are trăsături de ambele genuri în el şi acest exemplar nu pare să facă nici excepţie prea mare de la obicei; buze pline, delicat conturate, o femeie frumoasă în devenire; nasul lapoş ca să poată cuprinde aer cât încape, nu să caute cu pipeta după el prin atmosferă, ca un adevărat bărbat în devenire. Ochii simplu trasaţi, masculini, sensibilitate la muzică de pe acum, a se vedea ce atent ascultă muzica cearceafului; mâna restrânsă feminin ca să nu ocupe spaţiul altuia imaginar de lângă el. Sau, mă rog, ea.
    Şi pentru că e foarte la modă androginul. Numai dacă luăm pozele din articolele tale cu vedete şi găsim o găleată!

    • A.Dama zice:

      Camix,
      Deci ochii sunt masculini? Şi năsucul? Foarte tare!
      Numai tu te puteai gândi la „muzica cearsafului”. Mie nu mi-a trecut prin cap că-şi plecase urechea întru ascultare…
      Pe androgin, l-am luat mitologic. Nu m-am împiedicat în el. Nici în ea. E în regulă.;)

      Interesantă observaţia cu vedetele pe care le-am mai afişat pe-aici. Când mi-am amintit că dintre bărbaţi cel mai plăcut e WG, m-a apucat un râs, că nu mă puteam opri. Şi era cam noapte… Şi n-ar fi trebuit să-mi deranjez vecinii. 😛

  2. eLioR. zice:

    pe langa concurs. e fetita. pt ca sta ca o fetita. : ))

  3. Rodica Botan zice:

    Daca as avea nepoti mai mici… as sti daca scutecelul este de fetite sau de baietei (ca mai nou sint diferite)… asa… ma iau dupa instincte si zic ca dupa infatisare si trasaturi… si pozitie… cred ca e fetita. (Dar nici eu nu cred asta 100%).
    Dar exemplul asta dat de tine mi-a dat de gindit in dreptul ideii… ca dincolo vom fi ca ingerii. Greu de priceput cu mintea asta atit de pregidista, care imparte si separa, si judeca tot ce vede compartimentind totul prin categoriile pe care le folosim ca sa judecam orice ne vede ochiul sau aude urechea. Nici nu stiu daca am reusit sa exprim in intregime si cu precizie ceea ce gindesc…
    Well… umblu pe pipaite …

    • A.Dama zice:

      Rodica, m-am gândit imediat că lumea va căuta marca scutecelor. Da, ştiam că sunt pe culori…
      Eu m-am gândit mai departe, aşa cum ai scris şi tu. Încă nu înţelegem ce-nseamnă „înger”. Şi dacă Biblia relatează că s-au arătat în vechime, îi încadrează la bărbaţi, au nume bărbăteşti…
      Deci cu mintea noastră nu putem ajunge la înţelegerea lipsei de determinare a sexului îngerilor. Pentru asta, cred că trebuie să trecem în duhul. Numai acolo ar putea exista o unitate de „măsură”, „percepere”, „pricepere” a acestor realităţi.
      Exact de umblarea pe pipăite era nevoie aici. Adică de recunoaşterea ei. 🙂

  4. DinBarcaDeLemn zice:

    Pare inger-ita printesuca… frumoasa, gingasa si delicata ca un ghiocel firav ce tocmai a scos capsorul din zapada 🙂

  5. calin zice:

    cum ai spus si tu este un ingeras. deci nu e nici fata, nici baiat.

  6. ilef zice:

    Pare ca e… o FETITA:
    frumos pieptanata, carare pe lateral, tunsoare scurta ca in ultima moda de la hollywood (ce bine-i sta lui halle berry)
    hainuta alba ca spuma laptelui in avanpremiera rochiei de mireasa ; textura usoara, placuta, ca o stofa englezeasca ce se pliaza cu delicatete
    machiaj natural, preferatul ei, asa cum va continua mereu « sa poarte » pentru a se deosebi de colegele care mult prea devreme isi vor descopilari obrajii
    un picut de gloss pe buzele frumos conturate (la fiecare lauda va spune ca le-a avut din nastere asa)
    ochii migdalati, cu siguranta arzatori, albastri ca marea sau negri ca taciunele
    un gest de fereala in fata aparatului foto, fiindca stilista n-a adus decat o parte din tinuta
    pozitia cocheta picior(us) peste picior(us)
    picioare frumoase
    musculatura fina, spate delicat, « nelucrat » la sala

