(dis)pro portii (in)vizibile


Nu vârsta aduce înțelepciunea, nu bătrânețea te face în stare să judeci.

Văzând piciorușele unui copilaș de 3 zile, nu pot să nu mă gândesc de câtă migală e nevoie pentru întocmirea lor, pentru creșterea lor, până la dobândirea capacității de a le folosi pentru ce au fost destinate.

Câte secunde, minute, ceasuri, zile, luni, ani vor trece până ce aceste piciorușe își vor fi împlinit menirea, își vor fi sfârșit alergarea?

Cum face Dumnezeu că are atâta răbdare? Pornește de la cele mici și fragile, de la cele nebăgate în seamă, ba chiar nevăzute, pornește de la o bătaie a inimii și crește milimetru cu milimetru, cu atâta migală, o ființă care poate alege să-I dea slavă sau nu?

Apoi, văzând (dis)proporția dintre o mână matură și o mânuță de 1 anișor, iar m-am gândit cât de asemănătoare, și totuși, cât de diferite sunt aceste mâini! Ce se poate face cu mâini de copil, și ce se poate face cu mâini de om mare? Una cer(șeșt)e protecție, cealaltă oferă siguranță, poartă poveri, poate oferă chiar certitudini, călăuzire…

Și-atunci, firește, m-am întrebat: oare de ce ne așteptăm în sens spiritual la maturitate, dacă oamenii sunt maturi doar fizic? Oare de ce ne așteptăm la imaturitate spirituală, dacă, fizic, avem de-a face cu copii și tineri? De ce știm merge atât de siguri prin vederea firească, de ce apreciem relativ corect vârsta oricui și ne dozăm așteptările ca atare pentru că… vedem?

Oare de ce nu putem realiza vârsta spirituală a cuiva când ne ciocnim de el pe stradă, când îl privim în ochi într-o biserică sau în curtea ei? Oare de ce nu avem răbdare până crește omul dinlăuntru și ne așteptăm prostește să nu facă boacăne, cum fac copiii care încă nu deosebesc vopseaua de unt, și-ar mânca din amândouă, dacă tot au aceeași culoare?

Oare de ce ne-așteptăm ca un prunc spiritual să meargă pe propriile piciorușe de 3 zile și să facă opere de artă cu mânuțele de 1 anișor?

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De ochi(t) și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la (dis)pro portii (in)vizibile

  1. AlexB zice:

    Poza cu palmele mi-a amintit cuvintele poetului:

    „Nu-n palmea mea, ci-n palma TA
    E scrisa, Doamne, linia vietii mele”.

  2. cella zice:

    M-am trezit ieri gandind la fel. Era in vizita la noi cel mai mare dintre nepotii mei cu cei doi copii ai lui. Cel mai mic, Filip, sau pe intelesul tuturor din casa- „Libid” era agitat asa ca l-am luat sa ii cant ceva si sa il adorm. Dar, sora lui mai mare, Bianca a inceput sa fie geloasa. „Nu, nu ii canta … e a meuuu”.
    Ce-i a tau draga?
    Libid?
    Nuuuu, nu-i canta!
    E cantecul tau?
    Daaaaa!
    „Aleluia, Aleluia / Domn al Slavei,Rege-al vesniciilor …..” e cantecul cu care o adormeam pe ea si … pentru Libid sa aleg altul …
    Bianca, dar stai aici si cantam impreuna, vrei?
    Nuuuuu, nu asta … altu. E al meeeeeuuu.
    Ma asteptam cumva sa inteleaga, sa se comporte ca o fetita mare. Insa si ea are numai 2 ani si cateva luni … iar eu trebuia sa ma cobor la varsta ei …
    … Si am gasit si pentru Libid un alt cantec iar el … tot n-a adormit ;))

    • A.Dama zice:

      Ha, ha, Cella! Foarte frumos, chiar dacă finalul e mai puțin așteptat!:)
      Eu am muuulți nepoți, iar pe unii a venit vremea să încerc să-i adorm. Meserie grea.:)
      Uneori m-am descurcat, alteori nu, dar e prima dată când aud de gelozii de-astea „cu cântec”! 😛
      Eu le știu pe alea cu jucăriile, și care lângă care stă… Vai, e o teroare când ai trei nepoței care vor toți trei să stea la masă lângă tine, și sunt doar două posibilități.
      M-a distrat și chestia cu numele stâlcite. Parcă am și uitat vremea aia. Pe la 1 an și 3 luni, unul dintre nepoței mă striga: Ar-r-ra! Și zicea atât de frumos r-ul, că ne miram de el cum reușește o asemenea performanță. Apoi l-a uitat, evident. L-a reînvățat pe la 3 anișori. 🙂
      Și totuși, câtă înțelegere avem pentru ei! Și ce mari așteptări avem de la cei mari, care sunt prunci în Cristos!

  3. cella zice:

    Bianca ma striga Cilla, e pe aproape de Cella insa e ok … Am avut si alte nume de-a lungul timpului. Asa e cand esti ultimul copil acasa iar nepotii apar si ei … dar am crescut impreuna ;)).
    Cumva, ei sunt fratii mei mai mici si eu sora lor mai mare ;)).

    • A.Dama zice:

      Oh, foarte frumos, Cella! Eu am avut mai puțini nepoți prin preajmă. Mulți sunt la distanță… Însă cu cei de-aici ne amuzăm de câte ori ne vedem. Ultima dată, am văzut eu că unul dintre ei se alintă mai tare ca de obicei. Și nu e chiar piticot, fiindcă are 7 ani. Și l-am întrebat că ce-i veni să se tot alinte. Și mi-a spus la ureche: „Îmi place parfumul tău.” Wow, mi-am zis eu. La 7 ani să-ți placă „Parfum de femeie”! :P:P

  4. Alex zice:

    Naşterea şi creşterea unui prunc este o mare minune pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu! Dintr-o „sămânţă” se naşte un pui de om. Dintr-un pui mititel, creşte un om mare. Cu mult efort şi grijă din partea părinţilor.
    Şi naşterea şi creşterea duhovnicească sunt tot minuni! Dintr-unul care nu ştie nimic, Dumnezeu face un „fiu” al Său, un fiu al Împărăţiei. Şi cât de grea este acestă „creştere”! O viaţă întreagă suntem chemaţi să „creştem”…

    • A.Dama zice:

      Alex, cred că tu realizezi bine ce-nseamnă să crești, dacă te uiți la pozele de când erai mic. 🙂
      Eu aici îmi băteam capul cu faptul că avem așteptări de la cineva care pretinde că e credincios, avem așteptări să meargă pe picioarele lui prin credință, deși el încă trebuie schimbat de scutece, ca să spun așa.
      Deci de mult prea multe ori încurcăm oalele… tablele… cratițele sau ce-om mai fi având.
      Culmea e că Dumnezeu are răbdare! Numai noi dăm pe dinafară cu zelul nostru. Nu știu de ce suntem atât de deștepți!…

  5. Alex zice:

    Ai dreptate, A.Dama! Iar ultima frază e …totală! Vorba aceea. deştepţi de dăm în gropi! Tare mai mă amuzam în copilărie când auzeam asta.
    Aşa este, are atât de multă răbdare Tatăl nostru cu nişte copii atât de împiedicaţi…
    Cât priveşte mersul pe propriile picioare în credinţă… mai mult de-a buşilea!

  6. AlexB zice:

    Mi-am amintit de o piesa care vorbeste (din cate inteleg) despre mana celui ce se prinde de Cer. Sper sa ti-o placa. Am pus-o pe aievea.net la piesa zilei.

    (Tot m-am gandit unde sa scriu asta: aici sau la „O altfel de ninsoare”. Pana la urma am ales aici.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s