Frângerea pâinii e de fiecare dată unică.
Nicio îmbucătură nu se poate frânge identic.
.
de (re)ţinut
Exceptând articolele care au precizată o altă sursă, conţinutul articolelor de pe acest blog nu poate fi reprodus fără acordul meu. Vezi pagina De contactat!de (a)mestecat
lumea adam(a)ică 
m-a facut sa asociez ceea ce ai scris cu melodia:
Lia,
Mulțumesc de poezie cântată!
Și când mă gândesc că eu am lăsat gândul orfan de muzică! 😛
Acest lucru îmi aminteşte de răspunsul pe care l-am dat pe un blog unde se spunea că românii mănâncă foarte multă pâine…
E drept acum, Mântuitorul şi-a împărţit pâinea şi nu friptura… Iar românul este credincios la necaz, se roagă la cele sfinte să-i fie ceva mai bine, înjură de cele sfinte că nu-i este prea bine… Cum românul e înfrăţit cu necazul, cele sfinte îl însoţesc mereu.
Lumea capitalismului a inventat pâinea feliată, special dimensionată pentru a încăpea în prăjitorul de pâine. Pâinea nu mai este astfel pentru hrană, ci pentru consum.
Hm, Bibliotecarule! Mântuitorul a împărțit Trup și Sânge. (Când vine vorba de „trup”, unii se gândesc la friptură, mai mult ca sigur.)
Țin minte un vers din Arghezi: „dospește sucul fructului Său cald”. O licență poetică pentru euharistie.
Dacă rămânem la Pâine și Vin, românii stau bine cu ambele.
Totuși, nu m-am prins unde bați cu ultima propoziție. Hrană vs. consum. Orice hrană, dacă nu se consumă, tot degeaba.
Dragul meu bibliotecar, mare dreptate ai. Painea a devenit consum. asta si trebuie. depinde sensul acestui consum. Dumnezeu vrea sa ne-nfruptam cu o pofta nebuneasca, de gravida cum spun unii, cu acea pofta care nu te lasa-n pace noaptea, te scoala si te duce la frigider sa cauti ceva – bun -, sa-ti astampere pofta. si Dumnezeu chiar ne-a dat ceva bun sa consumam. pe Hristos. Hristos daca nu ne naste pofte nebunesti atunci e doar ciuguleala, asa un pic. Hristos trebuie consumat, sa spunem asa, sa nu-i uitam rasfrangerea pe cruce. mi-aduc aminte de acea paine cu vin de la Paste care se-mparte pe la alte biserici (nu must) acel gust dulce acru si amar, care s-a rasfrant cu dor de noi. Asadar, indrazniti, muscati din El. E de consumat, fara E-uri si aditivi. Chiar te vindeca …
Călin,
bine-ai venit! Cum te-mpaci cu săturarea cu pâine? Fie și cu Pâine…
Iar la cină, se dă numai așa, simbolic, nimeni nu se-nfruptă și nu se satură în biserici. De fapt, nici n-are din ce mușca.:)
mi-am adus aminte de o piesa de la DC talk: – You consume me.
Daca Hristos devine hrana pentru noi, atunci normal ar fi ca noi sa disparem ca si gandire, traire. Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in noi, You invade my space un vers din aceasi piesa. interesant, nu? Il consumam pe Hristos, ca sa fim consumati de El.
Călin, ar fi interesant să detaliezi cum ne consumă Cristos pe noi. Am înțeles că noi Îl mâncăm, fiindcă e Pâine. Dar El pe noi?:)
Mersi de re-amintirea piesei! Într-o vreme, a funcționat pe repeat la mine!…
cum spunea lenin sau marx, unul dintre ei, religia e opium pentru popor. cam asta ar trebui sa fie Hristos pentru noi. efectul consumarii lui Hristos ar trebui sa fie efectul unui drog, sa dea dependenta. nu da? n-ai consumat painea care trebuie. spui nu pacatului, te duci si nu mai pacatuiesti si faci voia Tatalui. spuneam ieri unei persoane ca pentru mine a trai cu Hristos e mult mai simplu. si intr-un fel fel mi s-a confirmat in mod intamplator. nu dau amanunte, dar dau un verset 2 corinteni 11:3 tot asa si gandurile voastre sa nu se strice de la curatia si credinciosia care este fata de Hristos. In original greaca, suna altfel sa nu se strice de la simplitatea care este in Hristos. si mai sunt si alte versete care in greaca se vorbeste de simplitatea in Hristos. A fi sau a nu fi? raspunsul e mai greu.
Călin, mie nu-mi place asocierea dintre Cristos si drogul. 😀
Există multe forme de dependență, nu doar cea cauzată de consumul anumitor substanțe…
Cristos spune ceva foarte important legat de mâncare: mâncarea Mea e să fac voia Tatalui. E ceva dubios aici? Cum să te hrănești cu voia Cuiva? Ce dependență e aia, în care tu nu ai inițiative, ci doar asculți. Devii dependent de ascultare…
Cât despre simplitate, am văzut pe ici, pe colo ce s-a scris. Mă bucur pentru confirmarea ta.
Eu, personal, n-am găsit încă autostrada către simplitate. Poate din cauză că e doar o cărăruie. Și eu aș vrea să fie mai simplu și mai la vedere.
aseara am vizionat calatoria crestinului. se punea accent tocmai pe acea cararuie. era ingusta rau de tot. si la minte si la tot. dar cu multe bifurcatii largi frumoase la privit, care sa nu-ti strice incaltarile, sa nu-ti rupa hainele. cararuia-i la vedere. noi suferim de nevedere.
Si celelalte cai sunt simple, chiar mai simple. sau la inceput sunt simple si apoi te-ncurci. dar rasplata e alta
cat despre initiative. ajunge una si buna, precum si jertfa a fost una si buna, suficienta pentru toti care sunt si care vor sa mai vina. Acea clipa in care am ales sa nu mai traim noi, si cand nu mai traim noi s-au dus si initiativele, a fost cea mai buna initiativa. stii, Isus spune atat de simplu du-te si nu mai…, El a iubit pana la capat, in multe feluri de iubire, dar toate cu acelasi scop; mantuirea sufletului nu acuzarea lui. si cand ni se pare ca El judeca, o face ca ne-arate cat de gresiti suntem, vezi fariseii si carturarii, dar imediat da si solutia binecuvantarii …
Călin,
Eu nu te pot contrazice. Noi suferim de nevedere. Dar eu vreau revederea.:)
Nu, inițiativa e să mergi unde-i loc larg, unde-i luminată calea de lumini artificiale… Acolo se mai întâmplă tamponări, re-dresări, reveniri, ambuteiaje etc. Dar spectacolul acela e suportabil. Pe cărăruie ce să faci? Dacă dai nas în nas cu ursul?
Oare mântuirea sufletului de ce se face în con-lucrare? Bun, El Și-a făcut partea, dar de ce ne lasă și pe noi să ne mântuim?