    Si totusi e…. BAIETEL
    asta nu e moda, e pur si simplu tuns baieteste (probabil ca l-a pieptanat si mami putin)
    oricum o iei, e un copil ce poarta un pantalon(as)
    nu e un machiaj natural, asa arata obrajii baietilor pana cand le creste barba
    asta nu e gloss, e doar o simpla umezire a buzelor, fiindca baietilor nu le place sa se dea cu nimic pe buze, nici macar cu strugurel
    ochii migdalati sunt sigur albastri, dar albastri de baiat, fiindca cel mai mare succes il au baietii cu par negru si cu ochi albastri (sau cel putin asa era candva)
    nu e nicio fereala, sta pur si simplu cu fundu-n sus, fiindca nu vrea sa faca nimic (varului meu asa-i spunea bunicul, ca e lenes si sta toata ziua la cris, cu fundu la soare)
    nu e nicio cochatarie aici, pur si simplu ii este un picut frig la piciorul drept
    picioarele sunt frumoase, dar nu sunt foarte lungi, asa cum isi doresc fetele
    cat despre muschi….marele dorsal deja se observa la o privire mai atenta, uitati-va inca o data

    Si totusi, revin si cred ca e o fetita, suparata ca de-ar fi fost in poza un baietel el sigur ar fi adormit la Norah Jones, fiindca asa fac baietii, adorm la melodiile mai lente.
    Numai asta poate fi. Sau sa se fi suparat ca nu are cercei ?

    Asadar… sigur e fetita. E FETITA sigur. Mi-am amintit ca am o prietena care mai doarme si azi in pozitia asta. Si mai am si o poza cu mine la doi ani, stand exact asa, doar ca aveam bucle si eram tare durdulie. Mama mi-a spus ca nu mi-a placut la sedinta foto si ca nu am vrut sa stau la poza. Mai bine as fi adormit, fiindca in tot setul de poze ma uit urat si sunt gata gata sa plang.
    Deci mogaldeata asta sigur e FETITA.

    • A.Dama zice:

      IleF,
      Ţi-ai greşit cariera! Trebuia să fi publicat literatură de mult! 🙂
      Ce să mai spun? Am savurat fiecare rând…
      Acum îmi dau seama că erau cam multe „calorii”, iar eu nu făcusem socoteala dinainte, dacă am voie atâtea. 😛

  7. Lora zice:

    Frumos copilas… cand imi odihnesc privirea peste el, imi dau seama ca intrebari ca „ce e?” „fetita sau baiat?”, nu mi se nasc si nu ma preocupa. Poate ca nu m-as fi intrebat daca nu ne sugerai chiar astfel de intrebari… Si ma intreb de ce. E o senzatie de plin, de complet care se degaja din fotografie. Nimic nu pare sa lipseasca, nimic nu pare sa fie in plus. Din ce anume se naste senzatia de plin, de nelipsa? De ce ar fi nevoie sa stim ce e? Pentru ca nu e inger, e copil. Aproape ca i-am putea prevedea viitorul, daca am avea raspunsul la intrebare. Cand l-am vazut prima data pe fiul meu dupa ce s-a nascut, era asezat exact in pozitia asta, totusi rozuliul predominant din fotografie, parca imi spune ca ar fi fata 🙂 ce „argument” hazliu!
    Camix, in limba greaca, „androgino” inseamna sot-sotie, cuplu. Nu stiu de ce in romaneste a fost preluat atat de gresit, chiar si „hermafrodit” e folosit abuziv in romaneste.

