Vă spuneam aici că am câțiva îngeri în desagă. De fapt, m-am gândit să vă arăt trei dintre ei. Trei e perfect. Sărbătoresc…
Un alt înger pe care l-am primit se numește Engel der Liebe, al lui Christel Holl.
*
E violent. Dacă ți s-ar arăta, ar trebui să-ți șoptească instantaneu: „Nu te teme!”
Dar să vă spun ce m-a impresionat pe mine. M-a impresionat paradoxul separării și unirii! Al deschiderii în închidere…
Îngerul Dragostei are două aripi. Sunt diferite, dar se aseamănă prin violența roșului – cinetic parcă. Și… sonor. Din felul cum e pensula direcționată, din prezența nuanțelor, se poate desprinde (aprinde?, cuprinde?) un ritm…
Roșul acela înseamnă viață, înseamnă mișcare. Sânge curs pe lemn. Din dragoste. De ce nu? Unde nu e viață, nu e nici dragoste.
Însă cele două aripi sunt separate și unite neînțeles de lumină. Fără lumină, aripile nu s-ar ține una de cealaltă! Două ființe sunt vii și ținute laolaltă câtă vreme au o parte luminoasă comună.
Tăios adevăr! Când un orb îți spune că vede lumina, cum să-l contrazici?!
Poți doar să-l iubești. Să-l iubești. Să-l iubești!
lumea adam(a)ică 
Foarte frumos! Mai ales lumina care radiază din întreaga lui fiinţă şi-i uneşte aripile…
Îngerul dragostei… Lumina iubirii care uneşte oamenii… Ce frumos ai spus, dragă A.Dama!
Frumoase picturi are C.Holl!
Alex, și mie mi-au plăcut tablourile!
Să ne fie de bine!:)
Pingback: Angelus Novus | lumea adam(a)ică
mie imi pare trist sau plin de resemnare. e un tablou plin de intelesuri
Maria, bine-ai venit!
Da, sunt multiple lecturi… Înseamnă că arta și-a îndeplinit menirea.
Mă re-semnez. 🙂