Angelus Novus


V-am arătat până acum un fel de „îngeri anonimi”… Îngerul muzicant se pierdea printre zecile de îngeri cu tot felul de instrumente în mâini. Îngerul iubirii e neștiut, fiindcă e prea „tânăr”. Iar acum i-a venit rândul lui Angelus Novus, care ar fi rămas în anonimat, probabil, dacă nu l-ar fi adus la (o altfel de) lumină interpretarea care i s-a dat.

Numit „la mâna a doua” îngerul istoriei, acest tablou al lui Paul Klee își datorează ieșirea „pe scenă” interpretării pe care Walter Benjamin i-a dat-o în teza sa de doctorat.

Mulți dintre cititori sunt familiari cu acest tablou al lui Klee, iar textul lui Walter Benjamin și poemul lui Ghershom Scholem vin ca un fel de reflex pavlovian la vederea lui.  Se știe că la puțin timp după ce a scris rândurile de mai jos, Walter Benjamin și-a pus capăt zilelor.

Există un tablou al lui Klee numit Angelus Novus. El reprezintă un înger care pare să fie pe punctul de a se îndepărta de ceva la care priveşte fix. Cască ochii, ţine gura deschisă şi aripile întinse. Aşa arăta probabil îngerul istoriei. Chipul său este întors către trecut. Ceea ce noi percepem ca pe un lanţ de întîmplări pentru el este o singură catastrofă, care îngrămădeşte neîncetat dărîmături peste dărîmături şi i le azvîrle la picioare. Îngerul ar vrea să rămînă, să-i învie pe morţi şi să refacă ce a fost distrus. Dar dinspre Rai se iscă o furtună şi vîntul îi bate în aripi atît de puternic, încît nu le mai poate apropia. Furtuna îl împinge cu o forţă irezistibilă către viitorul spre care stă cu spatele, în vreme ce în faţa sa mormanul de dărîmături creşte necontenit, pînă la cer. Această furtună noi o numim progres?

Iar poemul lui G. Scholem e acesta:

Aripa mea este pregatită de zbor,
mi-ar plăcea să mă întorc,
chiar dacă aş stătea la nesfîrşit,
tot n-aş fi fericit. (Salut din partea îngerului)

Fără intenția de a discuta implicațiile istorice, care, evident, au greutate în înțelegerea operei -Paul Klee s-a orientat către arta naivă și abstractă tocmai ca răspuns dat unei realități oripilante -, m-am gândit și la o altă privire asupra „îngerului nou”…

Imaginea lui Klee seamănă cu cea a unei ființe (copil, tânăr) neprimite. „Novus” se poate traduce și prin tânăr… Da, e o imagine compozită, un chip uman, cu aripi și picioare de pasăre, iar dacă ar fi să ne luăm după René de Solier, ființele compozite s-ar încadra la grotesc, deci la demonic…, însă există ceva tulburător în felul în care această ființă în mișcare, în îndepărtare îl ațintește pe privitor cu chipul său, cu ochii, cu gura care rostește ceva. Poate strigă, poate rostește o profeție, poate mustră. Sau poate chiar cântă. Paul Klee a fost și muzician, iar pictura lui nu poate fi separată de ritm, de muzicalitate, există pete de culoare care construiesc o armonie… sonoră. Interpretarea lor rămâne la sensibilitatea și imaginația fiecărui privitor.

Însă îngerul e forțat să se îndepărteze. Nu și-a terminat discursul. Nu și-a terminat cântecul. E luat în zare, înspre ceva ce-i rămâne necunoscut celui ce se uită și caută să deslușească.

Oare cum am putea face să ținem îngerii lângă noi? Oare ar trebui să facem asta?

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De ochi(t) și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Angelus Novus

  1. Hibiscus zice:

    Iti aduci aminte de ingerul care a fost trimis sa vorbeasca cu Daniel? In loc sa mearga prompt la intalnire, s-a luat la bataie cu nu stiu cine si, mai mult, se pare ca a incasat-o bine de tot. A trebuit sa il cheme pe unul dintre sefi ca sa scape de la bataie, si asta numai dupa 3 saptamani! (Daniel 10)

    Intotdeauna m-a amuzat povestea aia. Saracul Daniel, nici nu mai manca bine, asa de trist era. Si, ingerul, in loc sa isi ceara scuze de intarziere, continua sa se laude ca s-a batut cu nu stiu cine, si, stai sa vezi, ca dupa ce transmite mesajul, se va duce inapoi sa mai dea o lovitura, doua, cu un alt coleg…

    Mai, si ingerii astia… mi-l imaginez pe Daniel, dupa ce a ajuns in cer, aranjand in mod tacut transferul unui anumit inger de la mesagerie la curatit mansardele celor care urmeaza sa vina. 🙂

    • A.Dama zice:

      Hibiscus, nu m-am gândit defel la acel înger. Și am recitit, ca să-mi amintesc… Și m-am gândit la o chestie. În urmă cu câțiva ani, trebuia să ajung la cineva, cu un mesaj concret… Și am amânat, că tot aveam altceva mai important. Iar când am ajuns, s-a dovedit a fi cel mai, cel mai, cel mai potrivit moment.
      Există aici un tâlc.
      Totuși, tu, ca baptist, n-ar trebui să te iei prea mult după întârzierile astea „programate” de Nivelul Superior.
      Cât despre ce-o fi făcut Daniel în cer, hm! Nici asta n-ar trebui să între-vezi. Ar semăna a prorocie.
      🙂