    • A.Dama zice:

      Nu lipseşte nimic din fotografie, Lora. E somnul surprins de un fotograf fără somn. 🙂 Cutele se aşază perfect, şi ale pielii nou-născutului, şi ale perdelei.
      Culorile sunt calde şi îţi transmit respiraţia vie… Da, e copil, şi nu orice copil…

      Cât despre androgin, eu îmi amintesc doar mitul androginului, studiat demult… Nu ştiu dacă a fost preluat greşit, dar ştiu că nu se foloseşte atât de mult, cât să zicem că e greşit.
      Uite ce zice DEX-ul. Mai nimic.
      Termenul „hermafrodit” se foloseşte. Cred că acum e în concurenţă serioasă cu „transsexual”. Chiar dacă lumea se-ncurcă în termeni mai mult decât se descurcă. 🙂

  8. ilef zice:

    Vad ca s-au incins spiritele. Citind comentariile, mi-am dat seama si eu, ca in poza e un inger. De ce? Fiindca are scutec si am gasit candva asta intr-o carte.

    Tare demult am citit una din nenumaratele carti de buzunar care apareau prin librarii, cu autori meteorici, singurele care nu se dadeau pe sub mana.

    Nu mai stiu ce era in carte, dar o singura istorioara mi-a ramas in minte de acum 20 de ani: o expozitie oficiala se tinea intr-o sala proaspat renovata, bogata in stucaturi si basoreliefuri; inaintea marii deschideri, dupa cum cerea protocolul, responsabilul cultural al partidului trece in revista sala si exponatele. E multumit de ce vede, e gata sa semneze avizul, dar brusc se opreste, cu ochii fixati pe niste ingerasi de ghips ce decorau o firida. Opreste precipitat aprobarea, spre stupoarea organizatorilor. „Tovarasi, avem o problema”. Intrebari nelinistite „ce, tovarase referent cultural, se poate?”. „Da. Avem o problema. Cu ingerii”. „Ce e cu ingerii, tovarasu’ referent, ingerii nu fac parte din expozitie, sunt un simplu element de decor al salii, tin de un stil arhitectural”. „Da, poate, dar problema ramane”. „De ce, tovarase referent?”. Si raspunsul care vine naucitor „Ingerii nu au sex. Iar astia de aici, au”. Dupa ore intregi de discutii au gasit o solutie: au chemat un mester sa le puna ingerilor cate un scutec de ghips. Apoi au deschis expozitia.

    Copil fiind, am crezut cu adevarat ca asa trebuie, ca ingerii sa nu-si arate goliciunea, mi se parea lipsit de pudoare. Apoi mi-am zis ca a fost singura istorioara amuzanta dintr-o carte care statea in raft langa romanul politist „Capcana din panou” (fiind aranjate dupa marime). Cartii nu-i mai stiu numele, dar ma gandesc acum ca referentul acela poate a ajuns maestrul fotograf al pozei noastre. La inger de ghips, scutec de ghips, la inger real, scutec real. Si probabil ca atunci a vrut sa invaluie ingerii in mister, ca vizitatorul sa se tot gandeasca daca e baietel sau fetita. In carte nu s-a mai scris, dar sunt sigura ca a facut concurs, iar cel care a ghicit, dand raspunsul „cel mai corect” si cel mai argumentat, a castigat ceva…

    • A.Dama zice:

      Foarte tare, IleF!
      M-ai făcut să-mi amintesc şi eu de singura carte cu poveşti care nu mi-a plăcut. Era o carte pe care o luasem de la bibliotecă pe când eram în clasa a 3-a, cred… Şi toate poveştile din ea începeau cu oameni nefericiţi sau foarte bolnavi, care apoi erau vindecaţi miraculos sau găseau comori ascunse şi ajungeau la prosperitate, iar în final ajungeau tot în starea de la începutul poveştii. Deci toate erau cu final foarte trist… Şi am dus la capăt cartea, dar am fost foarte frustrată. La următoarea carte cu poveşti, citeam mai dinainte finalul, să mă asigur că e fericit, şi că n-o să mă lase iar cu buzele (bos)umflate.
      Oricum, nici nu se compară cu povestea ta cu îngerii în-scutec-aţi! Foarte sugestiv! 🙂

  9. Lora zice:

    🙂 asa e. sunt cam derutata in ce priveste cuvintele grecesti in romaneste. grecii le folosesc diferit, cu mai multa finete. in romaneste au fost preluate ca sa acopere anumite goluri in vocabular si se poate intrevedea ceva evaziv in intelesul unor cuvinte.

