era apetisantă de un verde închis și cu mici pătrățele de culoarea cojii de portocală așezate frumos în linii drepte ca geamurile unui bloc cu patru etaje
era de dorit să deschidă mintea oricui de-aia dispăru rapid de pe toate farfuriile împrăștiate pe mese în catedrala lumii
de toate celelalte prăjituri nu se-atingea nimeni deși în mulțime se iscase rumoare era un du-te vino amețitor fiecare căuta prăjitura verde cu coji de portocală înșirate în linie dreaptă ca geamurile unei închisori cu patru etaje
mâncare era din belșug pe toate mesele din marea catedrală a lumii iar dincolo de prăjitura verde apetisantă cu coji de portocală în loc de ferestre viața era frumoasă liberă și adevărată
lumea adam(a)ică 
http://liapoem.wordpress.com/2010/12/14/vasile-talpos-a-facut-preinfart/
Lia, Dumnezeu să Se-ndure!
UB are sediul la etajul patru?!
Teo,
Nu știu. 😀
Dar îți dai seama că aici e vorba de simboluri. Nu mă refeream strict la o instituție, ci la instituții în general, care și conduc destine, și limitează…
Reacția mea nu putea fi decât poetică… Sau „rugăcioasă”…
Pingback: Cea mai tare religie: quaker-ii. Believe me…or else! | Blog
Of, of, greu de înțeles postul ăsta. Pardon, postarea 🙂
Adisirbu,
Eu zic că e (prea) transparent(ă). 🙂
Să o luăm prin apropieri succesive?
Citește textul fără să ții cont de linkuri, și zi-mi dacă s-a făcut lumină! 🙂
Păi nu am zis că nu l-am înțeles. Evident că e transparent pentru autor 🙂
De ce îi lipsește punctuația?
Adisirbu,
Hai că mă fac transparent(ă)! 🙂
Prăjitura aceea verde cu coji de portocală – ca un bloc, ca o închisoare, ca o instituție, cu ierarhia-i rigidă – reprezenta atracția principală. Erau multe feluri de prăjituri acolo, era mâncare din belșug, dar toți alergau după prăjitura aceea… Dispăruse de pe mese și se crease un iureș de neînțeles în căutarea prăjiturii verzi.
Oamenii se auto-limitează prin supunerea oarbă față de un sistem și prin „contaminare” sau spirit gregar. „Aia vor toți? Înseamnă că e bun!”
Textul meu – lipsa punctuației e licență poetică – e o critică la adresa acestui „masochism”. Folosesc cuvinte dure, să-mi fie cu iertare! Această închidere, această limitare, această impotență de a coborî din barcă, pe ape, la o adică, sunt incriminabile / incriminate.
Adevărata viață e dincolo de prăjitura verde cu coji de portocală!…
Păcat de portocală, care mie îmi face cu ochiul de obicei oriunde e intro-dusă (mai puţin în stare naturală), cu precădere în ciocolată. Dar liniarul ăla invizibil e atât de exact la milimetri şi la unghiurile de 90 (poate şi de vedere, dar nu bag mâna în foc. că e a mea!), încât s-ar putea să-mi cumpăr azi un suc de lămâie. Face bine la stomac, ştii…
Camix,
Mie place natur(ală). Nu găsit poză cu prăji de-asta. Dau comandă la Pigalle.:P
Chem și la tine.:)
Mersi de răspuns. Ca un făcut, în realitate nu-mi place nici culoarea verde, nici prăjiturile cu coajă de portocală 🙂
Adisirbu, e ok.
Mie îmi place coaja de portocală (în suc și în dulceață).
Și am ochii verzi.:)
Dar îmi place violetul închis…:)