  2. Alex zice:

    Cutremurătoare cuvintele lui Benjamin! „Mormanul de dărâmături” pe care noi îl numim …”progres”! Dacă am fi în stare să-i auzim pe îngeri…..cine ştie ce grozăvii am auzi. Ne-ar spune atât de multe şi tot n-am pricepe…

    • A.Dama zice:

      Alex, cred că în primul rând ne-am speria. Ar trebui să ne revină suflarea… Apoi ar mai trece puțin până am pricepe. Dar mă gândesc că îngerii vin numai la cei care chiar pricep. Altfel și-ar pierde „vremea”. 🙂

  3. Hibiscus zice:

    Desigur, interpretarea mea are un caracter speculativ profund. (Well, mai mult speculativ, si mai putin profund.) Dar, in aspectul asta, am ceva in comun cu multi scriitori. Pana si Petru a crezut ca Domnul va veni inapoi „imediat.” Dar, se pare ca nici el nu a avut darul proorociei.

    Oricum, intr-un fel, imaginatia e de preferat proorociei. Adesea, proorocia aduce lacrimi, dar imaginatia poate produce un infinit de zambete. 🙂

    P.S. In ce priveste stilul baptist, era doar, asa, o gluma. Nu ma mai identific de mult timp. 🙂

    • A.Dama zice:

      Frumos jocul, Hibiscus! Dacă spuneai din start „profund speculativ” se înțelegea ce-ai scris între paranteze. 😛 Bine că nu ajungem la săbii și la cuțite, că noi mai știm de… zâmbet. Se făcu miercuri seara la mine. Deci „zâmbetul de miercuri seara.”
      Dar cu privire la imaginație și prorocie, tre să te „pocăiești”. 😀
      BTW, tu ai auzit numai prorocii lacrimogene? De-alea care să te facă să sari în sus de bucurie, n-ai auzit?

      PS Hm. Nu mă poci pronunța despre „stilul” meu… sigur moștenirea e penti. Și discuția ar putea continua pe multe căi. Ar putea inclusiv degenera. 😀

  4. Hibiscus zice:

    M-ai facut sa zambesc. Din nou. 🙂 Sincer sa fiu, as fi tare surprins sa vad sabii sau cutine venind din directia ta. Nu cred ca am vazut vreodata asemenea aparitie. Cat despre mine, eu nu am decat avioane de hartie. 🙂

    Dar, da… imi aduc aminte de mostenirea penti… muzica super, predici cu licenta artistica si fetele a caror prezenta oricum te faceau sa uiti predica inainte de a o asculta. 😉

    • A.Dama zice:

      Oups, Hibiscus! Câtă sinceritate! Și dacă erau „învălite”, erau mândre?
      Eu zic că nu ți-ai dori vreodată să ajungi să mă cunoști (=să vezi cu ce cuțite lucrez)! 😛
      Oare-am făcut mai multe bărci, solnițe sau avioane de hârtie la viața mea?
      Solnițe!
      (BTW, cu avionul de hârtie nu ajungi departe! Încearcă și tu ceva ce să nu intre la apă!:))

  5. Pingback: Dinamica cioburilor de oglindă (2) | lumea adam(a)ică

  6. calatorru zice:

    Ca un necunoscator ce sunt, habar n-am avut de Angelus Novus al lui Paul Klee. Dar in „dialogul” lui cu mine/noi asa mi l-am imaginat si eu, „cu fata spre trecut.” Multumesc pentru scriere/ de-scriere.

    • A.Dama zice:

      Ruben, mă năuc(ești). 😉
      Eu n-aș ști ce să comentez la poemul ăsta dacă nu l-aș lega de interpretarea lui Walter Benjamin la tabloul lui Paul Klee.
      Aș sta o oră cu tine la povești numai să te des-cos până aș afla pe bune de unde (ți-)a venit poemul, din ce unghere te-ai avântat printre trecut, prezent și viitor, cu ochii îngerului gelos în ceafă.
      Mai spune-ne ceva aici! Altfel rămân n(ă)ucă…

  7. calatorru zice:

    Voi cauta caietul…sa vad exact cand l-am scris…oricum, stiu ca ma prinsese intr-o vreme un val de-a scrie despre ingeri…povesti cu ingeri, de un soi sau altul…imi place cum suna „ingerul istoriei”… 🙂
    http://calatorru.wordpress.com/2013/02/07/alte-povesti-cu-alti-ingeri-de-ai-mei/

    • A.Dama zice:

      Călătorrule,
      Poveștile tale cu îngeri îmi par un pelerinaj cu stații transmutabile între ludic și (ceea ce rămâne) tainic. Într-un fel, se completează dinamica relației tale cu îngerii, dar tot nu reiese de ce „balamalele zborului” sunt atât de intim legate de Angelus novus. Pot rescrie semnul mirării !!!!! . 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.