  10. Val zice:

    A.Dama,
    in suspans stau doar cei ce se indoiesc 🙂

  11. Pingback: Vor fi ca îngerii – Update | lumea adam(a)ică

  12. Pingback: Vor fi ca îngerii – Update | lumea adam(a)ică

  13. Lora zice:

    Nu stiu daca e ironica intrebarea, dar dincolo de asta, „ta panta rei”-„ola fthirontai”-totul se uzeaza. Asa ca, poate ca se vor gasi oameni in putere sa se ocupe de amanunte de felul asta.

    • A.Dama zice:

      Lora, la unele întrebări nu avem răspunsuri, fiindcă ele nu sunt esenţiale pentru mântuirea noastră. Toate întrebările esenţiale privitoare la mântuire au primit răspuns.

      Dar nu ştiu ce e iar cu pagina ta! 🙂

  14. ilef zice:

    uau … really?

    Eu cred ca „mi s-a decernat” acest premiu pentru lungimea comentariilor, asadar mai petrec pe-aici, ca sa-mi merit premiul pe deplin (apropo, care e termenul limita la contestatii, ca sa stiu cand pot rasufla usurata).

    In clasele mici, am fost mereu premianta. Pe atunci se dadea cate un singur premiu I, II si III si 2-3 mentiuni, deci mai multe, drept pentru care gandeam ca nici nu e mare lucru sa le iei.

    In careul scolii era puzderie de copii, dar pe premianti ii ghiceai dupa coronita. In clasa I, veneau la tine copiii sa te intrebe daca ai luat premiu. Tu raspundeai ca da, aratai diploma, o carte … „Si coronita ?”; unu asa, altul la fel….
    Am inceput sa fiu convinsa ca daca nu ai coronita, nu esti un adevarat premiant. Marturisesc aici un lucru ce ma tulbura si acum: am fost o « premianta I de cls I » foarte trista, fiindca n-am avut coronita. Dar nu am spus nimanui.

    In cls a IIa, iar n-am avut coronita. Si ma uitam cu jind la trofeele ce tronau pe capul altor premianti, observam si cate garoafe au fost prinse in impletitura, si cum florile prea multe atarnau acoperind ochii premiantilor … incercam sa ma amagesc gasindu-le defecte…coronita pe cap prea mare, coronoaie pe cap prea mic, flori pe jumatea din fata a capului, coroane adevarate din trandafiri rubinii cu floricele minuscule albe cum mai vedeam doar in buchetele de mireasa ; astea mi se pareau oribile, mai ales cand atarna cate o feriga in stanga, in dreapta, sau, culmea culmilor, roata, creand un bor larg, ca la palariile chic ale designerilor francezi (doar ca pe-atunci nu stiam nimic despre chic, iar despre francezi stiam doar ca exista).

    Coronitele adevarate erau cele din flori de camp. Pe-acelea le vanam cu privirea. Cele dorite. Iar pe premiantii aceia ii invidiam. Si iar am plecat acasa necajita ; eu eram cu un an mai mare, supararea cu un an mai mica, iar mie incepusera sa imi fuga ochii de pe coronitele altora pe cartea mea, primita la premiu.

    In a IIIa, evident, iar n-am avut coronita. Dar atunci, mai orientata, am inceput sa ma interesez prin careu. Si-asa am aflat ca la altii se ia coronita si la premiul II, si la premiul III. Or, la noi, la a IIIa B, n-avea chiar nimeni. Deci nu eram eu de vina. Asa ca am intrebat o fetita din alta clasa ca oare de ce la noi nu sunt coronite. Si ea mi-a spus vizibil documentata « fiindca voi aveti invatator ». N-am inteles, am mai intrebat-o, dar n-a stiut sa explice. Pesemne doar asta auzise si ea pe undeva.

    Apoi am cautat lamuriri acasa. Iar mama a descifrat misterul cu o vorba « fiindca voi aveti invatator, tovaras si nu tovarasa ». Iar « tova », cum il alintam noi, le spusese parintilor in prima sedinta de la cls I ca lui nu-i plac prostiile astea, ca nu va face niciodata serbare, fiindca el insusi n-a stiut niciodata sa joace, nu va da coronite, intrucat cununi se pun doar la seceris si la hora, nu va merge sa stea la florarii si nu va face diferente intre copii.

    In cls a IVa, ati ghicit, iar n-am primit coronita. Dar nici urma de suparare, fiindca stiam ca tova e barbat si lui nu-i plac prostiile astea si in plus cum mi-ar fi stat mie cu de-aia pe cap, ca o paparuda; erau prostii, si mie si lui tova nu ne placeau prostiile astea.

    Noi doar facuseram atatea in clasa … eram in cercul micilor electronisti, am legat becuri in serie si in paralel si ele s-au aprins, am montat rezistente si tranzistori, am facut acumulatori cu sarma, am reparat dulii, am construit un radio rusesc, care din pacate nu era al meu, ci al colegului B.A. al carui tata avusese pile si bani sa i-l aduca din Rusia, am fost in tabara izolati de civilizatie si cate altele. Tova era un univers intreg frumos, glumet si amuzant cu ochi albastri, iar noi nu eram simplu « Cozmin », ci « Cozmin fiul zimbrului », nu Constantin ci « Constantin Constantinova », Gigi era « Jiji », iar Muresan a ramas si azi « Muri ».
    Coronita n-am mai primit niciodata, dar in seara asta, pentru acest premiu pe blog m-am bucurat tare mult, ca si cum as fi primi-o.

    Va rog sa nu-mi contestati premiul foarte repede, lasati-ma doar cateva zile, cam atat cat s-ar usca florile de camp intr-o coronita de premiant.

    IleF

    • A.Dama zice:

      Ei, da, IleF, să ştii că pentru lungimea comentariilor ţi-am acordat premiul!
      : ) ) ) ) ) ) ) ) )
      Nici chiar aşa. Ceea ce am apreciat a fost că ţi-ai permis şi să bâjbâi, şi să alergi în zorii zilei.
      Mersul pe pipăite era musai. Dar alergatul?… 😉
      Plus că ai aşezat în straiuri colorate, pe-alese şi pline de savoare totul.
      Uite şi povestea de mai sus! Am zâmbit printre amintiri. Bine că n-ai fost în clasă cu mine! Eu am avut tot premiul I cu coroniţă, dar e drept că aveam învăţătoare. Vai, o femeie superbă! Şatenă, cu ochii verzi, o frumuseţe! Chiar dacă eu am prins-o aproape înainte să iasă la pensie, tot ne topea din privirile ei fulgerătoare când iscam între noi certuri, şi ne dizolva când venea momentul laudelor.
      Dar să ştii că la mine coroniţele erau făcute invariabil din flori de prin grădinile din cartier. Niciodată n-am avut coroniţe din acelea cu flori „maiestuoase”, care se găseau la florărie. Mergeam cu surorile mele şi culegeam flori, iar mami îmi făcea coroniţa. Ţin minte şi-acum mâinile ei pricepute, cum alegea ea florile după mărime şi culoare, de ieşea o operă de artă din mâinile ei!
      Deci termenul contestaţiilor a expirat… O postare adam(a)ică îţi va reveni cu dedicaţie! Pe merit! 🙂

  15. Second word zice:

    IleF
    🙂
    Nu cred să-i treacă prin mintea vreunui cititor sa conteste decizia A.Damei.
    Un singur lucru cred (si te rog din suflet nu o lua ce pe o rautate- fiindca prea multi fac asa cu ceea ce spun) ceea ce este acum, nu se compara cu ceea ce ai avut in viata reala in copilarie. Pastreaza toate premiile exact asa cum vin. Fiecare anotimp, si fiecare premiu are frumusetea lui.

  16. ilef zice:

    multumesc, Second word
    asa este, ai dreptate; nu regret nimic, nici lipsa coronitei de-atunci, nici macar sentimentul acesta usor de regret nostalgic pe care il incerc. dar premiul acesta din Adamia m-a bucurat asa de mult, incat n-am stiut cum sa spun ca sunt fericita. si-apoi, vezi tu, daca luam atunci coronita, puteam sa va mai spun eu fara poveste cat de tare ma bucur?

    • A.Dama zice:

      IleF,
      Dacă aş şti că e nevoie de atât de puţin pentru fericire, aş da mult mai des premii. Dar aşa, ar trebui să te bucuri şi mai mult. Sunt rarităţi. Coroniţe în plină iarnă? Un lux. 🙂

  17. Pingback: Premiul I cu coronita | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s